Insolvency appeal suspension upheld as insurance-specific bankruptcy rule prevails

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe parcursul soluţionării apelului (în rejudecare, după casare) declarat de apelanta Societatea A. SA Bucureşti prin lichidator judiciar B. împotriva Sentinţei civile nr. 7039 din 6 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, la termenul din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Împotriva încheierii de suspendare din data de 23 septembrie 2016, C. SA a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta-reclamantă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea recursului, recurenta-reclamantă C. SA apreciază ca fiind nelegală soluţia instanţei de apel de suspendare a judecării apelului, dată cu aplicarea art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Sub un prim aspect, recurenta susţine că instanţa de apel a desconsiderat şi a interpretat greşit prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 501 C. proc. civ.

Soluţionându-se recursul în primul ciclu procesual declarat de Societatea A. SA Bucureşti, în faliment fiind, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, incidenţa prevederilor art. 75 alin. (2) lit. a) C. proc. civ. a intrat în puterea lucrului judecat. Instanţa supremă nu a suspendat de drept recursul, ci l-a analizat, l-a judecat şi l-a admis, casând cu trimitere spre rejudecare apelul declarat de debitoarea-pârâtă Societatea A. SA Bucureşti.

Astfel, puterea de lucru judecat, susţine recurenta, nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde şi asupra considerentelor hotărârii, care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta, or dacă recursul pârâtei s-a judecat, aceasta fiind în insolvenţă, apelul urmează aceeaşi procedură în conformitate şi cu principiul de drept al practicii unitare.

Totodată, în opinia recurentei, instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 501 C. proc. civ.

În acest context, recurenta susţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat cu trimitere spre rejudecare apelul declarat de debitoarea pârâtă Societatea A. SA Bucureşti, aflată în insolvenţă inclusiv în recurs, iar instanţa de apel era ţinută de limitele casării, neputând să mai invoce suspendarea de drept motivat de împrejurarea că debitorul este în insolvenţă, fiind o contradicţie flagrantă cu decizia de casare a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

În al treilea rând, mai susţine recurenta, instanţa de apel a ignorat prevederile art. 342 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenirea insolvenţei şi de insolvenţă, iar prin suspendarea dispusă se încalcă normele şi principiile de drept.

Din interpretarea sistematică şi literală a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, pe care le redă, recurenta consideră că legiuitorul a înţeles să excepteze de la suspendarea de drept, căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unor creditori începute înaintea deschiderii procedurii.

Intimata-pârâtă Societatea A. SA Bucureşti prin lichidator judiciar B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă C. SA a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 12 aprilie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 octombrie 2017, constatându-se că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 14 februarie 2018, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În prezenta cauză problema de drept care trebuie dezlegată este aceea de a stabili dacă în căile de atac măsura suspendării este aplicabilă indiferent de calitatea debitorului intrat în procedura falimentului, mai exact dacă art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 este incident având în vedere calitatea debitoarei SC A. SA, aceea de societate de asigurare faţă de care s-a deschis procedura falimentului, sau dacă este aplicabil numai art. 262 alin. (4) din legea menţionată.

Din această perspectivă precum şi din perspectiva criticilor recurentei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare.

În prezenta cauză măsura de suspendare, a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 care reprezintă sediul materiei pentru ipoteza în care procedura falimentului se declanşează faţă de societăţile de asigurare/reasigurare.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia faptul că, sub aspectul care interesează cauza dedusă judecăţii, art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 prevede că, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, fără să mai conţină vreo dispoziţie de exceptare de la măsura suspendării, ca în ipoteza reglementată de art. 75 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ.

Într-o altă exprimare, în mod corect instanţa de apel a dat prioritate dispoziţiei art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, soluţionând astfel, corespunzător raportul dintre norma generală şi specială din perspectiva principiului norma specială derogă de la norma generală.

De asemenea va fi înlăturată şi critica recurentei referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) şi art. 501 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Este adevărat că art. 431 alin. (2) reglementează prezumţia legală de lucru judecat, dar în cauză nu este incident faţă de faptul că în primul ciclu procesual nu a fost pusă în discuţie chestiunea litigioasă a suspendării de drept întemeiată pe dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Faţă de faptul că instanţa de recurs în primul ciclu procesual nu a dezlegat problema de drept referitoare la măsura suspendării în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, rezultă că instanţa de apel nu a încălcat art. 501 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel a ignorat art. 342 din Legea nr. 85/2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va înlătura deoarece prin aplicarea art. 262 alin. (4) din legea menţionată reiese că instanţa a avut în vedere normele prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. SA împotriva încheierii din 23 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL