Property recovery and eviction claim upheld; defendant's appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/118/2012 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi S.C. C. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa:

- să constate că imobilul Croitorie Bazar, situat în Bazar Sat Vacanţă, Constanţa, jud. Constanţa este proprietatea reclamantei;

- să dispună evacuarea pârâtelor din imobil.

În motivare s-a arătat că imobilul este proprietatea reclamantei, fiind construit în baza autorizaţiei de construire din 09 aprilie 1979 pe un teren atribuit de Consiliul Popular Constanţa în baza Deciziei nr. 28/1979 şi a procesului-verbal de recepţie Bazar Sat vacanţă, toate pe numele D. Constanţa.

S-a învederat că, după construire, imobilul a fost predat în administrare E. (actuala B.) în temeiul deciziei nr. 2/1981, a adresei nr. 2331/1980 şi a deciziei nr. 27/1983 emise de D. Constanţa.

S-a susţinut că administrarea a continuat până la data de 01.01.2002, când a fost încheiat contractul de închiriere nr. x/2002 între A., în calitate de proprietar şi E., în calitate de chiriaş.

S-a mai arătatcă la data de 17.12.2002, E. s-a retras din calitatea de asociat al A., iar în temeiul art. 177 din Legea nr. 109/1996 era obligată să predea imobilul pe care l-a deţinut în administrare.

S-a arătat în temeiul Legii nr. 1/2005, E. s-a reorganizat în societatea cooperativă de gradul I - B., iar A. în societate cooperativă de gradul II - A.

S-a precizat că pârâta C. S.R.L. ocupă imobilul în baza contractului de închiriere nr. 12/2007 încheiat cu cealaltă pârâtă.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 563 C. civ. de la 1864, art. 161 şi art. 177 din Legea nr. 109/1996, art. 6 lit. j) din Legea nr. 1/2005.

La data de 08.01.2013 şi 13.10.2015, pârâta B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

S-a susţinut faptul că reclamanta este o simplă societatea cooperativă de gradul II şi nu continuatoarea fostei A., care a fost desfiinţată.

S-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de proprietar, nefiind făcută nici legătura cu D. Constanţa, pe numele căreia a fost eliberată autorizaţia de construire.

S-a indicat că investiţiile realizate în timp în cadrul cooperaţiei de consum se finalizau dintr-un fond comun de investiţii, iar titularul acestui fond comun era Centrocoop Bucureşti.

S-a menţionat că beneficiarii fondului comun de investiţii pe plan judeţean erau D. şi A., astfel că actele invocate de reclamantă pe numele D. nu reprezintă titlul de proprietate.

S-a învederat că întreg Bazarul Sat Vacanţă, inclusiv bunul revendicat în cauză, a intrat în patrimoniul pârâtei cu titlu de proprietate.

S-a precizat că adresa din 12 februarie 1980 se referă la o valoare patrimonială de 16.188.580 RON şi enumeră 28 de bunuri imobile care au fost transmise ca urmare a reorganizării A.

S-a susţinut că în urma reorganizării întreg patrimoniul cooperatist a fost divizat şi transmis în proprietatea cooperativelor de consum locale, aşa cum rezultă din adresele nr. 62 din 20 ianuarie 1993, nr. 345 din 26 februarie 1993 şi nr. 2075 din 15 februarie 1980.

S-a arătat că, potrivit legii contabilităţii, bunurile preluate au fost înregistrate în evidenţele contabile ale pârâtei cu titlu de proprietate, fiind plătite taxe şi impozite din 1980 până în prezent.

S-a menţionat că documentele invocate de reclamantă nu se referă la administrare ci la o predare - primire şi la înscrierea bunurilor în patrimoniul primitorului.

Referitor la contractul de închiriere din 04 ianuarie 2002 s-a indicat că în cadrul dosar nr. x/2005 al Tribunalului Constanţa s-a stabilit că acesta nu a produs niciodată efecte juridice.

S-a precizat că nu există noţiunea de dezafiliere în nicio lege, iar o eventuală retragere era reglementată prin Legea nr. 109/1996, care a fost abrogată prin Legea nr. 1/2005.

S-a învederat că în baza legii vechi nu s-a făcut niciun act juridic - financiar în perioada 2002 - 2005 de către fosta federală judeţeană.

S-a mai apreciat că nu poate fi avută în vedere adresa din 27 decembrie 2006 emisă de Centrocoop Bucureşti întrucât sunt încălcate dispoziţiile Legii nr. 1/2005.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115 şi urm. C. proc. civ. de la 1865.

La data de 05.02.2013 reclamanta A. a depus răspuns la întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea excepţiilor şi a susţinerilor invocate de pârâta B.

Reclamanta a reiterat susţinerile din cererea de chemare în judecată, fiind adăugat faptul că, în baza art. 120 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, este continuatoarea Federalei Judeţene A. întrucât aceasta s-a reorganizat în societate cooperativă de gradul II - A. la data de 18.05.2005, aşa cum rezultă din relaţiile de la ORC.

La data de 17.10.2013 reclamanta A. a depus o cerere de renunţare la judecată împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., cerere de care prima instanţă a luat act prin încheierea de şedinţă din data de 31.10.2013.

La data de 21.01.2015 reclamanta A. a depus o cerere precizatoare prin care a indicat că solicită obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate imobilul litigios şi evacuarea pârâţilor din imobil.

Prin sentinţa civilă nr. 695/F din 04.05.2016 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, în dosar nr. x/2012* s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., s-a respins acţiunea în revendicare imobiliară şi evacuare formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. şi a fost obligată reclamanta către pârâtă la 4.300 RON cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale active trebuie respinsă întrucât A. Societate Cooperativă de grad II este continuatorul Federaţiei Judeţene A. conform art. 120 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, care prevede că societatea cooperativă reorganizată preia activul şi pasivul fostei A. Or, A. s-a reorganizat în societate cooperativă de grad II - A. la data de 18.05.2005, reorganizarea fiind înscrisă la ORC Constanţa, aşa cum rezultă din certificatul constatator din 23 iunie 2011 eliberat de ORC Constanţa.

S-a învederat că, la rândul său, E. s-a retras din A. în 17 decembrie 2002 (conform art. 177 din Legea nr. 109/1996), iar în 2005 s-a reorganizat în pârâta B., în temeiul art. 117 din Legea nr. 1/2005.

S-a concluzionat că reclamanta A. are calitate procesuală activă, fiind succesoarea în drept a F.

Prima instanţă a reţinut pe fondul cauzei faptul că, din analiza concluziilor raportului de expertiză şi a înscrisurilor depuse de părţi la dosarul cauzei, rezultă că prin decizia nr. 28 din 14 februarie 1979 Consiliul judeţean Constanţa - Comitetul executiv a transmis din administrarea municipiului Constanţa în folosinţa Uniunii Judeţene a A. - fără termen şi fără plată - terenul proprietate de stat în suprafaţă de 10.500 mp situat în patrimoniul construibil al municipiului Constanţa.

S-a indicat că investiţia a fost realizată de D. în baza autorizaţiei de construire din 9 aprilie 1979 sub denumirea Bazar Comercial în satul de vacanţă Constanţa, cuprinzând patru corpuri de clădiri, a căror contravaloare a fost achitată de beneficiarul investiţiei, D.

S-a învederat că prin decizia 2 din 8 ianuarie 1980 a D. s-a dispus trecerea Satului de vacanţă din cadrul D. în cadrul Cooperativei orăşeneşti Constanţa, iar prin decizia D. nr. 68 din 26 martie 1981 bunul a fost trecut în administrarea Cooperativei de consum Năvodari începând cu 01.04.1981.

S-a menţionat că bunul a revenit în administrare A. începând cu 17.01.1983, în baza deciziei D. nr. 27 din 17 ianuarie 1983.

S-a reţinut că prin adresa din 20 ianuarie 1993 Centrocoop a comunicat A. că, în urma măsurilor de reorganizare a cooperaţiei, patrimoniul cooperatist a fost divizat şi transmis în proprietate cooperativelor de consum locale, iar prin decizia 64 din 16 septembrie 1994 A. a decis ca, începând cu 01.10.1994, Cooperativa Sat Vacanţă să fuzioneze cu E., urmând ca activitatea să se desfăşoare sub denumirea E. conform certificatului de înmatriculare J/13/78/1991.

S-a indicat că predarea - primirea patrimoniului s-a făcut conform bilanţului contabil de la 30.09.1994, fuziunea fiind înregistrată la Camera de Comerţ Constanţa prin cererea de menţiuni 11562 din 21 decembrie 1994, iar protocolul de predare-primire privind fuziunea Cooperativei de consum sat vacanţă în calitate de predător cu Consumcoop Sat vacanţă în calitate de primitor a fost încheiat la 20.10.1994.

S-a arătat că în declaraţia de impunere după fuziune pentru anul 1995 imobilul se află la poziţia 33, iar de la această dată bunul a fost raportat în bilanţurile contabile ale pârâtei precum şi în celelalte evidenţe contabile: balanţe contabile, raportări financiare, declaraţii de impunere, situaţii analitice clădiri, calculări amortisment, etc.

S-a adăugat că de la această dată obligaţiile fiscale ale imobilului au fost achitate de pârâta B. Cooperatistă de consum de grad I, nerezultând înregistrări patrimoniale simultane la alte cooperative privind imobilul revendicat.

