Transfer of criminal proceedings rejected due to lack of opportunity when defendant absent from home state and evidence more efficiently obtained in foreign state
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecution's appeal, upholding the Court of Appeal's decision to reject Slovenia's request to transfer criminal proceedings to Romanian authorities. The dispute concerned a request for the transfer of a criminal procedure for qualified theft committed in Slovenia, where the requested party was a Romanian citizen residing in Timișoara who could not be located domestically, was not incarcerated, and had left for Spain. The court determined that the transfer was inadmissible under Article 1282(2)(j) of Law No. 302/2004 regarding international judicial cooperation, as it was not opportune to take over the trial in Romania given the defendant's absence and the fact that evidence collection would be more efficient at the place of the offense. The court also held that the lower instance's use of a judgment instead of an order for the admissibility phase was a procedural defect that did not warrant annulation, and it clarified that the transfer procedure involves two distinct stages: admissibility (decided by the Court of Appeal) and the trial on the merits (conducted by the competent domestic court).
Legislator headnote
AI generatedart. 1282 din Legea nr. 302/2004, art. 128 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, art. 205 alin. (1) din C. pen, art. 205 C. pen, art. 20 C. pen, art. 1282 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004; Transfer of criminal proceedings rejected due to lack of opportunity when defendant absent from home state and evidence more efficiently obtained in foreign state: The dispute concerned a request for the transfer of a criminal procedure for qualified theft committed in Slovenia, where the requested party was a Romanian citizen residing in Timișoara who could not be located domestically, was not incarcerated, and had left for Spain. The court determined that the transfer was inadmissible under Article 1282(2)(j) of Law No. 302/2004 regarding international judicial cooperation, as it was not opportune to take over the trial in Romania given the defendant's absence and the fact that evidence collection would be more efficient at the place of the offense. The court also held that the lower instance's use of a judgment instead of an order for the admissibility phase was a procedural defect that did not warrant annulation, and it clarified that the transfer procedure involves two distinct stages: admissibility (decided by the Court of Appeal) and the trial on the merits (conducted by the competent domestic court).
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to rule that judicial costs occasioned by the solution of the contestation formulated by the prosecution remain in the charge of the state.
Cited in the dispositive to rule that the fee due to the defender appointed ex officio for the defendant remains in the charge of the state.
Full text
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 230/PI din data de 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală în temeiul art. 128 rap. la art. 1282 din Legea nr. 302/2004, s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de admitere a cererii de preluare a judecăţii cauzei privind pe numitul A., formulată de Tribunalul districtual din Maribor, Republica Slovenia.
S-a reţinut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 12228/II/5/2017 din 8 ianuarie 2018, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 9 ianuarie 2018 sub număr de Dosar nr. x/2018, s-a solicitat admiterea cererii de preluare a judecăţii, de către instanţa competentă din România, a cauzei privind pe învinuitul A., cerere formulată de Tribunalul districtual din Maribor, Republica Slovenia.
În motivarea sesizării s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1282 alin. (3) şi 4 din Legea nr. 302/2004, modificată, completată şi republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Convenţia privind asistenţa judiciară reciprocă în cazuri penale între statele membre ale Uniunii Europene, încheiată la Bruxelles la data de 29 mai 2000, precum şi Tratatul European privind asistenţa reciprocă în cazuri penale, încheiat la Strasbourg în data de 20 aprilie 1959, la care a aderat atât statul român, cât şi statul sloven, cererea fiind întemeiată.
Au fost ataşate următoarele acte:
- adresa nr. x/2017 a Direcţiei de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală din cadrul Ministerului Justiţiei, din data de 20 noiembrie 2017;
- cererea de transfer de proceduri în materie penală nr. x/2014 a Tribunalului Districtual din Maribor - Republica Slovenia, din data de 4 septembrie 2017, împreună cu documentele anexate şi traducerea certificată în limba română, inclusiv actele întocmite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în executarea cererii de comisie rogatorie, pe care autorităţile judiciare slovene au formulat-o în anul 2014, şi un CD;
- copia adresei nr. x/II/2/2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, din data de 5 decembrie 2017, către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sălaj - Serviciul cazier Judiciar, statistică şi evidenţă operativă;
- cazierul judiciar al învinuitului;
- copia adresei nr. x/II/2/2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, din data de 20 decembrie 2017, către Administraţia Naţională a Penitenciarelor;
- copia adresei nr. x/DSDRP din 28 decembrie 2017 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în data de 3 ianuarie 2018.
