Scope of CSM discretion in refusing judicial appointment to senior prosecutor despite vocation under Law No. 303/2004

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin Hotărârea nr. 1.249 din 27 octombrie 2016 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de dna A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, de eliberare din funcţia de procuror şi numire în funcţia de judecător la Tribunalul Hunedoara sau la Judecătoria Orăştie.

2. Calea de atac exercitată şi motivele înfăţişate

Împotriva Hotărârii nr. 1.249 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, A. a formulat contestaţie solicitând, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, admiterea acesteia, anularea hotărârii atacate şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) la emiterea unei noi hotărâri, prin care să aprobe cererea sa de numire în funcţia de judecător la Tribunalul Hunedoara sau la Judecătoria Orăştie, urmând a emite şi o propunere în acest sens Preşedintelui României.

În motivarea contestaţiei formulate, contestatoarea a arătat că hotărârea menţionată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 61 din Legea nr. 303/2004, deoarece, (i) nu cuprinde o motivare suficientă şi efectivă în argumentarea soluţiei de respingere a cererii formulate, jurisprudenţa comunitară stabilind în mod constant faptul că motivarea insuficientă echivalează cu lipsa motivării, şi (ii) are caracter arbitrar fiind emisă cu exces de putere şi contrară practicii anterioare a CSM.

Contestatoarea a arătat că a susţinut un interviu în faţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat faptul că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi numită în funcţia de judecător, astfel cum rezultă, din Hotărârea nr. 1.021 din 25.10.2016.

În contextul reiterării situaţiei de fapt rezultate şi din cuprinsul hotărârilor şi cererilor aflate la dosar, în ceea ce priveşte volumul de activitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, precum şi la instanţele la care s-a solicitat a fi realizată numirea sa ca judecător, evidenţierea avizelor primite, nefavorabil din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi favorabile de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Orăştie, contestatoarea a arătat că Plenul CSM a reţinut în soluţionarea cererii sale, ca motiv unic, împrejurarea că ocupă funcţia de prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara iar încuviinţarea cererii de numire în funcţia de judecător şi, implicit, vacantarea postului de conducere ar duce la perturbarea activităţii acestui parchet, sens în care a fost avut în vedere şi avizul nefavorabil comunicat de acesta.

Contestatoarea a solicitat să se constate că Hotărârea Plenului C.S.M., prin care i s-a respins cererea de numire în funcţia de judecător, a fost emisă cu exces de putere, ceea ce conduce la nelegalitatea acesteia, având ca şi consecinţă vătămarea dreptului său. A arătat că din interpretarea sintagmei "pot fi numiţi", care se regăseşte în cuprinsul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, rezultă că magistraţii care formulează cereri de numire au dreptul la o aplicare justă a marjei de apreciere de către autoritatea decidentă şi în cadrul acesteia, în condiţiile întrunirii tuturor criteriilor, numirea în funcţia de judecător este un drept şi nu o vocaţie.

Limitele dreptului de apreciere al unei autorităţi sunt determinate prin conţinutul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 care defineşte excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al unei autorităţi publice prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

În contextul referirilor şi al exemplificării în sensul indicării unor hotărâri date de Plenul CSM prin care au fost admise altor magistraţi cereri de eliberare din funcţia de procuror, deţinător al unei funcţii de conducere, şi numirea în funcţia de judecător, contestatoarea a mai susţinut şi dezvoltat şi următoarele critici:

- motivarea respingerii cererii sale pe considerentul că deţine o funcţie de conducere este discriminatorie în raport cu ceilalţi procurori şi nu a constituit un impediment în situaţii când alţi procurori cu funcţii de conducere au formulat cereri similare, admise fără rezerve de Plenul CSM;

- Plenul CSM nu a dat nicio eficienţă avizelor favorabile obţinute, făcând referire doar la avizul nefavorabil care nu este nicidecum preponderent şi nici de natură a antrena automat respingerea cererii formulate;

- volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara este cu puţin peste media pe ţară dar mult sub nivelul celui înregistrat la Tribunalul Hunedoara sau la Judecătoria Orăştie, volumul de activitate la această din urmă instanţă nefiind de altfel analizat în hotărârea atacată;

- referirile la schemele de personal existente la parchetul unde funcţionează ca şi la instanţele pentru care a fost solicitată numirea nu au fost examinate şi valorificate prin analizarea tuturor implicaţiilor acestora şi prin corelarea tuturor aspectelor pe care o astfel de analiză le impune;

- vechimea sa efectivă în funcţia de procuror este la data de 01.10.2016 de 16 ani şi 8 luni, în vreme ce vechimea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi în grad este de 8 ani şi 4 luni;

- nu au fost analizate situaţia de personal de la Tribunalul Hunedoara respectiv Judecătoria Orăştie constând în dificultăţile de ocupare a posturilor vacante de mai bine de 6 luni, în condiţiile în care, în cursul anului 2016, niciun judecător nu a formulat cerere de transfer pentru aceste instanţe.

În probaţiune, au fost depuse la dosar, hotărârea plenului CSM, decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - SCAF la care contestatoarea a făcut referire în cuprinsul contestaţiei formulate, ca şi alte înscrisuri ce atestă situaţia posturilor vacante de judecător la instanţele din ţară.

3. Întâmpinarea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei formulate de dna procuror A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.249 din 27 octombrie 2016, ca neîntemeiată.

În esenţă, intimatul CSM a arătat că în cauză nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului atacat, contestaţia fiind neîntemeiată în raport de răspunsurile date, şi de apărările punctuale, la criticile contestatoarei, cuprinse în întâmpinare. În opinia CSM, hotărârea atacată este legală şi nu a fost emisă cu exces de putere.

A precizat intimatul că adoptarea hotărârii secţiei pentru judecători privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea în funcţia de judecător nu creează în mod automat un drept la numire şi nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, indicând totodată că este atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum şi parcurgerea etapelor de formare, perfecţionare, promovare a judecătorilor şi procurorilor, numirea procurorilor în funcţia de judecător şi a judecătorilor în funcţia de procuror.

S-a mai arătat că dispoziţiile legale şi regulamentare incidente în cauză, la care a făcut referire şi contestatoarea, conferă numai o vocaţie în sensul arătat, iar nu un drept, aşa cum a susţinut aceasta, rămânând la latitudinea Plenului CSM să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcţia de judecător.

În fine, intimatul CSM a indicat că în soluţionarea cererii formulate de dna procuror A., Plenul CSM a avut în vedere motivele de ordin profesional invocate, avizele comunicate de unităţile de parchet dar şi de instanţele implicate în procedura de numire, criteriile regulamentare, precum şi situaţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, vechimea deţinută de contestatoare la unitatea de parchet şi vechimea în funcţie.

4. Procedura de soluţionare a contestaţiei

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinarea CSM, solicitând respingerea apărărilor intimatului ca neîntemeiate.

La data de 27.01.2017 Tribunalul Hunedoara, în temeiul art. 61 alin. (1) şi (3), rap. la art. 63 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea contestatoarei A. (în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara), arătând, în esenţă, că sprijină apărarea contestatoarei în cauza de faţă, solicitând alături de aceasta, admiterea contestaţiei şi anularea Hotărârii nr. 1.249 din 27 octombrie 2016 a plenului CSM, cu consecinţa obligării la emiterea unei hotărâri prin care să fie aprobată cererea formulată şi să fie înaintată Preşedintelui României propunerea de eliberare din funcţia de procuror deţinută şi de numire în funcţia de judecător la Tribunalul Hunedoara sau la judecătoria Orăştie.

5. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei formulate

Actul administrativ supus controlului judecătoresc în condiţiile prevăzute în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, este Hotărârea nr. 1.249 din 27 octombrie 2016 a plenului CSM, prin care, contestatoarei A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, i-a fost respinsă cererea de a fi numită în funcţia de judecător.

Examinând contestaţia formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, reţinând şi apărările intimatului CSM dar şi poziţia intervenientului accesoriu Tribunalul Hunedoara, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă pentru motivele expuse în continuare.

Plenul CSM, prin Hotărârea nr. 1.249 din 27.10.2016, a respins cererea formulată de către dna A., prim procuror adjunct la parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, de eliberare din funcţia de procuror şi numire în funcţia de judecător la Tribunalul Hunedoara sau la Judecătoria Orăştie.

În cuprinsul hotărârii atacate, Plenul CSM a arătat, în mod corect, că solicitarea contestatoarei este întemeiată şi supusă prevederilor generale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, ("la cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege") şi a normelor administrative adoptate pentru aplicarea acestora, reţinând în motivarea hotărârii, în sensul respingerii cererii, vechimea în funcţia de procuror a contestatoarei de 16 ani şi 8 luni, încărcătura de 109 dosare/procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, ca fiind situată peste media naţională, avizul nefavorabil al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi faptul că vacantarea postului de conducere ocupat de contestatoare ar perturba activitatea acestei unităţi de parchet, fiind necesară asigurarea continuităţii conducerii administrative judiciare a acesteia.

Conform art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, cu modificările şi completările ulterioare, cererile întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, de numire din funcţia de judecător în funcţia de procuror şi, respectiv, din funcţia de procuror în funcţia de judecător, se soluţionează pe baza următoarelor criterii:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care provine solicitantul şi la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

Înalta Curte, contrar susţinerilor contestatoarei, constată că prin actul atacat au fost examinate toate aceste criterii, ajungându-se motivat la concluzia respingerii cererii.

Nu este întemeiată susţinerea contestatoarei în sensul că argumentarea soluţiei de respingere a cererii sale nu este nici suficientă şi nici efectivă, în condiţiile în care, astfel cum deja s-a arătat, toate criteriile legale, sus indicate, au fost avute în vedere şi menţionate în hotărârea de plen atacată, chiar dacă printr-o motivare concisă.

Mutatis mutandis, astfel cum în mod constant s-a stabilit în doctrină şi în jurisprudenţă, în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că nu se poate cere unui judecător să analizeze exhaustiv toate argumentele invocate într-o cauză, se reţine că şi în cazul actului atacat, susţinerile contestatoarei au fost grupate şi examinate în raport cu relevanţa pe care Plenul CSM le-a acordat-o în adoptarea soluţiei date.

Din perspectiva enunţată, omisiunea de analiză a tuturor aspectelor indicate de contestatoare, atâta timp cât criteriile sus indicate au fost atinse, nu poate echivala, astfel cum s-a susţinut, cu lipsa motivării.

Cu referire la acelaşi aspect, al motivării actului atacat, Înalta Curte arată totodată că apreciază, contrar susţinerilor contestatoarei, în sensul că referirea la deţinerea de către aceasta a unei funcţii de conducere nu poate fi apreciată ca fiind discriminatorie, câtă vreme fiind un element de fapt, obiectiv, a fost avut în vedere şi analizat în contextul tuturor criteriilor deja arătate.

Cât priveşte avizele menţionate în 22 alin. (3) din Regulament, acestea au doar un caracter consultativ şi din această perspectivă rezultă că au fost valorificate.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei subsumate criticii vizând caracterul arbitrar al hotărârii atacate ca şi emiterea acesteia cu exces de putere, Înalta Curte reţine deopotrivă netemeinicia acestora.

Astfel, deşi contestatoarea se referă la încălcarea dreptului său de a fi numită în funcţia de judecător, textul legal aplicabil, respectiv art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, nu consacră un drept ci, în mod evident doar o vocaţie la numirea din funcţia de procuror în cea de judecător şi, respectiv, din funcţia de judecător în cea de procuror.

Din interpretarea acestui text legal aflat în discuţie nu rezultă existenta unui drept de care beneficiază automat persoanele vizate de ipoteza normei legale şi nici obligaţia corelativă a autorităţii publice de a dispune admiterea cererilor de numire în funcţiile de procuror/judecător.

Drept urmare, în exercitarea acestei competenţe legale, Plenul CSM nu se limitează la punerea în aplicare, în mod mecanic, a dispoziţiei legale pre-citate, ci are o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane ale instanţelor şi parchetelor, respectiv în a dispune măsurile pe care le apreciază adecvate din punct de vedere administrativ, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul general, acela a bunei funcţionări a instanţelor şi parchetelor, şi interesele personale ale magistraţilor care formulează cereri întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din actul normativ pre-citat.

În cererea sa, contestatoarea a susţinut că Plenul CSM a acţionat cu exces de putere prin emiterea hotărârii de respingere a cererii sale, în termenii art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere fiind definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Înalta Curte observă însă că hotărârea contestată în cauză nu a fost adoptată de Plenul CSM cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, actul infralegislativ în discuţie fiind adoptat în limitele competenţei conferite intimatului CSM prin art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu respectarea procedurii instituite de lege şi regulament, în scopul asigurării unei bune funcţionări a justiţiei.

Ţinând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât şi o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporţionalităţii, al echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuţii ce constituie competenţa legală a autorităţii publice, în speţă fiind vorba în mod evident de interesul public al bunei funcţionari a justiţiei.

Drept urmare, în examinarea criticilor privind oportunitatea soluţiei administrative atacate, Înalta Curte porneşte de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între măsurile individuale dispuse de autorităţile publice şi interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

În coordonatele astfel trasate, Înalta Curte reţine că în cauză, faţă de întreg probatoriul existent la dosar, şi raportat la analiza de mai sus a conţinutului, respectiv a motivării hotărârii atacate, nu se constată nici exercitarea abuzivă de către Plenul CSM (încălcarea cu bună ştiinţă) a drepturilor sau libertăţilor recunoscute magistraţilor, în speţă, a contestatoarei din prezenta cauză, şi nici aprecierea eronată a situaţiei acesteia.

În concret, Plenul CSM, examinând cererea formulată de către dna procuror A., prin prisma prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum şi a criteriilor stabilite prin art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a plenului CSM pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, a apreciat că admiterea cererii ar perturba buna funcţionare a activităţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, astfel că a respins cererea acesteia, numirea în funcţia de judecător nefiind considerată oportună la momentul respectiv.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că la emiterea actului administrativ contestat Plenul CSM nu a acţionat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea limitelor marjei sale de apreciere, contestaţia formulată de către dna procuror A. va fi respinsă ca nefondată, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, şi, pe cale de consecinţă, se va respinge în fond şi cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată în interesul contestatoarei de către intervenientul Tribunalul Hunedoara, conform art. 67 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1.249 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi, în fond, cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată în interesul contestatoarei de către intervenientul Tribunalul Hunedoara .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED