Reversal of Enforcement Conflict of Jurisdiction Resolved in Favor of Debtor's Domicile Court

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 16.11.2016 pe rolul Judecătoriei Găieşti sub nr. x/232/2016, având ca obiect întoarcerea executării, reclamanta SC E. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 7.133 RON compusă din drepturi băneşti de 5.730 RON, cheltuieli de executare de 1.222 RON şi actualizarea în funcţie de rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale în sumă de 181 lei, calculată până la data de 01.03.2016 şi, în continuare, până la data plăţii efective.

În motivare, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 8497 din 03.10.2013, pronunţată în dosar nr. x/2012 şi sentinţa civilă nr. 1658 din 13 februarie 2014 pronunţată în dosar nr. x/2012/al de Tribunalul Bucureşti în primă instanţă, hotărâri executorii, a fost obligată la plata salariului suplimentar, primei de paşte, primei de Crăciun şi primei Feroviar pentru anul 2012 şi diferenţele de salariu pentru perioada 01.10.2009 - 31.12.2011 şi cheltuieli de judecată.

Urmare a dosarului de executare nr. x/2014 al BEJA B., C. şi D. a fost încheiată la data de 01.04.2014 convenţia de eşalonare prin care s-a obligat la plata drepturilor salariale cuvenite în dosarele mai sus menţionate, inclusiv cheltuieli de executare, în două tranşe egale, prima tranşă în data de 15.04.2014, iar cea de-a II a tranşă la data de 30.08.2014. Executarea silită pentru creditorul A. a fost realizată integrai asupra sumei de 13.313,24 RON, aşa cum reiese din ordinele de plată ataşate cererii Reclamanta a arătat că, împotriva sentinţei civile nr. 849 din 03.10.2013 a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 145 din 14.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost modificată sentinţa menţionată în sensul că s-a respins solicitarea iui A. privind acordarea primei de Paşte, salariului suplimentar, primei de Crăciun pe anul 2012 şi diferenţele de salariu pe perioada 01.01.2011 - 31.12,2011, menţinându-se doar obligaţia de a-i îl achitate acestuia diferenţele de salariu pentru perioada 01.10.2009-31.12.2010. De asemenea, reclamanta a arătat că a declarat recurs şi împotriva sentinţei civile nr. 1658 din 13 februarie 2015, recurs ce a fost admis prin decizia civilă nr. 1922 din 05 octombrie 2015, fiind respinse pretenţiile lui A. referitoare la prima de feroviar aferentă anului 2012.

Reclamanta a susţinut că nu mai există temei legal în ceea ce priveşte obligaţia de a plăti suma de 5.730 RON ce reprezintă primă de paşte, salariu suplimentar, prima de Crăciun, prima de feroviar pe anul 2012 şi diferenţe de salariu pentru perioada 01.01.2011 - 31.12.2011.

În drept, au fost invocate prevederile art. 722-724 C. proc. civ.

Judecătoria Găieşti, prin sentinţa civilă nr. 73 din 20 februarie 2017, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari cu motivarea că domiciliul pârâtului se află pe raza teritorială a Judecătoriei Răcari.

Judecătoria Răcari, prin sentinţa civilă nr. 531 din 07.06.2017 pronunţată în dosar nr. x/2016 şi-a decimat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, reţinând că acesta este instanţa de executare, în raport de norma aplicabilă în vigoare la data începerii executării silite iniţiale, potrivit art. 25 alin. (2) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti la data de 16.08.2017, sub numărul x/4/2017.

Prin sentinţa nr. 12038 din 03 octombrie 2017, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti şi-a declinat, la rândul său, către Judecătoria Răcari competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC E. S.A. în contradictoriu cu pârâţii A., având ca obiect întoarcere executare.

În baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ. a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în raport de art. 135 C. proc. civ., l-a înaintat, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a motivat, în esenţă, că Judecătoria Răcari a invocat excepţia necompetenţei teritoriale ulterior momentului reprezentat de primul termen de judecată şi după încuviinţarea probelor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari pentru considerentele care succed.

Acţiunea formulată de reclamanta SC E. S.A. în contradictoriu cu pârâtul A. ia data de 16.11.2016, are ca obiect întoarcerea executării demarate în cadrul dosarului de executare nr. 569/2014 al Biroului executorilor judecătoreşti asociaţi B., C. şi D. (din raza Curţii de Apel Bucureşti) şt restabilirea situaţiei anterioare, respectiv obligarea pârâtului A. la restituirea sumelor plătite în temeiul a două titluri puse în executare în condiţiile art. 637 alin. (1) C. proc. civ., titluri executorii care au fost ulterior desfiinţate, respectiv modificate în căile de atac.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 724 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora, dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2) din acelaşi articol, cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare.

Art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în redactarea dinaintea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, prevedea următoarele:

"Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale, la data publicării deciziei, textul de lege neconstituţional încetându-şi efectele.

Punând de acord norma procedurală cu statuările Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 138/2014 s-a prevăzut că art. 650 alin. (1) C. proc. civ. va avea următorul conţinut: "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 07 iunie 2014 şi Legea nr. 138/2014 ce a modificat textul declarat neconstituţional au fost publicate în Monitorul Oficial anterior formulării cererii reclamantei de întoarcere a executării, ce face obiectul prezentei cauze, (16.11.2017) aşa încât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, devenit art. 651 alin. (1) după republicarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Aceasta, întrucât o normă declarată neconstituţională nu mai poate constitui temei pentru stabilirea competenţei instanţei, faţă de efectele general obligatorii pe care le produce publicarea deciziilor Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Astfel, verificarea şi stabilirea instanţei competente să soluţioneze acţiunea având ca obiect întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare se face în raport de cadrul normativ în vigoare la data învestirii instanţei cu soluţionarea acestei cereri (16.11.2016) şi nu data când fostul reclamant-creditor

Maxinese Vasile (pârâtul-debitor din prezenta cauză) a înregistrat cererea de executare silită ia biroul executorului judecătoresc (6.03.2014).

Totodată, potrivit art. 622 alin. (1) C. proc. civ. "obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie."

Alin. (2) al art. 622 C. proc. civ. prevede că "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, (...) dacă prin lege specială nu se prevede altfel."

După cum se observă, prima ipoteză pe care legiuitorul a avut-o în vedere în materia punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii este aceea a executării benevole de către debitorul în sarcina căruia s-a instituit o anumită obligaţie, executarea silită fiind tratată ca o ipoteză subsidiară, în care creditorul se vede nevoit să apeleze la forţa de constrângere a statului.

Totodată, potrivit art. 637 alin. (1) C. proc. civ. "Punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate ti atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modificat ori desfiinţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz.

În speţă, A. (creditorul care a pus în executare - conform art. 637 alin. (1) C. proc. civ. - titlurile executorii ulterior desfiinţate) nu a semnat angajament de plată a sumelor plătite de reclamanta din prezenta cauză (fostă debitoare) şi care, în consecinţă, devine, la rându-i creditoare pentru aceste creanţe

Raportând dispoziţiile art. 622 alin. (1) şi (2) şi ale art. 637 alin. (1) C. proc. civ. la dispoziţiile art. 723-724 din acelaşi cod, se constată că debitorul care şi-a executat voluntar obligaţia beneficiază de aceiaşi mijloc procesual, precum debitorul care a fost supus executării silite, iar raportul juridic obiigaţional se inversează ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau a actelor de executare.

De altfel, legiuitorul a creat instituţia întoarcerii executării silite tocmai pentru a pune la dispoziţia fostului debitor, devenit creditor, un mijloc mai facil, cu o procedură de judecată ce presupune celeritate, pentru ca acesta să nu fie nevoit să apeleze la procedura mai anevoioasă a unei acţiuni pe dreptul comun în scopul restabilirii situaţiei anterioare şi al recuperării prestaţiei efectuate către creditorul devenit, la rândul său, debitor.

În cererea de întoarcere a executării silite reclamanta are calitatea de creditoare, iar, potrivit prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cauza este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul-debitor din cererea de întoarcere a executării A., respectiv Judecătoria Răcari, în a cărui circumscripţie teritorială se află domiciliul acestuia.

Mai mult, este de reţinut că, după înregistrarea cauzei pe rolul său - ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Judecătoria Găieşti - Judecătoria Răcari, la primul termen de judecată, când părţile au fost legal citate, prin încheierea din 05.04.2017, interlocutorie, a statuat, în raport de art. 131 C. proc. civ., "că este competentă general material şi teritorial, să soluţioneze prezenta cauză" şi a dispus administrarea probatoriilor încuviinţate la acel termen, amânând judecarea cauzei pentru acest motiv.

În aceste condiţii, la termenul de judecată ulterior, din 07.06.2017, Judecătoria Răcari nu mai putea invoca excepţia necompetenţei sale teritoriale şi nu-şi mai putea declina, la rândul său, competenţa în soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti decât cu ignorarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. ("Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legai citate în faţa primei instanţe.).

Aşa fiind, şi din această perspectivă, Judecătoria Răcari este instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării şi restabilire a situaţiei anterioare formulată de reclamantă în contradictoriu cu A.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Răcari competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E. S.A. în contradictoriu cu pârâtul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte în favoarea Judecătoriei Răcari competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S. C. E. S.A. în contradictoriu cu pârâtul A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2017.