Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 372/2018 AI generated

VAT adjustment upon exclusion of depreciated asset from insolvent estate; denial of revision for contradictory judgments where lower court addressed res judicata

Case Number Decizia nr. 372/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the revision request, upholding the lower court’s decision that validated the liquidator's measure to exclude a depreciated asset from the debtor's patrimony and adjust the corresponding VAT. The dispute concerned a challenge by creditors against a judicial liquidator's report, which ordered the removal of a thermal network modernization project from the insolvent debtor's assets and the adjustment of 679,860 RON in VAT initially recovered from the state budget; the creditors argued that a prior final judgment had established this VAT obligation as an antecedent claim barred from recovery in the insolvency procedure. Applying Article 322, point 7 of the Civil Procedure Code regarding contradictory judgments, the Court found the revision inadmissible because the lower instance had explicitly addressed and rejected the authority of the prior judgment, distinguishing the new current debt arising from the asset's removal from the pre-insolvency claim that had been time-barred, thereby confirming that the procedural conditions for revising a decision based on contradictory case law were not met.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 alin. (1) C. fisc, art. 322 pct. 7 C. proc. civ; VAT adjustment upon exclusion of depreciated asset from insolvent estate; denial of revision for contradictory judgments where lower court addressed res judicata: În îndeplinirea obligaţiilor care îi revin în procedura insolvenţei debitoarei, prin măsurile adoptate, lichidatorul judiciar a arătat că începând cu bilanţul anului 2011, proiectul a fost trecut pe provizioane, considerându-se depreciat 100% (cont creditor 293) întrucât acest proiect nu mai poate fi utilizat de debitoare şi nici valorificat deoarece reţeaua termică din Municipiul Zalău a fost desfiinţată, măsură necontestată de către participanţii la procedură. Întrucât proiectul antamat nu a fost realizat, nefiind făcută trecerea acestuia în categoria mijloacelor fixe, proiectul (înregistrat în contul 231), nu reprezintă un bun de capital, în sensul definiţiei redată la art. 305 alin. (1) Codul fiscal.

Keywords

AI generated
revision of a judgment insolvency judicial liquidator asset recovery res judicata vat reassessment

Cited Legislation

AI generated
art. 304 alin. (1) C. fisc
78 (1) din normele de aplicare ale art. 304 alin. (1) C. fisc.
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
S-a reţinut că cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1441 din 03.07.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de creditoarele A., B. şi C. SA, împotriva măsurii cuprinse în raportul din 06.04.2017 întocmit de lichidatorul judiciar ale debitoarei D., prin care s-a dispus scoaterea proiectului "Modernizare reţele termice în municipiul Zalău", din patrimoniul societăţii, ajustându-se taxa dedusă iniţial de 679.860 RON, conform pct. 78 (1) din normele de aplicare ale art. 304 alin. (1) C. fisc. ".

S-a luat act de faptul renunţării la judecata cererii având ca obiect anularea măsurii cuprinse în acelaşi raport privind amânarea efectuării plăţilor conform planului de distribuire din 06.06.2016.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în speţă, contestarea de către creditoarele A., B. şi C. SA a raportului de activitate nr. x/6.04.2017 întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei D. vizează anularea a două măsuri prin care s-a dispus amânarea efectuării plăţilor conform planului de distribuire din 6.06.2016, scoaterea proiectului "Modernizare reţele termice în municipiul Zalău", din patrimoniul societăţii, ajustându-se taxa dedusă iniţial de 679.860 RON, conform pct. 78 (1) din Normele de aplicare ale art. 304 alin. (1) C. fisc.

În ceea ce priveşte prima măsură contestată, vizând amânarea efectuării plăţilor, în şedinţa publică din 19.06.2017 contestatoarea a renunţat la acest petit, astfel că instanţa a luat act de renunţarea la judecata acestei cereri.

Cu privire la măsura privind scoaterea proiectului "Modernizare reţele termice în municipiul Zalău", din patrimoniul societăţii, cu ajustarea taxei deduse, instanţa a reţinut următoarele:

Proiectul "Modernizare reţele termice în municipiul Zalău", este înscris în patrimoniul debitoarei SC D. SRL în contul 231, imobilizări corporale în curs, cu o valoare de 2.832.750 RON.

Este evident că acest proiect nu mai are nici o utilitate practică în condiţiile în care reţeaua termică din Municipiul Zalău a fost desfiinţată, astfel încât scoaterea acestuia din patrimoniul societăţii este logică.

