Conflict of jurisdiction for salary claims by a court clerk: prevalence of special territorial competence under Art. 127 CPC over general labor law rules

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele: Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/114/2017 în data de 08.05.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., loniţă Bogdan Gabriel, X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., în calitate de personal auxiliar de specialitate, din cadrul Tribunalului Bucureşti, prin reprezentant ales N., au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate discriminarea şi faptul că erau îndreptăţi încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, să fie obligaţi pârâţii să le plătească diferenţele de salarii (actualizate cu indicele de inflaţie) calculate (cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referinţă sectorială), pentru perioada 03.05.2014 -01.12.2015, respectiv 445,5 RON, pentru perioada 01.12.2015-24.02.2017 şi pentru viitor, precum şi la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 03.05.2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite şi să procedeze la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, şi, pe cale de consecinţă, să le achite sumele datorate (indexate cu indicele de inflaţie).

La termenul din 04.09.2017, Tribunalul Buzău a disjuns cererea formulată de reclamanta QQ., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cauza disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/114/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 684 din 04.09.2017 a Tribunalului Buzău a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Buzău invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta face parte din cadrul personalului auxiliar al Tribunalul Bucureşti, iar, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (3) raportat la alin. (1) C. proc. civ., care să-i permită reclamantei sesizarea oricărui tribunal din raza unei curţi de apel învecinate, întrucât, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 269 alin. (1) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2010, în sensul că reclamanta putea sesiza instanţa de la domiciliul său, domiciliul aflat în judeţul Călăraşi.

Pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, cauza a fost înregistrată la data de 15.09.2017 sub nr. x/114/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 1032 din 09 noiembrie 2017, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe în privinţa reclamantei care are calitatea de grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. în baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul, pentru soluţionarea conflictului de competenţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deliberând asupra competenţei de soluţionare a cauzei, Tribunalul Călăraşi a constatat următoarele:

Reclamanta QQ., la data promovării acţiunii, făcea parte din categoria personalului auxiliar, fiind grefier arhivar în cadrul Tribunalului Bucureşti, calitate pe care o are şi în prezent.

Potrivit art. 127 C. proc. civ., competenţa teritorială prevăzută de această dispoziţie legală este una facultativă şi nicidecum una exclusivă. Aşadar, nefiînd vorba de o competenţă de ordine publică, în sensul art. 129 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ci una de ordine privată, excepţia necompetenţei teritoriale, în acest caz, nu poate fi invocată decât în condiţiile art. 130 din Legea nr. 134/2010, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată ia care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în prezenta cauză, pe de o parte, necompetenţa teritorială a fost invocată din oficiu de către Tribunalul Buzău şi nu de către pârâţi aşa cum prevede art. 130 alin. (3) C. proc. civ. eiv., iar pe de altă parte Tribunalul Călăraşi se află în raza Curţii de Apel Bucureşti, ca şi Tribunalul Bucureşti şi nu se încadrează în categoria instanţelor prevăzute de art. 127 C. proc. civ. în timp ce Tribunalul Buzău se află în circumscripţia Curţii de Apei Ploieşti, curte învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit cererii de chemare in judecată şi a obiectului acesteia, reclamanta a promovat o acţiune pentru soluţionarea unui conflict individual de munca.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competenţa instanţei de judecată în soluţionarea conflictelor individuale de muncă, respectiv tribunaiui în circumscripţia căruia se afla domiciliul reclamantei sau locul de muncă al acesteia.

Ambele instanţe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de ia premisa că obiectul prezentei cauze îi reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiţiei, decurgând din raporturile de muncă dintre părţi, astfel încât se constată că instanţa de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict de drepturi.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 04.09.2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 284 alin. (2) din C. muncii (actual art. 269 alin. (2)), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă, însă absolută, reclamanta avea alegerea între două instanţe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv fie instanţa de la domiciliul său, fie instanţa de la locul de muncă al acesteia.

În speţă, se constată că reclamanta are domiciliul pe raza judeţului Călăraşi (situaţie de fapt reţinută de instanţele în conflict şi necontestată de părţi), m timp ce locul de muncă, în considerarea căruia reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale neachitate, este situat în municipiul Bucureşti; pe de altă parte, atât instanţa de la domiciliul reclamantei, Tribunalul Călăraşi, cât şi cea de la locul de muncă al acesteia, Tribunalul Bucureşti, suni situate în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Bucureşti.

Conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Buzău şi Tribunalul Călăraşi nu a fost generat de aplicarea prevederilor sus - citate, ci de interpretarea şî aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., astfel încât, dacă se ajunge la concluzia că art. 127 nu este incident, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată trebuie stabilită în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2010.

Art. 127 C. proc. civ. prevede: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii,

Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi in cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată disjunsă, reclamanta la data promovării cererii de chemare în judecată, avea calitatea de grefier arhivar în cadrul Tribunalului Bucureşti, calitate pe care o are şi în prezent.

Contrar susţinerilor Tribunalului Buzău, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt prevalente în cauză faţă de dispoziţiile Codului muncii şi Legii nr. 62/2011, fiind dispoziţii speciale şi derogatorii, ce sunt de strictă interpretare şi care reglementează expres doar situaţia în care cererea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, situaţie ce se regăseşte în speţă.

Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile în speţă, deoarece acestea reglementează ipoteza particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fund aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii: respectiv, când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speţă - şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situaţie, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Pentru a opera însă această competenţa specială, obligatorie când este vorba despre legitimarea procesuală activă a subiectelor vizate de textul legal, este necesar a fi îndeplinite două condiţii: a) reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă potrivit legii; b) sesizarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită atât prima condiţie, în sensul că din relaţiile aflate la dosar rezultă că reclamanta funcţionează ca grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, cât şi cea de-a doua condiţie, fiind sesizat Tribunalul Buzău, instanţă de acelaşi grad, din circumscripţia curţii de apei învecinate (Curtea de Apel Ploieşti) celei în care reclamanta îşi desfăşoară activitatea ca grefier (Curtea de Apel Bucureşti).

În acest sens, se reţine că, la edictarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., intenţia legiuitorului a fost de a stabili o competenţă teritorială, în astfel de cazuri, în cadrul unei curţi de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa în care reclamanta, în oricare dintre calităţile prevăzute de acest text, îşi desfăşoară activitatea.

Pentru a putea, invoca dispoziţiile legale anterior citate şi pentru a sesiza o altă instanţă este suficient ca la data promovării cererii, reclamanta să fie judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea în raza teritorială instanţei competente să soluţioneze cauza, aspect necontestat.

Soluţia este în acord şl cu decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

Or, reclamanta s-a adresat în vederea soluţionării propriului litigiu de muncă Tribunalului Buzău, aflat în raza de competenţă a unei curţi de apel învecinată Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Curtea de Apel Ploieşti

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, respectiv la una din instanţele competente material din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în raza căreia se află domiciliul sau locul său de muncă, reclamanta şi-a manifestat opţiunea, determinând astfel competenţa teritorială exclusiva în soluţionarea cererii sale.

Aşa fiind, Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de judecare a cauzei

În primă instanţă în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2017.