Prima instanţă a reţinut că reclamanta a invocat ca şi temei al dreptului de proprietate construirea acestui imobil pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosinţă, situaţie de fapt care a fost dovedită, chiar dacă în răspunsul la obiectivul nr. 1 al expertizei, expertul contabil nu reţine explicit acest lucru.

S-a argumentat că în domeniul cooperatist, conformart. 160 din Legea nr. 109/1996, proprietatea cooperatistă este compusă dintr-o parte divizibilă şi una indivizibilă, în baza bilanţurilor contabile de la sfârşitul anului anterior intrării în vigoare a acestei legi (109/1996), precum şi bunurile dobândite ulterior de aceasta.

S-a adăugat că art. 64 din Legea nr. 1/2005 preia aceste dispoziţii stabilind că proprietatea societăţii cooperatiste este privată şi că patrimoniul societăţii cooperatiste se compune din partea divizibilă şi partea indivizibilă.

S-a indicat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 109/1996 bunul care face obiectul revendicării imobiliare se afla din 31.12.1995 în patrimoniul pârâtei, iar prin reorganizarea cooperativei de consum în baza Legii nr. 1/2005 bunul rămâne în continuare înregistrat în patrimoniul acesteia.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivare s-a arătat că prima instanţă a ignorat principiile generale ale cooperaţiei prevăzute în art. 161 din Legea nr. 109/1996, art. 6 lit. j), e şi art. 89 alin. (2) din Legea nr. 1/2005.

S-a susţinut că, având în vedere aceste texte de lege, intimata - pârâtă nu-şi poate însuşi imobilul litigios.

Apelanta a prezentat un istoric al imobilului în litigiu, apreciind că din dovezile prezentate nu rezultă că ar fi operat un transfer de proprietate de la D. (actuala reclamantă) către Consumcoop (actuala pârâtă).

S-a menţionat că prima instanţă a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

S-a învederat că imobilul revendicat este inclus în partea indivizibilă proprietatea tuturor cooperativelor de consum din judeţul Constanţa asociate în A., care au participat cu bani la fondul centralizat din care s-a construit Bazarul sat Vacanţă.

S-a indicat că prima instanţă a analizat superficial şi a interpretat greşit adresa nr. 62/1993 a Centrocoop nr. 62/1993 şi decizia nr. 64 din 16 septembrie 1994 a A. prin care s-a dispus fuziunea dintre Cooperativa Sat Vacanţă cu E..

S-a precizat că adresa din 20 ianuarie 1993 se referă la un imobil al fostei Bănci Populare din perioada interbelică, fără nicio legătură cu Bazarul Sat Vacanţă edificat în anul 1980.

S-a susţinut că Bazarul Sat Vacanţă nu are legătură nici cu divizarea patrimoniului Uniunilor Regionale ale Cooperaţiei Dobrogea în două uniuni judeţene, Constanţa şi Tulcea, ca urmare a reorganizării administrativ teritoriale a ţării în baza Legii nr. 2/1968 şi a deciziei centrocoop nr. 30 din 18.02.1968.

S-a arătat că aceste acte normative fiind elaborate înainte de anul 1980, când a fost construit Bazarul Sat Vacanţă cu imobilul litigios, nu au legătură cu obiectul cauzei de faţă şi că o simplă adresă, al cărei original nu se păstrează, nu poate constitui titlu de proprietate al unui imobil.

Referitor la decizia nr. 64 din 16 septembrie 1994 a A., de fuziune a cooperativei Sat Vacanţă cu E., s-a apreciat că instanţa de fond nu a analizat conţinutul acesteia, care nu are nicio legătură cu dreptul de proprietate al Bazarului din Satul de Vacanţă.

S-a învederat că din conţinutul adresei nr. 64 din 16.09.1994 rezultă că aşa-zisa "cooperativa de consum Sat Vacanţă" a fost constituită nestatutar, iar imobilele case ţărăneşti din Satul de Vacanţă, imediat după construire în anul 1971, au fost predate în administrare către Universalcoop Bucureşti.

S-a indicat că în anul 1973, prin decizia centrocoop nr. 317 din 28 noiembrie 1973, căsuţele ţărăneşti sunt preluate de D. Constanţa de la Universalcoop Bucureţti.

S-a argumentat că în anul 1973 Bazarul Sat Vacanţă nu era construit de D., construcţia acestuia realizându-se în anul 1980.

S-a menţionat că în anul 2001, prin decizia nr. 43 din 03 septembrie 2001, Centrocoop anulează decizia nr. 317 din 28 noiembrie 1973 şi dispune ca fiecare casă din Satul de Vacanţă Mamaia să reintre în administrarea directă a fiecărei uniuni judeţene proprietară a casei respective.

S-a concluzionat că din cuprinsul deciziei nr. 64/1994 a UJ. C. civ., nr. 317/1973 şi nr. 3/2001 ale Centrocoop rezultă că imobilele din Satul de Vacanţă sunt proprietatea uniunilor judeţene care le-au construit.

S-a învederat că decizia nr. 43/2001 a fost pusă în aplicare începând cu anul 2003, când uniunilor judeţene care au construit imobile în Satul de Vacanţă li s-au restituit aceste imobile, E. semnând protocoalele la rubrica "Administrator predător", iar A. la rubrica "Proprietar primitor".

S-a indicat că din aceste acte nu rezultă că pârâta a fost împroprietărită cu vreun imobil construit de uniunile judeţene, inclusiv Uniunea Judeţeană Constanţa.

S-a susţinut că, dacă aceste imobile ar fi intrat în proprietatea reclamantei prin pretinsa fuziune în baza Deciziei nr. 64/1994, pârâta n-ar mai fi aprobat ca aceste să fie restituite către federalele judeţene care le-au construit, cum este cazul imobilului litigios.

Referitor la art. 64 din Legea nr. 1/2005 s-a menţionat că reclamanta şi pârâta B. sunt societăţi cooperative, cu deosebirea că A. este o societate cooperativă de grad 2, care are ca asociate toate societăţile cooperative de grad 1 din judeţ (mai puţin societatea cooperativă de grad 1 B. care s-a retras) în timp ce pârâta are ca asociaţi persoane fizice.

S-a precizat că la reorganizarea în temeiul art. 120 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, societatea cooperativă de grad 2 succesoare a federalei judeţene a preluat activul şi pasivul federalei judeţene, respectiv partea indivizibilă.

S-a arătat că la data reorganizării în temeiul Legii nr. 1/2005, conform adresei nr. x/2006 şi art. 177 din Legea nr. 109/1996, pârâta nu mai era titulară a părţii indivizibile, şi că din punct de vedere juridic, în situaţia în care două entităţi fuzionează, iar una dintre ele deţine un bun în folosinţă (administrare, chirie, etc.), situaţia juridică a bunului deţinut în folosinţă nu se poate modifica în proprietate, rămânând tot în folosinţa entităţii rezultate din fuziune.

S-a concluzionat că decizia nr. 64 din 16 septembrie 1994 nu poate constitui un act translativ de proprietate apt să paralizeze actul de construire a Bazarului de către D.

Apelanta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a indicat drept temei legal al proprietăţii cooperativei de consum art. 160 din Legea nr. 109/1996, care defineşte partea divizibilă şi indivizibilă a cooperativelor de consum, a A. şi a Centrocoop.

S-a arătat că expertiza indică faptul că pentru partea indivizibilă din anul 1995 a depus bilanţ contabil atât cooperativa de consum, cât şi A., dar numai pe cel al A. a fost aplicată de către DGFP ştampila dreptunghiulară şi număr de înregistrare, în timp ce pe cel al cooperativei de consum a aplicat numai o ştampilă triunghiulară, fără număr de înregistrare.

S-a adăugat că art. 160 din Legea nr. 109/1996 prevede condiţia ca bunul să se fi "aflat în proprietate". Or, la acea dată, imobilul era predat în administrare şi nu în proprietate.

S-a argumentat că prima instanţă a trecut nepermis cu vederea, ignorând art. 161 din Legea nr. 109/1996 care lămureşte clar proprietatea părţii indivizibile, respectiv a imobilului litigios: "Partea indivizibilă nu poate fi însuşită de organizaţiile cooperatiste asociate".

S-a indicat că la acea dată cooperativa de consum Constanţa era asociată la A., deci nu îşi putea însuşi acest imobil litigios.

S-a menţionat că art. 6 lit. j) din Legea nr. 1/2005 preia acest principiu al părţii indivizibile, iar la art. 89 alin. (2) din aceeaşi lege, referindu-se la asociaţii şi uniuni, se menţionează că "Pentru a constitui asociaţii sau uniuni societăţile cooperative pun în comun şi fără drept de restituire un aport în bani şi/sau în natură".

S-a concluzionat că prima instanţă a ignorat total principiile consacrate de legile speciale ale cooperaţiei - 109/1996 şi 1/2005, care reglementează atât activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum, cât şi regimul bunurilor acestor organizaţii.

În cererea de apel s-a precizat faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei, respectiv: contractul de închiriere nr. 3/2002 încheiat între A., în calitate de proprietar şi E., în calitate de chiriaş, care are o dată ulterioară deciziei nr. 64 din 16.09.1994 şi în cuprinsul căruia este indicată clar calitatea reclamantei de proprietar şi a pârâtei de chiriaş, în raport cu imobilul litigios şi hotărârea E. din 17.12.2002 înregistrată la ORC, prin care E. a hotărât retragerea din A., precum şi adresa nr. x/2006 a Centrocoop, în care se menţionează că imobilele din fondul indivizibil au trecut de drept la A.

