Suspension-order appeal referred to Court of Appeal; High Court declinies jurisdiction, company prevails.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 14974 din 16 septembrie 2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosar nr. x/2015, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, ca fiind prescrisă, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H., prin care aceasta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 196.489,24 RON, cu titlul de despăgubiri, dobânzi legale penalizatoare raportat la debitul de 196.489,24 RON calculate de la data de 15 noiembrie 2011 până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată reclamanta la 2.500 RON cheltuieli de judecată faţă de pârâtul H.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2017, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata apelului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 14974 din 16 septembrie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Împotriva acestei încheieri de şedinţă, reclamanta a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Bucureşti, la data de 24 octombrie 2017.

La data de 6 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 noiembrie 2017 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 9.

Prin rezoluţia completului din data de 9 noiembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 5 decembrie 2017 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. (1), art. 483 alin. (4) şi art. 414 C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea atacată cu recurs, care a fost pronunţată de către tribunal, s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat în cauză, calea de atac împotriva acesteia fiind reglementată de dispoziţiile exprese ale art. 414 C. proc. civ.

Astfel, potrivit acestor prevederi legale, încheierea prin care instanţa s-a pronunţat asupra suspendării judecării procesului poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară.

Prin urmare, în situaţia în care suspendarea judecăţii a fost dispusă de către tribunal, competenţa de soluţionare a recursului aparţine curţii de apel, instanţa ierarhic superioară tribunalului.

În plus, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, iar, în cazul particular al atacării unei încheieri prin care s-a dispus suspendarea judecăţii, textul de la art. 414 C. proc. civ. statuează fără echivoc că soluţionarea recursului aparţine instanţei ierarhic superioare celei care s-a pronunţat asupra suspendării.

În aplicarea dispoziţiilor anterior menţionate, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 19 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2017.