Expropriation compensation valuation: reliance on prior judicial decree versus mandatory analysis of local market transactions for comparable agricultural land

Prin sentinţa civilă nr. 581 din 22 aprilie 2015, Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte contestaţia, completată ulterior, formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a anulat hotărârile nr. 1 şi 2 din 5.05.2011, emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale şi acordarea despăgubirilor, numită prin hotărârea nr. 62 din 18 martie 2011 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri pentru suprafaţa de 47.610 m.p. teren agricol extravilan, comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa, expropriată prin hotărârile nr. 81 şi 82 din 15.04.2011 ale Consiliului Judeţean Dâmboviţa, privind amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes judeţean "Pârtia de schi Cocora - Peştera", în cuantum de 866.429 RON (193.024 euro), reprezentând contravaloare teren expropriat în sumă de 438.974 RON (97.795 euro) şi contravaloare fărâmiţare excesivă teren expropriat în sumă de 427.455 RON (95.219 euro), conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert D.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire prin hotărâre judecătorească. Sunt declarate lucrări de utilitate publică în sensul precizat mai sus şi cele de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, astfel cum sunt descrise în art. 1 lit. f) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Prin contestaţia formulată, reclamanţii au făcut dovada că sunt proprietarii suprafeţei de teren de 82 ha situată pe raza comunei Moroieni, judeţul Dâmboviţa, prin titlul de proprietate din 30 noiembrie 2010 emis de Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, că prin hotărârile nr. 81 şi 82 din 15 aprilie 2011 ale Consiliului Judeţean Dâmboviţa au fost expropriaţi pentru mai multe suprafeţe de teren, pentru realizarea lucrării de interes judeţean, Pârtia de schi "Cocora - Peştera".

Reclamanţii au fost notificaţi despre intenţia exproprierii suprafeţelor de teren de 23.667 m.p, 400 m.p şi 2930 m.p extravilan comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa pentru care s-au acordat ulterior despăgubiri în cuantum de 21.917 RON prin hotărârea nr. 1 din 5 mai 2011. Reclamanţi au fost notificaţi şi pentru exproprierea suprafeţelor de teren de 8.640 m.p, 90 m.p şi 11.875 m.p extravilan comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa, pentru care s-au acordat despăgubiri în cuantum de 17.540 RON.

Prin urmare, s-au expropriat mai multe suprafeţe de teren din puncte diferite, însumând suprafaţa totală de 47.602 m.p pentru care s-au acordat despăgubiri în valoare totală de 39.457 RON, contestată de reclamanţi, în baza dispoziţiilor legale precizate mai sus. Despăgubire totală acordată petenţilor a avut la bază raporturile de evaluare întocmite de expertul E., un contract de vânzare - cumpărare autentificat din 17 iunie 2010 al unei suprafeţe de teren similare, precum şi schiţele terenurilor în discuţie.

Prin cererea completatoare, contestatorii au arătat că la data exproprierii, terenul era declarat la APIA pentru măsuri de agromediu pentru plăţi directe SAPS, plăţi reglementate de O.U.G nr. 125 din 21 decembrie 2006, aşa încât, aceştia nu au mai putut beneficia de schemele de plată pentru suprafaţa de aproximativ 5 ha teren expropriată. Pe de altă parte, s-a susţinut că, în urma exproprierii, au rezultat 13 parcele diferite ca suprafaţă, producându-se astfel o fărâmiţare excesivă a acestuia.

Pentru stabilirea corectă a despăgubirilor băneşti, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea agricultură, cu experţi autorizaţi A.N.E.V.A.R. Raportul de expertiză tehnică a fost realizat de experţii F. - numit de tribunal, M. - propus de reclamanţi şi G. - propus de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în urma calculelor efectuate de experţi ajungându-se la suma de 913.289 euro sau 4.056.103 RON despăgubiri băneşti. Tribunalul a admis obiecţiunile părţilor, iar cei trei experţi au întocmit raportul de expertiză reactualizat în data de 21.02.2014, ajungându-se la suma de 824.402 euro sau 3.661.334 RON despăgubiri băneşti, anexându-se la lucrare mai multe acte de vânzare - cumpărare de terenuri agricole din zona respectivă.

După formularea concluziilor scrise de către părţi şi susţinerea lor orală în şedinţa publică din 7 mai 2014, tribunalul a dispus efectuarea unei alte expertize tehnice judiciare de specialitate, cu experţi autorizaţi A.N.E.V.A.R., avându-se în vedere diferenţa foarte mare dintre oferta intimatei Consiliul Judeţean Dâmboviţa de aproximativ 9.500 euro şi cuantumul despăgubirilor stabilit de experţi de aproximativ 824.402 euro, de circa 80 ori mai mare, în condiţiile dispoziţiilor art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994, cu aceleaşi obiective, cu singura menţiune că pentru terenul expropriat în suprafaţă totală de 47.602 m.p se va ţine seama, potrivit actelor de la dosar şi relaţiilor organelor administrative de stat, ca acest teren să fie evaluat în totalitate ca teren extravilan, potrivit titlului de proprietate din 30 septembrie 2010 al părţilor, neavând importanţă că după dobândirea titlului, o parte din acesta ar fi fost trecut ca teren intravilan. De asemenea, s-a stabilit de către tribunal că se vor calcula despăgubiri şi pentru fărâmiţarea excesivă a terenului expropriat, la preţurile actuale pe piaţa liberă, din contracte de vânzare - cumpărare similare din zonă şi nu oferte de vânzare - cumpărare.

