Decizia nr. 2969/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia a II-a civilă

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.06.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâţilor la plata sumei de 9.285,28 RON reprezentând contravaloare servicii medicale efectuate privind o intervenţie chirurgicală suferită şi tratamentul postoperatoriu de care a beneficiat.

Prin sentinţa civilă nr. 180 din 16 octombrie 2015, Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

A reţinut instanţa că, deşi întemeiată pe art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport de caracterul de autorităţi publice ale pârâţilor angajatori, pretenţiile reclamantului îşi au izvorul în dreptul la asistenţă medicală, medicamente şi proteze, corelativ respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei asigurărilor de sănătate.

Astfel, cererea are natura unui litigiu de muncă şi asigurări sociale, circumscris dispoziţiilor privind asigurarea socială de sănătate, conform Legii nr. 95/2006.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1926 din 10 august 2016, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa, în esenţă, că trebuie să se raporteze la obiectul cererii astfel cum a fost dedus judecăţii şi la temeiul legal invocat, art. 8 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care titularul cererii de chemare în judecată apreciază că refuzul nejustificat constituie un act administrativ atipic.

Astfel, având în vedere rangul autorităţii pârâte, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, autoritate publică centrală, Tribunalul a apreciat că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa este competentă.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, în baza art. 129 şi urm. C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa la plata sumei de 9.285,28 RON, reprezentând contravaloarea servicii medicale efectuate privind o intervenţie chirurgicală suferită şi tratamentul postoperatoriu de care a beneficiat.

3.1. Prin Adresa nr. x din 25 mai 2015 a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost aprobată cererea reclamantului A. cu privire la decontarea plăţii tratamentului medical şi a serviciilor medicale în valoare de 9.285,28 RON, reţinându-se Avizul tehnic nr. 78 din 18 mai 2015 emis de S.C. B. S.R.L.

În avizul tehnic - emis de S.C. B. S.R.L. în baza contractului de prestări servicii nr. 132 din 05 februarie 2015, având ca obiect verificarea şi avizarea tehnică a documentelor de decontare a serviciilor de asistenţă medicală, medicamentelor şi protezelor în conformitate cu H.G. nr. 762/2010 - s-au reţinut dispoziţiile cuprinse în art. 12 din H.G. nr. 762/2010, art. 98 din H.G. nr. 400/2014 şi în H.G. nr. 762/2010.

3.2. Solicitarea reclamantului priveşte un drept care rezultă din raportul de muncă, prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

Potrivit art. 25 din ordonanţa de urgenţă menţionată,

"(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.

(2) Condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează."

Condiţiile de acordare sunt reglementate de H.G. nr. 762/2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

Conform art. 1 şi 2 din actul normativ menţionat,

"Art. 1 alin. (1) Prezenta hotărâre reglementează condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru:

a) judecători, procurori, personalul asimilat acestora potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în activitate sau pensionari;

(...)

Art. 2 alin. (1) Categoriile de persoane prevăzute la art. 1 beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile prezentei hotărâri, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale contractului-cadru anual privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor de aplicare a acestuia.

Alin. (2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate."

3.3. Prin precizările depuse la acţiune, la data de 06.07.2015, reclamantul a opinat că obiectul acţiunii s-ar circumscrie dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, faţă de refuzul Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a deconta plata tratamentului medical şi a serviciilor medicale solicitate. Însă, în ceea ce priveşte temeiul de drept substanţial al acţiunii, reclamantul a precizat că pretenţiile sale se justifică prin prisma dispoziţiilor cuprinse în H.G. nr. 762/2010 cu referire la art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006, solicitând instanţei a aprecia asupra competenţei materiale.

De asemenea, în faţa Tribunalului Constanţa, reclamantul, la termenul din 10 august 2016, a arătat că lasă la aprecierea instanţei aspectul competenţei materiale şi funcţionale.

3.4. Înalta Curte constată, în raport cu precizările reclamantului, cu petitul acţiunii, cu scopul urmărit prin formularea acesteia, şi prin raportare la temeiul de drept substanţial invocat, că solicitarea adresată autorităţii pârâte şi, implicit, obiectul acţiunii nu vizează un act administrativ.

Reclamantul nu a învestit instanţa cu o cerere care să aibă ca obiect analiza legalităţii şi temeiniciei unui act administrativ tipic, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care să emane de la o autoritate a administraţiei publice centrale şi care să atragă competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de contencios administrativ.

Refuzul autorităţii de a deconta contravaloarea serviciilor medicale de care a beneficiat reclamantul, drept privind asigurările sociale de sănătate, nu poate fi asimilat unui act administrativ, pentru că pretenţiile reclamantului îşi au izvorul în dreptul la asistenţa medicală, medicamente şi proteze, corelativ respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei asigurărilor de sănătate.

În exercitarea rolului activ, instanţa este îndreptăţită şi chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Astfel, calificarea acţiunii se va face nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

Nu se poate reţine încălcarea principiului disponibilităţii, aspect invocat de Tribunalul Constanţa, în sensul că partea a insistat în soluţionarea cererii astfel cum a fost formulată iniţial şi că instanţa nu ar putea să-i dea o altă calificare.

După cum s-a reţinut anterior, reclamantul a opinat că obiectul cauzei s-ar circumscrie art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă a indicat ca şi temei de drept substanţial al acţiunii dispoziţiile H.G. nr. 762/2010 şi O.U.G. nr. 27/2006. De asemenea, nu a insistat în soluţionarea acţiunii de instanţa de contencios administrativ, ci a lăsat la aprecierea instanţei competenţa materială.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2016.