S-a susţinut că sentinţa apelată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

S-a precizat că, deşi reclamanta a solicitat în instanţă ca pârâta să prezinte actul translativ de proprietate de la D. la Consumcoop, pârâta nu a depus niciun înscris.

S-a indicat că în sentinţa apelată nu este identificată o dovadă mai puternică decât actele de construire a Bazarului de către predecesoarea reclamantei D.

S-a învederat că, având în vedere faptul că regimul juridic al bunurilor cooperaţiei de consum este reglementat de Legile speciale nr. 109/1996 şi 1/2005, care derogă de la dreptul comun, instanţa nu motivează înlăturarea normei imperative prevăzută de art. 161 din Legea nr. 109/1996, care prevede că organizaţiile cooperatiste asociate nu-şi pot însuşi bunuri din partea indivizibilă, inclusiv imobilul litigios.

Apelanta a reiterat că sentinţa atacată este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea gravă şi aplicarea greşită a legilor cooperaţiei de consum.

Au fost redate dispoziţiile art. 160 şi art. 161 din Legea nr. 109/1996, art. 6 lit. j) din Legea nr. 1/2005, menţionându-se că prin construirea Bazarului, din fondul centralizat al tuturor cooperativelor de consum din judeţul Constanţa, imobilul a devenit parte indivizibilă a D. (actualul A.).

S-a argumentat că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 557 alin. (3) şi art. 884 C. civ. raportat la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 care prevăd că proba dreptului de proprietate asupra construcţiilor se face cu autorizaţia de construire şi procesul-verbal de recepţie a lucrărilor, precum şi dovada plăţii lucrărilor, acte depuse de reclamantă.

S-a reiterat că pârâta nu a depus vreun act care să paralizeze această dovadă prevăzută de art. 557 din Noul C. civ.

S-a adăugat că au fost nesocotite şi prevederile art. 177 din Legea nr. 109/1996 şi art. 120 alin. (10) din Legea nr. 1/2005.

S-a învederat că prin Hotărârea din 17.12.2002, E. s-a retras din A. şi, conform art. 177 din Legea nr. 109/1996, partea indivizibilă trece în administrarea altei cooperative desemnate de A., rămânând doar cu partea divizibilă (părţile sociale ale membrilor cooperatori şi eventuale dividende).

S-a menţionat că fiind anterior retrasă din Federala - A., la apariţia Legii nr. 1/2005, pârâta E. nu s-a asociat la A. - Societate cooperativă de grad 2 (actuala reclamantă) şi, conform art. 120 alin. (10) din Legea nr. 1/2005 a rămas cu partea divizibilă (părţile sociale vărsate şi eventuale dividende).

S-a susţinut că în lipsa oricărui act de proprietate al pârâtei, în mod nelegal prima instanţă a considerat act de proprietate înscrierea imobilului în evidentele contabile ale acesteia.

S-a precizat că înscrierea în evidenţele contabile ale pârâtei s-a efectuat tocmai în baza actului de predare în administrare.

S-a adăugat că, potrivit C. civ., înregistrarea în gestiune nu constituie proba dreptului de proprietate asupra unui imobil, înscrierea fiind efectuată în vederea achitării obligaţiilor fiscale.

S-a arătat că, în contabilitatea pârâtei, expertul nu a identificat niciun act de proprietate care a stat la baza înregistrării în evidenţele contabile, în afară de actele de dare în administrare de către reclamanta A.

S-a mai învederat că înscrierea la organele fiscale nu poate fi considerată dovada proprietăţii.

La data de 16.09.2016, intimata - pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare s-a arătat că primul motiv de apel este un motiv de casare prevăzut de vechiul C. proc. civ. şi vizează denaturarea unei convenţii (act juridic), respectiv interpretarea ei în afara regulilor art. 969, 970, 978-980, 981, 983 şi 984 din vechiul C. civ., ceea ce nu este cazul la speţa.

S-a menţionat că deciziile nr. 62 şi 64 menţionate de instanţa la descrierea situaţiei de fapt din considerentele sentinţei nu sunt acte juridice în sensul arătat, ci înscrisuri din care rezulta, la fel ca şi din raportul de expertiza, ca atât conţinutul, cat şi efectele lor, s-au redat corect de către instanţa.

S-a indicat că adresa din 20 ianuarie 1993 este un răspuns al Centrocoop la adresa din 19 ianuarie 1993 a reclamantei în care se arată că "în urma măsurilor de reorganizare a Cooperaţiei, patrimoniul cooperatist a fost divizat şi transmis în proprietatea cooperativelor de consum locale".

S-a precizat că prin această adresă a forului ierarhic central s-a încercat a se pune capăt practicii abuzive a A. de a-şi însuşi bunurile intimatei - pârâte.

S-a învederat că pentru imobilul revendicat autorizaţia datează din 1979, astfel că este incorecta afirmaţia apelantei ca această adresa din 1993 nu are legătura cu activul revendicat.

S-a susţinut că aceasta are semnificaţia unei demonstraţii a modului legal de distribuire a activelor ridicate din investiţii centralizate, dar plătite de beneficiari (cooperativele de consum locale).

S-a adăugat că decizia nr. 64 atestă fuziunea cooperativei Sat Vacanta cu Consumcoop prin metoda absorbţiei în Consumcoop şi faptul că "primirea patrimoniului se face în baza bilanţului contabil, la data de 30.09.1994".

Intimata a arătat că fuziunea s-a înregistrat la Camera de Comerţ Constanta, prin cererea de menţiuni 11562 din 21 decembrie 1994 şi a produs consecinţe juridice, bunul fiind predat cu protocolul din 20.10.1994 şi cuprins la poziţia 33, în declaraţia de impunere de după fuziune, din 1995, precizându-se şi valoarea acestuia.

S-a mai menţionat că bunul revendicat se regăseşte şi în situaţia centralizata a clădirilor din 30.09.1994, în bilanţul contabil din 31.12.1995 la capitolul "Imobilizări corporale proprietate", în balanţa de verificare din 31.12.1995, în declaraţie de impunere din 1996, în situaţia clădirilor de la 01.01.1996, în situaţia patrimoniului E. din 02.02.2005, declaraţia de impunere pe 2005, situaţia clădirilor pe 2005, în toate balanţele analitice, situaţii analitice clădiri, reevaluări patrimoniale pe perioada 1995-2014, în evidentele intimatei, spre deosebire de apelantă, care nu l-a avut înregistrat în patrimoniu niciodată.

S-a învederat că susţinerea apelantei potrivit căreia în anul 2003 a primit imobilul ca proprietar primitor este contrazisa de faptul ca niciodată nu a înregistrat acest bun în evidentele sale, nu a scăzut amortismente, nu s-a înregistrat la organele fiscale, nu a plătit niciodată impozit pe proprietate.

S-a adăugat că apelanta s-a înregistrat ca societate în anul 2005 şi nu are nicio prerogativa preluată de la fosta federală judeţeană A., potrivit actului constitutiv fiind o cooperativa de gradul II, având statutul şi regimul juridic limitat, ca orice cooperativa zonala, fiind asociata afiliata (la D.), dar a preluat parte din denumirea federalei judeţene, respectiv "Federalcoop" pentru a crea confuzie.

S-a precizat că apelanta nu a făcut dovada ca imobilul Bazar Sat Vacanta a fost construit de D. Constanta din fonduri proprii şi nici ca este predecesoarea ori continuatoarea fostului D., care şi-a încetat activitatea în anul 1991.

S-a subliniat că decizia nr. 28/1979, Autorizaţia de construire nr. 2721/1979, procesul-verbal din 02.10.1980, procesul-verbal nr. x din 13 noiembrie 1978, proiectul nr. 46/1978 şi situaţia de plata sunt emise pe numele fostului D. Constanta, care a funcţionat pana în anul 1991, iar apelanta a intrat în funcţiune în anul 2005 şi nu a putut face niciodată dovada vreunei legături dintre fostul D. Constanta şi actuala A., societate cooperativa de consum de gradul II.

Intimata - pârâtă a indicat că expertul contabil a ajuns la aceeaşi concluzie.

Referitor la depunerea bilanţurilor, s-a menţionat că expertul a explicat faptul ca, la 31.12.1995, fosta federala judeţeană A. avea, printre alte atribuţii şi predarea centralizata a bilanţurilor cooperativelor pe total judeţ la Direcţia Finanţelor Publice, dar situaţia centralizatoare avea anexate bilanţurile fiecărei cooperative.

S-a arătat că ştampila triunghiulară a serviciului bilanţuri se aplica pe situaţia centralizatoare, aceasta fiind modalitatea de lucru confirmată de organele fiscale.

În întâmpinare s-a mai susţinut că este nefondat şi al doilea motiv de apel întrucât soluţia judecătorului se fundamentează, din punct de vedere procesual, pe art. 1169 C. civ. vechi, în sensul că apelanta nu a făcut dovada proprietăţii prin vreun mod de dobândire legal reglementat de norma materiala din art. 557 C. civ.

S-a adăugat că, în privinţa legilor speciale, soluţia se bazează pe Legea nr. 109/1996 şi Legea nr. 1/2005.

S-a apreciat că un contract de închiriere (proiect) şi un proiect de hotărâre interna, care nu au produs consecinţe juridice, nu pot face dovada dreptului de proprietate, acestea neprobându-se prin niciun mod legal de dobândire.

