Competence to hear cassation appeal against tribunal appeal decision in monetary claims below 1,000,000 RON: declination to Court of Appeal based on procedural hierarchy and analogy

Asupra recursurilor de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 19.09.2014, sub nr. x/280/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea clauzelor abuzive constând în posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda şi cea referitoare la comisionul de administrare; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare începând cu data de 01.09.2008 (momentul încheierii contractului) şi până în prezent, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă începând cu data de 01.09.2008 (momentul încheierii contractului) şi până în prezent, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente întregului debit; obligarea pârâtei la eliminarea clauzelor a căror nulitate se solicită, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel, pârâta B. SA, solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii reclamantului.

Prin Decizia nr. 2901/2017 din 11 octombrie 2017 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, cu opinie majoritară, a fost admis apelul declarat de pârâta B. SA, împotriva Sentinţei civile nr. 2524 din 14 martie 2016 pronunţată de Judecătoria Piteşti, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a acţiunii.

A fost respins capătul de cerere referitor la clauza privind comisionul de administrare şi la restituirea sumelor încasate în baza acestei clauze.

A fost menţinută în rest sentinţa, în partea referitoare la clauza privind caracterul variabil al dobânzii şi restituirea sumelor încasate în baza acestei clauze.

Cu opinia minoritară, în sensul respingerii apelului şi în ceea ce priveşte înlăturarea dispoziţiilor primei instanţe de constatare a caracterului abuziv a clauzei prevăzute la art. 4.1 alin. (2) din Contractul de credit, referitoare la comisionul de administrare şi de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate baza acestei clauze.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs, recurentul-reclamant A. şi recurenta-pârâtă SC B. SA, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş.

Tribunalul Argeş a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Argeş, secţia civilă, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Piteşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. şi recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei nr. 2901/2017 din 11 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL