Moral damages upheld and maintenance set from net income only; appeal on ricochet damages and diurnă rejected as unfounded.

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 11.11.2015 sub nr. x/3/2015 reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pârâta S.C. D. S.A. şi intervenientul forţat E. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500.000 euro (6.615.000 RON), în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, cate 500.000 euro (2.205.000 RON), reprezentând daune morale ca urmare a decesului soţului, respectiv tatălui G.; obligarea pârâtei la plata către minorele B. şi C., a unei pensii de întreţinere lunare în cuantum de câte 1.000 RON fiecare, până la împlinirea vârstei de 18 ani şi în continuare până la finalizarea studiilor, respectiv până cel târziu la vârsta de 26 ani; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au invocat Legea nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, art. 466 şi urm. C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 3823 din 22 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosar nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea şi a fost obligată pârâta să plătească cu titlu de daune morale 50.000 euro echivalent în RON la data plăţii pentru reclamanta A.; câte 100.000 euro echivalent în RON la data plăţii pentru minorele B. şi C.; a mai fost obligată să plătească către minorele B. şi C. pensie de întreţinere lunar în cuantum de 1.000 RON fiecare, de la data introducerii acţiunii 11.11.2015 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani şi în continuare până la terminarea studiilor, respectiv până cel mai târziu la 26 ani.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia nr. 206 A din 16 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantele A., B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 3823 din 22 iunie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu apelanta pârâtă S.C. D. S.A. şi intimatul intervenient E., ca nefondat, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat sentinţa apelată în sensul că, a obligat pârâta la plata către fiecare dintre minorele B. şi C. a unei pensii de întreţinere în cuantum de câte 145 RON/lunar pentru fiecare minoră cu începere de la data introducerii acţiunii, 11.11.2015 şi până la majorat, precum şi în continuare, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, a obligat pârâta la plata către fiecare reclamanta a câte 40.000 euro daune morale şi a obligat apelanta pârâtă la plata către apelanta reclamanta A. a sumei de 3.600 RON cheltuieli de judecată în apel. Curtea de apel a reţinut următoarele:

În privinţa pensiei de întreţinere, Curtea a arătat că va analiza diferenţiat criticile părţilor în raport de dispoziţiile legale care reglementează cuantumul obligaţiei de întreţinere (contestat de pârâtă) şi de cele incidente cu privire la data de la care se acordă pensia de întreţinere (contestată de reclamante).

În ceea ce priveşte legalitatea soluţiei primei instanţe de stabilire a pensiei de întreţine în favoarea minorelor, Curtea a constatat că aceasta nu a fost contestată, măsura impunându-se faţă de dispoziţiile art. 1390 C. civ. şi art. 529 C. civ.

În ceea ce priveşte noţiunea de venit prevăzută de art. 527 şi 529 C. civ., Curtea a reţinut considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în cadrul căruia a pronunţat decizia nr. 21/2015 . Chiar dacă ipoteza avută în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie diferă de cea din prezenta speţă, Curtea a apreciat că aceste considerente se impun şi în acest dosar, având în vedere că s-a apreciat asupra noţiunii de venit menţionat de art. 527 şi 529 C. civ. iar în prezenta cauză, analiza pretenţiilor şi apărărilor părţilor se referă la aceeaşi noţiune.

Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 518 din 10 iulie 1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, potrivit cărora, "personalului trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri i se acordă: A. În străinătate, o indemnizaţie zilnică în valută primită pe perioada delegării şi detaşării în străinătate, denumită în continuare indemnizaţie de deplasare, compusă din: a) o sumă zilnică, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea;"

Chiar dacă sumele achitate cu titlu de diurnă externă au fost achitate cu caracter de continuitate cel puţin pentru cele şase luni anterioare decesului, astfel cum au susţinut apelantele reclamante şi cum rezultă fără dubiu din adresa emisă de angajator, acestea nu pot fi reţinute ca făcând parte din venitul net menţionat de art. 529 C. civ. deoarece reprezintă un venit cu destinaţie specială, afectat în mod exclusiv desfăşurării activităţii tatălui în străinătate având scopul de a asigura acoperirea cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşura activitatea.

4. Cererea de recurs.

Împotriva deciziei civile pronunţate de instanţa de apel reclamantele A., B. şi C. au declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 31.03.2017, ele invocând următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:

În dezvoltarea memoriului de recurs, reclamantele A., B. şi C. susţin că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale solicitate, instanţa de apel nu avut în vedere criteriile detaliate în hotărâre şi nici dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv Ordinul nr. 14/2011 al CSA care prevede că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislaţiei şi a jurisprudenţei din România, sens în care se invocă două hotărâri judecătoreşti.

Sumele acordate cu titlu de daune morale de către instanţa de apel constituie o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului la despăgubire, prin raportare la jurisprudenţa aceleiaşi instanţe precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deşi instanţa de apel a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale pentru fiecare reclamantă, în concret, acestea nu au fost utilizate.

