Suspension of administrative act enforcement: failure to prove "well-justified case" and "imminent damage" under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.02.2015, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat suspendarea punerii în executare a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 23 decembrie 2014 şi implicit, a unei eventuale executări silite a acestui titlu executoriu, până la soluţionarea în fond a contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 171 din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ, constând în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la 13.11.2014, înregistrat sub nr. x din 23 decembrie 2014 privind proiectul "Achiziţia de utilaje pentru prestarea de servicii de recoltare a cerealelor de către SC A. SRL în localitatea F., Cod proiect din 16 iulie 2010, al intimatei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, până la pronunţarea instanţei de fond, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată în ambele faze procesuale, cererea de recurs fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că sentinţa recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, norme de drept material, ce stabilesc condiţiile exercitării dreptului de a cere suspendarea executării actului administrativ. Critică faptul că notele scrise depuse de aceasta cu privire la cererea de suspendare, au fost comunicate părţii adverse în şedinţă publică, nefiind cerut termen pentru studiul lor, deşi în opinia sa, acestea aduceau clarificări cu privire la motivarea cererii de suspendare şi fac trimiteri exprese la motivări de principiu ale Înaltei Curţi, cuprinse în Decizia nr. 38 din 07 ianuarie 2011 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-reclamantă consideră că prima instanţă nu a făcut o analiză serioasă a îndeplinirii condiţiilor legale pentru admiterea cererii de suspendare şi că în speţă, aceste condiţii erau îndeplinite, iar pe e altă parte, prima instanţă a ignorat Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 13.09.1989, la care Înalta Curte face referire prin decizia invocată, prima instanţă ignorând argumentele sale şi făcând o greşită aplicare a legii.

Astfel, în opinia recurentei, prima instanţă ar fi trebuit să constate că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, şi anume: existenţa cazului bine justificat; iminenţa unei pagube; existenţa contestaţiei prealabile împotriva actului administrativ şi plata unei cauţiuni. Mai arată că suspendarea executării actului administrativ emis în speţă este permisă de dispoziţiile art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011, care fac trimitere la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Cu privire la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a interpretat restrictiv, dispoziţiile legale incidente şi probele administrate, având în vedere că pentru îndeplinirea acestei condiţii, este necesar ca valoarea creanţei să nu fie într-un cuantum modic, deoarece în acest caz nu se poate vorbi despre o pagubă, iar pe de altă parte, este necesar ca actul administrativ a cărui suspendare se solicită să aibă caracter executoriu, deoarece în lipsa acestui caracter, o cerere de suspendare a executării ar fi lipsită de obiect. Arată că prima instanţă a considerat că nu se poate constata existenţa acestui prejudiciu în speţă, fără a arăta, însă, care ar fi condiţiile legale necesare pentru încadrarea în noţiunea de pagubă iminentă.

Critică faptul că prima instanţă nu a apreciat că ar constitui un motiv suficient reţinerea pagubei iminente împrejurarea că organele fiscale au început executarea silită prin aplicarea unui sechestru asupra bunurilor mobile (combină, headere) ale societăţii şi ca acestea pot fi în orice moment, vândute silit.

Recurenta-reclamantă critică faptul că prima instanţă a ignorat aspectul că obiectul de activitate al societăţii îl constituie prestarea serviciilor de recoltat cereale, ce se bazează în exclusivitate pe combina de recoltat cereale (păioase şi porumb), sechestrată şi în pericol de a fi vândută silit, ceea ce i-ar produce un prejudiciu material viitor şi previzibil. Consideră că în speţă, paguba este iminentă, deoarece procesul-verbal în cauză constituie titlu de creanţă, care, conform art. 43 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, a devenit titlu executoriu la 30 de zile de la comunicare, fiind apt de executare silită. Executarea silită a început prin instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor societăţii, fiind posibilă în orice moment vânzarea silită a acestora cu consecinţe iremediabile pentru societate, cum ar fi desfiinţarea locurilor de muncă şi concedierea salariaţilor şi chiar insolvenţa societăţii.

Se mai arată că dintr-o eroare de redactare, în cererea de suspendare se face referire la producerea de peleţi, iar prima instanţă a preluat această eroare, fără a observa că, în realitate, obiectul său de activitate este prestarea de servicii de recoltare a cerealelor.

De asemenea, recurenta precizează că încetarea activităţii este sau poate fi un efect al executării silite şi/sau al efectuării plăţii pentru că ar lipsi societatea de mijloacele sale de producţie esenţiale, în plină campanie de recoltare, cu atât mai mult cu cât în restul anului, societatea nu realizează aproape deloc venituri având doar activităţi de pază, întreţinere, reparare şi pregătire a utilajelor pentru lucru, astfel că prejudiciile pe care le-ar suferi sunt de natură materială, mari şi previzibile.

Recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a aplicat greşit legea şi în ceea ce priveşte cazul bine justificat, şi că deşi simpla contestare a actului administrativ nu este suficientă pentru a dovedi cazul bine justificat, prima instanţă nu a făcut nicio analiză a aparenţelor de nelegalitate invocate în contestaţie şi în cererea de suspendare şi nu s-a pronunţat asupra lor.

Mai arată că deşi actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, totuşi dispoziţiile legale permit ca în procedura cererii de suspendare a executării, să se facă o evaluare a acestei prezumţii prin stabilirea elementelor de posibilă nelegalitate a actului, fără ca prin aceasta să se prejudece fondul cauzei.

Referitor la nelegalitatea reţinerii pretinselor nereguli din procesul-verbal, recurenta-reclamantă susţine că nu sunt aplicabile prevederile art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004 privind "întreprinderile legate", iar pe de altă parte, condiţia esenţială prevăzută de lege este existenţa unui contract sau a unei clauze statutare care să permită exercitarea unei influenţe dominante de către o altă întreprindere. În speţă, arată că nu există un contract încheiat de recurentă cu una sau alta din cele două societăţi menţionate în procesul-verbal ca fiind dominante sau care este clauza din actul constitutiv care i-ar permite acest lucru. Astfel, apreciază că nu au fost create condiţii artificiale în scopul susţinut de către intimată şi că o astfel de "legare" între societăţi nu poate fi generată, cum a susţinut pârâta, de un contract de comodat pentru sediu sau de contracte de prestări servicii, câtă vreme acestea au un conţinut economic real şi sunt valabile din punct de vedere legal.

Recurenta-reclamantă nu neagă existenţa legăturilor comerciale cu cele două societăţi, dar susţine că acestea nu sunt în sensul interpretat de către intimată, fiind lipsită de relevanţă, în opinia sa, existenţa în acelaşi imobil a sediului mai multor societăţi sau faptul că aceste societăţi au folosit consultanţa oferită de aceeaşi firmă specializată, câtă vreme chiar noţiunea de "creare de condiţii artificiale" nu este definită de legislaţia naţională şi nici de Ghidul solicitantului emis de pârâta AFIR, iar în afara afirmaţiilor făcute de pârâtă în actele atacate, nu există nici o probă că societatea recurentă ar fi deţinută de alţi acţionari decât asociata unică B. sau că asociatul unic ar avea în derulare şi alte proiecte în cadrul Măsurii 312.

Recurenta-reclamantă consideră că este la fel de contrară realităţii şi condiţiilor de eligibilitate a proiectului susţinerea pârâtei că ar fi creat artificial un număr de 8 locuri de muncă doar în scopul de a obţine un punctaj bun, deoarece dispoziţiile legale şi clauzele administrative pe baza cărora s-a aprobat proiectul şi s-a încheiat contractul de finanţare prevăd necesitatea creării unor locuri de muncă, cu privire la care se fac şi nominalizări de funcţii, dar nu există nici o prevedere care să impună angajarea pe aceste posturi a unor anumite categorii de persoane, astfel că a respectat documentaţia proiectului în această privinţă şi a angajat cele opt persoane, iar faptul că acestea au avut sau au şi alte locuri de muncă nu constituie o abatere de la documentaţie, neputând fi îngrădit dreptul oricărei persoane de a presta muncă în două sau mai multe locuri.

Precizează că persoanele în cauză au statut de angajaţi permanenţi, cu contracte de muncă şi primesc salariile pe tot timpul anului, deşi prestează o muncă sezonieră, strict legată de utilajele de recoltat cereale, achiziţionate prin proiectul în cauză; că angajarea acestor persoane este reală, dovadă fiind salariile primite de aceştia, impozitele, taxele şi contribuţiile plătite la buget pentru aceste salarii.

De asemenea, susţine că afirmaţia din procesul-verbal că beneficiarul nu ar fi manifestat interes şi preocupare pentru asigurarea activităţii şi atingerea obiectivelor asumate prin cererea de finanţare, este cu caracter general, contrară realităţii şi activităţii societăţii, având în vedere că societatea execută lucrări de recoltare în baza unor contracte de prestări servicii şi a realizat cifre de faceri importante, a înregistrat constant profit şi a respectat obiectivele şi obligaţiile privitoare la activitatea sa, iar cifrele de afaceri au fost în creştere constantă de la an la an, aşa cum rezultă din conturile de profit şi pierderi pe anii 2011 - 2014, profitul fiind mult diminuat din cauza amortizărilor foarte mari calculate la valoarea utilajelor - mijloace fixe.

Recurenta-reclamantă arată că a înregistrat la Tribunalul Arad, acţiunea în contencios administrativ pentru anularea actului administrativ cu privire la care solicită suspendarea executării.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, arătând în esenţă că la acest moment există neconcordanţe grave între angajamentele asumate prin cererea de finanţare şi situaţia existentă în fapt şi că legăturile societăţii recurente cu D. SRL şi cu SC E. SRL au condus la suspiciunea de neregulă, respectiv la crearea de condiţii artificiale în scopul obţinerii unui sprijin financiar care să depăşească plafonul de minimis, nerambursabil, de 200.000 euro, de care poate beneficia un solicitant în decursul a trei ani fiscali.

Intimata consideră că soluţia pronunţată de către prima instanţă este temeinică şi legală, fiind analizate în mod corect elementele de fapt şi de drept ale cauzei, prezentând în mod detaliat starea de fapt din prezenta speţă şi argumentele care au condus la întocmirea actelor administrative contestate în procedura de contencios administrativ.

Referitor la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru suspendarea executării actelor administrative, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, intimata-pârâtă susţine că nici una dintre acestea nu este îndeplinită.

Astfel, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, arată că acesta nu este îndeplinit în speţă, având în vedere prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, iar în ceea ce priveşte prevenirea unei pagube iminente, arată că nici această condiţie nu este îndeplinită, dat fiind faptul că executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

5. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă, s-a concluzionat că în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., se apreciază că recursul este admisibil în principiu, având în vedere că acesta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c)-e) din C. proc. civ. recurenta a făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON; recursul a fost declarat în termen; motivele de recurs se încadrează celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nici nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 171 din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi s-a fixat termen pentru judecată pe fond a recursului la 25.04.2017, reţinându-se totodată că reclamanta a depus un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, însoţit de un set de documente, arătând că este de acord cu raportul întocmit.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată şi reţine următoarele aspecte:

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".

Rezultă astfel, că pentru suspendarea executării unui act administrativ trebuie îndeplinite cumulative două condiţii şi anume: cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.

Înalta Curte constată că în speţă, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat suspendarea punerii în executare a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 23 decembrie 2014 şi implicit, a unei eventuale executări silite a acestui titlu executoriu, până la soluţionarea în fond a contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.

Soluţia pronunţată de către prima instanţă a fost criticată în calea de atac a recursului, de către reclamantă, prin aceea că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs ce se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanta a susţinut, în esenţă, faptul că sentinţa recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, norme ce stabilesc condiţiile exercitării dreptului de a cere suspendarea executării actului administrativ, care în opinia sa, în speţă, erau îndeplinite.