S-a arătat că, prin adresa nr. x/2017, din data de 20 noiembrie 2017, Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală din cadrul Ministerului Justiţiei, în baza art. 10 alin. (1) şi art. 128 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, spre competentă soluţionare, cererea de cooperare judiciară internaţional nr. x/2014 a Tribunalului Districtual din Maribor - Republica Slovenia, privind pe învinuitul A., împreună cu înscrisurile anexate şi traducerile certificate în limba română.
Astfel, s-a reţinut că din cererea formulată de autorităţile judiciare din Slovenia şi înscrisurile ataşate, traduse în limba română, rezultă că, la data de 2 martie 2015, Parchetul Districtual de Stat din Maribor a înaintat rechizitoriul nr. x/2014, privind pe învinuitul A., prin care a sesizat Tribunalul Districtual din Maribor, secţia Penală, în a cărei competenţă materială şi teritorială intra judecarea acestei cauze, solicitând instanţei, în scop de administrare a probelor, să-l audieze pe reprezentantul societăţii vătămate, să examineze toate documentele de la dosar, inclusiv fişa de cazier judiciar a învinuitului, să-l găsească vinovat pe acesta de săvârşirea infracţiunii reţinute în rechizitoriu şi să-i aplice o pedeapsă conform prevederilor art. 205 alin. (1) din C. pen. sloven.
Conform deciziei Tribunalului Districtual din Maribor, pronunţată la data de 28 iunie 2017 în Dosarul nr. x/2014-08, instanţa a reţinut că, la data de 21 iunie 2017, judecătoarea de la Tribunalul Districtual din Maribor, care a fost investită pentru a judeca cauza, a propus ca dosarul deschis la această instanţă împotriva învinuitului A., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de pct. 1 alin. (1) al art. 205 C. pen. sloven, să fie cedat României, întrucât, în baza solicitărilor transmise, instanţa a primit informaţii de la autorităţile din Austria, că învinuitul, la data de 20 mai 2016, a fost predat României, unde are opt condamnări şi astfel nu mai exista motivul de respingere a preluării procedurilor de către autorităţile din România, respectiv că, învinuitul se afla pentru executarea pedepsei în Republica Austria. După examinarea dosarului, instanţa a constatat că, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru cedarea Dosarului penal nr. x/2014 al Tribunalului Districtual din Maribor şi, în conformitate cu art. 84 din Legea privind asistenţa judiciară în materie penală a statelor membre ale Uniunii Europene, a dispus ca dosarul să fie cedat instanţei competente din România.
Din rechizitoriul întocmit în cauză rezultă că învinuitul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 20 C. pen.sloven.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanţa a reţinut că, autorităţile judiciare din Slovenia - Tribunalul Districtual din Maribor - au solicitat preluarea judecăţii cauzei privind pe numitul A., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului Districtual din Maribor nr. x/2014 din data de 2 martie 2015, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, presupus a fi fost comisă în data de 27 iunie 2012, în jurul orelor 00:39, în localitatea Sentilij v Slovenskih Goricah, Republica Slovenia.
Totodată, s-a arătat că au fost efectuate verificări privind domiciliul actual al inculpatului A., în urma cărora a rezultat că acesta figurează în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi administrarea Bazelor de Date, cu domiciliul activ în Timişoara, jud. Timiş.
De asemenea, s-a procedat la citarea inculpatului la adresa menţionată, însă procedura de citarea s-a realizat prin afişarea înştiinţării, întrucât nimeni nu a fost găsit la adresă.
Deopotrivă, a fost emis mandat de aducere pe numele inculpatului, mandat ce nu a putut fi executat, întrucât organele de poliţie nu au găsit persoana căutată la domiciliu, din discuţiile cu vecinii reieşind că numitul A. nu mai locuieşte la adresa cu care figurează în evidenţe, fiind plecat în Spania .
În acelaşi sens, au fost efectuate verificări şi în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, constatându-se că A. nu figurează încarcerat în niciuna din unităţile subordonate acestei instituţii.
Astfel, s-a reţinut că având în vedere că inculpatul nu a putut fi găsit în România şi ţinând seama că infracţiunea pentru care autorităţile judiciare din Slovenia au dispus trimiterea sa în judecată a fost comisă pe teritoriul Sloveniei, astfel că administrarea probatoriului în cadrul acestui proces ar fi mai facilă şi mai eficientă la locul comiterii presupusei infracţiuni, instanţa apreciază că în prezenta cauză preluarea judecăţii nu este oportună, prin raportare la aceste împrejurări, devenind astfel incident cazul de respingere a cererii de preluare a judecăţii prevăzut de art. 1282 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004.
De altfel, s-a arătat că art. 1283 din aceeaşi lege, prevede la alineatul 2 drept caz de revocare a acceptării de preluare a procedurilor penale ipoteza în care prezenţa persoanei cercetate nu poate fi asigurată în vederea audierii. Or, în cauză, având în vedere că încă din momentul soluţionării cererii de preluare a judecăţii se cunoaşte faptul că persoana cercetată A. nu poate fi găsită pe teritoriul României, neprezentându-se la judecarea prezentei cereri, instanţa apreciază că ar fi lipsită de eficienţă o acceptare a cererii de preluare a judecăţii, urmată de revocarea acesteia, din cauza aceluiaşi motiv al lipsei persoanei cercetate, incident încă din această fază.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru motive de nelegalitate în raport de prevederile art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 şi netemeinică, sub aspectul respingerii de preluare a judecăţii cauzei, în temeiul art. 1282 lit. j) din Legea nr. 302/2004.
A solicitat, desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând să se constate admisibilitatea cererii de preluare a judecăţii şi să se dispună preluarea procedurii penale de la Tribunalul Districtual din Maribor - Republica Slovenia privind pe A. şi să se trimită dosarul pentru competentă soluţionare la Judecătoria Timişoara.
Examinând contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Procedura de preluare a judecăţii implică, în conformitate cu dispoziţiile art. 128 alin. (5) si (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, o primă etapă privind admisibilitatea cererii de preluare a judecăţii si o a doua etapa privind judecata.
Potrivit art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, curtea de apel este instanţa competentă să dispună, prin încheiere motivată, cu privire la admisibilitatea cererii de preluare a judecăţii, încheiere supusă căii de atac a contestaţiei, în termen de 5 zile de la pronunţare.
Conform art. 128 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care cererea de preluare a judecăţii a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. Prin urmare, după pronunţarea încheierii prin care curtea de apel a stabilit admisibilitatea cererii de preluare a judecăţii, judecata continuă potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. privind competenţa materială.
Sintetizând, rezultă din analiza dispoziţiilor legale invocate, că legiuitorul a stabilit, în cadrul procedurii de preluare a judecăţii, două etape: prima, propriu-zisă, vizează admisibilitatea cererii, iar cea de-a doua priveşte judecata ce trebuie efectuata de către autorităţile judiciare romane competente, fiecare etapa fiind guvernată de norme procedurale proprii. Astfel, după ce curtea de apel constată că cererea de preluare a judecăţii este admisibila, judecata continuă potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., astfel cum prevede alin. (6) al art. 128 din Legea nr. 302/2004. Or, judecata, în primă instanţă, obligă la soluţionarea fondului cauzei de către instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece potrivit legii naţionale, în speţă judecătoria, conform dispoziţiilor art. 35 din C. pen.
Existenţa a două feluri de hotărâri - încheiere pentru admisibilitatea cererii de preluare a judecăţii, respectiv sentinţă pentru fondul cauzei - cu prevederea unor căi de atac diferite, conduc, în mod evident, la concluzia că procedura de preluare a judecăţii implică două etape distincte, pentru prima etapă competenţa aparţine curţii de apel, iar cea de-a doua etapă, judecarea pe fond a cauzei, aparţine instanţei competente să judece în primă instanţă potrivit legii naţionale.
Prin Sentinţa penală nr. 230/PI din data de 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, deşi cauza nu a fost soluţionată prin încheiere, aşa cum prevede art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, din considerentele hotărârii reiese că prin respectiva hotărâre au fost analizate condiţiile de admisibilitate, instanţa apreciind că preluarea judecăţii nu este oportună, astfel că nu a mai fost necesară soluţionarea cauzei în două etape aşa cum prevede art. 128 alin. (5) şi 6 din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care nu se impune desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, astfel cum a solicitat parchetul.
Împrejurarea că instanţa a dispus asupra admisibilităţii cererii prin sentinţă în loc. de încheiere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv de nelegalitate care nu produce nici un efect asupra soluţionării cauzei, nu a cauzat nicio vătămare procesuală şi nu reprezintă o eroare de judecată, întrucât au fost respectate toate celelalte prevederi ale art. 128 şi urm. din Legea nr. 302/2004, astfel că modificarea tipului hotărârii de către instanţa de control judiciar nu se justifică, existând posibilitatea parcurgerii de către Curtea de apel a procedurii prevăzute de art. 278 din C. proc. pen.
Referitor la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 1282 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 1 din actul normativ invocat, această lege se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală:
a) extrădarea;
b) predarea în baza unui mandat european de arestare;
c) transferul de proceduri în materie penală;
d) recunoaşterea şi executarea hotărârilor;
e) transferarea persoanelor condamnate;
f) asistenţa judiciară în materie penală;
g) alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală.
La art. 4 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, se prevede că această lege "se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate".
Art. 1282 din legea mai sus menţionată prevede, referitor la cererea de preluare a procedurii penale, următoarele:
"(1) Cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului non bis in idem sau dacă, la data menţionată pe cerere, prescripţia răspunderii penale este împlinită potrivit legii române.
(2) Totodată, cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri:
a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat;
b) făptuitorii sunt necunoscuţi;
c) persoana cercetată nu are reşedinţa obişnuită în România;
d) persoana cercetată nu este cetăţean român şi nu avea reşedinţa obişnuită pe teritoriul României în momentul săvârşirii faptei;
e) infracţiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracţiune pur militară ori pur fiscală;
f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală este determinată de considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice;
g) legea penală română este deja aplicabilă faptei şi, potrivit acestei legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii;
h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaţionale ale României;
i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice române;
j) faţă de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este oportună."
Înalta Curte, constată faptul că persoana care face obiectul cererii a fost trimisă în judecată de către autorităţile judiciare ale statului solicitant pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de pct. 1 alin. (1) al art. 205 cu aplicarea alin. (2) al art. 20 din C. pen. al Republicii Slovenia, faptă ce corespunde infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din C. pen. român, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări.
De asemenea, se constată că cererea statului solicitant de preluare a judecăţii nu este contrară principiului non bis in idem, nefiind pronunţată o hotărâre definitivă pentru aceleaşi fapte nici în Republica Slovenia şi nici în România, după cum rezultă din fişa de cazier judiciar a persoanei în cauză.
În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, se constată că aceasta nu a intervenit întrucât termenele prevăzute de legea penală conform art. 155 şi art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. nu au fost depăşite, având în vedere că potrivit art. 155 din C. pen. român, cursul prescripţiei răspunderii penale a fost întrerupt prin comunicarea calităţii de suspect a numitului A. şi audierea sa de către autorităţile judiciare române în data de 30 septembrie 2014, astfel că un nou termen a început să curgă de la această dată.
Cu toate acestea, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că persoana cercetată este cetăţean român, în urma consultării bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a rezultat că figurează cu domiciliul în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, acesta fiind absent de la domiciliu, procedura de citare fiind efectuată prin afişare.
Mai mult decât atât, s-a emis pe numele acestuia mandat de aducere care nu a putut fi executat, întrucât persoana căutată nu a fost găsită la domiciliu.
Totodată, au fost efectuate cercetări şi în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, constatându-se că acesta nu se află încarcerat.
Astfel, având a analiza şi ipoteza prevăzută de art. 1282 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că cererea nu este întemeiată sub aspectul oportunităţii desfăşurării procedurii penale în România în condiţiile în care inculpatul A. nu a fost găsit pe teritoriul României astfel că, pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru care este cercetat de autorităţile judiciare din Slovenia, se impune administrarea de probe, procedură care este mai eficientă a fi efectuată la locul comiterii faptei.
În aceste condiţii, rezultă că probele pot fi administrate mai facil pe teritoriul statului unde există suspiciunea că s-a comis infracţiunea, în caz contrar implicând costuri ce ar trebui să fie suportate de martori pentru participarea la proces sau administrarea acestora prin comisie rogatorie sau videoconferinţă, cheltuieli suplimentare cu efectuarea procedurilor de citare, toate acestea deşi inculpatul nu are restricţii privind libera circulaţie, putând participa la judecată şi în statul solicitant.
Faptul că în cauză nu sunt incidente celelalte motive de respingere a cererii statului solicitant, precum şi împrejurarea că persoana cercetată este cunoscută cu ultimul domiciliu în România şi că acesta a fost liberat condiţionat la data de 11 ianuarie 2017, din executarea unei pedepse aplicate de autorităţile judiciare austriece, recunoscută de autorităţile judiciare române, aspect avut în vedere de autorităţile judiciare slovene când au solicitat preluarea judecăţii, nu sunt suficiente pentru a dispune admiterea, de plano, a cererii formulate, iar datele existente la dosar conduc la concluzia că, faţă de împrejurările cauzei, preluarea judecăţii nu este oportună.
De aceea se apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de preluare a procedurii penale aflată în faţă autorităţile judiciare din Republica Slovenia, constatându-se, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1282 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004.
Prin urmare, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 230/PI din data de 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de parchet, vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 230 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 230/PI din data de 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de parchet, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 230 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2018.
Procesat de GGC MM