Ca urmare a scoaterii din patrimoniul societăţii a acestui bun (proiect) s-a arătat în raportul contestat, se naşte obligaţia curentă de 679.860 RON către bugetul de stat, reprezentând TVA.

Este necontestat în cauză că, în privinţa acestui TVA, în valoare de 679.860 RON (restituit debitoarei în aprilie 2011), organul fiscal a stabilit ulterior, prin decizia de impunere x din 19 septembrie 2013 că este nedeductibil, stabilind în sarcina debitoarei suma totală de plată de 932.730 RON.

Cu privire la această sumă de 932.730 RON stabilită prin x din 19 septembrie 2013, este real că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că este o creanţă dinainte de deschiderea procedurii, care nefiind solicitată în termen nu mai poate fi valorificată în prezenta procedură, dar cum ca urmare a scoaterii bunului din patrimoniu, ajustarea TVA-ului se impune şi cum această operaţiune nu poate fi asimilată cu o recuperare de creanţă, s-a respins ca nefondată contestaţia creditoarelor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatoarele A., B. şi C. SA, solicitând admiterea recursului cu consecinţa modificării hotărârii atacate, în sensul admiterii contestaţiei recurentelor şi anularea următoarei măsuri cuprinse în raportul lichidatorului judiciar nr. x din 6 aprilie 2017: "Având în vedere că proiectul achiziţionat "Modernizare reţele termice în municipiul Zalău", nu a fost şi nici nu poate fi folosit în vederea desfăşurării de activităţi impozabile din punct de vedere a TVA-ului, implicit nu poate fi folosit nici în scopul obţinerii de venituri impozabile, se va proceda la scoaterea lui din patrimoniul societăţii, ajustându-se taxa dedusă iniţial de 679.860 RON, conform pct. 78 (1) din Normele de aplicare ale art. 304 alin. (1) C. fisc. ".

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata J. SPRL a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

Analizând recursul declarat de creditoare prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea de apel l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente, ce vor fi redate în rezumat:

Proiectul "Modernizare reţele termice în oraşul Zalău" a fost achiziţionat de debitoarea SC E. SRL conform contractului din 20 iulie 2010 încheiat între SC G. SRL (actual SC D. SRL) şi SC H. SRL cu jud. Harghita şi a facturii seria BCM nr. x din 24.01.2011 în valoare de 3.512.610 RON, din care TVA în sumă de 679.860 RON; TVA-ul în sumă de 679.860 RON a fost recuperat de la bugetul de stat în urma unui control fiscal realizat, în luna aprilie 2011.

Probele administrate în cauză evidenţiază că înainte ca debitoarea să intre în procedura de insolvenţă, organul fiscal a început un control fiscal prin care s-a procedat la reverificarea perioadei 2010 - 2011, perioadă în care s-a efectuat şi operaţiunea de achiziţionare a proiectului "Modernizare reţele termice în oraşul Zalău", în baza căreia SC D. SRL a recuperat TVA-ul în sumă de 679.860 RON. Ca urmare a controlului efectuat, organele abilitate au stabilit că societatea datorează bugetului de stat suplimentar suma de 932.938 RON, din care TVA - 723.481 RON şi accesorii 209.457 RON, din care 679.860 RON reprezintă TVA recuperat de la bugetul de stat în anul 2011, aferent operaţiunii de achiziţionare a proiectului "Modernizare reţele termice în oraşul Zalău". Această creanţă, anterioară deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei, a fost solicitată de către creditoarea DGRFP, însă, fiind tardiv formulată, cererea a fost respinsă (Sentinţa civilă 5148 din 11 noiembrie 2013 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă a Curţii de Apel Cluj nr. 1033 din 4 februarie 2014). Aşadar, această sumă nu a fost restituită către bugetul de stat şi a rămas în patrimoniul debitoarei dar nu a fost înscrisă în Tabelul creanţelor acesteia.

Înscrisurile depuse în probaţiune evidenţiază că proiectul pentru modernizarea reţelelor termice din Municipiul Zalău a fost înscris în patrimoniul debitoarei SC D. SRL în contul 231, imobilizări corporale în curs, cu valoarea de 2.832.750 RON, balanţa contabilă întocmită confirmând acest fapt.

În îndeplinirea obligaţiilor care îi revin în procedura insolvenţei debitoarei, prin măsurile adoptate, lichidatorul judiciar a arătat că începând cu bilanţul anului 2011, proiectul a fost trecut pe provizioane, considerându-se depreciat 100% (cont creditor 293) întrucât acest proiect nu mai poate fi utilizat de debitoare şi nici valorificat deoarece reţeaua termică din Municipiul Zalău a fost desfiinţată, măsură necontestată de către participanţii la procedură. Întrucât proiectul antamat nu a fost realizat, nefiind făcută trecerea acestuia în categoria mijloacelor fixe, proiectul (înregistrat în contul 231), nu reprezintă un bun de capital, în sensul definiţiei redată la art. 305 alin. (1) Codul fiscal.

Mai mult, întrucât proiectul în litigiu nu a fost şi nici nu urmează a fi folosit în vederea desfăşurării de activităţi impozabile în scopuri de TVA, nu va fi folosit nici în scopul obţinerii de venituri impozabile, aşa încât scoaterea bunului din patrimoniul debitoarei se impune, corelativ cu trecerea acestuia pe costuri şi ajustarea taxei recuperată iniţial în sumă de 679.860 RON.

În aceste condiţii, se naşte obligaţia curentă de plată a sumei de 679.860 RON de către debitoare către bugetul de stat, sumă reprezentând TVA şi se impune evidenţierea în contabilitatea debitoarei a datoriei curente reprezentând TVA în sumă de 679.860 RON.

Curtea nu a negat că suma care se impune a fi ajustată coincide cu cea stabilită prin decizia de impunere x din 19 septembrie 2013, prin care s-a stabilit că se impune a fi recuperată la bugetul de stat taxa pe valoare adăugată. Împrejurarea că cererea creditoarei DGRFP a fost respinsă ca tardiv formulată, cu consecinţa neînscrierii creditoarei în Tabelul creanţelor cu TVA în sumă de 679.860 RON, nu echivalează cu restituirea acestei sume de către debitoare bugetului de stat.

Suma de 679.860 RON a fost încasată de către debitoarea SC D. SRL în anul 2011, cu titlu de recuperare TVA aferent achiziţiei proiectului de modernizare reţele termice în municipiul Zalău şi a rămas în patrimoniul acesteia până în prezent, însă, câtă vreme acest bun nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost achiziţionat, taxa pe valoare adăugată recuperată de la bugetul de stat se impune a fi restituită.

Aşa fiind, s-a apreciat că judecătorul sindic a procedat corect atunci când a validat măsura lichidatorului judiciar referitoare la creanţa curentă a creditorului bugetar pentru suma de 679.860 RON, reţinând că bunul a fost scos din evidenţa contabilă întrucât nu mai poate fi folosit în scopul obţinerii de venituri impozabile, susţinerile contrare fiind nefondate.

Nefondate au fost apreciate şi apărările potrivit cărora soluţia adoptată încalcă autoritatea de lucru judecat stabilită de către instanţă prin Sentinţa civilă nr. 5148 din 11 noiembrie 2013 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă a Curţii de Apel Cluj nr. 1033 din 4 februarie 2014. Curtea de apel a reamintit că, prin hotărârea amintită mai sus, instanţa a dispus respingerea ca tardivă a cererii formulate pentru creanţa reprezentând obligaţia de restituire către bugetul de stat a TVA-ului în sumă de 679.860 RON încasat de debitoare în anul 2011, creanţa fiind una anterioară deschiderii procedurii de insolvenţă. Însă, prezenta creanţă, care coincide ca sumă, este în fapt o creanţă nouă care a luat naştere ca urmare a scoaterii bunului (Proiect privind modernizarea reţelei termice din municipiul Zalău) din patrimoniul debitoarei reţinând că acesta nu mai poate fi utilizat conform destinaţiei sale.

Nici apărarea conform căreia nu se impune ajustarea TVA-ului la scoaterea din evidenţă a Proiectului de modernizare reţele termice în Municipiul Zalău, întrucât nu există TVA de dedus, nu a fost reţinută. Astfel, Curtea de apel a reamintit că taxa pe valoare adăugată aferentă proiectului a fost recuperată de către contestatoare (împrejurare recunoscută de parte) de la bugetul de stat şi se impune a fi ajustată la momentul scoaterii bunului din patrimoniu.

Nici apărările potrivit cărora Decizia de impunere F-SJ-276 din 19 septembrie 2013, prin care s-a stabilit că TVA-ul aferent contractului din data de 20 iulie 2010 şi a facturii din 24 ianuarie 2011, emisă de H. SRL, este nedeductibilă şi trebuie restituită organului fiscal, este un act care anulează recuperarea iniţială a acestui TVA de către debitoare nu au primit valenţele dorite de contestatoare. Astfel, se poate observa că această decizie anulează dreptul de recuperare iniţială a taxei pe valoare adăugată de către debitoare cu obligaţia de restituire, corelativă care, însă, nu s-a realizat, susţinerile contrare fiind nefondate.

Nefondate au fost apreciate şi apărările conform cărora în speţă sunt aplicabile prevederile pct. 67, alin. (17), sec. I, cap. X din H.G. nr. 1/2016, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal.

Probele administrate în cauză evidenţiază că Proiectul Modernizare reţele termice în Municipiul Zalău a fost declarat ca depreciat 100% prin bilanţul contabil încheiat la 31.12.2011, în anul achiziţionării sale, înainte de rezilierea contractului de delegare a gestiunii, (din iulie 2012) şi înainte de deschiderea falimentului, fiind înregistrat pe costuri şi trecut pe provizioane, astfel încât în bilanţul contabil este declarat cu valoare 0. De asemenea, în contul de profit şi pierdere la data de 31.12.2011, valoarea acestuia este trecută pe "costuri cu ajustarea imobilizărilor corporale" şi cu această valoare s-a majorat pierderea contabilă.

Prin urmare, acest bun nu a fost utilizat niciodată de către proprietarul său în vederea desfăşurării de activităţi impozabile, iar scoaterea din patrimoniu nu poate fi calificată ca fiind realizată din motive neimputabile aşa încât operaţiunea să fie una neimpozabilă.

Nu în ultimul rând, Curtea de apel a apreciat că apărările potrivit cărora bunul trebuia şi putea fi valorificat în procedura de insolvenţă a debitoarei nu pot fi validate. Astfel, probele administrate în cauză evidenţiază că proiectul a fost declarat ca depreciat 100% prin bilanţul contabil încheiat la 31.12.2011, în anul achiziţionării sale, înainte de rezilierea contractului de delegare a gestiunii, (care a avut loc în iulie 2012) şi înainte de deschiderea procedurii debitoarei, aşa încât o eventuală valorificare a acestui bun în cadrul procedurii de insolvenţă este imposibilă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea de apela respins recursul.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat cerere de revizuire revizuentele B., A. (fosta I.) şi SC C. SA.

Prin Decizia civilă nr. 285 din 7 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a Deciziei nr. 205 din 18 septembrie 2017 în favoarea instanţei supreme, fiind admisă excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Cluj.

S-a reţinut că cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se soluţionează de către instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile pretins potrivnice.

Întrucât revizuentele invocă contrarietatea între două decizii pronunţate de Curtea de Apel Cluj, respectiv Decizia civilă nr. 205 din 18 septembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 şi Decizia civilă nr. 6713 din 18 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2012 a13, instanţa supremă are competenţa soluţionării cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27.12.2017.

În motivarea cererii, revizuentele au arătat că instanţa de recurs nu a ţinut seama de Decizia civilă nr. 6713 din 18 septembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2012 a13 al Curţii de Apel Cluj, deşi au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat. Prin această decizie, instanţa a stabilit în mod irevocabil că organul fiscal este decăzut din dreptul de realizare a creanţei direct sau indirect în cadrul procedurii insolvenţei şi că este vorba despre o creanţă anterioară care nu poate fi considerată creanţă curentă, născută în timpul procedurii. Or prin decizia ce formează obiectul prezentei cereri de revizuire se stabileşte că aceeaşi creanţă poate fi restituită în cadrul procedurii cu titlu de creanţă curentă.

Prin decizia evocată ca autoritate de lucru judecat s-a stabilit că creanţa nu poate fi valorificată direct sau indirect în cadrul procedurii, sub nicio formă, ceea ce, în opinia revizuentelor, include şi ajustarea.

Analizând deciziile din punct de vedere al celor invocate în cererea de revizuire, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă doar în cazul îndeplinirii anumitor condiţii cumulative şi anume: identitatea de obiect, cauză şi părţi, dar şi cu condiţia ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat existenţa primei hotărâri, ori, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să discute excepţia autorităţii de lucru judecat, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat.

Astfel cum rezulta din cuprinsul reglementării, fundamentul acestui motiv îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat, motivul permiţând revizuirea în cazul în care se ajunge la situaţia ca acelaşi proces să fie soluţionat de două ori, pronunţându-se hotărâri potrivnice.

