DIICOT prosecutor's request to transfer to different prosecutor's office treated as discretionary transfer rather than vested right under Law 304/2004

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 ianuarie 2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1454 din data de 22 noiembrie 2016 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi, în consecinţă, obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să admită cererea contestatorului şi să dispună încetarea activităţii acestuia în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În susţinerea contestaţiei contestatorul a expus parcursul său profesional, arătând că, începând cu data de 15.05.2013 şi-a desfăşurat neîntrerupt activitatea la D.I.I.C.O.T. Bacău.

La data de 05.04.2016 contestatorul a solicitat încetarea activităţii la D.I.I.C.O.T. Bacău şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde, potrivit informaţiilor prezentate de Consiliul Superior al Magistraturii, existau două posturi vacante.

Cererea contestatorului a fost analizată în cadrul şedinţei secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 17.05.2016, fiind respinsă prin Hotărârea secţiei pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016.

Contestaţia formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016 a fost respinsă prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1454 din 22 noiembrie 2016.

Contestatorul susţine că atât Hotărârea secţiei pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016, cât şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1454 din 22 noiembrie 2016 sunt nelegale şi netemeinice, întrucât cererea contestatorului a fost soluţionată similar unei cereri de transfer, în raport de criteriile prevăzute de lege la soluţionarea acestui tip de cereri.

Or, cererea de revenire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău trebuia soluţionată conform dispoziţiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 şi art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 78/2016, care prevăd un drept, iar nu o simplă vocaţie, în favoarea procurorului care solicită revenirea la unitatea de parchet de unde provine sau la care are dreptul să funcţioneze. Acest drept nu este condiţionat de existenţa unui post liber la respectivul Parchet, iar solicitarea nu trebuie analizată ca o cerere de transfer.

Hotărârea nr. 580 din 16 septembrie 2014, prin care secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a reglementat de principiu situaţia incidentă în cauză, este considerată de contestator ca fiind contrară dispoziţiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, impunând condiţii suplimentare, neprevăzute de lege. Prin interpretarea dată de Consiliul Superior al Magistraturii, se creează o situaţie discriminatorie între procurorii de execuţie care funcţionează în cadrul D.I.I.C.O.T. şi DNA şi procurorii care ocupă funcţii de conducere.

Se învederează de contestator că transferul este reglementat distinct prin dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, fiind un drept diferit de cel reglementat de art. 75 alin. (11) din acelaşi act normativ.

Prin Hotărârea secţiei pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016 se arată că la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău se înregistrează o încărcătură de lucrări/procuror sub media naţională, argument ce nu poate fi reţinut întrucât în anul 2016, la nivelul acestui Parchet, au fost delegaţi doi procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău. De asemenea, la scurt timp după respingerea cererii formulate de contestator, în şedinţa din data de 27 mai 2016, intimatul a admis o cerere de promovare efectivă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Un alt argument prezentat în Hotărârea secţiei pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016 se referă la creşterea numărului şi a complexităţii lucrărilor înregistrate la nivelul Serviciului Teritorial Bacău din cadrul D.I.I.C.O.T., precum şi la lipsa posturilor vacante la nivelul acestui serviciu, argument ce nu poate fi reţinut în condiţiile în care alte cereri similare formulate de procurori din cadrul acestei structuri au fost admise.

Contestatorul consideră neîntemeiat şi argumentul referitor la faptul că nu a activat niciodată la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, întrucât a dobândit gradul corespunzător prin examenele de promovare pe loc, în perioada în care a activat în cadrul structurii specializate. Anterior, secţia pentru Procurori a admis mai multe cereri formulate de procurori care au funcţionat în cadrul DNA Bacău sau D.I.I.C.O.T. Bacău şi care nu au activat anterior la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Contestatorul apreciază că argumentele privind datele statistice au fost invocate doar în sens formal, discreţionar, pentru a justifica respingerea cererii acestuia. Mai arată faptul că, în perioada 2014 - 2016, a formulat mai multe cereri de încetare a activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T. Bacău şi de continuare a activităţii în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, însă toate cererile au fost respinse sistematic de către secţia pentru Procurori, deşi, în această perioadă, au fost admise cererile formulate de alţi procurori.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 75 alin. (11) din legea nr. 304/2004, art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a CSM.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

Intimatul arată că dispoziţiile art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor instituie dreptul procurorilor ce au activat în cadrul D.I.I.C.O.T. de a reveni la unitatea de parchet de la care provin, însă, în ceea ce priveşte cererea de a continua activitatea la o altă unitate de Parchet, aceasta reprezintă doar o vocaţie, aspect confirmat şi de decizia nr. 5971 din 09 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2011.

O interpretare contrară ar duce la eludarea normelor privind transferul magistraţilor şi aplicarea unui tratament favorabil procurorilor care au funcţionat în unităţi de parchet specializate, în raport cu procurorii care nu lucrează în astfel de unităţi.

Cererea contestatorului a fost soluţionată având în vedere regulile incidente procedurilor de transfer, ţinând cont de numărul de posturi vacante atât la nivelul unităţii de parchet unde s-a cerut continuarea activităţii, cât şi la nivelul unităţii unde activează contestatorul, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii constatând că la structura D.I.I.C.O.T. este necesară asigurarea stabilităţii resurselor umane.

Referitor la critica contestatorului privind soluţionarea favorabilă a altor cereri similare, intimatul arată că fiecare cerere a fost analizată în funcţie de circumstanţele concrete de la momentul soluţionării, fiind asigurată luarea unei decizii în condiţii de legalitate şi oportunitate.

În speţă nu se poate susţine nici adoptarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu exces de putere, respingerea contestaţiei fiind corespunzător motivată, adoptată în limitele competenţelor legale şi cu respectarea art. 60 din Legea nr. 303/2004 şi art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, fiind analizate toate argumentele contestatorului.

3. Probatoriul administrat în cauză

În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, la dosar fiind depusă, în copie, documentaţia ce a stat la baza emiterii Hotărârii secţiei pentru Procurori nr. 269 din 17 mai 2016 şi a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1454 din 22 noiembrie 2016.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată ca fiind nefondată contestaţia formulată de A., urmând a o respinge pentru următoarele considerente.

Actul administrativ supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este Hotărârea Plenului CSM nr. 1454 din 22 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru procurori a CSM nr. 269 din 17 mai 2016.

Prin această din urmă hotărâre a fost respinsă cererea contestatorului de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Bacău şi continuare a activităţii în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Secţia pentru procurori a reţinut că, în raport de prevederile art. 75 alin. (11) şi art. 87 alin. (9) din Lega nr. 304/2004, cererea prin care se solicită încetarea activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T. şi continuarea activităţii la o altă unitate de parchet decât cea de la care procurorul a provenit se soluţionează similar cererilor de transfer, în raport de situaţia posturilor vacante, de volumul de activitate şi de avizul unităţii de parchet la care procurorul solicită continuarea activităţii.

Astfel, s-a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău (la care contestatorul solicită continuarea activităţii) înregistrează o încărcătură de lucrări/procuror sub media naţională, situaţie diferită de cea a D.I.I.C.O.T., unde numărul lucrărilor a crescut în 2015 comparativ cu anul precedent şi unde se înregistrează un număr mare de posturi vacante. S-a luat în considerare şi complexitatea deosebită a cauzelor investigate de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău.

Plenul CSM, soluţionând contestaţia administrativă împotriva hotărârii nr. 269/2016 a secţiei pentru procurori, a reţinut că interpretarea constantă dată dispoziţiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 a fost aceea că, la încetarea activităţii la D.I.I.C.O.T., procurorul revine, chiar şi peste schemă, la parchetul de unde provine, în concordanţă cu dispoziţiile art. 1341 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Însă, în situaţia în care procurorul solicită continuarea activităţii la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze, cererea de continuare a activităţii se analizează similar cererii de transfer, ţinându-se seama de necesităţile de personal, volumul de activitate şi avizul parchetului la care se doreşte continuarea activităţii. Într-o astfel de situaţie nu se aplică dispoziţiile 1341 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, continuarea activităţii la o altă unitate de parchet decât cea la care a funcţionat anterior reprezentând pentru procuror o vocaţie, iar nu un drept.

A mai reţinut Plenul că şi în cazul cererilor procurorilor de continuare a activităţii la încetarea mandatelor deţinute în funcţii de conducere, conform art. 51 din Legea nr. 303/2004, pentru opţiunea funcţionării la un alt parchet decât cel de la care au fost numiţi, se analizează (ca o condiţie necesară) existenţa unui post de execuţie vacant.

Având în vedere că procurorul contestator a solicitat continuarea activităţii la o altă unitate de parchet decât cea de la care a provenit, Plenul a reţinut că secţia pentru procurori a procedat la o analiză a factorilor relevanţi, care au fost examinaţi împreună şi că, în mod corect, a dat prioritate argumentelor care au pledat pentru respingerea cererii, respectiv: volumul de activitate la D.I.I.C.O.T., numărul mare de posturi vacante şi dificultăţile de ocupare a acestora, precum şi complexitatea cauzelor înregistrate la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău - toţi fiind factori care susţin necesitatea asigurării unei scheme complete de personal în vederea funcţionării eficiente a acestei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cât priveşte motivele contestaţiei de faţă, primul dintre acestea se referă la analizarea greşită atât de către secţie cât şi de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a cererii contestatorului similar unei cereri de transfer (în raport de situaţia posturilor vacante şi de volumul de activitate al unităţilor de parchet implicate în procedură).

Contestatorul susţine că, în temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea D.I.I.C.O.T., încetarea activităţii unui procuror la D.I.I.C.O.T. şi continuarea activităţii acestuia la un parchet unde are dreptul să funcţioneze este un drept (iar nu o vocaţie), care nu poate fi condiţionat nici măcar de existenţa unui post liber la respectivul parchet şi, cu atât mai puţin, ar putea fi analizat ca o cerere de transfer.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate. Conform practicii sale constante, Consiliul Superior al Magistraturii a interpretat prevederile legale invocate de contestator, coroborându-le cu prevederile art. 1341 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, stabilind astfel că acest cadru legal garantează procurorului, independent de orice criterii, revenirea la parchetul de unde provine, nu şi continuarea activităţii la un alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.

De altfel, secţia pentru procurori şi în adoptarea hotărârii de principiu nr. 580 din 16 septembrie 2014 a reţinut că, în cazurile în care se solicită încetarea activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T. sau DNA şi continuarea activităţii la alte unităţi de parchet decât cele de la care procurorii au provenit, în raport de prevederile art. 75 alin. (11) şi art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 şi în lipsa unei reglementări exprese, astfel de cereri se soluţionează similar cererilor de transfer, ţinându-se seama de situaţia posturilor vacante şi volumul de activitate al unităţilor de parchet implicate în procedură.

Înalta Curte constată că interpretarea dată de Consiliul Superior al Magistraturii prevederilor legale relevante este corectă. Art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data adoptării Hotărârilor care fac obiectul contestaţiei, prevedea că, (l)a data încetării activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.

În mod similar dispune şi art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 78/2016.

Aceste texte de lege nu conferă procurorului a cărui activitate în cadrul D.I.I.C.O.T. încetează garanţia că va continua activitatea conform alegerii sale, la orice unitate de parchet la care ar avea dreptul să funcţioneze potrivit legii, ci stabileşte căile legale posibile de continuare a activităţii.

Numai coroborarea prevederilor art. 75 alin. (11) cu cele ale art. 1341 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 permite concluzia că, în cazul revenirii la unitatea de parchet de unde a provenit, procurorul are postul asigurat, fie chiar din fondul de rezervă. În cealaltă ipoteză, pentru care legiuitorul nu a dispus similar, în mod legal Consiliul Superior al Magistraturii a aplicat prin analogie prevederile legale din materia transferurilor, întrucât în ipoteza în care procurorul nu ar fi funcţionat în cadrul unităţii specializate a Parchetului şi ar fi dobândit gradul profesional superior în timpul exercitării funcţiei într-o unitate de parchet obişnuită, o astfel de mutare urmărită de magistrat intră în categoria transferurilor.

O interpretare contrară a prevederilor legale arătate ar conduce la eludarea normelor privind transferul magistraţilor şi aplicarea unui tratament favorabil nejustificat procurorilor care au funcţionat în unităţi de parchet specializate, în raport cu procurorii care nu funcţionează în astfel de unităţi de parchet.

Cât priveşte celelalte motive ale contestaţiei, acestea privesc oportunitatea soluţiei administrative. În examinarea criticilor privitoare la oportunitate, Înalta Curte porneşte de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii cât priveşte măsurile individuale dispuse de autorităţile publice, raportat la interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit competenţei legale a autorităţii publice (în speţă, interesul public al bunei funcţionări a justiţiei).

Din această perspectivă, nu se poate afirma că intimatul CSM s-ar fi îndepărtat de la scopul legii sau ar fi acţionat în mod nerezonabil, încălcând limitele marjei de apreciere, atunci când a respins cererea contestatorului. Aşa cum rezultă din cuprinsul hotărârilor atacate, au fost analizate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006 cu modificările ulterioare.

Primul dintre criteriile care trebuie avut în vedere la soluţionarea cererilor de transfer (şi care vizează interesul public) se referă la asigurarea activităţii la unităţile de parchet implicate în procedură. Or, în speţă s-a acordat prioritate (chiar dacă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău existau locuri vacante şi această unitate de parchet a exprimat un aviz favorabil faţă de cererea contestatorului) situaţiei D.I.I.C.O.T., reţinându-se creşterea volumului de activitate, existenţa unor posturi vacante şi dificultatea de ocupare a lor, precum şi complexitatea cauzelor instrumentate de Serviciul Teritorial Bacău.

În consecinţă, autoritatea publică şi-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei pe care legea i-o permite, neidentificându-se un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat contestatorul că i s-ar fi aplicat un tratament discriminatoriu în raport cu alţi procurori din cadrul structurilor specializate ale parchetului, care au formulat cereri similare. Aceste susţineri nu pot fi avute în vedere întrucât fiecare cerere este analizată în funcţie de circumstanţele concrete existente la momentul solicitării. Contestatorul nu poate afirma că a fost tratat diferit de alţi procurori care au formulat cereri similare, tocmai pentru că circumstanţele formulării acestor cereri diferă, iar analiza factorilor, examinaţi împreună, este marcată şi de dreptul de apreciere al autorităţii administrative investită cu atributul gestionării resurselor umane, în scopul asigurării bunei funcţionări a justiţiei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva hotărârii nr. 1454 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 mai 2017.