Cu privire la pensia de întreţinere lunară, în speţă, se arată că sunt incidente dispoziţiile C. civ., iar nu cele ale Codul fiscal, cum greşit a reţinut instanţa de apel, respectiv prevederile art. 1390 C. civ.

Se mai arată că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1390 C. civ., raportându-se doar la sumele realizate de defunct cu titlu de salariu net, deşi, inclusiv angajatorul Irem Construcţii Generale, în cuprinsul adeverinţei depuse la dosar, precizează că venitul lunar plătit lui G. este compus din salariu net şi diurnă externă în euro.

De altfel, instanţa de apel nu a făcut aplicarea şi celui de-al doilea criteriu instituit de art. 1390 C. civ., respectiv nevoile celui păgubit şi nu a ţinut cont că minorele sunt în continuarea studiilor, iar cheltuielile legate de dezvoltarea lor sunt tot mai mari (haine, alimente, rechizite etc.).

5. Procedura derulată în recurs.

S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 102 A din 23 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Asupra îndeplinirii condiţiilor de formă ale recursurilor, sub sancţiunea nulităţii, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., s-au constatat următoarele:

- cererea de recurs formulată de reclamantele A., B. şi C., ultimele două prin reprezentant legal A. a fost motivată, fiind semnată de reprezentantul reclamantelor, avocat F., cu delegaţie avocaţială aflată la fila 3 dosar fond (se precizează că reprezentarea este acordată şi pentru căile de atac);

- motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a constatat că cererea de recurs a fost declarată în termenul legal.

Astfel, recursul formulat de reclamantele A., B. şi C., ultimele două prin reprezentant legal A., a fost declarat la data de 22 martie 2017 (conform datei de pe rezoluţia de înregistrare a motivelor de recurs la instanţa de apel, aflată la fila 8 dosar recurs).

Asupra verificării motivelor de casare, prevăzute de art. 488 C. proc. civ., s-au constatat că recursul formulat de reclamantele A., B. şi C. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În urma verificărilor, s-a constatat că motivele promovate ar putea fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Nu au fost găsite motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 iulie 2017 Î.C.C.J. a admis în principiu recursul declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 102/A din 23 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi s-a acordat termen de judecată la data de 24.11.2017.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului.

Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate şi având în vedere raportul asupra admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Prin decizia civilă nr. 102/A din 23.01.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile reclamantelor, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către fiecare dintre minorele B. şi C. a unei pensii de întreţinere în cuantum de câte 145 RON/lunar pentru fiecare minoră cu începere de la data introducerii acţiunii, 11.11.2015 şi până la majorat, precum şi în continuare, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani. A obligat pârâta la plata către fiecare reclamanta a câte 40.000 euro daune morale. A obligat pârâtă la plata către reclamanta A. a sumei de 3.600 RON cheltuieli de judecată în apel.

Recurentele reclamante invocă drept motive de nelegalitate interpretarea greşită a art. 1390 C. civ., precum şi a art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor morale şi a cuantumului pensiei de întreţinere la care pârâtul a fost obligat către cele două reclamante, fiice ale defunctului.

În cauză, reclamantele au suferit prejudicii prin ricoşeu care sunt acele prejudicii suferite de către terţe persoane, victime indirecte, cauzate acestora de prejudiciul iniţial provocat direct şi nemijlocit printr-o faptă ilicită sau alt eveniment victimei imediate. Lato sensu, este victimă indirectă orice persoană care este legată printr-o relaţie de interes patrimonial sau nepatrimonial cu victima imediată şi care, datorită prejudiciului corporal cauzat acesteia, suferă o pierdere economică sau este lezată în sentimentele ei de afecţiune faţă de respectiva victimă imediată. Aşadar, prejudiciul pe care îl suferă victima imediată este prin el însuşi la originea directă a altor prejudicii cauzate unor terţe persoane.

Prejudiciile prin ricoşeu pot fi şi nepatrimoniale sau morale. Asemenea prejudicii morale constau în suferinţa psihică pe care o încearcă victimele indirecte (de pildă, soţul sau soţia, descendenţii, părinţii, fraţii şi surorile etc. victimei imediate) din cauza pierderii unei fiinţe dragi, faţă de care au o afecţiune deosebită.

Dreptul victimelor indirecte la reparaţie pentru prejudiciile care le-au fost cauzate prin ricoşeu, limitele sale şi condiţiile de stabilire a despăgubirilor sau, după caz, a compensaţiilor băneşti sunt cuprinzător reglementate în art. 1390-1392 noul C. civ.

Motivele invocate de recurentele reclamante în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 vizează acest prejudiciu moral, ele fiind nemulţumite de aplicarea legii de către Curtea de apel în stabilirea cuantumului daunelor morale, motive ce nu pot fi însă primite.

Instanţa de apel a apreciat că, în raport de consecinţele suferite de persoanele vătămate, criteriile avute în vedere sunt acelea al echităţii şi al proporţionalităţii, potrivit cărora dacă prejudiciul suferit de persoana vătămată este unul grav, atunci aceasta este îndreptăţită la acordarea unei despăgubiri corespunzătoare, având în vedere şi natura raporturilor dintre soţi şi dintre părinte şi copii minori, în mod legal instanţa a dispus acordarea acestor daune morale, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

În privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, acestea au fost aplicate de Curtea de apel în contextul examenului de interpretare corectă a prevederilor legale incidente mai sus menţionate, în raport de consecinţele negative suferite reclamante pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, criterii subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimelor. Suma de 40.000 euro daune morale acordată de instanţa de apel fiecărei reclamante nu reprezintă o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului la despăgubire, Curtea având în vedere la determinarea în concret a cuantumului acestor daune morale în mod just că, spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată.

Aşadar, Curtea a avut în vedere o serie de criterii raportate la persoanele prejudiciate, precum consecinţele negative suferite de reclamante pe plan psihic, importanţa valorii morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Drept urmare, nu poate fi reţinută incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurente.

Recurentele reclamante mai formulează critici de nelegalitate în privinţa interpretării prin prisma textelor legale a criteriilor de stabilire a despăgubirii la care are dreptul victima prin ricoşeu pentru repararea prejudiciului patrimonial suferit ca urmare a pierderii întreţinerii pe care victima imediată, tatăl lor, avea obligaţia de a o presta ori le-o acorda în fapt, invocând nelegala aplicare a art. 1390 alin. (3) din C. civ.

În cauză, reclamantele minore au invocat acest prejudiciu patrimonial ce constă în pierderea de către ele a întreţinerii pe care le-o presta victima imediată care a decedat urmare a faptei ilicite. Un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui. În acest sens, art. 1390 din C. civ. dispune:

"(1) Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat"; aşadar, au dreptul la reparaţie, în temeiul acestui text şi cu acest titlu, în primul rând, acele victime prin ricoşeu care primeau sau ar fi primit întreţinere de la victima imediată, având un drept subiectiv la întreţinere, prevăzut expres de lege.

În ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere acordat de Curtea de apel celor două reclamante minore, nici aceste critici ale recurentelor nu pot atrage nelegalitatea deciziei instanţei de apel.

Se susţine în cuprinsul memoriului de recurs că în mod nelegal nu au fost luate în considerare de către instanţă veniturile defunctului (care ar fi trebuit să includă şi diurna pe care acesta o încasa), că s-au încălcat prevederile art. 1390 din C. civ., că s-au ignorat nevoile celui păgubit şi s-au aplicat în mod nelegal dispoziţiile Codul fiscal.

Aceste afirmaţii sunt nefondate. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod legal normele de drept material, şi anume prevederile art. 1390 şi 529 C. civ., reţinând că sumele plătite tatălui minorelor cu titlu de diurnă externă nu trebuie incluse în noţiunea de venit lunar net şi, pe cale de consecinţă, acestea nu trebuie să influenţeze cuantumul pensiei de întreţinere care urmează a fi stabilit pentru cele două reclamante minore.

Aşadar, Curtea de apel, în contextul stabilirii cuantumului pensiei de întreţinere acordate recurentelor reclamantelor fiice ale defunctului, a procedat la aplicarea justă a criteriilor legale statuate de prevederile incidente din C. civ. Referirile instanţei de apel la prevederile din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. sau din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii au vizat clarificarea noţiunii de venit la care s-a raportat Curtea în examinarea şi aplicarea dispoziţiilor din C. civ. cu ocazia stabilirii cuantumului pensiei cuvenite reclamantelor şi nu pot conduce la concluzia susţinută de recurente că s-au ignorat astfel prevederile C. civ.

Drept urmare, în mod corect a conchis instanţa că sumele în discuţie nu reprezintă venituri din salarii ori asimilate acestora şi, ca atare, nu se subsumează noţiunii de "venit", relevantă în contextul art. 527 şi 529 din C. civ.

Nici critica recurentelor reclamante privind ignorarea de către instanţa de apel a celui de-al doilea criteriu instituit de art. 1390 alin. (3) C. civ., respectiv nevoile celui păgubit nu subzistă, Curtea de apel a aplicat corect aceste prevederi conform cărora la stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit precum şi de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea.

Susţinerea recurentelor prin care acestea invocă inaplicabilitatea art. 529 C. civ. nu poate fi primită, teza finală a art. 1390 alin. (3) C. civ. prevede în mod expres drept un criteriu de stabilire a despăgubirii la care are dreptul victima pentru repararea prejudiciului patrimonial suferit ca urmare a pierderii întreţinerii pe care victima imediată avea obligaţia de a o presta ori i-o acorda în fapt şi veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea, dispoziţii legale aplicate în mod just de către Curtea de apel.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat reclamantele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 102/A din 23 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în baza art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 102/A din 23 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2017.