European arrest warrant execution: territorial conflict and continuous offense doctrine in child pornography case

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 87 din 11 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În temeiul art. 97 alin. (2), art. 103 alin. (6), art. 107 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare engleze la 3 februarie 2016 în Dosarul nr. x cu privire la persoana solicitată A. şi predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Marea Britanie, cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

S-a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pentru o perioadă de încă 15 zile, începând cu data 19 octombrie 2016 şi până la data de 2 noiembrie 2016 inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută 24 de ore în data 3 octombrie 2016, dispunându-se arestarea preventivă pentru o perioadă de 15 zile, începând cu data de 4 octombrie 2016 şi până la data de 18 octombrie 2016 inclusiv.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, la data de 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu solicitarea de a se dispune luarea măsurii arestării provizorii pe o perioadă de cel mult 15 zile faţă de persoana solicitată A. în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din marea Britanie. În motivarea sesizării s-a arătat că, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Interpol - Biroul Sirene Bucureşti, s-a transmis o semnalare cu privire la arestarea, în vederea predării către Marea Britanie, a persoanei solicitate A., din cuprinsul semnalării rezultând că împotriva acestuia autorităţile judiciare britanice au emis un mandat european de arestare la data de 3 februarie 2016, pentru săvârşirea infracţiunilor de posesie de materiale pornografice extreme reprezentând un act sexual/oral cu un animal mort/viu, contrar prevederilor art. 63 (1) din C. pen. şi Actul Imigrării 2008; implicare cu bună ştiinţă în evaziune frauduloasă de orice obligaţie/prohibiţie/restricţie/prevedere, contrar prevederilor art. 170 (2) din Actul Exercitării Managementului Vămilor din 1977; posesie de fotografie/pseudo-fotografie a unui copil, contrar prevederilor din art. 160 (1) din C. pen. din 1988. Pentru aceste fapte, în data de 3 februarie 2016, autorităţile judiciare din Marea Britanie au emis un mandat european de arestare în Dosarul nr. 88NT3986613.

Anexat sesizării au fost înaintate ordonanţa de reţinere a persoanei solicitate, procesul-verbal de identificare şi audiere a persoanei solicitate, semnalarea Biroului Sirene şi o fotocopie netradusă a mandatului european de arestare.

S-a arătat că persoana solicitată a luat la cunoştinţă despre motivul prezentării sale în faţa instanţei şi nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate, însă a învederat că nu este de acord cu arestarea sa preventivă şi nici cu predarea către Marea Britanie.

Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că, în cauză, lăsarea în libertate a persoanei solicitate nu poate fi circumscrisă unor garanţii suficiente care să asigure prezenţa sa în faţa autorităţilor judiciare şi care să înlăture orice risc de sustragere de la derularea procedurilor în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, considerând că se impunea arestarea provizorie a persoanei solicitate.

Constatând întrunite cumulativ exigenţele prevăzute de Legea nr. 302/2004, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din acest act normativ, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 4 octombrie 2016 şi până la data de 18 octombrie 2016 inclusiv. Totodată, a amânat soluţionarea cauzei la data de 18 octombrie 2016, pentru când s-a pus în vedere reprezentantei Ministerului Public să depună la dosar traducerea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A..

La data de 10 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că mandatul european de arestare a fost transmis de autorităţile judiciare din Marea Britanie în copie şi tradus în limba română şi, în baza art. 353 alin. (10) C. proc. pen., a preschimbat termenul de judecată pentru data de 11 octombrie 2016, când persoanei solicitate i s-a înmânat o copie a mandatului european de arestare (tradus în limba română), aceasta învederând că nu consimte la predare, luând act de caracterul irevocabil al consimţământului şi menţionând că nu înţelege să renunţe la regula specialităţii.

Analizând actele dosarului, prima instanţă a constatat că, la data de 3 februarie 2016, autorităţile judiciare din Marea Britanie au emis un mandat european de arestare împotriva persoanei solicitate pentru săvârşirea infracţiunilor de posesie de materiale pornografice extreme reprezentând un act sexual/oral cu un animal mort/viu, contrar prevederilor art. 63 (1) din C. pen. şi Actul Imigrării 2008; implicare cu bună ştiinţă în evaziune frauduloasă de orice obligaţie/prohibiţie/restricţie/prevedere, contrar prevederilor art. 170 (2) din Actul Exercitării Managementului Vămilor din 1977; posesie de fotografie/pseudo-fotografie a unui copil, contrar prevederilor din art. 160 (1) din C. pen. din 1988.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 28 ianuarie 2013, A., cetăţean roman, a fost interceptat în Freight Controls, Eastern Doks, Dover, fiind şoferul şi singurul pasager al automobilului Audi de culoare gri - metalizat cu numărul de înmatriculare x. Acesta a declarat că este doctor şi că merge în UK pentru a-şi vizita un prieten şi pentru a-şi căuta un loc. de muncă. A oferit numele şi datele prietenului său, care muncea într-un azil de îngrijire în New Milton. După o percheziţie a automobilului s-a găsit o pungă din plastic în interiorul roţii de rezervă care conţinea un număr de casete VHS, DVD-uri, CD-uri şi un ciocan cu mâner de lemn. În momentul când a fost întrebat cui aparţin acele obiecte, acesta a răspuns:

"Sunt ale mele, prieteni, nu este nimic". Două DVD uri au fost parţial vizionate şi s-a constatat că acestea conţin elemente extrem de indecente (inclusiv imagini cu o femeie îmbrăcată doar cu un şort şi cizme şi fără lenjerie intimă, care tăia un animal şi apoi îl jupuia de viu). Alt DVD înfăţişa o femeie care se masturba şi urina pe pui vii pe care ii zdrobea cu tocurile.

Ioan A. a fost arestat cu suspiciunea ca ar fi implicat în importare de material obscen şi indecent. El a declarat ca nu a agresat animale şi nu le-a jupuit de vii. A declarat că nu înţelege.

A fost audiat în prezenţa d-lui B. (interpret). A refuzat reprezentarea legală deoarece a spus că nu a făcut nimic rău.

În timpul interviului a declarat că era pentru prima data în UK şi că urma sa meargă la British Medical Council pentru un interviu în vederea angajării. A recunoscut că obiectele sunt ale lui, dar că erau foarte vechi, că nu le-a vizionat de 7 ani şi că a uitat că erau acolo în maşină. El s-a căsătorit şi nu a vrut ca soţia sa să ştie despre acestea, aşa ca le-a ascuns în maşină. A cumpărat DVD-urile de pe internet. A negat prezenţa sa în vreun video. A adăugat faptul că nu ştia că era ceva în neregulă cu conţinutul materialelor deoarece el avea un fetiş pentru femei puternice care pot vâna/ucide pentru a găti etc. Nu era interesat de filmele care arătau tortura asupra animalelor şi acelea nu au fost făcute de el. Nu s-a gândit că mai era ceva salvat pe stick-urile de memorie sau pe hard drive în afară de câteva poze cu el şi fiica lui. Când a fost întrebat daca a fost o filmare cu sex cu copii el a răspuns "Nu, acei oameni ar trebui împuşcaţi". Elementele nu aveau parola sau cod PIN.

A fost eliberat pe cauţiune urmând sa se facă investigaţii.

Filmările au fost vizionate din nou şi prezintă numeroase acte de tortură asupra animalelor/mutilare/decapitare etc. - în timp ce în anumite momente se consuma şi acte sexuale. Sunt filmări "crush" care par a fi făcute ori acasă ori descărcate de pe internet.

