EU funding audit fees upheld: ministry appeal rejected, reimbursement ordered in full.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.05.2014, reclamanta Primăria Municipiului Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), anularea adresei pârâtului din 29.11.2013 emisă cu ocazia soluţionării contestaţiei prin care a solicitat revizuirea cheltuielilor declarate neeligibile în cadrul Cererii de rambursare nr. x pentru proiectul cod SMIS 3877 cu titlul "Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie - promovarea zonei turistice Constanţa - Mamaia", precum şi a informării privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x, înregistrată la nivelul Primăriei municipiului Constanţa sub nr. x din 13.10.2013 prin care a luat la cunoştinţă despre faptul că suma de 2.450,00 RON aferentă Contractului de servicii din 30 iunie 2011 a fost declarată neeligibilă, cu consecinţa constatării eligibilităţii sumei în discuţie şi obligării la aprobarea la finanţare a întregii cereri de rambursare nr. x aferentă proiectului "Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie - promovarea zonei turistice Constanţa - Mamaia".

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2.967 din 05 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a anulat adresa MDRAP din 29 noiembrie 2013 şi informarea privind plata cheltuielilor aprobate prin cererea de rambursare nr. x.

A obligat pârâtul la aprobarea întregii cereri de rambursare nr. x, aferentă proiectului "Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie - promovarea zonei turistice Constanţa - Mamaia".

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Dintr-un început trebuie precizat că întregul demers judiciar se raportează la rambursarea, respectiv excluderea de la rambursare a sumei de 2.450 RON reprezentând cheltuieli aferente serviciilor de audit pentru cererea de rambursare nr. x, aferentă contractului de finanţare din 5 aprilie 2011 încheiat între părţile din prezenta cauză.

Primul motiv de recurs priveşte neeligibilitatea cheltuielilor de auditare a proiectului, respectiv faptul că neeligibilitatea cheltuielilor este dată nu de data la care acestea au fost efectuate şi plătite, ci de data la care s-a desfăşurat activitatea prevăzută în proiectul depus de către intimată (auditarea activităţilor şi a cheltuielilor).

S-a apreciat de recurentă că având în vedere faptul că beneficiarul a prevăzut prin cererea de finanţare (anexă şi parte integrantă la contractul de finanţare) că auditul face parte din activităţile aferente proiectului, era obligatoriu ca această activitate să fie realizată în perioada de implementare a proiectului (24 luni - conform art. 2 alin. (4) din contractul de finanţare), respectiv în perioada 06.04.2011 - 05.04.2013.

Se susţine că sunt eligibile numai cheltuielile de audit prestate în perioada de implementare a proiectului, respectiv cele aferente Cererilor de rambursare nr. 1 - 5, în timp ce suma de 2.450 RON (cota proporţională a serviciilor de audit aferente celor 6 cereri de rambursare, în valoare de 14.700 RON), reprezentând cheltuială aferentă serviciilor de audit pentru cererea de rambursare nr. x, a fost declarată neeligibilă întrucât s-a efectuat în afara perioadei de implementare.

Drept urmare, în cazul procesului de autorizare al cererii de rambursare nr. x, s-au aplicat în mod corect dispoziţiile art. 22. alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, conform cărora "Autorităţile de management/Organismele intermediare au obligaţia de a exclude de la rambursare acele cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari pentru care în procesul de verificare a cheltuielilor se constată nerespectarea regulilor de eligibilitate stabilite la nivel naţional şi comunitar".

În realitate, cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, fiind posibil ca situaţia să fi fost creată de faptul ca prevederile contractului de finanţare şi a anexelor sale nu au fost corelate, fapt ce nu poate fi imputat reclamantei şi nu justifica refuzul autorităţii parate de a considera neeligibila suma de 2.450 RON aferenta serviciilor de audit prestate de auditorul financiar, A., respectiv unei fracţii de 1/6.

Mai mult în nota de informare pârâtul împarte nejustificat valoarea contractului de audit la 6, câte cereri de rambursare au fost depuse, fără să ia în considerare ca potrivit contractului de prestări servicii de audit nu a fost precizat (art. 6) numărul cererilor de rambursare şi nu a fost condiţionată plata contractului de numărul acestor cereri ci de întocmirea raportului de audit intermediar şi a celui final, iar contractul era pe durata implementării proiectului, pentru ca altfel pârâtul nu ar fi considerat eligibile cheltuielile dacă nu ar fi fost realizată în perioada aferentă indicată în graficul activităţilor.

Cererea de rambursare finală nr. x a fost depusă la 4.06.2013, astfel că la expirarea perioadei de implementare, 5.04.2013 (aşa cum susţine chiar pârâta în întâmpinare), raportul de audit final nu avea cum să cuprindă şi auditarea acestei cereri de rambursare depusă la două luni după întocmirea primului raport final care viza cererile de rambursare depuse până atunci.

Deşi auditorul nu a solicitat o plată suplimentară, acesta a depus două rapoarte finale, unul odată cu cererea de rambursare nr. 5, iar celălalt depus la reclamantă imediat după ultima cerere de rambursare, în iunie 2013.

Auditorul şi-a îndeplinit obligaţiile, iar considerarea ca neeligibile a unor cheltuieli aferente contractului de audit nu se justifica întrucât potrivit art. 5 alin. (2) din contractul de finanţare cheltuielile sunt eligibile cu condiţia ca acestea să fie cuprinsă în anexa 5 (în anexa 5 bugetul proiectului este inclusă suma aferentă cheltuielilor de audit în suma de 14.880 RON) şi să fie efectuate în conformitate cu termenii şi condiţiile contractului.

Rezultă că finalizarea achitării, vizând şi cererea de rambursare nr. 6, nu se putea produce în perioada de implementare a proiectului, astfel că, câtă vreme ultima cerere de rambursare a fost posibil a fi depusă la două luni după primul raport final, auditul aferent nu putea fi decât ulterior.

Cea de-a doua critică din recurs se referă la susţinerile instanţei de fond potrivit cărora, "va înlătura susţinerile pârâtului din întâmpinare, susţineri care au în vedere o interpretare rigidă a prevederilor contractuale şi cu omiterea unor situaţii care au apărut din culpa pârâtului şi dispoziţiilor contradictorii ale contractului", apreciind că instanţa de fond nu a analizat suficient prevederile contractului de finanţare prin raportare la situaţia de fapt.

Referirile judecătorului fondului sunt din perspectiva Înaltei Curţi perfect justificate.

Recurenta interpretează necorelat anumite prevederi contractuale, şi cu precădere, fără a le transpune la situaţia concretă a implementării contractului.

Astfel, fără a omite obligaţiile beneficiarului menţionate în art. 1 şi 9 din contract, câtă vreme nu se constată realizarea obiectivelor prevăzute în anexa IV apare ca justificată opinia judecătorului fondului referitoare nu doar la dispoziţiile contradictorii din contract ci şi la situaţii ce s-au datorat culpei pârâtului-recurent.

În raport de argumentele din recurs mai sus analizate, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate, recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva Sentinţei civile nr. 2.967 din 05 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED