Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 542/2018 AI generated

Execution challenge rejected: no merger impediment where sentence not before earlier court, new merger request available

Case Number Decizia nr. 542/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) rejected as unfounded the convicted person's challenge to execution (contestație la executare) filed against its Decision no. 141 of 15 February 2018, ordered the convicted person to pay 100 lei in judicial costs to the state, and ordered the partial fee for the court-appointed counsel (70 lei) to be paid from the Ministry of Justice's fund. The challenge alleged an impediment to execution because two arrest warrants had been issued based on two separate sentence-merger decisions, one merging sentences from two convictions and imposing 3 years' imprisonment, the other merging different sentences and imposing 4 years and 2 months. The court held that the challenge was unfounded because the sentence imposed by the later judgment (Sentința penală nr. 413/2016) had not been part of the merger request before the Supreme Court in the prior case, and the Supreme Court could not have merged a sentence it was not seized of; thus there was no impediment to execution under Art. 598(1)(c) second thesis of the Criminal Procedure Code. The court noted the convicted person remains free to file a new merger request covering all sentences.

Legislator headnote

AI generated

art. 598 alin. (1) C. proc. pen, art. 598 C. proc. pen, art. 598 alin. (2) C. proc. pen, art. 52 alin. (2) C. pen, art. 326 C. pen, art. 39 alin. (1) C. pen; Execution challenge rejected: no merger impediment where sentence not before earlier court, new merger request available: 141 of 15 February 2018, ordered the convicted person to pay 100 lei in judicial costs to the state, and ordered the partial fee for the court-appointed counsel (70 lei) to be paid from the Ministry of Justice's fund. The challenge alleged an impediment to execution because two arrest warrants had been issued based on two separate sentence-merger decisions, one merging sentences from two convictions and imposing 3 years' imprisonment, the other merging different sentences and imposing 4 years and 2 months. The court held that the challenge was unfounded because the sentence imposed by the later judgment (Sentința penală nr. 413/2016) had not been part of the merger request before the Supreme Court in the prior case, and the Supreme Court could not have merged a sentence it was not seized of; thus there was no impediment to execution under Art. 598(1)(c) second thesis of the Criminal Procedure Code. The court noted the convicted person remains free to file a new merger request covering all sentences.

Keywords

AI generated
execution of sentences e-justice code of criminal procedure merger arrest warrant order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 598 alin. (1) C. proc. pen
În drept, a invocat dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen.
art. 598 C. proc. pen
c) al art. 598 C. proc. pen., că aceasta poate fi formulată când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, în alin.
art. 598 alin. (2) C. proc. pen
pen., şi anume s-a ivit o împiedicare la executare, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., instanţa supremă fiind cea care a pronunţat hotărârea care se execută, respectiv Decizia nr.
art. 52 alin. (2) C. pen
607 din 6 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în pedepsele componente de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen.
art. 326 C. pen
raportat la art. 326 C. pen., şi 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr.
art. 39 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 39 alin. (1) C. pen.
art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen
(1969) raportat la art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
art. 5 C. pen
(1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost contopită pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 599 C. proc. pen.

Basis for dismissing the challenge to execution as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Used to oblige the contestant to pay judicial expenses to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Used to order payment of the partial fee for the court-appointed lawyer from the Ministry of Justice's fund.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 26 februarie 2018 şi înregistrată sub nr. 1453/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 2 martie 2018, contestatorul condamnat A., prin apărător ales, a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 210/F din 15 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, solicitând anularea mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea nr. x/2017 din 15 februarie 2018. În susţinerea cererii, a arătat că s-a ivit un incident în executarea pedepsei constând în emiterea a două mandate de executare în baza a două cereri de contopire, doar una dintre acestea privind toate pedepsele la care a fost condamnat.

Astfel, a arătat că, la 13 iulie 2017, a formulat o cerere de contopire a pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 166/F din 28 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti şi prin Sentinţa penală nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. La Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a format Dosarul nr. x/2017 în care, prin Sentinţa penală nr. 210 din 15 noiembrie 2017, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 141 din 15 februarie 2018, s-a admis cererea de contopire a pedepselor, dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. Ca urmare a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2017 din 15 februarie 2018.

Totodată, a mai arătat că, la 24 noiembrie 2017, a formulat o nouă cerere de contopire a pedepselor la care a fost condamnat, incluzând şi Sentinţa penală nr. 413 din 23 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia nr. 145/A din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti. Cererea a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti sub nr. x/4/2017, fiind soluţionată prin Sentinţa nr. 1 din 5 ianuarie 2018, rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac, prin care au fost contopite pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 166/F din 28 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 413 din 23 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia nr. 145/A din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, condamnatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare. Ca urmare a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2018 din 30 ianuarie 2018.

A precizat că, înainte de soluţionarea contestaţiei în Dosarul nr. x/2017 a comunicat instanţei supreme o copie de pe Sentinţa penală nr. 1 din 5 ianuarie 2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, precum şi o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza acesteia. Cu toate acestea, la momentul formulării contestaţiei la executare, la Penitenciarul Jilava au fost comunicate două mandate de executare a pedepsei închisorii, care dublează pedeapsa pe care o are de executat.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, invocând dispoziţiile art. 116 alin. (6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a trimis contestaţia la executare pentru soluţionare Secţiei I Penale a aceleiaşi instanţe, formându-se Dosarul nr. x/2018.

Prin Sentinţa penală nr. 70/F din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de Ministerul Public şi, apreciind incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de condamnatul A., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând, în esenţă, că această instanţă a pronunţat Decizia penală nr. 141 din 15 februarie 2018, prin care s-a dispus emiterea unui mandat de executare pentru o pedeapsă de 3 ani închisoare, ca urmare a contopirilor făcute pentru pedepsele aplicate condamnatului prin Sentinţa penală nr. 166/F din 28 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 607 din 6 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi Sentinţa penală nr. 1 din data de 5 ianuarie 2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul căreia s-a emis un mandat de executare pentru o pedeapsă de 4 ani şi două luni închisoare.

Ca urmare, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. x/2018, ce a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 7, care, prin încheierea din 15 mai 2018, apreciind că cererea contestatorului este întemeiată pe cazul de contestaţie la executare prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., în temeiul art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a trimis cauza Completului nr. 4, cel care a pronunţat Decizia nr. 141 din 15 februarie 2018.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în cuprinsul cererii formulate de condamnatul A., Înalta Curte constată contestaţia formulată ca fiind nefondată, pentru considerentele arătate în continuare.

Contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării pedepsei, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce ţin de executarea hotărârilor, iar nu şi de legalitatea şi temeinicia acestora.

Reglementând situaţiile în care se poate face contestaţie împotriva executării unei hotărâri penale, legiuitorul a stabilit, în alin. (1) lit. c) al art. 598 C. proc. pen., că aceasta poate fi formulată când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, în alin. (2) fiind indicată instanţa unde cererea trebuie depusă, respectiv la instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze cauza, având în vedere precizările Ministerului Public şi cele ale apărătorului ales al condamnatului în sensul că cererea este întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., şi anume s-a ivit o împiedicare la executare, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., instanţa supremă fiind cea care a pronunţat hotărârea care se execută, respectiv Decizia nr. 141 din 15 februarie 2018.

Verificând, în continuare, în acest context, actele şi lucrările dosarului, se constată că prin Decizia penală nr. 141 din 15 februarie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 210 din 15 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi, rejudecând, s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat A.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 607 din 6 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în pedepsele componente de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 326 C. pen., şi 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.

S-a constatat că suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost anulată prin Sentinţa penală nr. 166/F din 28 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În temeiul art. 39 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost contopită pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 166/F din 28 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 202 din 07 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 607 din 6 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. (1969), art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la 10 octombrie 2013 la 11 octombrie 2013 (1 zi) şi perioada executată de la 6 aprilie 2016 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii emise în temeiul Sentinţei penale nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 607 din 6 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, şi a Sentinţei penale nr. 166/F din 28 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă stabilită prin decizie.

În baza acestei decizii, la 15 februarie 2018 a fost emis de către Curtea de Apel Bucureşti mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2017.

Totodată, se constată că, la 24 noiembrie 2017, ulterior pronunţării Sentinţei nr. 210 din 15 noiembrie 2017 de către Curtea de Apel Bucureşti, însă înainte de a fi sesizată instanţa de control judiciar cu Dosarul nr. x/2017, condamnatul a formulat o nouă cerere de contopire a pedepselor, având în vedere că la data de 26 octombrie 2017 rămăsese definitivă Sentinţa penală nr. 413 din 23 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2014, ca urmare a pronunţării Deciziei penală nr. 1458 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Sentinţa penală nr. 1 din 5 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin necontestare, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat A.

S-a constatat că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 166/F din 28 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi prin Sentinţa penală nr. 413 din 23 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2014, definitivă Decizia penală nr. 1458/A din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, sunt concurente.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoarea aplicată prin Sentinţa penală nr. 166/F din 28 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv: pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002; cea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) şi 2 C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi cea de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.

S-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 413 din 23 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2014, definitivă Decizia penală nr. 1458/A din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 166/F din 28 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, şi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 413 din 23 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2014, definitivă Decizia penală nr. 1458/A din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, urmând ca petentul condamnat să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. (1969) raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicată, perioada executată, de la data de 10 octombrie 2013 - 11 octombrie 2013 şi de la data de 6 aprilie 2016, la zi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii stabilite prin Sentinţa penală nr. 166/F din 28 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, şi prin Sentinţa penală nr. 413 din 23 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2014, definitivă Decizia penală nr. 1458/A din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. x din 26 octombrie 2017 emis de Judecătoria Sectorului Bucureşti şi nr. y din 14 iulie 2016 emis de Curtea de Apel Bucureşti şi emiterea unui nou mandat de executare conform hotărârii pronunţate.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 1 ds. Curte de Apel Bucureşti (în care s-a pronunţat Decizia nr. 141 din 15 februarie 2018 a instanţei supreme), Dosarul nr. x/2017 al acestei instanţe a avut ca obiect cererea de contopire a pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 166/F din 28 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (Dosar nr. x/2012), cu cea stabilită prin Sentinţa penală nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 607 din 6 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală (Dosar nr. x/2014). Acest aspect rezultă şi din încheierea de dezbateri a primei instanţe pronunţată în Dosarul nr. x/2017, având în vedere că, la termenul din 29 noiembrie 2017, cu prilejul concluziilor pe fondul cauzei, apărătorul ales al condamnatului nu a invocat în faţa instanţei de fond şi intervenirea Sentinţei penale nr. 413 din 23 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2014, cu toate că, la 26 octombrie 2017, această hotărâre rămăsese definitivă prin Decizia nr. 1458/A din aceeaşi dată a Curţii de Apel Bucureşti.

Aşadar, în Dosarul nr. x/2017, instanţa de fond nu a fost învestită şi în ceea ce priveşte contopirea pedepsei aplicată în cauza nr. x/299/2014.

În atare condiţii, atâta timp cât condamnatul, personal sau prin apărător ales, nu a înţeles să precizeze încă din faţa primei instanţe toate pedepsele a căror contopire o solicită, instanţa de control judiciar era ţinută să soluţioneze cauza în limitele în care fusese învestită de către parte, astfel încât, nu putea, direct în calea de atac, să contopească o pedeapsă cu privire la care nu fusese sesizată ori să se pronunţe asupra unei cereri inexistente.

În consecinţă, împrejurarea că contestatorul A. a depus, la Dosarul nr. x/2017, la data de 5 februarie 2018, după dezbateri şi înainte de pronunţarea soluţiei definitive de către instanţa supremă, o copie a comunicării minutei Sentinţei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, nu poate suplini omisiunea acestuia de a sesiza, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti şi cu referire la contopirea pedepsei aplicată în Dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. De altfel, contestatorul s-a limitat la a transmite Înaltei Curţi respectivul înscris, fără a formula o cerere, indiferent de natura sa, menţionând, în continuarea extrasului minutei, doar că "Nu s-a mai făcut contestaţie nici de subsemnatul, nici de către parchet. A rămas definitivă. Mandatul meu este de 4,2 luni" .

Ca urmare, întrucât pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 413 din 23 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2014, definitivă Decizia penală nr. 1458/A din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, nu a făcut obiectul sesizării Înaltei Curţi în Dosarul nr. x/2017, aspectele învederate de petent în prezenta cauză nu pot forma obiect al contestaţiei la executare, instanţa de control judiciar, fiind, aşa cum s-a arătat anterior, limitată la problemele cu care a fost învestită.

Aşa fiind, neexistând o împiedicare la executare, în speţă nu se regăseşte ipoteza reglementată de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., condamnatul având, însă, la dispoziţie posibilitatea promovării unei noi cereri de contopire, care, de această dată, să vizeze toate pedepsele aplicate, iar nu doar o parte a acestora.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 599 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 141 din 15 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

Faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 141 din 15 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2018.

Procesat de GGC MM