El avea cu el mai multe obiecte electronice - computer/iPhone/hard-drive extern. Acestea au fost trimise spre examinare criminalistică. Computerul conţine aproximativ 260.000 de imagini dintre care 175.000 au fost vizionate până la această dată - unele dintre acestea sunt cu copii, dar nu s-a remarcat a se fi făcut vreun act ilegal, deşi imaginile sunt problematice.

S-a stabilit că hard drive-ul extern era protejat cu parola. A. a fost rugat să ofere parola. A răspuns ca nu şi-o aminteşte, dar că o are salvata în iPhone. iPhone-ul a fost examinat şi au fost recuperate câteva posibile parole, dar nu au fost potrivite pentru a debloca hard drive-ul. Hard drive-ul a fost dus ulterior la National Technical Assistance Centre în încercarea de a-l accesa, ceea ce s-a şi întâmplat, iar apoi a fost trimis la CCL unde a fost descărcat conţinutul pe un hard drive. Hard drive-ul a fost vizionat, dar nu în profunzime. Pe acesta erau peste 7500 de filme de natură sexuală cu materiale cu animale, mutilare, activitate sexuala cu animale şi filme "crush". Există de asemenea şi un număr de imagini. În timp ce se scanau fişierele multimedia, au fost găsite opt filme care conţin material de pedofilie-au fost notate "vechi de 9 ani".

Termenul de răspuns la cauţiune expira pe data de 28 aprilie 2015 dar nu s-a prezentat. A trimis un e-mail în care declara că are probleme cu maşina. Nu sunt informaţii de la el de atunci.

Pentru aceste fapte, în data de 3 februarie 2016, Curtea Magistraţilor East Kent din Canterbury a emis un mandat european de arestare în Dosarul nr. x.

Curtea de Apel a parcurs toate etapele prevăzute de art. 103 - 104 din Legea nr. 302/2004, comunicând mandatul european de arestare persoanei solicitate, luând consimţământul acesteia la predarea către autorităţile judiciare din Marea Britanie şi aducându-i la cunoştinţă învinuirile care i s-au adus în mandat.

Totodată, Curtea a adus la cunoştinţă persoanei solicitate regula specialităţii, în conformitate cu care, dacă persoana solicitată consimte să fie predată autorităţilor judiciare din Marea Britanie în vederea efectuării de cercetări legate de învinuirile care i se aduc, nu poate fi cercetat ulterior de acestea şi pentru alte fapte.

Persoana solicitată A. a învederat Curţii că a înţeles învinuirile care i se aduc în cuprinsul mandatului european de arestare, nu renunţă la efectele regulii specialităţii şi nu consimte la predare.

Analizând sesizarea formulată şi actele depuse, instanţa a constatat că sunt respectate dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare şi art. 96 alin. (1) pct. 4 din aceeaşi lege, cu privire la infracţiunea de exploatare sexuală a copiilor şi pornografie infantilă şi la faptul că pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune de legea statului emitent este mai mare de 3 ani, că nu au fost formulate obiecţii privind identitatea şi nu este incident nici unul din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din legea menţionată.

Răspunzând argumentelor apărării, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, nu este incident motivul de refuz opţional al executării prevăzut de dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, referitor la faptul că mandatul de arestare european se referă la o infracţiune care, potrivit legii române, ar fi fost comisă pe teritoriul României, întrucât, aşa cum s-a arătat şi în mandatul european de arestare, infracţiunile pentru care s-a emis nu sunt extrateritoriale.

S-a apreciat că argumentele apărării vizează în fapt propriile interpretări ale legii, precum şi fondul cauzei, contestându-se existenţa faptelor, vinovăţia persoanei solicitate, circumstanţele sale personale, nulitatea procedurii de punere în executare a mandatului de arestare european emis pe numele persoanei solicitate A., nerespectarea dreptului la apărare a persoanei solicitate de către autorităţile judiciare engleze şi nelegala citare a acesteia de către aceleaşi autorităţi, dreptul său la un proces echitabil în faţa autorităţilor judiciare din Marea Britanie. Or, aceste aspecte invocate de către persoana solicitată prin apărători nu pot fi un impediment la predarea şi arestarea sa, dispoziţiile Legii nr. 302/2004 fiind clare cu privire la modalitatea în care se poate cenzura o solicitare a unui stat străin adresată autorităţilor judiciare române de a proceda la executarea unui mandat european de arestare emis pe numele unui cetăţean român.

Totodată, s-a arătat că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale mai sus amintite şi că nu este incident în cauză niciunul din motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării, Curtea a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 3 februarie 2016 de autorităţile judiciare din marea Britanie.

Referitor la luarea măsurii arestării preventive, Curtea a reţinut că persoana solicitată a făcut o opoziţie în acest sens, exprimându-şi refuzul de a fi plasată în arest preventiv în vederea predării. Cu toate acestea, s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (11) teza II din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, context în care, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

S-a mai arătat că, întrebată de către Curte, persoana solicitată a arătat că, în situaţia în care va fi condamnată de către o instanţă din Marea Britanie, doreşte să execute pedeapsa în România.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., criticând-o, în motivele scrise de contestaţie care au fost susţinute oral pe scurt cu ocazia dezbaterilor, sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Astfel, contestatorul a criticat hotărârea atacată din perspectiva insuficientei motivări, arătând că judecătorul fondului nu a analizat coroborat toate argumentele invocate în apărare, limitându-se la a considera, doar pe baza faptului că autorităţile britanice au precizat că faptele cercetate nu ar avea caracter extrateritorial, că în cauză nu este incident niciunul din motivele de refuz ale executării mandatului european de arestare. Or, instanţa nu a avut în vedere faptul că din acelaşi mandat european de arestare rezultă că materialele presupus pornografice indicate erau vechi de 9 ani, iar depistarea a avut loc cu ocazia primei deplasări a persoanei solicitate pe teritoriul britanic, la punctul de trecere a frontierei, împrejurări din care se poate concluziona că posesia respectivelor materiale a debutat în România. Ca atare, s-a apreciat că au fost încălcate principiile ce rezultă din art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 10 C. proc. pen., art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care impun instanţei să examineze toate problemele esenţiale ale cauzei.

O altă critică de nelegalitate a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 101 din Legea nr. 302/2004, cu referire la modalitatea în care instanţa de fond a dispus, după admiterea sesizării Parchetului, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, apreciindu-se că detenţia provizorie a acesteia a încetat la data de 11 octombrie 2016, prin emiterea unui nou mandat de arestare, şi nu la 18 octombrie 2016, la expirarea termenului pentru care a fost dispusă, cum s-a menţionat în sentinţa atacată. Ca atare, s-a apreciat că dispoziţia din sentinţă de arestare începând cu data de 19 octombrie 2016 este nelegală.

Pe de altă parte, s-a apreciat că, la dispunerea arestării provizorii, în mod greşit, au fost aplicate dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 302/2004, deşi în situaţia în care semnalarea în vederea arestării este însoţită de mandatul european de arestare, cum este cazul în speţă, erau incidente prevederile art. 99 din acelaşi act normativ, context în care se poate considera că procedura prealabilă pe care s-a bazat sentinţa atacată este nulă. A opinat că, întrucât în materia măsurilor preventive nu operează niciodată principiul autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond era obligată să verifice din nou situaţia care a determinat arestarea provizorie.

Criticile de netemeinicie au vizat aprecierea eronată a instanţei că nu ar fi incident niciun motiv de refuz a executării mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., deşi, în cauză, era incident motivul prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004. Sub acest aspect, a învederat că acest motiv de refuz a executării vizează situaţia mandatelor europene de arestare care se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, aceasta fiind situaţia şi în speţă. Astfel, din mandatul european de arestare rezultă că deţinerea materialelor presupus a reprezenta pornografie infantilă a debutat când persoana solicitată A. se afla pe teritoriul României, fiind vechi de 9 ani, iar depistarea acestuia s-a realizat imediat după intrarea pe teritoriul Marii Britanii, la punctul de trecere a frontierei, anterior acesta nemaideplasându-se pe teritoriul acestui stat. Ca atare, în raport cu legislaţia internă aplicabilă în speţă pe baza principiului teritorialităţii (art. 8 C. pen., respectiv art. 3 C. pen. 1969), este cert că faptele imputate au fost comise pe teritoriul României, în jurul anului 2004, ceea ce atrage incidenţa motivului de refuz menţionat.

Totodată, s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat oportunitatea executării mandatului european de arestare în privinţa persoanei solicitate A.. Sub acest aspect, s-a opinat că pentru desfăşurarea unui proces penal cu garantarea deplină a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, în condiţiile în care faptele pentru care persoana solicitată era cercetată au fost săvârşite pe teritoriul României, se impunea respingerea cererii de executare a mandatului, preluarea procedurilor şi instrumentarea cauzei de către autorităţile interne, lucru posibil în virtutea obligaţiei legale (ce rezultă atât din dispoziţiile procedural penale, cât şi din cele ale legii speciale) de a înregistra o cauză penală şi a efectua cercetări odată ce acestea au luat cunoştinţă despre comiterea unei fapte prevăzută de legea penală. S-a apreciat că, dacă organele judiciare române şi-ar fi respectat această obligaţie chiar de la primirea alertei din sistemul SIRENE, ar fi generat incidenţa unui nou motiv de refuz a executării mandatului european de arestare, respectiv cel prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004. În plus, s-a arătat că, la aprecierea oportunităţii executării mandatului european de arestare, se impunea a fi analizate şi acuzaţiile formulate împotriva persoanei solicitate, precum şi faptul că aceasta a fost citată o singură dată pentru a se prezenta în faţa autorităţilor britanice, într-un moment în care nu se putea prezenta, aspect care a fost adus la cunoştinţă acestora. Ulterior, organele judiciare britanice, fără a mai convoca persoana solicitată, au dispus arestarea în procedura internă şi apoi emiterea mandatului european de arestare.

Deopotrivă, s-a solicitat instanţei de control judiciar să aibă în vedere şi faptul că, în situaţia în care se va da curs prezentului demers judiciar, există riscul de încălcare a dreptului la un proces echitabil, ca urmare a nerespectării dreptului la apărare, aspect care rezultă din chiar mandatul european de arestare, în care s-a menţionat că persoana solicitată A. a fost privată de libertate de autorităţile britanice, deşi nu i s-a asigurat nicio formă de asistenţă juridică.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, eventual, a hotărârii de condamnare în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acestuia drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea. Atunci când nu este necesară acordarea unui termen, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, potrivit art. 107 din Legea nr. 302/2004, emiţând de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.

La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 96 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma reglementate de art. 86 din acelaşi act normativ şi întruneşte condiţiile cele speciale prevăzute de art. 97 din aceeaşi lege şi dacă, în cauză, este incident vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Premergător, verificând hotărârea atacată, prin raportare la criticile vizând insuficienta motivare a acesteia, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, având în vedere, pe de o parte, că magistratul fondului a expus argumentele avute în vedere la soluţionarea cauzei, răspunzând succint tuturor aspectelor puse în discuţie de către apărare, inclusiv cu privire la posibila incidenţă a unui motiv de refuz la predare din cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, iar, pe de altă parte, că, în calea de atac a contestaţiei, completul învestit cu aceasta este obligat să o soluţioneze potrivit propriei convingeri şi în urma propriei evaluări a cauzei.

Totodată, Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile de nelegalitate a hotărârii din perspectiva lipsei procedurii prealabile reglementată de art. 99 din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond aplicând, în cauză, procedura prevăzută de lege. Astfel, se observă că sesizarea Curţii de Apel Alba Iulia s-a realizat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia ca urmare a introducerii, la data de 29 septembrie 2016, a unei semnalări în Biroul SIRENE Marea Britanie, aspect adus la cunoştinţa organelor judiciare prin adresa din 30 septembrie 2016 emisă de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul SIRENE Bucureşti (documente aflate în Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia), situaţie în care verificările pe care ar fi trebuit să le efectueze procurorul în procedura prealabilă prevăzută de art. 99 din Legea nr. 302/2004 se realizează de acesta doar în măsura în care sunt posibile (în sensul că nu afectează urgenţa procedurii), în caz contrar urmând a fi efectuate de către instanţa de judecată cu prilejul examinării cauzei în procedura de executare a mandatului european de arestare, conform art. 103 din Legea nr. 302/2004, la care face trimitere art. 101 alin. (7) din acelaşi act normativ. Ca urmare, în această ipoteză nefiind obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, inexistenţa acesteia nu poate atrage nulitatea hotărârii pronunţate în executarea mandatului european de arestare.

Pe de altă parte, procedura prealabilă reglementată de art. 99 din Legea nr. 302/2004 are un caracter pur administrativ (conform alin. (10) al acestui text de lege, procedura nu este publică), aşa încât parcurgerea acesteia este dovedită prin toate înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală culminând, după caz, cu actul întocmit de procuror în vederea sesizării instanţei cu solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, în situaţia în care acesta întruneşte toate condiţiile prevăzute de lege, în vederea trimiterii la parchetul competent (în a cărui circumscripţie teritorială se află persoana solicitată) ori cel conţinând soluţia de clasare (când persoana nu se află pe teritoriul României).

Or, din examinarea dosarului rezultă că, în speţă, a fost urmată procedura prevăzută de lege, la dosar regăsindu-se toate înscrisurile necesare pentru justa soluţionare a cauzei, inclusiv mandatul european de arestare emis de autorităţile britanice, tradus în limba română.

Verificând, în continuare, actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că mandatul european de arestare emis, la data de 22 august 2016, de Judecătorul rezident la Curtea Cantebury Crown, Marea Britanie, întruneşte condiţiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma sa, în cuprinsul său fiind menţionate identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate, denumirea şi datele de contact ale autorităţii emitente, faptul existenţei unui mandat de arestare emis la 3 februarie 2016 de Curtea Magistraţilor East Kent din Cantebury, natura şi încadrarea infracţiunilor imputate, descrierea circumstanţelor în care au fost săvârşite faptele, precum şi pedeapsa prevăzută de lege pentru acestea. Astfel, potrivit menţiunilor din respectivul mandat, persoana solicitată A. este cercetată în Marea Britanie pentru săvârşirea infracţiunilor de posesie de materiale pornografice extreme reprezentând un act sexual/oral cu un animal mort/viu, contrar prevederilor art. 63 (1) din C. pen. şi Actul Imigrării 2008, implicare cu bună ştiinţă în evaziune frauduloasă de orice obligaţie/prohibiţie/restricţie/prevedere, contrar prevederilor art. 170 (2) din Actul Exercitării Managementului Vămilor din 1977, posesie de fotografie/pseudo-fotografie a unui copil, contrar prevederilor din art. 160 (1) din C. pen. din 1988, faptele imputate fiind descrise în cuprinsul mandatului, astfel cum s-a arătat şi în hotărârea atacată.

Cu toate acestea, în speţă sunt întrunite cerinţele art. 96 din Legea nr. 302/2004 doar în ceea ce priveşte infracţiunea de pornografie infantilă, care este pedepsită în statul emitent cu închisoarea mai mare de 3 ani (respectiv 5 ani, conform menţiunilor de la pag. 3 a mandatului european de arestare) şi se regăseşte printre faptele care dau loc. la predare şi pentru care nu este obligatorie verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări (art. 96 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 302/2004). De altfel, această faptă este incriminată ca infracţiune şi în legislaţia penală română, fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani (art. 374 C. pen.).

Pe de altă parte, se constată că, în declaraţiile date în faţa instanţei de fond la 4 octombrie 2016 şi 11 octombrie 2016, persoana solicitată A. a arătat că nu contestă identitatea, nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare britanice, nu a săvârşit faptele pentru care este cercetată în Marea Britanie, care fac obiectul mandatului european de arestare emis pe numele său, şi nu renunţă la regula specialităţii.

Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de Judecătorul rezident la Curtea Cantebury Crown, Marea Britanie, cu privire la persoana solicitată A., acesta fiind emis în vederea efectuării urmăririi penale faţă de contestator, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment în executare din cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, cu respectarea, desigur, a regulii specialităţii potrivit art. 115 alin. (2) din acelaşi act normativ, astfel cum a precizat contestatorul în declaraţiile date.

Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte arată, în acord cu judecătorul fondului, că, în cauză, nu este incident motivul opţional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, la dosar neexistând date că faptele la care se referă mandatul european de arestare ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, relevante, în acest sens, fiind menţiunile din cuprinsul acestui act, în sensul că faptele nu sunt extrateritoriale (pag. 8 din mandat, fila 53 dos. fond). În plus, chiar dacă în mandat s-a menţionat că materialele identificate cu prilejul percheziţionării automobilului sunt "vechi de 9 ani", Înalta Curte nu poate da relevanţă susţinerilor apărării în sensul că fapta este săvârşită în România întrucât posesia respectivelor materiale a debutat pe teritoriul său, atât timp cât persoanei solicitate i s-a imputat deţinerea de materiale pornografice cu minori, deci o infracţiune continuă care s-a epuizat în momentul în care au intervenit autorităţile din Marea Britanie, moment în raport cu care se stabileşte inclusiv legea penală aplicabilă. Ca urmare, critica apărării vizând incidenţa motivului opţional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 este neîntemeiată.

De altfel, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia incident un astfel de motiv, acesta nu reprezintă un impediment obligatoriu la executarea mandatului european de arestare, legiuitorul acordând instanţei române posibilitatea de a nu ţine seama de existenţa sa, dacă apreciază că soluţionarea cauzei se va realiza în condiţii mai bune în statul emitent al mandatului.

Neîntemeiată este şi critica referitoare la nelegalitatea sentinţei din perspectiva modalităţii în care instanţa de fond a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, având în vedere că arestarea provizorie a acestuia, în baza mandatului nr. 51/2016 din 4 octombrie 2016, expiră, aşa cum se menţionează expres în conţinutul acestuia, la data de 18 octombrie 2016. Ca urmare, în mod corect, prima instanţă a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării pentru o perioadă de 15 zile, începând cu data de 19 octombrie 2016, când expiră măsura anterioară, şi până la 2 noiembrie 2016, inclusiv, fiind emis, în acest sens, mandatul de arestare preventivă nr. 52/2016 din 11 octombrie 2016.

În ceea ce priveşte susţinerile apărării în sensul că persoana solicitată nu se face vinovată de săvârşirea activităţilor imputate, Înalta Curte arată că antamarea vinovăţiei ori conţinutului constitutiv al infracţiunilor care motivează mandatul european excedează analizei în prezenta cauză, faţă de prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, analizarea acestor aspecte fiind atributul exclusiv al judecătorului de la instanţa pe rolul căreia se află dosarul.

Nici argumentele referitoare la omisiunea instanţei de fond de a analiza oportunitatea executării mandatului european de arestare, din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil şi a celui la apărare, nu constituie impedimente la predarea persoanei solicitate, dispoziţiile Legii nr. 302/2004 prevăzând expres care sunt situaţiile în care se poate cenzura o astfel de solicitare a statului emitent.

Faţă de considerentele expuse anterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 87 din 11 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2016

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 87 din 11 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în Dosarul nr. x/2016

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2016.

Procesat de GGC MM