Referitor la al treilea motiv de apel s-a indicat că este neîntemeiat întrucât instanţa de fond a expus atât argumentele de fapt bazate pe înscrisuri şi expertiza, cat şi cele de drept, pe care şi-a fundamentat soluţia de respingere.

Intimata - pârâtă a mai arătat că nici al patrulea motiv de apel nu este întemeiat, sentinţa apelată fiind legală şi pronunţată cu aplicarea corectă a legii.

S-a susţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. civ. faţă de data introducerii acţiunii şi raportat la dispoziţiile art. 223 şi 56 din Legea nr. 71/2011.

S-a precizat că dispoziţiile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 287/2009 trebuie corelate cu cele ale Legii nr. 71/2011 (art. 76 şi 77) în privinţa înscrierilor în cartea funciara, astfel că şi criticile din apel, sub acest aspect, sunt nefondate.

S-a arătat că acţiunea este întemeiata pe art. 480 din vechiul C. civ., care permite proprietarului neposesor să se îndrepte împotriva posesorului neproprietar, însă trebuie să dovedească ca este proprietar şi ca a fost deposedat printr-un mijloc injust, proba pe care apelanta nu a făcut-o.

S-a susţinut că apelanta a redat trunchiat dispoziţiile legii speciale întrucât trebuie examinate coroborat dispoziţiile art. 85, art. 96 - 98, art. 160 alin. (2), art. 161, art. 162 şi art. 177 din Legea nr. 109/1996, potrivit cu care bilanţurile contabile de la sfârşitul anului anterior ilustrează patrimoniul fiecărei entităţi cooperatiste, consolidată prin Legea nr. 1/2005 în acelaşi sens şi coroborate cu art. 64 din Legea nr. 1/2005, care statuează că proprietatea societăţii cooperatiste este una privată şi cu dispoziţiile din Legea nr. 14/1998, potrivit cu care activul patrimonial al unei entităţi cooperatiste nu poate fi cedat decât cu plata şi cu aprobarea adunării generale a cooperatorilor entităţii proprietare.

S-a precizat că ambele părţi, în baza art. 120 din Legea nr. 1/2005, s-au reorganizat şi înregistrat legal cu patrimoniul avut în ultimul bilanţ, intimata având bunul revendicat înregistrat în evidentele contabile pe întreaga perioada, spre deosebire de apelantă care nu a făcut nicio dovada în acest sens.

S-a reiterat că D. Constanta, de care aminteşte repetat apelanta, este o alta entitate, cu personalitate juridica distincta, apelanta fiind înfiinţată în 2005, cu regim şi statul de cooperativa de gradul II, cu alt statut, atribuţii şi drepturi decât fosta federală judeţeană, care a încetat în 2005.

S-a concluzionat că noua persoană juridică, nefiind o federaţie de cooperative, cu vreun drept transmis în acest sens, aşa cum rezultă atât din actele de încetare a fostei federale, cât şi de autorizare şi înscriere a apelantei şi a D., este afiliată ca simplă cooperativa la D. Constanţa.

La data de 21.09.2016, prin Serviciul Registratură, apelanta - reclamantă A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a susţinut că sunt neîntemeiate apărările formulate de intimata - pârâtă.

În cuprinsul răspunsului la întâmpinare au fost reiterate susţinerile din cererea de apel.

În faza apelului, Curtea a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri şi cu expertiză tehnică specialitatea construcţii.

Prin decizia nr. nr. 761 din 20 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 695/F/4.05.2016 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: aadmis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. - Societate Cooperativă; a obligat pe pârâta B. - Societate Cooperativă să lase reclamantei A. în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul construcţie Croitorie Bazar situat în Constanţa, Satul de Vacanţă Constanţa, jud. Constanţa, edificat în baza autorizaţiei de construire nr. 2721 din 09 aprilie 1979, în suprafaţă de 288,66 mp, delimitat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G. prin punctele A - B - D - C din Anexa nr. 5 - fişa bunului imobil cu nr. cadastral 8528 din data de 02.12.2001; a dispus evacuarea pârâtei B. - Societate Cooperativă din imobilul construcţie Croitorie Bazar situat în Constanţa, Satul de Vacanţă Constanţa, jud. Constanţa, edificat în baza autorizaţiei de construire nr. 2721 din 09 aprilie 1979, în suprafaţă de 288,66 mp, delimitat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G. prin punctele A - B - D - C din Anexa nr. 5 - fişa bunului imobil cu nr. cadastral 8528 din data de 02.12.2001; a obligat pârâta B. - Societate Cooperativă să plătească reclamantei A. suma de 39,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă (39 RON taxă judiciară de timbru şi 0,30 RON timbru judiciar); a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei B. - Societate Cooperativă referitoare la obligarea reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă; a menţinut din sentinţa apelată doar dispoziţia referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A.; a respins ca neîntemeiată cererea intimatei - pârâte B. - Societate Cooperativă referitoare la obligarea apelantei - reclamante A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel; a luat act că apelanta - reclamantă A. nu a solicitat cheltuieli de judecată aferente judecării apelului.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, a reţinut următoarele;

Este neîntemeiat motivul de apel potrivit căruia sentinţa apelată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei apelate, prima instanţă a indicat motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia pronunţată, fiind precizate argumentele care i-au format convingerea că nu este întemeiată cererea de chemare în judecată.

Totodată, nu se poate susţine că motivele prezentate de prima instanţă sunt străine de natura pricinii sau contradictorii.

Împrejurarea că apelanta - reclamantă nu este de acord cu soluţia pronunţată de prima instanţă nu poate conduce la concluzia că sentinţa atacată este nemotivată, criticile acesteia urmând a fi analizate de Curte s-a pronunţat pe celelalte motive de apel.

În ceea ce priveşte celelalte motive de apel, Curtea a considerat că acestea sunt întemeiate întrucât în mod greşit prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Trebuie observat că, fiind vorba de acte/fapte săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ., în baza art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în prezenta cauză este aplicabil C. civ. de la 1864.

Potrivit art. 480 C. civ. de la 1864, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, în limitele determinate de lege.

Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală pornită de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate deoarece titularul său, pe lângă recunoaşterea dreptului, pretinde şi restituirea bunului.

În cadrul acţiunii în revendicare se aplică regula generală prevăzută de art. 1169 C. civ. de la 1864 potrivit căreia reclamantul este cel care trebuie să facă dovada pozitivă, în sensul că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.

În cazul în care pârâtul invocă, la rândul său, un titlu de proprietate, revine instanţei sarcina de a compara titlurile opuse de părţi, dând preferinţă aceleia ce are un titlu mai caracterizat.

În ceea ce o priveşte pe apelanta - reclamantă, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat prin construire, pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosinţă de la Consiliul Popular al Judeţului Constanţa - Comitetul executiv, fiind continuatoarea Uniunii Judeţene a Cooperativelor de Consum Constanţa şi a Federalei Judeţene a Cooperativelor de Consum şi de Credit A.

Astfel, în memoriul justificativ - proiect nr. 46/1978 au fost prezentate detaliile investiţiei bazar comercial din sat de vacantă Constanţa, beneficiar fiind Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa .

La data de 13.11.1978 au fost finalizate lucrările de proiectare a investiţiei bazar situat în satul de vacanţă Constanţa, aşa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a terminării lucrării.

Ulterior, prin decizia nr. 28 din 14 februarie 1979 emisă de Consiliul Popular al Judeţului Constanţa - Comitetul executiv a fost transmisă din administrarea municipiului Constanţa în folosinţa Uniunii Judeţene a Cooperativelor de Consum Constanţa, fără termen şi fără plată, terenul proprietate de stat în suprafaţă de 10.500 mp situat în perimetrul construibil al municipiului Constanţa în vederea amplasării obiectivului "Han turistic şi bazar comercial în satul de vacanţă - Constanţa".

În vederea edificării bazarului comercial în Constanţa - sat vacanţă a fost emisă, la cererea Uniunii Judeţene a Cooperativelor de Consum Constanţa, autorizaţia de construire nr. 2721 din 09 aprilie 1979.

Recepţia finală a bazarului comercial din satul de vacanţă Constanţa s-a realizat la data de 02.10.1980, aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie finală.

Din situaţiile de plată la datele de 30.09.1979, 31.10.1979, 30.11.1979, 31.07.1980, 31.08.1980, 31.12.1980 rezultă că Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa a fost beneficiarul investiţiei Bazar - sat vacanţă şi a achitat contravaloarea lucrărilor la bazarul comercial din Constanţa - sat vacanţă.

În aceste condiţii, în acord cu prima instanţă, Curtea a apreciat că nu pot fi avute în vedere concluziile din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul H. potrivit cărora nu se poate stabili dacă investiţia bazar comercial din sat de vacantă Constanţa a fost realizată pe cheltuială beneficiarului Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa .

În concluzie, Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat prin construire, pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosinţă de la Consiliul Popular al Judeţului Constanţa - Comitetul executiv.

Contrar susţinerilor intimatei - pârâte, Curtea a constatat că apelanta - reclamantă este continuatoarea fostei Uniuni Judeţene a Cooperativelor de Consum Constanţa şi a fostei Federale Judeţene a Cooperativelor de Consum şi de Credit A.