În speţă, aceste condiţii nu sunt însă îndeplinite, întrucât în litigiul finalizat cu pronunţarea Deciziei civile nr. 205 din 18 septembrie 2017, instanţa s-a pronunţat cu privire la aspectul autorităţii de lucru judecat prin considerentele deciziei.

Instanţa supremă constată că, prin Decizia civilă nr. 6713 din 18 septembrie 2014, au fost anulate măsurile dispuse prin Raportul lichidatorului judiciar nr. x din 29 noiembrie 2013 referitoare la suma de 932.370 RON şi a fost obligat lichidatorul să scoată din evidenţa contabilă a debitoarei suma de 932.730 RON reprezentând creanţă constatată în urma inspecţiei fiscale, constatându-se că această creanţă este anterioară deschiderii procedurii, aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 5148 din 11 noiembrie 2013, rămasă definitivă şi nu a fost declarată în termenul legal în tabelul de creanţe al debitoarei.

Cu privire la această sumă, prin Sentinţa civilă nr. 1441 din 3 iulie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Sălaj, s-a stabilit că în privinţa TVA-ului, în valoare de 679.860 RON (restituit debitoarei în aprilie 2011), organul fiscal a stabilit ulterior, prin decizia de impunere F-SJ 276/19.09.2013 că este nedeductibil, stabilind în sarcina debitoarei suma totală de plată de 932.730 RON.

Cu privire la această sumă de 932.730 RON stabilită prin F-SJ 276/19.09.2013, tribunalul a statuat că este real că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că este o creanţă dinainte de deschiderea procedurii, care nefiind solicitată în termen nu mai poate fi valorificată în prezenta procedură, dar cum ca urmare a scoaterii bunului din patrimoniu, ajustarea TVA-ului se impune şi cum această operaţiune nu poate fi asimilată cu o recuperare de creanţă, s-a respins ca nefondată contestaţia creditoarelor.

Apărările potrivit cărora soluţia adoptată încalcă autoritatea de lucru judecat stabilită de către instanţă prin Sentinţa civilă nr. 5148 din 11 noiembrie 2013 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă a Curţii de Apel Cluj nr. 1033 din 4 februarie 2014, pe care s-a fundamentat Decizia civilă nr. 6713 din 18 septembrie 2014, au fost apreciate de instanţa de recurs ca nefondate. Curtea de apel a reamintit că, prin sentinţa amintită mai sus, instanţa a dispus respingerea ca tardivă a cererii formulate pentru creanţa reprezentând obligaţia de restituire către bugetul de stat a TVA-ului în sumă de 679.860 RON încasat de debitoare în anul 2011, creanţa fiind una anterioară deschiderii procedurii de insolvenţă. Însă Curtea de Apel a reţinut că prezenta creanţă, care coincide ca sumă, este în fapt o creanţă nouă care a luat naştere ca urmare a scoaterii bunului (Proiect privind modernizarea reţelei termice din municipiul Zalău) din patrimoniul debitoarei reţinând că acesta nu mai poate fi utilizat conform destinaţiei sale.

În ceea ce priveşte susţinerile revizuentelor că prin decizia menţionată s-a stabilit că decăderea din dreptul de realizare a creanţei vine în contradicţie cu menţinerea acestei creanţe în contabilitatea debitoarei şi că realitatea juridică impune constatarea imposibilităţii de realizare a creanţei în cursul procedurii, instanţa de recurs s-a pronunţat în sensul statuării că prezenta creanţă este o creanţă nouă, care coincide ca sumă cu cea anterioară.

Pe calea soluţionării prezentei cereri de revizuire, instanţa supremă nu este în măsură să cenzureze considerentele instanţei de recurs şi nici nu poate stabili o altă situaţie de fapt.

Se constată, astfel, că în al doilea proces a fost invocată autoritatea de lucru judecat, iar instanţa s-a pronunţat cu privire la acest aspect în considerentele deciziei, chiar dacă nu a fost menţionată "in terminis" decizia evocată, ci hotărârea anterioară pe care se fundamentează această decizie.

De altfel, Decizia civilă nr. 6713 din 18 septembrie 2014 nici nu a fost invocată în recurs, ci numai autoritatea de lucru judecat faţă de faptul că TVA-ul aferent proiectului este o creanţă anterioară deschiderii procedurii, care nu mai poate fi valorificată întrucât nu a fost solicitată în termen, indicându-se modalităţile prin care s-a încercat deja recuperarea TVA.

În consecinţă, cererea de revizuire va fi respinsă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. şi SC C. SA împotriva Deciziei nr. 205/2017 din 18 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL