Limits of revision: Res judicata not applied and merits not reviewable in extraordinary remedial proceeding

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.03.2013, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Banca Naţională a României, obligarea acesteia la efectuarea unui control tematic la S.C. C. S.A., având ca obiectiv stabilirea obligaţiilor lor către bancă, înainte şi după efectuarea operaţiunilor de recalculare a costurilor creditului acordat, calculate, pe baza formulelor matematico-financiare utilizate de către instituţia bancară în cadrul aplicaţiilor sale informatice, să li se comunice normele metodologice unitare în care sunt descrise formulele matematico-financiare pe care băncile le utilizează în cadrul aplicaţiilor informatice şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri de 35.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa nr. 1617 din 16 mai 2013, instanţa a respins acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B. au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând schimbarea, în tot, a acestei hotărâri în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

1.2. Soluţia instanţei de fond ce face obiectul prezentului recurs

Prin sentinţa nr. 1084 din 17 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile nulităţii cererii de revizuire şi inadmisibilităţii, ca nefondate, şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. în contradictoriu cu intimata Banca Naţională a României, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, revizuenţii A. şi B. au formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate, ca fiind vădit nefondată, întrucât cererea de revizuire îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, de vreme ce instanţa de fond şi instanţa care a soluţionat cererea de revizuire au omis a se pronunţa asupra incidenţei art. 35 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi Ordinului nr. 231/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice.

Au arătat recurenţii că prin sentinţa nr. 2283 din 12 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea lor formulată în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului şi a obligat pârâtul să soluţioneze petiţia nr. 74 din 14 ianuarie 2013. Această sentinţă a devenit irevocabiă prin Decizia nr. 995 din 5 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Astfel, este incident art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, pentru că, chiar dacă nu poate opera tripla identitate de elemente care să facă incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi ale art. 166 C. proc. civ., nu poate fi ignorată autoritatea de lucru judecat manifestată sub forma prezumţiei de lucru judecat care presupune că statuarea irevocabilă a unei instanţe cu privire la o problemă litigioasă să nu fie contrazisă de cea ulterioară, în cauză de sentinţele nr. 1617/2013 şi nr. 1084/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti.

Au mai arătat recurenţii, faţă de dispoziţiile Ordinului nr. 231/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice şi de dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 312/2004, că instanţa de fond şi instanţa de revizuire au omis a se pronunţa asupra acestor aspecte, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, apreciază incidente şi dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, în revizuire, se poate invoca încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.

Potrivit Directivei nr. 87/102/CEE din 22 decembrie 1986 pentru armonizarea prevederilor legislative, administrative şi de reglementare privind creditul de consum, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. L42 din 12 februarie 1987, modificată şi completată prin Directiva nr. 90/88/CEE din 22 februarie 1990 şi Directiva nr. 98/7/CE din 16 februarie 1998, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a introdus o nouă filosofie a contenciosului administrativ, iar instanţa de revizuire nu a respectat dispoziţiile art. 28 alin. (1) cu trimitere la art. 2, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind manifestarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Mai arată că transparenţa în domeniul financiar-bancar tinde către zero, fapt pentru care efortul instanţelor de judecată de a eradica clauzele abuzive din contractele de credit se impune a fi sprijinit efectiv, atât de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cât şi de Banca Naţională a României, prin emiterea de norme metodologice, pentru aplicarea eficientă şi în totală transparenţă a legislaţiei protecţiei consumatorilor.

În acest sens se înscrie modificarea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, conform căreia, odată ce o instanţă naţională va fi sesizată cu o acţiune în constatarea caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat între un consumator şi o bancă, va putea pronunţa o hotărâre prin care să dispună băncii respective eliminarea acelei clauze din toate contractele, indiferente de conţinutul şi situaţia concretă a fiecărui contract în parte.

Însă, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de revizuire, manifestând o atitudine părtinitoare, au absolvit intimata Banca Naţională a României de responsabilităţile legislative care îi incumbă potrivit Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 312/2004.

Mai arată că dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului se poate determina numai în baza operaţiunii de recalculare a costurilor prevăzute de art. 66 din O.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi a formulelor matematico-financiare utilizate la generarea graficului de rambursare, parte a convenţiei de credit nr. 389/IV din 22 august 2003 şi a actului adiţional nr. 1 din 20 aprilie 2004, informaţii de interes public.

3. Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimata Banca Naţională a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esenţă, că, analizând sentinţa atacată cu cererea de revizuire, se constată că instanţa de judecată s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, astfel cum au fost precizate de reclamanţi.

Prin cererea de recurs, recurenţii au sesizat instanţa, într-o cale extraordinară de atac, cu o cerere nouă, referitoare la incidenţa art. 35 alin. (3) din Legea nr. 314/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.

În ceea ce priveşte Ordinul nr. 231/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, acesta a fost abrogat încă din data de 8 octombrie 2009 prin intrarea în vigoare a Ordinului nr. 499/2009.

De asemenea, recurenţii invocă sentinţa nr. 2283 din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal din Dosar nr. x/2013, în care pârât a fost Secretariatul General al Guvernului, astfel că nu se poate vorbi de autoritatea de lucru judecat.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 martie 2017, completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Verificând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 sau 8 C. proc. civ. invocate de recurent.

4.2.1. Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază, care cuprind motive contradictorii sau care conţin numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentinţa atacată fiind motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., judecătorul indicând situaţia de fapt, reţinută pe baza probelor administrate, şi motivele de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, considerentele hotărârii fiind în acord cu soluţia pronunţată.

4.2.2. Motivul prevăzut de pct. 7 al articolului 488 C. proc. civ. se referă la încălcarea autorităţii de lucru judecat. Recurenţii invocă autoritatea de lucru judecat faţă de sentinţa nr. 2283 din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal din Dosar nr. x/2013.

Principiul autorităţii de lucru judecat, ce rezultă din dispoziţiile art. 1201 C. civ., corespunde necesităţii de stabilitate juridică, potrivit căruia ceea ce s-a hotărât într-un act de jurisdicţie se consideră că exprimă adevărul şi judecata nu mai poate fi reluată, fiind un principiu diriguitor deopotrivă, pentru părţile litigante şi judecătorii care au decis prin hotărârea lor, în mod definitiv, asupra unui litigiu.

Autoritatea de lucru judecat pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părţile au uzat deja de toate căile de atac deschise şi puse la dispoziţia lor de către lege. Excepţia autorităţii de lucru judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată (non bis in idem) şi impune condiţia identităţii de acţiuni care, potrivit legii, reclamă acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Însă, în cauză, în raport cu obiectul acţiunii introductive de instanţă şi cu părţile din prezentul dosar, nu se poate aprecia că sentinţa pronunţată în revizuire ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii invocate de recurenţi.

4.2.3. Nici motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Acest articol are în vedere situaţia când nu s-a soluţionat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nu şi situaţia când nu au fost analizate argumente sau un motiv de apel ori de recurs. De asemenea, în ipoteza minus petita, are în vedere strict pretenţiile deduse judecăţii, iar nu argumentele care susţin sau combat aceste pretenţii.

Prin lucru cerut trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii.

În cauză, după cum a reţinut şi instanţa care a soluţionat revizuirea, judecătorul fondului a răspuns petitelor din acţiune, astfel cum aceasta a fost precizată de reclamanţi, neputându-se reţine în sarcina intimatei Banca Naţională a României un refuz nejustificat de soluţionare a cererii lor, în condiţiile în care au primit răspuns. Modul de soluţionare a unei petiţii, chiar dacă nu este în sensul dorit de petiţionar, nu echivalează cu un refuz nejustificat în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, pe calea revizuirii, cale extraordinară de atac de retractare, se verifică îndeplinirea condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., fără a se putea proceda la o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea probatoriului administrat şi reanalizarea modului de aplicare a dispoziţiilor incidente cauzei, întrucât, în cadrul acestei căi de atac, nu se verifică legalitatea şi temeinicia hotărâri atacate.

Astfel, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor, atât din cererea de revizuire cât şi din prezentul recurs, expuse, rezumativ, la pct. 2 al prezentei decizii, reprezintă veritabile critici referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate pe fondul cauzei, aducându-se în discuţie chestiuni care nu au fost invocate în faţa instanţei de fond, depăşindu-se cadrul unei cereri de revizuire.

4.2.5. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând că nu există motive de casare ale hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. şi A. împotriva sentinţei nr. 1084 din 17 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios adminsitrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 aprilie 2017.