Fiscal offset date: certainty of VAT claim arises from refund decision, not tax return submission

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, a solicitat instanţei să dispună următoarele:

1.anularea în parte a Deciziei nr. 84467 din 15 octombrie 2013 privind compensarea obligaţiilor fiscale, în sensul menţinerii datei de 24.09.2013 ca data la care a operat compensarea obligaţiilor fiscale reciproce;

2.anularea în parte a următoarelor decizii:

- Decizia nr. 91666 din 15 octombrie 2013 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale;

- Decizia nr. 91664 din 15 octombrie 2013 de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere;

- Decizia nr. 91665 din 15 octombrie 2013-referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând penalităţi;

- Decizia nr. 91667 din 15 octombrie 2013 privind obligaţiile de plată accesorii în cuantum de 320.883 RON;

- Decizia nr. 745262 din 11 octombrie 2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii în cuantum de 24.628 RON;

- Decizia nr. 74562 din 11 octombrie 2013 privind obligaţiile de plată accesorii pentru suma de 170.354 RON.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată, în esenţă, că deciziile contestate sunt nelegale şi netemeinice fiind emise cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2740 din 15 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa.

Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice având ca obiect anularea actelor administrative enunţate în petitul acţiunii.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, că anularea deciziei de compensare a obligaţiilor fiscale în ceea ce priveşte data de 27 septembrie 2013 reţinută de organele fiscale, cu consecinţa anulării şi a celorlalte decizii, nu are un fundament legal în raport de dispoziţiile art. 116 alin. (1), (4) şi (51), raportat la art. 30 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Ca urmare, s-a apreciat că decizia de compensare, inclusiv cu privire la data de 27 septembrie 2013 este legală, având în vedere că la data menţionată a fost emisă decizia de rambursare.

Cu privire la cererea de anulare a celorlalte decizii, instanţa a reţinut caracterul accesoriu al acestora, deciziile fiind emise în considerarea compensării intervenite la data de 27.09.2013, deci ulterior scadenţei din data de 25 septembrie 2013.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2740 din 15 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei cu consecinţa admiterii în tot a acţiunii formulate respectiv anularea Deciziei nr. 84467 din 15 octombrie 2013 cu consecinţa anulării şi a celorlalte decizii enumerate în petitul acţiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a reluat argumentele de fapt şi drept expuse prin cererea de chemare în judecată, concluzionând că în mod greşit a reţinut instanţa faptul că momentul în care a intervenit stingerea obligaţiilor fiscale reciproce coincide cu data emiterii deciziei de rambursare prin intermediul căreia s-ar stabili "potrivit legii" creanţele reprezentând TVA de rambursat.

Această interpretare nu poate fi primită în raport de dispoziţiile art. 111 alin. (5) lit. b) din C. proc. fisc., caracterul cert şi lichid al creanţelor compensate rezultând din decontul de TVA depus de S.C. B. S.A. la ANAF-DGAMC la data de 23 septembrie 2013.

Ca atare, titlul care atestă dreptul de creanţă al S.C. B. S.A., în ceea ce priveşte suma de 2.016.000 RON îl reprezintă decontul de TVA care produce efectele înştiinţării de plată, de la data depunerii sale şi nu decizia de rambursare, aceasta având rolul de a limita sumele aprobate la rambursare.

Condiţia certitudinii şi a lichidităţii creanţelor exista anterior emiterii deciziei de rambursare, respectiv la data de 23.09.2013 conform art. 116 alin. (4) C. proc. fisc..

Ca urmare, în raport de situaţia de faţă, coroborat cu dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 30 alin. (2), art. 116 alin. (51) şi alin. (6) C. proc. fisc., art. 4 alin. (2) şi (7) din Ordinul nr. 1308/2009, rezultă că data stingerii obligaţiilor fiscale reciproce prin compensare este 24.09.2013 şi nu 27.09.2013 aşa cum greşit au reţinut organele fiscale şi instanţa de fond.

Neexistând o normă specială care să deroge de la norma generală stabilită prin art. 116 alin. (5) lit. b) din C. proc. fisc., nu poate fi primită interpretarea instanţei de fond conform căreia nu poate fi vorba de creanţa certă, lichidă şi exigibilă anterior datei de 27.09.2013, data stabilirii unei obligaţii de rambursare a TVA prin decizia de rambursare.

Intimata-pârâtă Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanţa de faţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente pentru aceleaşi considerente expuse prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual.

Procedura filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementat de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs şi a întâmpinării formulate, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 februarie 2017, instanţa a admis în principiu recursul declarat de S.C. A. S.R.L. privind sentinţa civilă nr. 2740 din 15 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, iar în raport de dispoziţiile art. 493 pct. 7 C. proc. civ. a dispus citarea părţilor în şedinţă publică.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în limitele criticilor formulate, a apărărilor expuse prin întâmpinare, ţinând cont de probatoriul administrat şi dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanţei să dispună anularea în parte a Deciziei nr. 84467 din 15 octombrie 2013 privind compensarea obligaţiilor fiscale în sensul menţionări datei de 24.09.2013 ca data la care a operat compensarea datoriilor către bugetul de stat consolidat pentru suma de 2.016.000 RON, la data menţionată fiind depusă la ANAF-DGAMC cererea de compensare împreună cu Contractul de cesiune de creanţă nr. 144 din 24 septembrie 2013 însoţit de anexele 1 şi 2.

Ca o consecinţă a reţinerii datei de 24.09.2013, ca fiind data la care a operat compensarea obligaţiilor fiscale reciproce, s-a solicitat şi anularea celorlalte decizii referitoare la obligaţiile de plată accesorii, decizii de soluţionare a contestaţiilor şi decizii de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată.

Fără a relua situaţia de fapt expusă pe larg de prima instanţă şi necontestată de recurentă se constată că motivele de recurs formulate vizează data stingerii obligaţiilor fiscale, recurenta apreciind că data compensării este 24 septembrie 2013 iar intimata-pârâtă consideră ca dată a compensării 27 septembrie 2013.

Este de reţinut că la data de 24.07.2013 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţă prin care S.C. B. S.A. în calitate de cedent a cesionat către S.C. A. S.R.L., în calitate de cesionar, suma de 2.016.000 RON din creanţa fiscală faţă de debitorul cedat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, rezultată din decontul de TVA aferent lunii august 2013, creanţa cesionată cesionarului urmând a fi plătită conform Ordinului nr. 1308 din 2 iulie 2009.

La aceeaşi dată, respectiv 24.09.2013 recurenta-reclamantă a formulat către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cerere de compensare a datoriilor către bugetul de stat, comunicând totodată şi contractul de cesiune de creanţă menţionat.

Recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 116 alin. (5) lit. b) din C. proc. fisc., în cauză caracterul cert şi lichid al creanţelor compensate rezultând din decontul de TVA depus de S.C. B. S.A. la ANAF - DGAMC la data de 23.09.2013.

Această critică nu poate fi reţinută în raport de întreaga situaţie factuală şi dispoziţiile legale incidente respectiv dispoziţiile art. 116 C. proc. fisc. privind compensarea, raportat la dispoziţiile art. 30 C. proc. fisc. privind cesionarea creanţelor fiscale ale contribuabililor şi art. 21 din acelaşi act normativ ce defineşte creanţele fiscale.

În raport de dispoziţiile art. 30 alin. (1) C. proc. fisc. se constată că o creanţă fiscală poate fi cesionată numai după stabilirea ei potrivit legii iar în cauza de faţă creanţa cedentului S.C. B. S.A. a fost stabilită prin Decizia de rambursare nr. 6190010036863 din 27 septembrie 2013, aceasta fiind data la care creanţa a devenit certă şi nu data de 24.09.2013 aşa cum susţine recurenta.

Este evident că raportul juridic obligaţional între cedent şi cesionar s-a născut la data de 24.09.2013 dar faţă de terţ cesiunea şi-a produs efectele la data când a fost emisă decizia de rambursare pentru creanţa creditorului cedent S.C. B. S.A.

Recurentul a invocat dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi alin. (7) din Ordinul nr. 1308/2006 ce reglementează notificarea cesiunii de creanţă şi efectele acesteia dar omite dispoziţiile art. 3 din acelaşi act normativ care stabileşte că organul fiscal competent efectuează de îndată compensarea în cazul în care s-a emis decizia de rambursare a TVA.

Decizia de rambursare a TVA pentru creanţa cedentului din cauza de faţă, a fost emisă la data de 27.09.2013, data la care a operat şi stingerea obligaţiilor fiscale reciproce dintre cesionar şi ANAF, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

Recurenta-reclamantă a solicitat şi anularea deciziilor privind plata accesoriilor, deciziei de soluţionare a contestaţiei şi deciziei privind valabilitatea eşalonării plăţii dar aceste decizii au un caracter accesoriu deciziei de compensare şi, ca urmare, atâta timp cât Decizia de compensare a obligaţiilor fiscale nr. 84467 din 15 octombrie 2013 este legală şi actele emise în baza deciziei menţionate sunt apreciate ca fiind legale în condiţiile în care nu au fost aduse critici distincte de nelegalitate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496(1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2740 din 15 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2740 din 15 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2017.