Admissibility of unconstitutionality exception where plaintiff seeks to modify statutory framework rather than challenge existing text

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 95/F din data de 18 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, printre altele în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de necostituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen.

S-a reţinut că, deşi excepţia a fost invocată doar cu privire la dispoziţiile art. 452 C. proc. pen., din motivarea acesteia rezultă că petenta revizuentă urmăreşte în fapt să fie supuse controlului de neconstituţionalitate mai multe dispoziţii, respectiv art. 453 alin. (3) şi art. 457 alin. (2) C. proc. pen., în măsura în care prin care hotărârile definitive pronunţate în temeiul dispoziţiilor art. 341 C. proc. pen. sunt excluse de la controlul judiciar pe calea revizuirii sau din cauza lipsei de conciziune/neclarităţii acestuia, prin hotărâri definitive nu s-ar înţelege şi încheierile definitive pronunţate în plângerile contra soluţiilor de clasare judecate potrivit art. 341 C. proc. pen., prin invocarea art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recurenta A.

Examinând recursul declarat de recurenta A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele arătate în continuare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţei judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Astfel, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate poate fi primită atunci când îndeplineşte condiţiile peremptorii de admisibilitate anterior menţionate.

Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Din interpretarea logico - juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi 3 al Legii nr. 47/1992 modificată şi republicată rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Dacă cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, pe cale de consecinţă, este irelevantă situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicată, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege, iar nu şi atunci când se tinde la modificarea şi completarea acesteia, aspect care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României.

0r, în speţă, excepţia ridicată de recurenta A. tinde la completarea legii procesual penale în sensul că dispoziţiile art. 452 C. proc. pen. nu permit un control judiciar efectiv, pe calea revizuirii a hotărârilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în plângerile formulate împotriva soluţiei de clasare, aspect ce excede competenţei funcţionale a Curţii Constituţionale, astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cum de altfel, s-a stabilit în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional (în acest sens, Decizia nr. 152 din data de 12 octombrie 1999, publicată în M.O. nr. 3/2000; Decizia nr. 6 din data de 18 ianuarie 2000 publicată în M.Of nr. 127/2000; Decizia nr. 393/1997, publicată în M.Of. nr. 143/1998; Decizia nr. 63/1998 publicată în M.Of. nr. 195/1998).

Astfel, se constată că, în mod corect judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de necostituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., formulată de petenta revizuentă A.

În motivarea sentinţei judecătorul de cameră preliminară a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de A. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen. reprezintă o reiterare a cererii anterioare respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din data de 20 martie 2018, definitivă prin Decizia nr. 411 din data de 2 mai 2018, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală argumentele expuse în acea încheiere fiind aplicabile şi în soluţionarea prezentei cereri în condiţiile în care deşi se invocă neconstituţionalitatea art. 452 C. proc. pen. în realitate, vizează aceleaşi aspecte de neconstituţionalitate analizate anterior prin încheierea din 20 martie 2018.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva Sentinţei penale nr. 95/F din data de 18 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva Sentinţei penale nr. 95/F din data de 18 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Obligă recurenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2018.

Procesat de GGC MM