Cea de-a doua expertiză tehnică de specialitate s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia, instanţa va compensa oferta cu pretenţiile părţilor şi concluziile experţilor, aşa încât, despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriaţi, care nu şi-au exprimat clar cuantumul despăgubirilor solicitate.

Aşa fiind, tribunalul a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză, întocmit la data de 13.01.2015, semnat cu obiecţiuni de expertul H. De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a depus obiecţiuni la acest raport de expertiză tehnică, la ambele obiecţiuni răspunzând în scris experţii D. şi I.

Analizând raportul de expertiză tehnică şi obiecţiunile părţilor formulate în cauză, tribunalul a constatat că lucrarea a fost realizată cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că se cuvin despăgubiri în favoarea contestatorilor în sumă totală de 866.429 RON, adică 193.024 euro, reprezentând contravaloare teren expropriat în suprafaţă de 47.610 m.p, precum şi despăgubiri pentru fărâmiţarea excesivă a terenului expropriat. Aşa fiind, pentru suprafaţa totală de 47.610 m.p, reclamanţii vor primi despăgubiri de aproximativ 18 RON/m.p, ceea ce înseamnă aproximativ 4 euro/m.p, atât pentru teren, cât şi pentru fărâmiţarea excesivă a terenului. Experţii au evaluat terenurile expropriate prin abordarea de piaţă a preţurilor terenurilor agricole similare înstrăinate între alte părţi, prin metoda comparării diferitelor acte de vânzare - cumpărare de terenuri din zonă, valoarea de piaţă fiind obţinută prin analiza tranzacţiilor similare şi relevante. Terenurile expropriate au fost analizate în funcţie de suprafeţele acestora, considerându-se toate ca fiind situate în extravilanul comunei Moroieni, judeţul Dâmboviţa. S-a folosit astfel, metoda comparării, analizându-se 10 contracte de vânzare - cumpărare autentificate, din care unul din anul 2006, 8 contracte de vânzare-cumpărare din anul 2013 şi unul depus de contestatori din anul 2014.

Pentru despăgubirea totală a reclamanţilor, la această despăgubire de 438.974 RON, adică 97.798 euro, reprezentând contravaloare terenuri expropriate, s-a adăugat despăgubirea pentru fărâmiţarea excesivă a terenurilor, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, calculată de expertul D., în sumă de 427.455 RON, echivalentă cu suma de 95.220 euro.

Tribunalul a respins obiecţiunile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în cauză reţinându-se că nu au fost comparate terenuri agricole cu regimuri juridice diferite - intravilane cu extravilane, toate terenurile din zonă cu care s-a comparat proprietatea expropriatorilor fiind păşuni, având calitatea de terenuri agricole extravilane, chiar dacă în unele contracte de vânzare - cumpărare apare menţiunea terenuri agricole intravilane comuna Moroieni.

Toate terenurile din zonă cu care au fost comparate cele din litigiu sunt situate în aceeaşi zonă montană, având calitatea de păşune extravilană comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa, deci acelaşi regim juridic de folosinţă, în zonă neexistând terenuri intravilane pentru construirea de rezidenţe, ci numai terenuri extravilane.

Prin decizia civilă nr. 399 din 23 februarie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa, ca nefondate, a admis apelul reclamanţilor, a modificat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit în favoarea reclamanţilor dreptul la o despăgubire în cuantum total de 366.597 euro, în echivalent în RON la data plăţii efective, conform raportului de expertiză J., pentru suprafaţa de 47.610 m.p teren, situat în comuna Moroieni, tarlaua 15, parcela 410/9, punct "Cocora", jud. Dâmboviţa, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Cu prioritate, instanţa a luat act de faptul că apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a precizat, la ultimul termen de judecată, că nu înţelege să mai susţină motivele de apel referitoare la excepţiile lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. A constatat totodată că celelalte critici formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, de reclamanţi şi de către pârât privesc, în esenţă, cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă, astfel că toate aceste critici vor fi analizate global.

Aşa cum rezultă din titlul de proprietate deţinut de reclamante, coroborat cu hotărârile de expropriere nr. 81 şi 82 din 15.04.2011, atacate în prezenta cauză, la momentul exproprierii întreaga suprafaţă de teren avea categoria de extravilan. Trecerea unei părţi a terenului în categoria intravilan a avut loc ulterior exproprierii, la data de 06.06.2011 (conform PUZ aprobat prin HCL nr. 27/2011), astfel că, la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, curtea a avut în vedere categoria terenului de la data exproprierii - extravilan.

