Admissibility of unconstitutionality exception barred by prior Constitutional Court interpretative decision on jurisdiction transfer provisions

Analizând recursul în condiţiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reţine următoarele:

Împotriva sentinţei civile nr. 177 din data de 2 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, petentul A. a declarat, în termen legal, recurs în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza I şi art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Principala critică dezvoltată în cuprinsul motivelor de recurs, întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că, în accepţiunea recurentului, instanţa de apel a încălcat normele de drept material, respectiv condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul-petent a arătat că dispoziţiile legale ce au făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa curţii de apel învestite cu soluţionarea cererii sale de strămutare nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară pronunţată de Curtea Constituţională, având în vedere că deciziile nr. 558/2014 şi nr. 169/2016 pronunţate de instanţa de contencios constituţional nu au statuat că prevederile art. 142 alin. (1) teza I şi art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. sunt neconstituţionale, cele două hotărâri fiind mai mult de interpretare.

Ca urmare a respingerii cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale, cererea de strămutare a ajuns să fie soluţionată de către Curtea de Apel Timişoara, parte în dosar, considerând că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi că nu a beneficiat de o instanţă independentă şi imparţială la judecarea cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 31 octombrie 2017, fiind repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de judecată CF 5.

Prin rezoluţia din data de 6 noiembrie 2017 s-a stabilit termen pentru soluţionarea cauzei la data de 23 noiembrie 2017, cu citarea părţilor, în şedinţă publică şi s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimaţilor.

Analizând motivele de recurs, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 142 alin. (1) teza I şi art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata caracterul nefondat al recursului, pentru următoarele considerente:

Curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petent, reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv cerinţa ca textul legal a cărui neconstituţionalitate se reclamă să nu fi făcut obiectul analizei instanţei de contencios constituţional şi să nu se fi constatat că este contrar legii fundamentale.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Alin. (3) al aceluiaşi articol, dispune că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Corelativ, art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ, prevede că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară dispoziţiilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, în raport de prevederile legale mai sus menţionate, instanţa de judecată este abilitată să verifice în ce măsură sunt cumulativ îndeplinite condiţiile formale de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa sau inexistenţa unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale care să fi constatat neconstituţionalitatea prevederilor care fac obiectul excepţiei invocate.

Fiind în prezenţa unei condiţii negative imperative, instanţa în faţa căreia este ridicată excepţia de neconstituţionalitate este obligată să nu mai sesizeze Curtea Constituţională în situaţia în care dispoziţia legală invocată a fost deja constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară, însă are un drept de apreciere în ce priveşte sesizarea instanţei de contencios constituţional atunci când dispoziţia în cauză a mai format anterior obiect al controlului de constituţionalitate, iar excepţia a fost respinsă.

Intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepţia de neconstituţionalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremaţiei Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi, respectiv, accesul părţilor la jurisdicţia constituţională, dar în condiţiile respectării tuturor cerinţelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă a activităţii Curţii Constituţionale şi a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În speţă, în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii sale de strămutare, recurentul-petent a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza I, în conformitate cu care dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a prevederilor art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit căruia, în caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa.

Aşa cum corect a reţinut curtea de apel, prin decizia nr. 169 din 24 mai 2016 pronunţată în Monitorul Oficial nr. 353 din 09 mai 2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra conformităţii cu legea fundamentală a dispoziţiilor mai sus menţionate, statuând că aceste prevederi sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului.

De asemenea, în considerentele deciziei pronunţate, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza I şi art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. apar ca fiind neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, în măsura în care motivul de bănuială legitimă se raportează la calitatea părţii de judecător la curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care urmează să judece cauza.

Chiar dacă decizia instanţei de contencios constituţional este interpretativă, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate cu referire la interpretarea respectivelor texte legale, astfel cum a sesizat recurentul-petent, totuşi, contrar argumentelor prezentate de parte, dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza I şi art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. au făcut obiect al controlului constituţionalităţii, iar aspectele dezlegate de Curtea Constituţională în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunţate produc efecte definitive şi general obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Astfel, arătând înţelesul constituţional al acestor dispoziţii, instanţa de contencios constituţional a dispus că numai acest înţeles poate fi aplicat de către instanţele judecătoreşti, orice altă interpretare a normei fiind neconstituţională.

Ca atare, în mod judicios, curtea de apel a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, având în vedere că dispoziţiile legale care au făcut obiectul excepţiei au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza I şi art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. este legală, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva sentinţei civile nr. 177 din data de 2 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.