Suspendability of aggregate prison sentence following revocation of prior suspended execution under real concurrence of offenses
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the defendant's cassation appeal, upholding the Court of Appeal's decision to execute the final prison sentence of 2 years and 1 month in detention rather than suspending it under probation. The case involved a conviction for driving without a license and driving under the influence, which occurred during a previous two-year probationary supervision period, leading to the revocation of the suspended sentence from a prior conviction and its consolidation with the new penalties under the regime of real concurrence. The appellate court had refused to suspend the resulting aggregate sentence based on Article 91(3)(b) of the Penal Code, which prohibits probation if a previously suspended sentence had been revoked; the Supreme Court rejected the defendant's argument that the prior and current offenses constituted a real concurrence that should have triggered the annulment of the prior suspension instead of revocation, ruling that the calculated sentence remained within legal limits and that the specific mode of execution (suspension vs. detention) is not subject to review under the ground of cassation concerning the application of penalties outside legal limits.
Legislator headnote
AI generatedart. 335 alin. (1) C. pen, art. 336 alin. (1) C. pen, art. 88 alin. (3) C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 91 C. pen; Suspendability of aggregate prison sentence following revocation of prior suspended execution under real concurrence of offenses: The case involved a conviction for driving without a license and driving under the influence, which occurred during a previous two-year probationary supervision period, leading to the revocation of the suspended sentence from a prior conviction and its consolidation with the new penalties under the regime of real concurrence. The appellate court had refused to suspend the resulting aggregate sentence based on Article 91(3)(b) of the Penal Code, which prohibits probation if a previously suspended sentence had been revoked; the Supreme Court rejected the defendant's argument that the prior and current offenses constituted a real concurrence that should have triggered the annulment of the prior suspension instead of revocation, ruling that the calculated sentence remained within legal limits and that the specific mode of execution (suspension vs. detention) is not subject to review under the ground of cassation concerning the application of penalties outside legal limits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedImposes the payment of 200 RON in judicial costs on the recurrent defendant.
Determines that the partial honorarium for the legal aid lawyer remains at the state's expense.
Full text
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 815/Ap din data de 26 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 872 din data de 9 mai 2017 a Judecătoriei Braşov, în baza art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedepsele de:
- 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.
- 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că faptele deduse judecăţii sunt săvârşite în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin Sentinţa penală nr. 642 din 7 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/2015, definitivă la data de 26 aprilie 2016.
În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen., s-a revocat amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni stabilită în sarcina inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 642 din 7 aprilie 2016 şi s-a dispus aplicarea şi executarea pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 88 alin. (3) teza finală C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care s-a adăugat sporul fix de 1/3 din suma pedepselor de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni, respectiv 7 (şapte) luni închisoare, în final inculpatul executând o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 1 (una) lună închisoare.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul A. a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.
În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e să se comunice Serviciului de Probaţiune Braşov.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei comunei Teliu, judeţul Braşov sau în cadrul Primăriei municipiului Braşov, judeţul Braşov.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, obligaţiilor impuse, îndeplinirii integrale a obligaţiilor civile şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În noaptea de 2 - 3 august 2016, în jurul orelor 0150, inculpatul A. a condus mopedul marca x cu număr de înregistrare TL - x pe strada Principală din comuna Budila, judeţul Braşov, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv 1,00 grame la 1000 ml. sânge la prima probă recoltată la ora 03:40 şi 0,80 grame la 1000 ml. sânge la cea de a doua probă recoltată la interval de o oră.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen. şi anume: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite - cu intenţie directă, a condus noaptea când traficul rutier este aproape inexistent; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită şi care priveşte siguranţa circulaţiei rutiere atât pentru propria persoană, cât şi a tuturor participanţilor la trafic; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii - nu au existat; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit- nevoia de deplasare a inculpatului; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului - inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiindu-i aplicată o pedeapsă de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 642 din 7 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/2015, definitivă la data de 26 aprilie 2016, ce a fost amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 alin. (1) C. pen. .
Împotriva Sentinţei penale nr. 872 din data de 9 mai 2017 a Judecătoriei Braşov, a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, solicitând desfiinţarea sentinţei sub aspectul individualizării executării pedepsei aplicate şi, în urma rejudecării, executarea pedepsei în regim de detenţie.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că prima instanţă în mod greşit a dispus suspendarea executării pedepsei rezultate în urma contopirii, sub supraveghere, în condiţiile în care inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală.
Prin Decizia penală nr. 815/A din data de 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 872 din data de 9 mai 2017 a Judecătoriei Braşov.
A fost desfiinţată sentinţa sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei rezultante şi, rejudecând în aceste limite, au fost înlăturate din sentinţa apelată dispoziţiile referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, măsurile de supraveghere şi obligatorii, conform art. 91 şi art. 93 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pedeapsa rezultantă a fost corect stabilită, întâi fiind revocată amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni stabilită în sarcina inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 642 din 7 aprilie 2016 şi dispunându-se aplicarea şi executarea acestei pedepse de 1 (un) an şi 6 (şase) luni, ulterior contopindu-se această pedeapsă cu pedepsele actuale, conform art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 88 alin. (3) teza finală C. pen., rezultatul contopirii fiind pedeapsa de 2 ani şi 1 lună închisoare.
S-a arătat că prima instanţă a procedat însă în mod greşit atunci când a dispus ca executarea pedepsei rezultante să fie suspendată sub supraveghere, conform art. 91 C. pen.
S-a motivat că potrivit art. 91 alin. (3) lit. b) C. pen., nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, iar ulterior amânarea a fost revocată. Or, în cauză, parte componentă a pedepsei rezultante, respectiv pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare a fost iniţial amânată, iar amânarea a fost ulterior revocată, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 91 alin. (3) lit. b) C. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 815/Ap din data de 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, la data de 27 noiembrie 2017, prin avocat B., inculpatul A., a declarat recurs în casaţie.
Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov care a şi depus concluzii scrise.
În motivarea scrisă a cerii sale, inculpatul A. a invocat ca temei cazul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.:"s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
S-a arătat că fapta ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 şi pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 642 din 7 aprilie 2016 a fost comisa la data de 31 mai 2015, iar faptele ce au făcut obiectul Dosarului x/2016 au fost comise în noaptea de 2 - 3 august 2015 astfel ca aceste fapte, în raport de data când a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 642 din 7 aprilie 2016 sunt concurente cu fapta ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015.
Inculpatul a susţinut că Judecătoria Braşov, în soluţionarea Dosarului penal nr. x/2016, după ce a aplicat pedeapsa pentru fiecare dintre cele 2 infracţiuni, în baza art. 89 alin. (1) C. pen., trebuia să anuleze amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 642 din 7 aprilie 2016 în soluţionarea Dosarului penal nr. x/2015 şi să constate ca toate cele 3 fapte sunt concurente aplicând regula de concursul de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. .
Prin urmare, inculpatul, prin apărător, a arătat că soluţia corectă pe care Judecătoria Braşov trebuia să o pronunţe ar fi fost ca la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 642 din 7 aprilie 2016 să se adauge 1/3 din cumulul aritmetic al celorlalte pedepse de 9 luni închisoare (deci 3 luni) şi 1 an închisoare (4 luni), în total rezultând o pedeapsa de 2 ani şi 1 lună, pe care o putea suspenda sub supraveghere conform art. 91 C. pen., fiind îndeplinite condiţiile obiectiv formale şi de ordin subiectiv prevăzute de acest text de lege şi să stabilească un termen de supraveghere conform art. 92 C. pen., precum şi obligaţii de natura celor prevăzute de art. 93 C. pen.
În concluzie, s-a solicitat admiterea de principiu a recursului în casaţie şi suspendarea hotărârii atacate până la soluţionarea definitiva a recursului.
Pe fond, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei şi, în rejudecare, să se înlăture greşita aplicare a legii, iar pedeapsa de 2 ani şi 1 lună să fie suspendată în condiţiile art. 91 C. pen.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 mai 2018, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 815/Ap din data de 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 27 iunie 2018, cu citarea inculpatului A., la locul de deţinere.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
A fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. privind suspendarea executării hotărârii.
Pentru a dispune astfel instanţa a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat îndeplineşte condiţiile formale prevăzute la art. 434-art. 438 C. proc. pen.
S-a reţinut astfel că recursul în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.:"s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
La termenul de judecată din data de 27 iunie 2018, apărătorul inculpatului a reiterat motivarea scrisă a cererii de recurs în casaţie, solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei şi, în rejudecare, înlăturarea greşitei aplicări a legii, şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere .
Analizând, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 815/Ap din data de 26 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, atât în raport cu susţinerile apărătorului ales dar şi în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Definind scopul recursului în casaţie, art. 433 C. proc. pen. abilitează instanţa competentă - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate şi să sancţioneze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazului de casare strict şi limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.
Recursul în casaţie declarat de inculpatul A. vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa închisorii) aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub aceste limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită (cu nerespectarea dispoziţiilor legale care permit acest lucru).
Cazul de casare analizat poate privi şi aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Din examinarea dosarului rezultă că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 872 din data de 9 mai 2017 a Judecătoriei Braşov, au fost săvârşite în noaptea de 2 - 3 august 2015, iar nu în anul 2016 cum în mod greşit s-a reţinut.
În aceste circumstanţe, infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 642 din 7 aprilie 2016 a Judecătoriei Braşov se află în concurs real cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 872 din data de 9 mai 2017, a aceleiaşi judecătorii, situaţie în care erau incidente prevederile art. 89 C. pen., referitoare la anularea amânării aplicării pedepsei, iar nu prevederile art. 88 C. pen. referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei, pedeapsa rezultantă fiind însă aceeaşi în oricare din cele două ipoteze.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că pedeapsa de 2 ani şi 1 lună închisoare aplicată inculpatului A. se situează în limitele prevăzute de lege.
Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că solicitarea inculpatului de a se dispune suspendarea, sub supraveghere, executării pedepsei rezultante, de 2 ani şi 1 lună închisoare, constituie motiv de netemeinicie care nu poate fi analizat în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.
Pe de altă parte, instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă în sensul stabilirii unei alte date a săvârşirii faptelor de către inculpat, nu ar putea fi valorificată în contextul cazului de casare invocat, constând în aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 815/Ap din 26 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 815/Ap din 26 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2018.
Procesat de GGC MM