În acest sens, trebuie observat că prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei - reclamante motivată pe faptul că aceasta nu ar fi succesoarea de drept a D. Constanţa, reţinând că:

- apelanta - reclamantă este continuatoarea Federaţiei Judeţene A., conform art. 120 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, care prevede că societatea cooperativă reorganizată preia activul şi pasivul fostei A.;

- A. s-a reorganizat în societate cooperativă de grad II - A. la data de 18.05.2005, reorganizarea fiind înscrisă la ORC Constanţa, aşa cum rezultă din certificatul constatator din 23 iunie 2011 eliberat de ORC Constanţa;

- apelanta - reclamantă este succesoarea în drept a F. Constanţa;

În consecinţă, este evident că prima instanţă a considerat că apelanta - reclamantă este continuatoarea fostei Uniuni Judeţene a Cooperativelor de Consum Constanţa şi a fostei Federale Judeţene a Cooperativelor de Consum şi de Credit A., fiind respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la acest aspect.

Întrucât intimata - pârâtă nu a formulat apel împotriva soluţiei pronunţate de prima instanţă cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei - reclamante, această soluţie a intrat în autoritatea de lucru judecat.

Aşa cum s-a arătat în doctrina şi practica judiciară elaborate sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină.

În consecinţă, au intrat în autoritatea de lucru judecat inclusiv considerentele din sentinţa apelată care au fundamentat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelantei - reclamante.

Mai mult, trebuie observat că intimata - pârâtă a mai invocat şi în dosar nr. x/2010 al Tribunalului Constanţa, secţia comercială excepţia lipsei calităţii procesuale active motivat de faptul că apelanta - reclamantă nu ar fi continuatoarea Federalei Judeţene A., excepţie care a fost respinsă.

În considerentele deciziei nr. 2412 din 16 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2006 s-a reţinut că A. s-a reorganizat în societate cooperativă de gradul 2, aprobată prin hotărârea AGEA din data de 16 mai 2005 şi înregistrată la 01 iunie 2006.

În considerentele sentinţei civile nr. 8516/COM din 13.12.2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială în dosar nr. x/2006 se reţine că, toate probatoriile dovedesc fără echivoc că A. este succesoarea de drept a fostului F. Constanţa".

Tot în dosar nr. x/2006 a fost pronunţată şi Decizia nr. 2412 din 16 septembrie 2008 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că A. s-a reorganizat în societate cooperativă de gradul 2, aprobată prin hotărârea AGEA din data de 16 mai 2005 şi înregistrată la 01 iunie 2006.

Totodată, în considerentele Deciziei nr. 116/A din 27.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială în dosar nr. x/2008 s-a reţinut că, din succesiunea în timp a actelor normative care au reglementat organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum, precum şi din statutul şi hotărârile adoptate în vederea organizării şi funcţionării apelantei - reclamante A., rezultă că aceasta este succesoarea de drept a fostului F. Constanţa.

În aceste condiţii, nu pot fi reţinute susţinerile/apărările intimatei - pârâte referitoare la faptul că apelanta - reclamantă nu ar fi continuatoarea fostei Uniuni Judeţene a Cooperativelor de Consum Constanţa şi a fostei Federale Judeţene a Cooperativelor de Consum şi de Credit A.

Prin raportul de expertiză în specialitatea construcţii a fost identificat imobilul revendicat în prezenta cauză, edificat în baza autorizaţiei de construire din 09 aprilie 1979 .

Astfel, expertul G. a indicat că imobilul croitorie - bazar este corpul B din investiţia iniţială, denumirea de "croitorie" fiind dată de intimata - pârâtă, iar apelanta - reclamantă îl numeşte "ateliere şi birouri", având o suprafaţă de 288,66 mp .

Expertul a mai arătat că acest corp B din investiţia iniţială are în prezent o suprafaţă mai mare faţă de proiect, respectiv 288,66 mp faţă de 245 mp .

Imobilul revendicat în suprafaţă de 288,66 mp a fost identificat şi delimitat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G. prin punctele A - B - D - C din Anexa nr. 5 - fişa bunului imobil cu nr. cadastral x din data de 02.12.2001.

În concluzie, apelanta - reclamantă a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat prin construire, pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosinţă de la Consiliul Popular al Judeţului Constanţa - Comitetul executiv, fiind continuatoarea Uniunii Judeţene a Cooperativelor de Consum Constanţa şi a Federalei Judeţene a Cooperativelor de Consum şi de Credit A.

În ceea ce o priveşte pe intimata - pârâtă, contrar opiniei primei instanţe, aceasta nu a depus nicio dovadă din care rezulte constituirea sau transferul dreptului de proprietate cu privire la imobilul revendicat.

În primul rând, Curtea nu poate reţine teza primei instanţe şi a expertului contabil H. potrivit căreia intimata - pârâtă ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat ca urmare a faptului că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 109/1996, acesta s-ar fi aflat din 31.12.1995 în patrimoniul intimatei - pârâte, iar prin reorganizarea cooperativei de consum în baza Legii nr. 1/2005, bunul a rămas în continuare înregistrat în patrimoniul acesteia.

Trebuie remarcat că art. 160 din Legea nr. 109/1996, invocat de prima instanţă, prevede următoarele:

Proprietatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit este privată, fiind ocrotită de lege, şi se compune dintr-o parte divizibilă şi o parte indivizibilă.

Partea divizibilă cuprinde părţile sociale vărsate de membrii cooperatori, respectiv de organizaţiile cooperatiste asociate, care pot fi bunuri mobile corporale sau bunuri imobile, precum şi dividendele cuvenite membrilor cooperatori, respectiv organizaţiilor cooperatiste asociate. La cooperativele de consum, partea divizibilă a proprietăţii cuprinde şi cota-parte din fondul de dezvoltare aferentă părţilor sociale subscrise şi vărsate de membrii cooperatori, pe perioada cât aceştia au fost membri ai cooperativei.

Partea indivizibilă cuprinde întregul patrimoniu al organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit, acumulat de acestea în decursul întregii lor activităţi, mai puţin partea divizibilă prevăzută la alin. (2) din prezentul articol, aflat în proprietatea cooperativelor de consum, a cooperativelor de credit - bănci populare, a A., a caselor teritoriale ale cooperativelor de credit, a Creditcoop şi a Centrocoop, în baza bilanţurilor contabile de la sfârşitul anului anterior intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi bunurile dobândite ulterior de acestea".

Mai trebuie observat că ulterior abrogării Legii nr. 109/1996, prin art. 6 lit. j) din Legea nr. 1/2005 s-a stabilit că partea indivizibilă este partea patrimoniului societăţii cooperative, acumulat de aceasta în decursul activităţii, mai puţin partea divizibilă, care nu poate face obiectul distribuirii sau dobândirii între membrii cooperatori.

Totodată, prin art. 64 alin. (2) din Legea nr. 1/2005 s-a prevăzut că patrimoniul societăţii cooperative se compune din partea divizibilă şi partea indivizibilă, iar prin art. 65 alin. (1) s-a stabilit că orice înstrăinare sau transmitere a folosinţei imobilizărilor corporale, care sunt proprietatea societăţii cooperative, se poate realiza numai cu plată, cu aprobarea adunării generale.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 160 alin. (3) din Legea nr. 109/1996 rezultă cu evidenţă că partea indivizibilă a patrimoniului organizaţiilor cooperaţiei de consum cuprinde:

- bunurile acumulate în decursul întregii lor activităţi, mai puţin partea divizibilă, aflate în proprietatea acestora, în baza bilanţurilor contabile de la sfârşitul anului anterior intrării în vigoare a legii cât şi

- bunurile dobândite ulterior de acestea.

Raportând aceste consideraţii la situaţia din speţă, Curtea a constatat că imobilul revendicat nu s-a aflat niciodată în proprietatea intimatei - pârâte pentru a se considera că poate fi inclus în partea indivizibilă a patrimoniului acesteia în baza bilanţurilor contabile de la sfârşitul anului anterior intrării în vigoare a Legii nr. 109/1996.

Intimata - pârâtă nu a depus nicio dovadă cu privire la modalitatea de constituire/transfer a dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

Aşa cum a fost menţionat mai sus, apelanta - reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat prin construire, pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosinţă de la Consiliul Popular al Judeţului Constanţa - Comitetul executiv, recepţia finală a bazarului comercial din satul de vacanţă Constanţa realizându-se la data de 02.10.1980, aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie finală.

Ulterior recepţionării lucrărilor de construire, prin decizia nr. 7 din 21.01.1980 emisă de Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa s-a dispus, începând cu data de 01.01.1980, trecerea satului de vacanţă din cadrul D. (autoarea apelantei - reclamante) în cadrul Cooperativei oraşului Constanţa (autoarea intimatei - pârâte - f. 281 vol. 2 dosar nr. x/2012* al Tribunalului Ialomiţa, secţia a I a civilă).

Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa a comunicat Cooperativei de Consum oraş Constanţa adresa din 12.02.1980 prin care a informat-o cu privire la faptul că trebuie să achite impozitul aferent clădirilor din satul de vacanţă şi taxa de folosinţă teren ca urmare a preluării acestor bunuri .

În adresa din 15.02.1980 emisă de Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa este indicat expres faptul că anumite clădiri şi terenurile în folosinţă au fost date în gestiunea cooperativelor de consum şi că acestea din urmă au fost informate prin adresa din 13.02.1980.

Prin decizia nr. 2 din 08.01.1981 emisă de Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa s-a dispus, începând cu data de 01.01.1981, trecerea bazarului comercial Constanţa din cadrul D. în administrarea Cooperativei orăşeneşti Constanţa.

Ulterior, prin Decizia nr. 68 din 26 martie 1981 emisă de Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa, satul de vacanţă Mamaia a fost trecut în administrarea Cooperativei de Consum Năvodari începând cu 01.04.1981.

Satul de vacanţă a revenit în administrarea Cooperativei de Consum Constanţa începând cu 17.01.1983, în baza deciziei D. nr. 27 din 17 ianuarie 1983.

Prin Decizia nr. 64 din 16 septembrie 1994 emisă de A. s-a decis, începând cu data de 01.10.1994, fuziunea dintre Cooperativa Sat Vacanţă şi E. sub denumirea E. şi cu preluarea patrimoniului în baza unui protocol care a fost încheiat la data de 20.10.1994.

La dosar nu a fost depusă nicio dovadă din care să rezulte că ar fi fost transferat către Cooperativa Sat Vacanţă dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat pentru a se putea considera că, în urma fuziunii, acest drept a ajuns în patrimoniul E.

La data de 31.08.2000 a fost încheiat protocolul nr. 1 din 31 august 2000 având ca obiect modalitatea de administrare de către E. a spaţiilor proprietatea A.

În ceea ce priveşte contractul de închiriere nr. 3 din 04 ianuarie 2003 având ca obiect folosirea de către intimata - pârâtă a unor imobile proprietatea apelantei - reclamante printre care şi bazarul din satul de vacanţă Constanţa, în considerentele sentinţei civile nr. 1487 din 09 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal s-a reţinut că această convenţie nu a produs niciun efect juridic.

În consecinţă, imobilul revendicat s-a aflat în administrarea intimatei - pârâte, nefiind depusă la dosar nicio dovadă din care să rezulte constituirea sau transferul dreptului de proprietate.

Împrejurarea că intimata - pârâtă a înscris imobilul revendicat în bilanţul contabil de la data de 31.12.1995 şi a achitat impozitele/taxele aferente acestuia nu poate conduce la altă concluzie întrucât nu a fost făcută proba dobândirii dreptului de proprietate.

Aşa cum s-a arătat în doctrina şi practica judiciară, înscrierea unui imobil în contabilitate sau achitarea impozitelor/taxelor nu intră în categoria actelor translative de proprietate sau a actelor constitutive de proprietate (decizia nr. 7424 din 05.12.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a I a civilă, în dosar nr. x/2011 - f.12 - 16 vol. 1 dosar apel).

În aceste condiţii, în mod greşit prima instanţă a considerat că imobilul revendicat poate fi inclus, în baza art. 160 alin. (3) din Legea nr. 109/1996, art. 6 lit. j) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 1/2005, în partea indivizibilă a patrimoniului intimatei - pârâte întrucât acest bun nu se afla în proprietatea acesteia din urmă la data intrării în vigoare a celor două legi menţionate mai sus.

Mai trebuie observat că prima instanţă nu a avut în vedere dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 109/1996 potrivit cărora partea indivizibilă a proprietăţii organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit nu poate fi însuşită de către membrii cooperatori sau de organizaţiile cooperatiste asociate.

Aşa cum corect a reţinut chiar prima instanţă, apelanta - reclamantă a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat prin construire, pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosinţă de la Consiliul Popular al Judeţului Constanţa - Comitetul executiv, fiind continuatoarea Uniunii Judeţene a Cooperativelor de Consum Constanţa şi a Federalei Judeţene a Cooperativelor de Consum şi de Credit A.

Raportat la dispoziţiile art. 160 alin. (3) din Legea nr. 109/1996, art. 6 lit. j) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 1/2005, imobilul revendicat face parte din partea indivizibilă a patrimoniului apelantei - reclamante întrucât acest bun se afla în proprietatea acesteia din urmă la data intrării în vigoare a celor două legi menţionate mai sus.

În aceste condiţii, potrivit art. 161 din Legea nr. 109/1996, imobilul revendicat nu putea fi însuşit de către membrii cooperatori/organizaţiile cooperatiste asociate, calitate pe care o avea intimata - pârâtă la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

În concluzie, în mod greşit prima instanţă a considerat că intimata - pârâtă ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat ca urmare a faptului că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 109/1996, acesta s-ar fi aflat din 31.12.1995 în patrimoniul intimatei - pârâte, iar prin reorganizarea cooperativei de consum în baza Legii nr. 1/2005, bunul a rămas în continuare înregistrat în patrimoniul acesteia.

În al doilea rând, contrar opiniei intimatei - pârâte, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat nu poate fi probat prin adresele nr. 62 din 20.01.1993 şi nr. 345 din 26.01.1993 atribuite Centrocoop, decizia nr. 64 din 16.09.1994 şi adresa din 03.06.1992 emise de A. şi adresa din 12.02.1980 emisă de F.

În ceea ce priveşte adresa din 20.01.1993, trebuie observat că aceasta cuprinde o opinie formulată de Centrocoop, neputând avea valoarea unui titlu constitutiv sau translativ de proprietate.

Mai mult din conţinutul acestei adrese rezultă că se referă la fostele bănci populare şi la Banca Populară Mihai Viteazu şi la faptul că, în urma unor măsuri de reorganizare a cooperaţiei, patrimoniul cooperatist a fost divizat şi transmis în proprietatea cooperativelor de consum locale, astfel că anumite bunuri care au aparţinut fostei Bănci Populare Mihai Viteazu, printre care şi imobilul din Bd. Mihai Viteazu, nr. 63 cu terenul aferent, se regăseşte în patrimoniul E.

Această concluzie este întărită de faptul că adresa din 20.01.1993 emisă de Centrocoop este un răspuns la adresa din 19.01.1993 prin care A. solicita o confirmare a faptului că unităţile actuale ale cooperaţiei de consum din judeţul Constanţa sunt succesoarele Băncii Populare Mihai Viteazu.

Este evident că adresa din 20.01.1993 nu face nicio menţiune cu privire la imobilul revendicat (croitorie - bazar sat vacanţă Constanţa) sau la o eventuală transmitere a dreptului de proprietate asupra acestui bun.

Totodată, intimata - pârâtă nu a depus la dosar nicio dovadă cu privire la faptul că a avut loc o divizare a patrimoniului cooperatist şi că ar fi preluat în proprietate imobilul revendicat în urma măsurilor de reorganizare a cooperaţiei.

Referitor la adresa din 26.01.1993, în răspunsul comunicat apelantei - reclamante sub nr. 2536 din 06.12.2007 a fost indicat în mod expres de către Centrocoop faptul că nu a emis această adresă.

Prin Ordonanţa nr. 6702/P din 29.07.2014 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a dispus sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea desfiinţării totale a înscrisului falsificat reprezentat de adresa din 29.01.1993 atribuită Centrocoop, fiind format dosar nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa.

În plus, această adresa cuprinde o opinie atribuită Centrocoop, neputând avea valoarea unui titlu constitutiv sau translativ de proprietate.

Privitor la decizia nr. 64 din 16 septembrie 1994 emisă de A., prin aceasta s-a decis, începând cu data de 01.10.1994, fuziunea dintre Cooperativa Sat Vacanţă şi E. sub denumirea E. şi cu preluarea patrimoniului în baza unui protocol care a fost încheiat la data de 20.10.1994.

La dosar nu a fost depusă nicio dovadă din care să rezulte că ar fi fost transferat către Cooperativa Sat Vacanţă dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat pentru a se putea considera că, în urma fuziunii, acest drept a ajuns în patrimoniul E.

În ceea ce priveşte adresa din 03.06.1992 emisă de A., aceasta nu conţine nicio referire cu privire la imobilul revendicat în prezenta cauză.

Împrejurarea că fiecare cooperativă de consum are personalitate juridică distinctă de a A. şi că au un patrimoniu propriu nu poate conduce la concluzia că intimata - pârâtă ar avea inclus în patrimoniul său un drept de proprietate asupra imobilului revendicat.

Referitor la adresa din 12.02.1980 emisă de F., trebuie observat că prin aceasta a fost informată Cooperativa de Consum oraş Constanţa cu privire la faptul că trebuie să achite impozitul aferent clădirilor din satul de vacanţă şi taxa de folosinţă teren ca urmare a preluării acestor bunuri.

Ulterior, în adresa din 15.02.1980 emisă de F. este indicat expres faptul că anumite clădiri şi terenurile în folosinţă au fost date în gestiunea cooperativelor de consum şi că acestea din urmă au fost informate prin adresa din 13.02.1980.

La aceste adrese mai trebuie adăugate deciziile nr. 2 din 08.01.1981, nr. 68 din 26.03.1981 şi nr. 27 din 17.01.1983 emise de F., precum şi protocolul nr. 1 din 31 august 2000, care fac referire expresă la faptul că a fost transmisă administrarea şi nu dreptul de proprietate asupra unor bunuri ale F. Constanţa sau A.

În consecinţă, contrar opiniei intimatei - pârâte, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat nu poate fi probat prin adresele nr. 62 din 20.01.1993 şi nr. 345 din 26.01.1993 atribuite Centrocoop, decizia nr. 64 din 16.09.1994 şi adresa din 03.06.1992 emise de A. şi adresa din 12.02.1980 emisă de F.

În al treilea rând, împrejurarea că a înscris imobilul revendicat în contabilitate/a achitat impozitele şi taxele aferente acestuia/a întocmit un plan cadastral al imobilului/a înscris imobilul în cartea funciară nu poate conduce la concluzia că intimata - pârâtă a dobândit un drept de proprietate.

Aşa cum s-a arătat în doctrina şi practica judiciară, înscrierea unui imobil în contabilitate sau achitarea impozitelor/taxelor nu intră în categoria actelor translative de proprietate sau a actelor constitutive de proprietate (Decizia nr. 7424 din 05 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a I a civilă, în dosar nr. x/2011 - f.12 - 16 vol. 1 dosar apel).

Totodată, raportat la dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 71/2011 şi ale Legii nr. 7/1996, efectuarea lucrărilor cadastrale şi înscrierea imobilului în cartea funciară nu au efect constitutiv sau translativ de proprietate.

În cazul în care s-ar îmbrăţişa o altă opinie ar însemna că prin simpla înscriere în contabilitate/achitare a unor impozite şi taxe/efectuarea unor lucrări cadastrale cu privire la un imobil/înscrierea imobilului în cartea funciară s-ar putea dobândi dreptul de proprietate asupra bunului respectiv.

Or, o astfel de modalitate de dobândire a dreptului de proprietate nu este prevăzută de lege şi nici nu a fost recunoscută de doctrina şi practica judiciară.

În al patrulea rând, Curtea nu poate reţine susţinerile intimatei - pârâte potrivit cărora problema calităţii de proprietar a apelantei - reclamante asupra imobilului revendicat a mai fost dezlegată în dosarele nr. x/2004, nr. x/36/2008 şi nr. x/118/2010 ale Curţii de Apel Constanţa.

Trebuie observat că, aşa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 222/COM din 24.06.2004 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială în dosarul nr. x/2004:

- instanţa a reţinut că A. nu a făcut dovada faptului că imobilul în litigiu (Restaurantul I.) face parte din patrimoniul său întrucât autorizaţia de construire atestă doar construirea unui complex comercial denumit bazar sat vacanţă, fără a fi nominalizat şi Restaurantul I.;

- complexul comercial denumit bazar sat vacanţă şi Restaurantul I. sunt construcţii distincte, ce pot fi identificate separat.

În consecinţă, dosarul nr. x/2004 al Curţii de Apel Constanţa a privit un alt imobil (Restaurantul I.) decât cel revendicat în prezenta cauză (croitorie bazar sat vacanţă Constanţa).

Totodată, în raportul de expertiză în specialitatea construcţii întocmit de expertul G. a fost identificat imobilul revendicat în prezenta cauză, edificat în baza autorizaţiei de construire din 09.04.1979 .

În aceste condiţii, este evident că problema calităţii de proprietar a apelantei - reclamante asupra imobilului revendicat în prezenta cauză nu a fost tranşată în dosarul nr. x/2004 al Curţii de Apel Constanţa.

Referitor la decizia civilă nr. 14/COM din 05.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2008, din considerentele acesteia rezultă că prima instanţă (tribunalul) a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată, apreciind că, faţă de împrejurarea că ambele părţi invocă un drept de proprietate asupra imobilului, se impune compararea titlurilor pe care acestea şi le opun, comparare care poate fi făcută într-o acţiune în revendicare .

Prin decizia indicată mai sus a fost respins apelul formulat de apelanta - reclamantă din prezenta cauză, reţinându-se că:

- aceasta a invocat că este proprietara imobilului în temeiul art. 177 din Legea nr. 109/1996 în vigoare la data dezafilierii;

- prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că procedura de dezafiliere nu s-a desfăşurat şi nu şi-a produs efectele;

- în evidenţele contabile ale celor două, B. şi A., nu sunt înregistrate modificări patrimoniale ca urmare a pretinsei dezafilieri;

- din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că sunt întrunite condiţiile evacuării întrucât reclamanta nu a făcut dovada că este proprietara imobilului, pârâta nu foloseşte imobilul în litigiu, iar contractul de închiriere în baza căruia este folosit imobilul nu a fost contestat.

În prezenta cauză, apelanta - reclamantă a formulat o acţiune în revendicare prin care a invocat un alt temei al dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, respectiv construirea pe un teren atribuit în folosinţă, temei care nu a fost analizat în dosar nr. x/2008 al Curţii de Apel Constanţa.

În aceste condiţii, este evident că este vorba de o chestiune litigioasă care nu a fost tranşată în dosar nr. x/2008 al Curţii de Apel Constanţa.

În ceea ce priveşte dosar nr. x/2010 al Curţii de Apel Constanţa, în considerentele deciziei nr. 111/COM din 21.09.2011 s-a reţinut:

- referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 177 din Legea nr. 109/1996, nu au fost parcursele etapele prevăzute de lege, respectiv stabilirea activului şi pasivului, a părţii divizibile şi indivizibile a cooperativei în cadrul controlului de gestiune dispus de către A.;

- în lipsa acestor operaţiuni, instanţa nu este în măsură a dispune cu privire la posesia asupra bunurilor decât în cadrul unei acţiuni în revendicare, în urma analizei şi comparării titlurilor, iar nu în cazul unei acţiuni în evacuare, astfel cum corect a apreciat prima instanţă.

Ca atare, în dosar nr. x/2010 al Curţii de Apel Constanţa nu a fost dezlegată problema calităţii de proprietar a apelantei - reclamante asupra imobilului revendicat în prezenta cauză.

În concluzie, intimata - pârâtă nu a depus nicio dovadă din care să rezulte constituirea sau transferul dreptului de proprietate cu privire la imobilul revendicat.

Întrucât doar apelanta - reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, potrivit art. 480 C. civ. de la 1864, aceasta trebuie să se bucure de toate atributele acestui drept: dreptul de a dispune de bun, dreptul a folosi bunul şi dreptul de a-i culege fructele.

În aceste condiţii, prima instanţă trebuia să oblige pe intimata - pârâtă B. - Societate Cooperativă să lase apelantei - reclamante A. în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul construcţie Croitorie Bazar situat în Constanţa, Satul de Vacanţă Constanţa, jud. Constanţa, edificat în baza autorizaţiei de construire din 09.04.1979, în suprafaţă de 288,66 mp, delimitat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G. prin punctele A - B - D - C din Anexa nr. 5 - fişa bunului imobil cu nr. cadastral x din data de 02.12.2001.

Totodată, neavând niciun titlu în baza căruia să ocupe şi să se folosească de imobilul revendicat, prima instanţă trebuia să dispună şi evacuarea intimatei - pârâte B. din imobilul revendicat.

În concluzie, Curtea a considerat că în mod greşit prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Referitor la cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă, având în vedere că în urma judecării apelului urmează a fi admisă cererea de chemare în judecată, pârâtă B. este partea care a căzut în pretenţii.

În aceste condiţii, fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ. de la 1865, a obligat pe pârâta B. să plătească reclamantei A. suma de 39,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă (39 RON taxă judiciară de timbru şi 0,30 RON timbru judiciar) şi a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei referitoare la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă.

A menţinut din sentinţa apelată doar dispoziţia referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate în apel, având în vedere că urmează a fi admis apelul formulat de apelanta - reclamantă, partea care a căzut în pretenţii este intimata - pârâtă.

În aceste condiţii, fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ. de la 1865, a respins ca neîntemeiată cererea intimatei - pârâte B. referitoare la obligarea apelantei - reclamante A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

A luat act că apelanta - reclamantă A. nu a solicitat cheltuieli de judecată aferente judecării apelului.

Împotriva acestei din urmă decizii pârâta B. de gradul I a formulat recurs invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., recurenta a susţinut că, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut fuziunea dintre Cooperativa Sat Vacanţă şi E. prin absorbţia patrimoniului Cooperativei Sat Vacanţa în patrimoniul E. în baza deciziei nr. 64/1994 şi preluarea patrimoniului prin protocol de la cooperativa absorbită, iar, pe de altă parte, că sunt acte de administrare, deşi fuziunea şi-a produs efectele juridice din momentul operării la Camera de Comerţ, fuziunea nefiind contestată din 1994 până în prezent.

Interpretarea conţinutului adreselor emise de Centrocoop Bucureşti, D. Constanţa şi A. în cuprinsul considerentele la filele 13, 14 şi 15 este străină de natura pricinii întrucât vădeşte o necunoaştere a sistemului cooperatist cu drepturile şi obligaţiile entităţilor cooperatiste cu independenţă patrimonială şi a atribuţiilor limitative şi exprese ale federaţiilor şi uniunilor rezultate din legile cooperaţiei.

În referire la temeiul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 din vechiul C. proc. civ. recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, schimbând natura lui.

Sub acest aspect recurenta a arătat că, în sistemul cooperatist, există cooperative zonale, cooperative de consum locale, entităţi cooperatiste independente, cu patrimoniu propriu, cu membrii cooperatori, federalele judeţene şi Centrocoop, cu foruri superioare, neexistând confuziune de patrimonii între unităţile de baza şi forurile ierarhice la nivelul cărora s-a constituit fondul de investiţii centralizat.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel a făcut grave confuzii între drepturile cooperativelor şi între federaţii cu privire la patrimoniu.

Fiind învestită cu acţiunea în revendicare, instanţa de apel trebuia să verifice cine a dobândit şi în ce mod bunul, iar, în cazul aparenţei a două titluri, să le compare.

A mai arătat recurenta-pârâtă că este singura care a făcut dovada proprietăţii bunului în litigiu, dobândit legal prin transfer de proprietate în baza fuziunii şi a Legii nr. 109/1996, acesta fiind înregistrat în contabilitate în contul "imobilizări - active corporale", în bilanţurile şi balanţele contabile, începând cu anul 1995, dreptul de proprietate fiind înscris şi în cartea funciară.

Comparativ, nici vechea Uniune Judeţeană a Cooperativelor de Consum şi nici actuala Uniune înregistrată în 2005, nici vechea Federaţie Judeţeană A. şi nici actuala federaţie nu au avut imobilul în litigiu înregistrat în evidenţele contabile.

Referitor la cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că instanţa de apel şi-a depăşit cu mult atribuţiile de control judiciar adăugând alte motive de nelegalitate şi netemeinicie, încălcând regula prevăzută de art. 1169 C. civ., în sensul că reclamanta trebuia să facă dovada proprietăţii şi după această etapă să procedeze la compararea titlurilor, aplicând greşit dispoziţiile art. 480 C. civ.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de apel a interpretat greşit şi dispoziţiile Legii nr. 109/1996 şi a Legii nr. 1/2005.

Prin aceste legi, bunurile imobile se pot dovedi sub aspectul proprietăţii dacă sunt cuprinse în bilanţurile contabile din anul anterior.

De asemenea, partea divizibilă sau indivizibilă este proprie fiecărei entităţi cooperatiste şi de acestea nu pot beneficia alte entităţi întrucât ambele legi prevăd că proprietatea este privată şi nu poate fi cedată potrivit Legii nr. 14/1998.

Susţine recurenta-pârâtă că instanţa de apel a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 1201 din vechiul C. civ. în ce priveşte decizia nr. 2412/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a sentinţei civile nr. 8516/2006 a Tribunalului Constanţa, cât şi a deciziei civile nr. 116/2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în cauză nefiind îndeplinită tripla identitate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, legislaţia anterioară nereglementând că au putere de lucru judecat considerentele unei sentinţe.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că nici aplicarea acestui text în raport cu excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, aşa cum a fost reţinută de instanţa de apel, faţă de pronunţarea fondului, nu poate fi primită.

Din examinarea considerentelor din pagina a 3 a soluţiei instanţei de fond, rezultă că excepţia a fost respinsă pe examinarea sa formală, dar restul aspectelor privind calitatea procesuală activă, faţă de specificul acţiunii în revendicare, a fost considerat aspect al excepţiei care ţine de fondul cauzei.

S-a mai susţinut că atât protocolul din 01.09.2005 a fost desfiinţat de către instanţă în dosar nr. x/2016, cât şi hotărârea nr. 2 AGE Federlacoop, considerându-se că au fost contrafăcute prin falsificare şi faptul că instanţa de apel a ignorat concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

În consecinţă, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul menţinerii hotărârii primei instanţe.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta B. este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere, "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii".

În speţă, recurenta a invocat faptul că decizia recurată cuprinde atât motive contradictorii, cât şi motive străine de natura pricinii.

Critica este nefondată, deoarece decizia ce face obiectul prezentului recurs cuprinde motivele de fapt şi de drept pe baza cărora s-a dat soluţia pronunţată, iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar asupra acestei hotărâri.

Referitor la decizia nr. 64 din 16.09.1994, emisă de A. prin care s-a hotărât, începând cu data de 01.10.1994 fuziunea dintre Cooperativa Sat Vacanţa şi E., sub denumirea de E. şi preluarea patrimoniului în baza unui protocol care a fost încheiat la data de 20.10.1994, instanţa de apel a reţinut că la dosar nu a fost depusă nicio dovadă din care să rezulte că ar fi fost transferat către Cooperativa Sat Vacanţa dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pentru a se putea considera că, în urma fuziunii, acest drept a ajuns în patrimoniul E.

Nefondată este şi critica privind modalitatea de interpretare a conţinutului adreselor emise de Centrocoop Constanţa, Uniunea judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa şi A., din cuprinsul considerentelor, la filele 13, 14, 15 ca fiind străină de natura pricinii, întrucât vădeşte o necunoaştere a sistemului cooperatist cu drepturile şi obligaţiile entităţilor cooperatiste.

Contrar opiniei recurentei-pârâte instanţa de apel a reţinut în mod judicios că dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat nu poate fi probat prin adresele nr. 62 din 20.01.1993 şi nr. 345 din 26.01.1993, atribuite Centrocoop, decizia nr. 64 din 16.09.1999 şi adresa din 03 iunie 1992, emise de A. şi nici prin adresa din 12.02.1980, emisă de F.

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate dispune atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Cazul de recurs menţionat presupune, prin ipoteză, împrejurarea învestirii instanţei cu un litigiu în legătură cu un act juridic intervenit între părţi şi a cărui natură ori înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic a fost interpretat în mod eronat ori modificat de instanţa de apel.

Critica recurentei nu poate fi încadrată în acest motiv de recurs întrucât împrejurarea că instanţa de apel ar fi făcut grave confuzii între drepturile cooperativelor şi între federaţii cu privire la patrimoniu nu poate fi dedusă din interpretarea efectelor actului juridic, ci ţine de aplicarea corectă a legii, respectiv de verificarea identităţii dintre titularul acţiunii în revendicare şi cel al dreptului pretins în cauză, urmând a fi analizate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel este corectă. Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, prin efectul devolutiv al apelului, procesul este adus în întregul său în faţa instanţei de apel, această din urmă instanţă putând cerceta şi judeca toate mijloacele de apărare invocate de părţi.

Critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1169 C. civ., şi art. 480 C. civ., este, de asemenea, nefondată.

În acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., reclamantul trebuie să dovedească dreptul său de proprietate prin mijloacele de probă cerute de lege.

În speţă, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu recurenta pârâtă B., să se constate că este proprietara imobilului Croitorie Bazar, situat în Bazar Sat Vacanţă, Constanţa, jud. Constanţa.

Investiţia a fost realizată de Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa în baza autorizaţiei de construire nr. 2721 din 9.04.1979, cuprinzând patru corpuri de clădire, a căror contravaloare a fost achitată de beneficiarul investiţiei, aceasta dobândind şi dreptul de proprietate, aşa cum corect au reţinut ambele instanţe.

Începând cu data de 01.01.1980, Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa a dispus trecerea Satului de vacanţă în cadrul Cooperativei orăşeneşti Constanţa.

Prin decizia nr. 2 din 08.01.1981, emisă de Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa, s-a dispus, începând cu data de 01.01.1981, trecerea bazarului comercial în administrarea Cooperativei Orăşeneşti Constanţa.

Prin decizia nr. 27 din 17.01.1983, emisă de Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa, satul de vacanţă a revenit în administrarea Cooperativei de Consum Constanţa.

În anul 1991, Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa s-a reorganizat în Federaţia Judeţeană a Cooperativelor de Consum şi Credit - A., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa sub nr. J13/63/1991 şi care a funcţionat până în anul 2005.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 1/2005, Federaţiile teritoriale ale Cooperativelor de Consum A. înfiinţate prin Legea nr. 109/1996, s-au reorganizat într-una din formele de asociere, respectiv asociaţie sau uniune judeţeană, după caz sau în societate cooperativă de gradul 1 sau 2.

În raport de aceste prevederi legale, reclamanta A. s-a reorganizat în societatea cooperativă de gradul 2, aceasta fiind succesoarea Uniunii Judeţene al Cooperativelor de Consum Constanţa şi proprietara de drept asupra imobilului în litigiu.

Începând cu data de 1.10.1994, prin decizia nr. 64 din 16.09.1994, emisă de A., s-a decis fuziunea dintre Cooperativa Sat Vacanţa şi E., sub denumirea de E. şi preluarea patrimoniului în baza unui protocol încheiat la data de 20.10.1996.

La data de 31.08.2000 a fost încheiat protocolul nr. 1, având ca obiect modalitatea de administrare de către E. a spaţiilor proprietatea A.

Prin hotărârea nr. 4 din 17.02.2002 E. s-a retras din A.

În condiţiile în care E. s-a retras din A., la data de 07.02.2002, au devenit incidente dispoziţiile art. 160 din Legea nr. 109/1996, în vigoare la acel moment, şi, raportat la art. 6 lit. i) şi j) din Legea nr. 1/2005, patrimoniul cooperativei de consum fiind format dintr-o parte divizibilă, respectiv capitalul social şi eventualele dividende şi partea indivizibilă care cuprinde întreg patrimoniul acumulat de cooperaţii în decursul întregii activităţi şi care, la momentul retragerii unei cooperative din organizaţia judeţeană, este preluat de A..

Nu lipsit de relevanţă juridică este şi protocolul nr. 1 din 31.08.2000 din care rezultă că recurenta-pârâtă deţine asupra imobilului un litigiu doar un drept de administrare.

Nefondată este şi critica potrivit căreia dreptul de proprietate asupra imobilului rezultă şi din faptul că a fost înregistrat în bilanţurile contabile, întrucât actele contabile nu intră în categoria actelor translative de proprietate.

Şi critica potrivit căreia instanţa de apel ar fi aplicat greşit dispoziţiile art. 1201 din vechiul C. civ. în privinţa deciziei civile nr. 2412/16.092008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a sentinţei civile nr. 8516 din 13 decembrie 2006 a Tribunalului Constanţa, cât şi a deciziei nr. 116 din 27 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în sensul că reclamanta nu ar fi continuatoarea Federaţiei Judeţene A. este nefondată.

În mod judicios instanţa de apel a constatat că soluţia dată unei chestiuni litigioase într-un anumit dosar se impune cu autoritate de lucru judecat şi în alte cauze în care este invocată aceeaşi problemă şi sunt aceleaşi părţi, fiind vorba de aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În consecinţă, recurenta şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 761 din 20 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, este nefondat, urmând a fi respins, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 761 din 20 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2017.