Reclamanta a considerat că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, existând o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor atacate, invocând nelegalitatea reţinerii pretinselor nereguli din procesul-verbal, elemente ce nu au fost probate de către intimată şi care, în opinia sa, se bazează pe simple afirmaţii ale acesteia. Consideră că în speţă nu s-a dovedit exercitarea unei influenţe dominante de către o altă întreprindere şi nici acţiunea concertată pentru obţinerea unor finanţări într-un cuantum mai mare decât cel la care o societate ar fi fost îndreptăţită.

În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube, recurenta-reclamantă a arătat că şi această condiţie este îndeplinită, raportat la valoarea creanţei care nu este într-un cuantum modic, deoarece în acest caz, în opinia sa, nu se poate vorbi despre o pagubă, iar pe de altă parte, a apreciat că pentru îndeplinirea acestei condiţii, este necesar şi ca actul administrativ a cărui suspendare se solicită să aibă caracter executoriu, susţinând că activitatea societăţii o constituie prestarea serviciilor de recoltat cereale, ce se bazează în exclusivitate pe combina de recoltat cereale, sechestrată şi în pericol de a fi vândută silit, ceea ce i-ar produce un prejudiciu material viitor şi previzibil.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv nu a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, prima instanţă a apreciat în mod corect că nu poate fi reţinut ca motiv pentru suspendare simpla atacare a actelor administrativ fiscale, în justiţie şi nici anumite presupuse nereguli ale actelor administrative contestate, nu pot constitui un indiciu al existenţei unui caz bine justificat.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ atacat.

Astfel, în dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

De asemenea, Înalta Curte reţine că în fapt, cazul bine justificat se referă la existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ, având în vedere prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ.

Cu toate acestea, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalităţii acestuia, soluţionarea unei cereri de suspendare a executării nepermiţând examinarea legalităţii actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Cu privire la cazul bine justificat, se constată că la analiza aparenţei de legalitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 23 decembrie 2014, care presupune o examinare sumară a legalităţii acesteia, Înalta Curte constată că nu se pot reţine elemente de natură să afecteze această legalitate.

În aceste condiţii, se constată că susţinerile cu caracter general ale recurentei-reclamante nu îşi regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt capabile să determine instanţa de control judiciar a aprecia că în speţă ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat, nefiind identificate împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, cu atât mai mult cu cât acţiunea în anularea actului administrativ contestat a fost soluţionată în mod definitiv prin Decizia civilă nr. 2.793 din 23.09.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015, în sensul respingerii acţiunii în anulare promovate de către recurenta-reclamantă.

Referitor la condiţia pagubei iminente, Înalta Curte reţine că nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză, dat fiind faptul că aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat.

În acest sens, Înalta Curte apreciază în mod corect a reţinut prima instanţă suma în discuţie - 749.914,63 RON şi caracterul executoriu al actului administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării, nu reprezintă, în sine, un motiv pentru acordarea suspendării şi nu fac dovada, prin ele însele, a îndeplinirii cerinţei referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, iar pe de altă parte, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune analizarea cerinţei menţionate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, or reclamanta nu a făcut dovada celor susţinute, iar faptul că s-a instituit sechestru asigurator pe bunurile societăţii nu dovedeşte paguba iminentă aşa cum este definită de lege.

Executarea unei obligaţii bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă.

Deşi într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Or, în cauză, executarea obligaţiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege nu este îndeplinită.

Astfel, având în vedere că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, cu atât mai mult cu cât în absenţa cazului bine justificat, nu se poate dispune suspendarea executării actului administrativ, executarea unei obligaţii stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, neputând constitui prin ea însăşi o pagubă, paguba fiind reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de SC "A." SRL împotriva Sentinţei nr. 171 din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Având în vedere soluţia de respingere pe fond a cererii de suspendare formulată de către reclamanta SC "A." SRL, în raport de prevederile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., va fi restituită cauţiunea în cuantum de 74.992 RON, consemnată cu recipisa nr. x/1 din data de 16.06.2015, emisă de C. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC "A." SRL împotriva Sentinţei nr. 171 din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 74.992 RON, consemnată cu recipisa nr. x/1 din data de 16.06.2015, emisă de C. SA.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED