Expropriation compensation for agricultural land upheld against state highway authority

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâţilor:

- la eliberarea (plata) sumei de 531.237,21 RON, reprezentând despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008, pentru imobilul expropriat, situat în Gilău, parte din tarla 18, în suprafaţă de 11.452 mp, categoria de folosinţă arabil intravilan, cu dobânda legală calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la achitarea integrală a debitului;

- la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale cauzate de refuzul de eliberare a sumelor cuvenite;

- la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 87 din 10.02.2015, a admis, în parte, acţiunea reclamantei, a obligat pârâţii să elibereze reclamantei suma de 531.237,21 RON, reprezentând despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008 emisă de pârâtul Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data de 07.05.2014 şi până la restituirea efectivă, a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 4.340 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07.05.2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a îndreptat din oficiu eroarea materială de calcul din minuta şi dispozitivul sentinţei civile anterior nominalizate, în sensul că a obligat pârâţii să elibereze reclamantei suma de 531.237,21, reprezentând despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008 emisă de pârâtul Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data de 13.05.2014 şi până la restituirea efectivă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în calitate de reprezentantă legală a expropriatorului Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării fondului, respingerea acţiunii:

- formulată împotriva Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- fundamentată pe teza "refuzului nejustificat de soluţionare a cererii", ca fiind neîntemeiată;

- privind plata în solidar a despăgubirii solicitate, ca fiind inadmisibilă;

- cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în nume propriu, deoarece a acţionat în procedura de expropriere, reglementată de Legea nr. 198/2004 (în vigoare la momentul naşterii dreptului la acţiune al reclamantei) şi de Legea nr. 255/2010 (în vigoare în prezent), exclusiv în calitate de reprezentantă legală a expropriatorului, mai precis, a Statul Român, care, la rândul său, este reprezentat prin Ministerul Transporturilor.

Pe acest aspect, recurenta susţine că prevederile art. 4 din H.G. nr. 742/2005, care au fost reţinute de instanţa fondului ca argument pentru respingerea excepţiei, trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 198/2004 şi cu cele ale O.U.G. nr. 84/2003 privind înfiinţarea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.

În motivarea recursului, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 74/2008 nu poate fi revocată de către emitent, deoarece a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, unul dintre acestea fiind că terenul aflat în discuţie a fost expropriat (operaţiune derulată înaintea momentului comunicării memoriului de către intimată).

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate în detaliu la filele 22-25 dosar.

4.2. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare .

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15.06.2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.01.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 28.04.2017.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă S.C. "A." S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu cererea având ca obiect obligarea recurentului-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, şi a intimatei-pârâte Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România la plata sumei de 531.237,21 RON, reprezentând despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008 emisă de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru imobilul expropriat, situat în Gilău, identificat prin număr cadastral 2824, parte din tarla 18, în suprafaţă de 11.452 mp, categoria de folosinţă arabil intravilan, cu dobânda legală calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi cu acordarea daunelor morale.

Prima instanţă a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii să elibereze acesteia suma de 531.237,21 RON, reprezentând despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data de 13.05.2014 şi până la restituirea efectivă.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Referitor la calitatea procesuală pasivă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România

Prima critică de nelegalitate prezentată în cadrul memoriului de recurs formulat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în calitate de reprezentantă legală a expropriatorului Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, priveşte greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Prin încheierea de dezbateri de la termenul de judecată din data de 02.02.2015, Curtea de Apel Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, cu motivarea că are competenţa să elibereze suma pretinsă de reclamantă, în raport de prevederile art. 4 din H.G. nr. 742/2005.

Înalta Curte constată că pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nu a recurat această soluţie, în condiţiile în care a declarat prezenta cale de atac în calitate de reprezentantă legală a Statul Român, prin Ministerul Transporturilor.

Conform doctrinei de specialitate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive poate fi invocată doar de către partea pârâtă aflată în discuţie, celelalte părţi neavând interes în susţinerea acesteia.

În subsidiar, analizând excepţia, Înalta Curte apreciază că nu este fondată, având în vedere dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 742/2005 în care se precizează faptul că despăgubirile se virează de către Ministerul Finanţelor Publice într-un cont bancar deschis pe numele Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România-SA pentru această lucrare de utilitate publică, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere.

6.2. Referitor la caracterul nejustificat al refuzului de soluţionare a cererii de eliberare a despăgubirilor

Într-adevăr, după cum în mod corect a arătat prima instanţă, în speţa de faţă se pune problema dacă există din partea autorităţilor publice chemate în judecată un refuz nejustificat de deblocare a despăgubirii aprobate prin Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008 emisă de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru imobilul expropriat, situat în Gilău, identificat prin număr cadastral 2824, parte din tarla 18, în suprafaţă de 11.452 mp, categoria de folosinţă arabil intravilan.

Curtea de Apel Cluj a apreciat că motivul invocat de pârâţi pentru a refuza acordarea despăgubirilor, respectiv stabilirea eronată a suprafeţei expropriate, este nejustificat, în condiţiile în care Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008 nu a fost revocată de către emitentul său, iar instanţa civilă s-a pronunţat în mod irevocabil asupra cuantumului despăgubirilor stabilite prin aceasta.

Recurenta a susţinut faptul că intimata-reclamantă a abuzat de drepturile sale procesuale, întrucât a pretins despăgubirea pentru întreaga suprafaţă de teren care a fost expropriată, în contextul în care aceasta a susţinut anterior (atât în cadrul dosar nr. x/2008 cât şi în memoriul adresat expropriatorului) faptul că nu deţine în proprietate toată suprafaţa de teren din care s-a expropriat lotul de 11.452 mp.

Înalta Curte nu poate primi această critică de nelegalitate pentru argumentele ce vor fi relevate în continuare.

Este adevărat faptul că intimata S.C. "A." S.R.L. a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008 în cadrul dosar nr. x/2008, însă, prin Decizia nr. 400 din 06.02.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins acţiunea în mod irevocabil.

După cum a evidenţiat şi judecătorul fondului, paragrafele relevante în prezenta cauză din considerentele Deciziei nr. 400/2014 a Înaltei Curţi sunt următoarele:

" Critica formulată de pârâtă în sensul că decizia recurată este nelegală, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora obiectul judecăţii se rezumă la verificarea justeţei cuantumului despăgubirii aferente imobilului expropriat prin hotărârea contestată, a dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., precum şi a principiului disponibilităţii, se constată că este întemeiată.

Astfel, folosind sintagma "în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii", în situaţia acţiunilor formulate în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, legiuitorul a dorit ca, în acest demers, controlul jurisdicţional să se facă doar în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate prin hotărârea contestată nu şi cu privire la "determinarea" suprafeţei expropriate, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel.

De aceea, se constată că instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, a apreciat că este investită să "determine" şi ceea ce s-a expropriat, respectiv, întinderea terenului expropriat prin hotărârea contestată.

Critica formulată de pârâtă potrivit căreia instanţa de apel trebuia să se limiteze la obiectul cererii de chemare în judecată şi să stabilească despăgubiri pentru suprafaţa de 10.335 mp., proprietatea reclamantei, ce ar fi fost expropriată prin Hotărârea nr. 74/2008 emisă de aceasta, astfel cum s-a stabilit în apel, se constată că este nefondată, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, controlul jurisdicţional vizează numai stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, pentru terenul expropriat prin hotărârea contestată nu şi stabilirea întinderii suprafeţei de teren expropriate, care, potrivit hotărârii de expropriere este de 11.452 mp".

Instanţa de control judiciar apreciază că modalitatea în care intimata-reclamantă a înţeles să-şi valorifice dreptul conferit de art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale în cadrul dosarului anterior nominalizat nu poate constitui un motiv justificat pentru refuzul de acordare a despăgubirilor. De altfel, după finalizarea procedurii judiciare în dosar nr. x/2008, nu mai este posibilă repunerea în discuţie a chestiunilor tranşate irevocabil în această cauză. Pe cale de consecinţă, critica de nelegalitate este lipsită de orice relevanţă juridică şi nu poate fi primită.

Recurenta a arătat faptul că, în speţa de faţă, nu este incident abuzul de drept, întrucât actul administrativ prin care s-au stabilit cuantumul despăgubirii, suprafaţa expropriată şi persoana îndreptăţită la despăgubire a continuat să existe în forma iniţială, în pofida împrejurării că intimata a afirmat că nu i se cuvine toată despăgubirea acordată, nefiind proprietara întregii suprafeţe expropriate.

Înalta Curte consideră că prin această critică de nelegalitate se tinde, în realitate, la reluarea procedurii de expropriere, finalizată prin emiterea Hotărârii nr. 74 din 09 mai 2008 de către Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Or, dreptul la despăgubire, întinderea suprafeţei de teren expropriate şi calitatea de proprietar a intimatei asupra terenului expropriat au fost probate în etapa administrativă a exproprierii, după cum impun prevederile art. 5 şi art. 6 din Hotărârea nr. 941/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale.

După cum s-a precizat anterior, prin Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008 a fost stabilită calitatea intimatei-reclamante de persoană îndreptăţită la acordarea despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafaţă de 11.452 mp, în baza documentelor doveditoare puse la dispoziţia comisiei de verificare a dreptului de proprietate din componenţa căreia au făcut parte 2 reprezentanţi ai expropriatorului, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 198/2004.

Mai mult decât atât, întinderea suprafeţei expropriate de 11.452 mp a fost consemnată şi în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 742/2005 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Secţiunea 2B pe teritoriul localităţilor Câmpia Turzii, Gilău, Floreşti, Săvădisla, Petreştii de Jos, Luna şi Săndulesti din judeţul Cluj şi Secţiunea 3 C. pen. teritoriul localităţilor Abram, Suplacu de Barcău, Balc, Chislaz, Tăuteu, Sârbi şi Biharia din judeţul Bihor" din cadrul obiectivului de investiţie "Autostrada Braşov-Cluj-Borş", astfel cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 245/2008.

După cum s-a consemnat în preambulul Hotărârii nr. 74 din 09 mai 2008, cele două hotărâri de guvern anterior nominalizate - care, în calitate de acte administrative, se bucură de prezumţiile de legalitate şi veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă) - au stat la baza adoptării hotărârii de expropriere ce constituie titlul în baza căruia sunt solicitate despăgubirile de către intimata-reclamantă.

Pentru dezlegarea chestiuni de drept analizate în prezenta cauză prezintă relevanţă împrejurarea că Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008 nu a fost revocată, situaţie în raport de care, după cum în mod judicios a precizat şi judecătorul fondului, continuă să producă efecte juridice. Cu alte cuvinte, acest act administrativ unilateral cu caracter individual este obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intră sub incidenţa sa, inclusiv pentru autoritatea publică emitentă. Obligativitatea este o consecinţă a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, prezumţie ce stă la baza regimului juridic aplicabil acestuia. Altfel spus, atâta vreme cât actul administrativ se aplică se prezumă că a fost emis cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege. De aici rezultă principiul executării din oficiu a actului administrativ.

Instanţa de control judiciar apreciază că este lipsită de consistenţă susţinerea recurentei în sensul imposibilităţii revocării Hotărârii nr. 74 din 09 mai 2008 pe considerentul că a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Pe acest aspect, instanţa are în vedere prevederile art. 5 din Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008, potrivit cărora "hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice". De altfel, acest articol transpune dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, fiind vorba despre o normă cu caracter special, care se aplică cu prioritate.

Art. 8 din Legea nr. 198/2004, sub imperiul căreia s-a emis Hotărârea nr. 74/2008, prevedea că în termen de cel mult 90 zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora.

Litigiul ce a format obiectul dosarului cu nr. x/2008 a amânat plata despăgubirii până la soluţionarea lui în mod irevocabil (conform art. 3 din Hotărârea nr. 74/2008).

Aşadar, Înalta Curte apreciază că este pertinentă concluzia primei instanţe potrivit căreia de la momentul soluţionării litigiului, într-un termen de 30 de zile de la simpla solicitare de plată, intimata-reclamantă are un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, "creanţă sa patrimonială" fiind certă şi exigibilă, stabilită printr-un act administrativ ce nu a fost revocat şi căruia i se aplică principiul executării din oficiu. Prin urmare, exproprierea imobilului, în absenţa oricărei despăgubiri, constituie o ingerinţă în dreptul intimatei-reclamante la respectarea bunurilor sale.

Relevante sunt şi prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţia României care statuează că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauza de utilitate publică, stabilita potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. "

Înalta Curte consideră că este justificată soluţia judecătorului fondului în sensul obligării pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (în prezent, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), în solidar cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (în prezent, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) la plata sumei datorate reclamantei cu titlu de despăgubiri, în condiţiile în care primul are calitatea de expropriator, conform Legii nr. 189/2004 şi Legii nr. 255/2010, iar cel de-al doilea are calitatea de titular al contului în care este consemnată despăgubirea, situaţie în care, faţă de prevederile art. 4 din H.G. nr. 742/2005, are obligaţia de a elibera suma aflată în discuţie.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că este corectă soluţia de obligare a pârâţilor la dobânda legală în materie civilă, începând cu data de 13.05.2014 şi până la restituirea efectivă a sumei datorate, în raport de prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

Cu ocazia dezbaterilor orale, recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a susţinut faptul că nu datorează dobânda legală pe perioada derulării procedurii de filtru în calea de atac.

Înalta Curte nu poate primi această susţinere, întrucât nu este vorba despre un motiv de ordine publică ce poate fi invocat în orice stare a pricinii.

În subsidiar, procedând totuşi la analizarea acestei apărări, instanţa de control judiciar reţine faptul că partea este obligată să plătească dobânda legală pentru refuzul său nejustificat de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor formulată de intimata-reclamantă, în condiţiile în care, după cum s-a precizat anterior, în materia de faţă este consacrat principiul executării din oficiu a actului administrativ

În consecinţă, în cauză nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanţă apreciind în mod corect faptul că refuzul de a pune în executare Hotărârea nr. 74 din 09 mai 2008 şi, implicit, Decizia nr. 400 din 06.02.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosar nr. x/2008, prin care s-a confirmat legalitatea sa, este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În raport de prevederile art. 453 C. proc. civ. şi de soluţia pronunţată în cauză pe cererea principală, recurenta-pârâtă datorează intimatei-reclamante cheltuieli de judecată în sumă de 4.954 RON, reprezentând onorariul de avocat şi cheltuieli de transport.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în calitate de reprezentantă legală a expropriatorului Statul Român, prin Ministerul Transporturilor (în prezent, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) împotriva sentinţei civile nr. 87 din 10 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 4.954 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2017.