Curtea a avut în vedere concluziile raportului de expertiză J., opinia acestui expert fiind emisă pe baza unei analize corecte a valorii reale a terenurilor expropriate, a preţului pieţei şi în funcţie de prejudiciul cauzat, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994. Expertul a stabilit astfel că se cuvin despăgubiri în favoarea apelanţilor-reclamanţi în sumă totală de 366.597 euro, reprezentând contravaloare teren expropriat, precum şi prejudiciul creat proprietarilor.

Evaluarea a fost realizată prin analiza preţurilor terenurilor agricole similare înstrăinate între alte părţi, a ofertelor de vânzare, prin metoda comparării diferitelor acte de vânzare - cumpărare de terenuri din zonă, precum şi prin analiza practicii judiciare care a stabilit anterior, cu putere de lucru judecat, cuantumul despăgubirilor pentru un teren situat în aceeaşi tarla cu cel în litigiu, respectiv decizia civilă nr. 1044 din 27 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Terenurile expropriate au fost analizate în funcţie de suprafeţele acestora, comparându-se un număr de 14 contracte de vânzare - cumpărare autentificate, prin raportare la valoarea de 7,7 euro/m.p. stabilită de hotărârea judecătorească sus-menţionată, pentru un teren situat în aceeaşi tarla.

Curtea a înlăturat concluziile expertului K. referitoare la despăgubiri rezultate ca urmare a pierderii subvenţiei de la APIA, întrucât nu s-a făcut dovada că apelanţii-reclamanţi îndeplineau condiţiile art. 7 din O.U.G nr. 125/2006 pentru a putea beneficia de subvenţia pentru agricultură. De asemenea, curtea a înlăturat concluziile expertului L., întrucât evaluarea propusă de acesta se raportează exclusiv la grila notarilor publici, cu ignorarea dispoziţiilor legale privind evaluarea terenurilor expropriate, respectiv dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

La termenul din 8.06.2017 a fost invocată excepţia de nelegalitate a hotărârii Consiliului Judetean Tulcea nr. 153 din 19 mai 2017, urmare a depunerii la dosarul cauzei a acestei hotărâri de către recurentul-pârât, de care a înţeles să se prevaleze.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, solicitarea recurenţilor-reclamanţi fiind aceea de a constata nelegalitatea hotărârii, respectiv înlăturarea ei din apărările autorităţii administrative.

În esenţă, s-a susţinut că recurentul-pârât a revocat doua hotărâri după 6 ani de la momentul emiterii lor, in condiţiile in care potrivit dispoziţiile Legii nr. 554/2004, autoritatea emitenta putea revoca un act administrativ in termen de 1 an de zile pentru motive temeinice, iar acest termen s-a implinit de mult. Prin urmare, este vorba de un act juridic intrat în circuitul civil, având deja efectele juridice produse - terenurile expropriate au trecut în proprietatea autorităţii administrative încă din anul 2011; decizia de expropriere constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil.

S-a susţinut totodată că actul administrativ nelegal este individual, întrucât produce efecte faţă de persoanele nominalizate expres în conţinutul acestui act. De acest act administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond.

Împotriva deciziei civile nr. 399 din 23 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii A., C. şi B. şi pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că decizia pronunţată este parţial nelegală fiind afectată de nulitatea prevăzută de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., deoarece instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul I adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În concret, cât priveşte situaţia despăgubirilor, ce a făcut obiect al tuturor celor trei apeluri, instanţa şi-a însuşit punctul de vedere al expertului J., care a considerat ca terenul avea în totalitatea sa, la data exproprierii, categoria de folosinţa arabil, cu un preţ de 7,7 euro/m.p., sens în care a stabilit o valoare de despăgubire de 366.597 euro pentru o suprafaţa de 47.610 m.p. teren.

Exproprierea pentru cauza de utilitate publică se poate face numai după o justă şi prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului. Aşadar, deposedarea totală se poate face doar cu plata unor despăgubiri care să reprezinte echivalentul pierderii suferite de proprietarul expropriat.

Acest punct de vedere a fost îmbrăţişat constant de instanţa supremă, în acest sens fiind şi decizia civilă nr. 993 din 10 mai 2016 care a stabilit că "valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinat în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cel mai bun preţ care se poate obţine în mod rezonabil, de către vânzător şi la cel mai avantajos preţ ce se poate obţine în mod rezonabil de către cumpărător."

Stabilind valoarea terenului la 7,7 euro/m.p. şi considerând că întreaga suprafaţa de teren avea la data exproprierii categoria de folosinţa extravilan, instanţa nu a stabilit o despăgubire în concordanţă cu criteriile mai sus prevăzute în dispoziţiile legale incidente. Astfel, instanţa şi-a motivat punctul de vedere susţinând că la momentul eliberării titlului de proprietate - 30 noiembrie 2010 - dar şi la cel al emiterii Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor - mai 2011, întreaga suprafaţa de teren avea categoria de teren extravilan. Trecerea unei părţi a terenului în categoria intravilan s-a făcut, în accepţiunea Curţii, ulterior exproprierii, la data de 06.06.2011, conform Planului Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.L. nr. 27/2011, sens în care a înlăturat susţinerile contrare ale reclamanţilor.

Contrar a ceea ce a susţinut Curtea de Apel, terenul în cauză, cu destinaţia de păşune a fost încă din perioada anterioară exproprierii compus din suprafeţe de categorii diferite, respectiv 17.707 m.p. în extravilan şi 29.903 m.p. în intravilan. Aceasta situaţie rezultă din cuprinsul hotărârii nr. 39 din 22.10.2004 a Consiliului Local al Comunei Moroieni, judeţul Dâmboviţa privind reactualizarea Planului Urbanistic General al acestei localităţi. De asemenea, o atare menţiune apare în actul intitulat "Teren Propus spre Expropriere" aflat în arhiva aceleiaşi localităţi din care reclamanţilor li s-a eliberat o copie din 14 februarie 2014. Din moment ce autorităţile locale au recunoscut fără dubiu că suprafaţa de teren propusă spre expropriere, cu care reclamanţii sunt înscrişi în evidentele sale, este formată din două terenuri - unul de 29.903 m.p intravilan şi altul de 17.707 m.p extravilan, o atare situaţie nu poate fi pusă la îndoială. Atâta timp cât autoritatea administrativă locală care avea în evidenţă terenurile în cauză, se referă la suprafeţe propuse spre expropriere şi le defalca pe categorii - intravilan şi extravilan - rezultă că această diferenţiere este anterioară şi nu posterioară exproprierii.

De aceea, în vederea realizării unei despăgubiri corecte au solicitat a fi avută în vedere valoarea stabilită în expertiza K. pentru terenul în litigiu, în suma de 476.789 euro, respectiv 340.445 euro pentru terenul intravilan de 29.903 m.p. (respectiv 10.35 euro/m.p), 136.344 euro pentru terenul extravilan de 17.707 m.p. (7.7 euro/m.p), identică cu valoarea din expertiza J., omologată de instanţa.

Prin decizia atacată s-a admis apelul declarat de reclamanţi numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor ce au vizat valoarea terenului în suprafaţa de 47.610 m.p, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate. În acest mod, a fost menţinută despăgubirea în suma de 95.219 euro stabilită de expertul D. pentru fărâmiţarea excesiva a terenului expropriat. Aceasta sumă este însă neîndestulătoare faţă de prejudiciul efectiv creat reclamanţilor ca efect al exproprierii. Astfel cum rezultă cu certitudine din probatoriile administrate, terenul total la care au fost îndrituiţi reclamanţii înscris în titlul de proprietate din 30 noiembrie 2010, tarlaua 15, parcela 410/9, a fost în suprafaţa de 48,90 ha. Din acesta au fost expropriate şase parcele care insumează suprafaţa de 4,7610 ha care sunt astfel poziţionate încât dezmembrează restului de teren în alte şapte parcele. Acestea au suprafeţe cuprinse între 0.2874 ha (lot 7) şi 15,8069 ha (lot 12), fiind configurate ca atare în expertiza F. Din loturile rămase - două, respectiv lotul 8 cu o suprafaţa de 3,1747 ha şi lotul 1 cu o suprafaţa de 10,1165 ha au rămas izolate şi fără cai de acces.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit ca indemnizaţia cuvenită celui expropriat nu trebuie să aibă ca obiect doar valoarea intrinsecă a bunului, cu ignorarea pierderilor unor beneficii economice pe care terenurile în cauză le-ar putea produce - în acest sens Cauza Lallement c. Franţei (11 aprilie 2002. 46044/99). Cu certitudine, terenul rămas în proprietate nu mai poate fi folosit în concordanţă cu valoarea lui reală, iar cele două parcele care nu au acces la drumuri, fiind izolate, nu vor mai putea fi valorificate sub nicio forma, însă vor continua să producă obligaţii fiscale şi de alta natura în sarcina reclamanţilor. Acestea au fost motivele pentru care reclamanţii au solicitat cu ocazia concluziilor formulate în faţa instanţei de apel stabilirea unei despăgubiri pentru această situaţie în cuantum de 225.483 euro.

Cum o atare situaţie contravine dispoziţiilor art. I din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, prin majorarea cuantumului despăgubirii de la suma de 95.210 euro la suma de 225.483 euro în echivalent în RON la data plaţii.

Instanţa de apel a refuzat expres şi nelegal includerea în prejudiciul produs reclamanţilor, ca urmare a exproprierii, pierderea subvenţiilor A.P.I.A., calculate de expertul K. la suma de 5 437 euro.

Contrar a ceea ce a susţinut Curtea de Apel, recurenţii-reclamanţi au făcut dovada îndreptăţirii lor la plata acestor sume, depunând deciziile de acordare a plaţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţa pentru perioada de referinţa, iar calculele făcute de expert au avut în vedere sume medii, aşa cum rezultă din adresa A.P.I.A. nr. 56 din 03 iunie 2016. A operat astfel o diminuare nejustificata a despăgubirilor la care reclamanţii erau îndrituiţi, în discordanta cu legislaţia internă şi cea comunitară, dar şi cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Kopecky c. Slovaciei - Hotărârea din 28.09.2004; Cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Cauza Moskal c. Poloniei).

Recurentul-pârât Consiliul Judeţean Dâmboviţa a susţinut că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică, Legea nr. 255/2010, H.G nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, coroborate cu cele ale Legii nr. 33/1994 şi a prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 380 din 26 mai 2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.

Astfel, s-a susţinut că instanţa de apel în mod nelegal că concluziile raportului de expertiză J. sunt emise pe baza unei analize corecte a valorii reale a terenurilor expropriate la preţul pieţei şi în funcţie de prejudiciul cauzat.

După cum lesne se poate observa, din cuprinsul raportului de expertiză omologat de instanţă, nu a existat o astfel de analiză a preţurilor terenurilor similare înstrăinate între alte părţi, astfel cum obligă decizia Curţii Constituţionale nr. 380 din 26 mai 2015 şi, chiar instanţa, prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din data de 22.10.2015, respectiv: "la calculul acestor despăgubiri, să ţină seama de preţurile cu care se vindeau în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv exproprierii, în funcţie de categoria de folosinţă a imobilelor, terenurilor de la acel moment."

Expertul J. s-a rezumat la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1044 din 27 martie 2014, pronunţată în dosar nr. x/2011, preluând practic preţul din hotărârea judecătorească, ca justă despăgubire în prezenta cauză.

Exproprierea suprafeţei de teren în litigiu, aparţinând reclamanţilor, a avut loc în data de 15.04.2011, odată cu adoptarea Hotărârilor Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 81 din 15 aprilie 2011 şi nr. 82 din 15 aprilie 2011. Prin raportul de expertiză, expertul a invocat o serie contracte de vânzare - cumpărare încheiate anterior şi, respectiv ulterior exproprierii din data de 15.04.2011, precum şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1044 din 27 martie 2014. Expertul nu doar că nu a efectuat nicio analiză a celor 14 contracte şi, chiar de ar fi făcut-o, ar fi fost obligat să se raporteze strict la cele încheiate anterior datei exproprierii, ci a stabilit despăgubirea, de 7,7 euro/m.p., numai prin raportare la decizia civilă nr. 1044/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Această hotărâre judecătorească nu se încadrează în reglementările deciziei Curţii Constituţionale nr. 380 din 26.05.2015 şi, prin urmare, ar fi trebuit înlăturată de către instanţa de apel ca şi comparabilă, având în vedere următoarele considerente: valoarea despăgubirii stabilită prin această decizie nu echivalează cu "preţul cu care se vindeau în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, din aceeaşi unitate administrativ teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv exproprierii, în funcţie de categoria de folosinţă a imobilelor, terenurilor de la acel moment".

Conform deciziei civile nr. 1044/2014, despăgubirea de 7,7 euro/m.p. a fost stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză dispus în cauză, adică în cursul procesului, în baza prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, declarate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 380 din 26 mai 2015.

Mai mult, valoarea de 7,7 euro/m.p. a fost calculată pentru teren extravilan pădure, teren expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică "Pârtie de schi Cocora - Padina Peştera". Or, la data de 15.04.2011, data exproprierii, terenul în suprafaţă totală de 47.610 m.p. care a aparţinut reclamanţilor, împărţit pe cele 6 loturi, era situat in extravilanul comunei Moroieni având categoria de folosinţă păşune.

Decizia nr. 1044/2014 nu constituie autoritate de lucru judecat în cauza de faţă şi nici ca practică judecătorească nu poate fi considerată atât timp cât, la stabilirea preţului s-au aplicat prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 declarate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 380 din 26 mai 2015.

Mai mult, prin decizia atacată, instanţa nu a răspuns motivului, privind anularea de către instanţa de fond, în mod nelegal, a Hotărârilor Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale şi acordarea despăgubirilor nr. 1 din 05 mai 2011 şi nr. 2 din 05 mai 2011, în condiţiile în care o astfel de solicitare nu a fost formulată de reclamanţii expropriaţi, prin acţiunea introductivă.

Un alt motiv de apel asupra căruia instanţa nu a dispus priveşte aplicabilitatea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 - "(1) Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî: (2) Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată."

Prin sentinţa nr. 581/2015, instanţa de fond a procedat la o incorectă aplicare a textului art. 27 din Legea nr. 33/1994, reţinând că "va compensa oferta cu pretenţiile părţilor şi concluziile experţilor, aşa încât, despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriaţi, care nu şi-au exprimat clar cuantumul despăgubirilor solicitate". Or, expropriaţii nu au formulat pretenţii, în sensul că nu au solicitat un cuantum al despăgubirii, astfel cum prevede art. 27 din Legea nr. 33/1994, în contraoferta expropriatorului Judeţul Dâmboviţa, prin urmare instanţa urma să nu ia în considerare o altă valoare a despăgubirii ce li s-ar cuveni pentru terenul în litigiu, ci numai pe cea stabilită prin rapoartele de evaluare din 18.02.2011 întocmite de expert evaluator A.N.E.V.A.R. - E., despăgubire ce le-a fost acordată urmare adoptării de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa a hotărârilor nr. 81 şi nr. 82 din 15 aprilie 2013.

Analizând aspectele deduse judecăţii pe calea recursurilor, respectiv apărările efectuate în cauză, inclusiv excepţia de nelegalitate a hotărârii Consiliului Judetean Tulcea nr. 153 din 19 mai 2017, invocată de recurenţii-reclamanţi la termenul din data de 08.06.2017, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, este important de reţinut că ambele părţi recurente au susţinut, în esenţă, nelegalitate deciziei pronunţate de instanţa de apel pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., întrucât instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul I adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în privinţa despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat.

Astfel, art. 44 alin. (3) din Constituţia Romanici prevede că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilita potrivit legii cu dreaptă şi prealabilă despăgubire." De asemenea, art. 1 din Legea nr. 33/1994, prevede că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească." Iar potrivit art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului "orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."

Prima concluzie desprinsă de instanţă din interpretarea dispoziţiile legale interne şi internaţionale sus-menţionate este corectă, şi anume că exproprierea pentru cauza de utilitate publică se poate face numai după o justă şi prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului/expropriaţilor.

Aşadar, instanţa fondului, în concret, avea de analizat, cu referire la suprafaţa de teren în litigiu - şi a cărui situaţie juridică trebuia cu prioritate stabilită - dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulaţie a bunului şi acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.

În acest sens, dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcând trimitere la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor, prescriu că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994 (vizând preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum şi daunele aduse proprietarului).

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat . . . . . . . . . .". Alin. (2) al articolului prescrie că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Paguba suferită de cel expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică, ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere.

Circumstanţele cauzei pendinte, astfel cum fiecare dintre cele două părţi recurente le-au valorificat pentru evidenţierea propriilor critici concrete de nelegalitate, conduc cu evidenţă spre concluzia că sunt întemeiate criticile acestora referitoare la nelămurirea situaţiei juridice a imobilului expropriat, respectiv la modalitatea în care instanţa de apel a făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care raportul de expertiză avut în vedere de instanţă nu s-a fundamentat pe analiza concretă a unor tranzacţii efective care să fi configurat o anumită valoare pe metru pătrat a terenului în litigiu, ci pe valoarea de 7,7 euro/m.p. stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă - decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1044 din 27 martie 2014, pronunţată în dosar nr. x/2011.

Sub acest din ultim aspect, instanţa de apel, atunci când şi-a expus punctul de vedere în susţinerea soluţiei pronunţate, a făcut trimitere strict formală la un număr de 14 contracte de vânzare - cumpărare şi la hotărârea judecătorească sus-menţionată, fără însă să aprecieze asupra vreunui element pertinent care să fi reprezentat liantul raţionamentului juridic care a impus valoarea de 7,7 euro/m.p în privinţa terenului în litigiu, necenzurând astfel în nici un fel concluzia expertului J.

Instanţa era obligată să prezinte pentru lămurirea situaţiei de fapt a cauzei, considerentele pentru care astfel de tranzacţii, existente cu privire la alte suprafeţe de teren, au fost înlăturate din analiză de către expert, considerându-le nerelevante. Or, în această manieră de soluţionare a cauzei a lipsit rolul activ al instanţei, care era obligată să valorifice tranzacţiile întocmite efectiv la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, în funcţie de care, în condiţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulaţie a imobilului expropriat. Neprocedând în această modalitate, instanţa a înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor - preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - validând concluziile unei expertize care s-a bazat, în cea mai mare parte, pe aprecierile subiective ale unui expert.

O astfel de constatare se impune a fi făcută în cauză şi din perspectiva faptului că între valorile stabilite pentru acelaşi imobil - chiar dacă în proceduri diferite (administrativă, respectiv judiciară); chiar şi dacă, nu s-ar distinge între caracteristicile acestuia (intravilan sau extravilan) - există o diferenţă substanţială, nejustificată pe criterii rezonabile.

În jurisprudenţa de până acum a instanţei supreme, s-a statuat în mod consecvent că nu pot fi validate de către instanţă concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experţii folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-şi concluziile şi raportându-se la date şi elemente ce sunt în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege menţionat.

Înalta Curte consideră astfel că hotărârea atacată nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, întrucât, pe de o parte, contractele de vânzare-cumpărare existente la dosarul cauzei nu au fost analizate pentru a arăta relevanţa lor pentru cauza pendinte, iar, pe de altă parte, hotărârea judecătorească irevocabilă ar fi putut avea relevanţă şi pertinenţă dacă era evaluată din perspectiva unor elemente determinante: să fie vorba de un imobil cu un amplasament învecinat, cu aceleaşi caracteristici juridice, valoarea judiciară să se fi stabilit în baza aceloraşi criterii legale, prin raportare la aceeaşi dată a exproprierii etc. Aceasta pentru că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte - prin decizia civilă nr. 450 din 15 martie 2017 - a statuat următoarele:

"Acest reper folosit de expert, însuşit şi validat de instanţa de apel prin soluţia adoptată, este corect, în condiţiile în care judecata din acel dosar (devenită irevocabilă prin decizia nr. 326 din 25 ianuarie 2010 a Î.C.C.J.) a stabilit, în urma verificărilor jurisdicţionale efectuate, despăgubirile care se cuvin pentru o expropriere ce a avut loc în acelaşi an (2007) pentru terenul aparţinând altui proprietar, dar situat în aceeaşi tarla, parcela învecinată.

Cum recurenta-pârâtă a fost parte în acel proces, înseamnă că statuările jurisdicţionale i se opun cu valoarea lucrului judecat, fără posibilitatea de a le mai combate sau contrazice ulterior.

Este vorba despre manifestarea efectului pozitiv al lucrului judecat (art. 1200 pct. 4, coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ.), care presupune că ceea ce s-a statuat într-un proces pe o chestiune litigioasă, faţă de părţile acelei judecăţi, nu poate fi contrazis de acestea într-un proces ulterior care are legătură cu ceea ce s-a tranşat deja jurisdicţional.

Aceasta înseamnă că, stabilindu-se anterior, în contradictoriu cu acelaşi expropriator, că valoarea unui teren expropriat la nivelul anului 2007, situat în Bărcăneşti, Tarlaua 37 este de 22,30 euro/mp, acesta nu poate pretinde ulterior, în contradictoriu cu un alt proprietar (reclamantul din speţă, vizat de aceeaşi expropriere, pentru un imobil cu amplasamentul învecinat) că suma ar trebui să fie mai mică, deoarece din tranzacţiile depuse la dosar ar rezulta preţuri mai mici despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat".

Mai mult, instanţa anterioară ar fi trebuit să cerceteze, în privinţa acestei hotărâri judecătoreşti, toate aspectele concrete relevate de recurentul-pârât: dacă hotărârea corespunde exigenţelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 380 din 26.05.2015; dacă valoarea despăgubirii echivalează cu "preţul cu care se vindeau în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, din aceeaşi unitate administrativ teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv exproprierii, în funcţie de categoria de folosinţă a imobilelor, terenurilor de la acel moment; dacă terenurile fac parte din aceeaşi categorie de folosinţă (intravilan sau extravilan, distincţia susţinută prin una din cererile de recurs). S-a susţinut sub acest ultim aspect că valoarea de 7,7 euro/m.p. a fost calculată, în acea cauză, pentru un teren extravilan pădure, contrar situaţiei cauzei pendinte, care vizează în mod neîndoielnic un teren având categoria de folosinţă păşune.

În privinţa situaţiei juridice a imobilului în litigiu, este întemeiată critica recurenţilor-reclamanţi, întrucât analiza instanţei trebuie să aibă în vedere probele administrate de ambele părţi aflate în conflict judiciar, şi să le aprecieze în raport cu relevanţa lor pentru cauză. Astfel, sub acest aspect, instanţa a avut în vedere data emiterii titlului de proprietate, respectiv cea a emiterii Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor, din care ar rezulta că întreaga suprafaţa de teren avea categoria de teren extravilan, ignorând susţinerea recurenţilor-reclamanţi, potrivit căreia terenul în cauză a fost încă din perioada anterioară exproprierii compus din suprafeţe de categorii diferite, respectiv 17.707 m.p. în extravilan şi 29.903 m.p. în intravilan, întemeiată în egală măsură pe înscrisuri, hotărârea nr. 39 din 22 octombrie 2004 a Consiliului Local al Comunei Moroieni, judeţul Dâmboviţa privind reactualizarea Planului Urbanistic General al acestei localităţi, dar şi actul intitulat "Teren Propus spre Expropriere" aflat în arhiva aceleiaşi localităţi din care reclamanţilor li s-a eliberat o copie cu nr. 1316 din 14 februarie 2014. S-a susţinut astfel că, din moment ce autorităţile locale au recunoscut fără dubiu că suprafaţa de teren propusă spre expropriere, cu care reclamanţii sunt înscrişi în evidentele sale, este formată din două terenuri - unul de 29.903 m.p intravilan şi altul de 17.707 m.p extravilan - o atare situaţie nu poate fi tăgăduită, fără o cercetare efectivă şi o motivaţie pertinentă din partea instanţei.

O astfel de critică este întemeiată şi, drept consecinţă, justifică în egală măsură soluţia de casare a deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, împrejurările de fapt ale cauzei nefiind pe deplin stabilite.

Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că, prin decizia atacată, s-a admis apelul acestora numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor ce au vizat valoarea terenului în suprafaţa de 47.610 m.p, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei. În acest mod, ar fi fost menţinută despăgubirea în suma de 95.219 euro stabilită de expertul D. pentru fărâmiţarea excesiva a terenului expropriat.

O astfel de critică nu este întemeiată - dar analiza în circumstanţele cauzei pendinte este strict formală - întrucât, instanţa, admiţând apelul reclamanţilor, a modificat în parte sentinţa, stabilind un cuantum al despăgubirilor de 366.597 euro, conform raportului de expertiză J., pentru suprafaţa de 47.610 m.p teren, dispoziţia de menţinere a restului dispoziţiilor sentinţei referindu-se, aşa cum rezultă din expunerea de motive a deciziei, la anularea hotărârilor nr. 1 şi 2 din 05 mai 2011, nicidecum la despăgubirea în suma de 95.219 euro stabilită pentru fărâmiţarea excesiva a terenului expropriat.

Constatăm aşadar lipsa de analiză efectivă a acestei componente a despăgubirii din partea instanţa de apel, pentru a da consistenţă soluţiei de fond, in contextul în care au existat critici concrete în această etapă procesuală. Drept consecinţă, instanţa de rejudecare va avea de cercetat şi stabilit situaţia de fapt a cauzei şi sub acest aspect, pentru a da pe deplin satisfacţie părţii recurente în ceea ce priveşte accesul concret la instanţă, în sistemul dublului grad de jurisdicţie.

Critica referitoare la faptul că instanţa de apel ar fi refuzat expres şi nelegal includerea în prejudiciul produs reclamanţilor, ca urmare a exproprierii, pierderea subvenţiilor A.P.I.A., nu poate fi analizată pe fond înainte de clarificarea situaţiei de fapt din perspectiva tuturor aspectelor relevante pentru cauză, înainte de a aprecia asupra naturii juridice a acestei subvenţii pentru agricultură, asupra chestiuni includerii acestei subvenţii în noţiunea de prejudiciu, astfel cum este reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că au făcut dovada îndreptăţirii lor la plata acestor sume, depunând deciziile de acordare a plaţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţa pentru perioada de referinţa - adresa A.P.I.A. nr. 56 din 03 iunie 2016. Aşadar, o astfel de susţinere trebuie cercetată şi apreciată de către instanţă, în conformitate cu dispoziţiile legale incidente - dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care denotă în mod indubitabil faptul că prejudiciul reprezintă consecinţa directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În egală măsură, trebuie avut în vedere că accesul la astfel de subvenţii se realizează potrivit unei reglementări stricte, ce o asimilează pe cea europeană, în privinţa acordării fondurilor APIA, cu anumite scheme de plăţi, pe baza unor cereri formulate în anumite termene. Totodată, persoanele beneficiare trebuie să utilizeze terenurile agricole şi să depună cererea unică de plată conform art. 11 din Regulamentul C.E. nr. 1122/2009. Or, în absenţa verificării şi constatării îndeplinirii cerinţelor reglementărilor speciale în materie, nu se putea stabili că persoanele expropriate erau beneficiarii unor asemenea subvenţii de care să fi fost lipsiţi prin măsura exproprierii, astfel încât în patrimoniul lor să se fi localizat un prejudiciu cert, susceptibil de reparaţie prin includerea lui în despăgubirile datorate (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, decizia nr. 1045 din 22 aprilie 2015).

S-a susţinut şi că, prin decizia atacată, instanţa nu a răspuns motivului privind anularea de către instanţa de fond, în mod nelegal, a Hotărârilor Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale şi acordarea despăgubirilor nr. 1 din 05 mai 2011 şi nr. 2 din 05 mai 2011, în condiţiile în care o astfel de solicitare nu a fost formulată de reclamanţii expropriaţi, prin acţiunea introductivă. Critica este întemeiată, instanţa fiind datoare să o cerceteze în mod concret.

S-a susţinut totodată şi că, prin decizia atacată, instanţa nu a răspuns motivului referitor la aplicabilitatea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 - "(1) Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî: (2) Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată." Critica este întemeiată, instanţa fiind datoare să facă o astfel de cercetare, susţinerea principală a recurentului-pârât fiind aceea că expropriaţii nu au solicitat un cuantum al despăgubirii, astfel cum prevede art. 27 din Legea nr. 33/18994, în contraoferta expropriatorului Judeţul Dâmboviţa.

Faţă de aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 314 din C. proc. civ., împrejurarea că elementele de fapt ale pricinii au fost insuficient stabilite şi că, în aceste condiţii, concluzia privind valorizarea exclusivă a unei hotărâri judecătoreşti în impunerea valorii despăgubirilor, cu ignorarea criteriului legal de evaluare, este una lipsită de fundament probatoriu, Înalta Curte urmează să admită recursul şi să caseze decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Reluarea judecăţii se va realiza în limitele în care criticile au fost găsite întemeiate şi care au vizat, potrivit considerentelor expuse anterior, nu temeiul legal în baza căruia trebuie evaluate despăgubirile (art. 26, 27 din Legea nr. 33/1994), ci modalitatea în care s-a făcut aplicarea acestor dispoziţii la speţă.

Instanţa de trimitere va ordona măsurile pe care le va aprecia necesare, în condiţiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.

În privinţa excepţiei de nelegalitate a hotărârii Consiliului Judetean Tulcea nr. 153 din 19 mai 2017 - definită în doctrină şi jurisprudenţă ca un mijloc de apărare - instanţa de apel o va analiza pe temeiul de drept invocat (dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004), dat fiind faptul că doar instanţa învestită cu fondul litigiului este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, considerentele care susţin excepţia necesitând o situaţie de fapt pe deplin stabilită.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile ambelor părţi, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanţii A., C. şi B. şi de pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa împotriva deciziei nr. 399 din data de 23 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2017.