Maintenance of preventive detention during appeal for aggravated robbery recidivists under Article 148 of the Code of Criminal Procedure
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals declared by two defendants against a decision maintaining their preventive detention, thereby upholding the Court of Appeal's order to keep them in custody. The dispute concerned the legal validity of retaining the pre-trial detention measure during the appeal phase of a criminal trial for aggravated robbery, where the defendants argued their innocence and lack of social danger. Relying on Article 148(1)(h) and Article 143 of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the detention remained justified because the defendants had been sentenced to 15-year prison terms for crimes carrying severe penalties, were classified as recidivists, and the underlying grounds for preventive arrest had not changed, leading to the imposition of judicial fees on the appellants.
Legislator headnote
AI generatedArt. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen, art. 37 lit. b) C. pen, art. 160b C. proc. pen, art. 192 C. proc. pen; Maintenance of preventive detention during appeal for aggravated robbery recidivists under Article 148 of the Code of Criminal Procedure: Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 mai 2004, Curtea de Apel Ploiești, investită cu judecarea apelurilor declarate, printre alții, de inculpații T.I.S. și M.M. împotriva sentinței penale nr. 17 din 28 ianuarie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a apelanților: T.I.S. și M.M.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că împotriva inculpaților a intervenit o sentință de condamnare a acestora la pedepse privative de libertate de 15 ani închisoare fiecare și că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a apelanților inculpați subzistă, deci este necesară menținerea lor în stare de arest preventiv și în cursul judecării apelurilor.
În termenul legal, inculpații au declarat recursuri împotriva încheierii menționate, motivele invocate, în esență, de ambii inculpați, fiind nevinovăția lor în săvârșirea faptelor și lipsa, deci a pericolului social al persoanei lor, situație care, în opinia recurenților, impune lăsarea lor în stare de libertate.
Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate.
Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin sentința penală nr. 17 din 28 ianuarie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat printre alții, pe inculpatul M.M. la două pedepse de câte 15 ani închisoare, pentru două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod și pe inculpatul T.I.S., la două pedepse de câte 15 ani închisoare, pentru două infracțiuni de tâlhărie, și acest din urmă inculpat fiind recidivist în condițiile prevăzut de art. 37 lit. b) C. pen.
În cursul judecării apelurilor declarate împotriva sentinței, la termenul de judecată 28 mai 2004, în conformitate cu dispozițiile art. 3002, raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, reținându-se că aceștia au fost condamnați în primă instanță, la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni de pericol social grav, ambii sunt recidiviști și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea respectivei măsuri.
Referitor la motivele de recurs invocate, este de observat că acestea privesc fondul cauzei și nu relevă temeiuri care să justifice revocarea măsurii arestării preventive.
Verificând, din oficiu, temeinicia și legalitatea încheierii recurate, Curtea constată că în raport de gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților și de necesitatea de a se asigura desfășurarea cu celeritate a procesului penal, există, în continuare, temeiuri ce justifică menținerea lor în stare de arest preventiv.
Pentru considerentele arătate, recursurile declarate de inculpați urmează să fie respinse.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.I.S. și M.M. împotriva încheierii din 28 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosar nr. 2246/2003.
Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi 28 iulie 2004.