Supreme Court lacks jurisdiction to review direct appeals against tribunal decisions under Romanian civil procedure

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1370 din 12 octombrie 2016, Judecătoria Olteniţa, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în sensul că: a respins capetele de cerere prin care reclamanta solicită să se constate că din masa succesorală rămasă de pe urma defuncţilor B., decedat la data de 25 aprilie 1996 şi C. decedată la data de 09 noiembrie 1999 face parte şi cota parte indiviză de câte 1/4 din terenul în suprafaţă totală ce 2,6600 ha arabil extravilan situat pe teritoriul comunei Mânăstirea, judeţul Călăraşi, asupra căruia li s-a reconstituit dreptul de proprietate în indiviziune cu D.

şi defuncta E. conform titlului de proprietate nr. x din 18 august 1998 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Călăraşi ca fiind rămase fără obiect; a anulat, ca netimbrat, capătul ce cerere prin care reclamanta solicită să se stabilească amplasamentul, prin indicarea numărului de tarla, parcelă şi vecinătăţi a terenurilor ce au făcut obiectul contractului de partaj voluntar autentificat din 07 octombrie 1998 de Biroul Notariatului Public Olteniţa; a fost omologat raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză; s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor asupra terenului în suprafaţă de 2,6600 ha arabil extravilan situat pe teritoriul comunei Mînăstirea, judeţul Călăraşi, înscris în Titlul de proprietate din 18 august 1998 eliberat de Comisia judeţeană Călăraşi pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi atribuie reclamantei A. suprafaţa de 0,6700 ha arabil extravilan situat în tarlaua 51/2, parcela 3, în valoare de 5.963 RON având ca vecinătăţi la N - antena 20,99 m. la E - persoana x 319,27 m, la S - drum 20,99 m şi la V - persoana y 329,27 m; s-a atribuit pârâtului F. terenul extravilan situat în tarlaua 60/3, parcela 17, lot 4, în suprafaţă de 0,3300 ha pe teritoriul comunei Mînăstirea, judeţul Călăraşi înscris în titlul de proprietate nr. x din 18 august 1998 eliberat de Comisia judeţeană Călăraşi având ca vecinătăţi la N - drum 8,77 m, la E - persoana z 376,22 m, la S - antena 8,77 m şi la V - lot 3 - 376,22m cu o valoare de circulaţie de 2.938 RON; s-a atribuit pârâtei G. terenul extravilan situat în tarlaua 60/3, parcela 17, lot 3, în suprafaţă de 0.3300 ha, pe teritoriul comunei Mînăstirea, judeţul Călăraşi înscris în titlul de proprietate nr. x din 18 august 1998 eliberat de Comisia judeţeană Călăraşi având ca vecinătăţi la N-drum 8,77 m, la E-lot 4- 376.22 m, la S-antena 8.77 m şi la V-lot 2- 376,22m, cu o valoare de circulaţie de 2.938 RON; s-a atribuit pârâtului F. terenul extravilan situat în tarlaua 60/3, parcela 17, lot 2, în suprafaţă de 0,6600 ha, pe teritoriul comunei Mînăstirea, judeţul Călăraşi înscris în titlul de proprietate nr. x din 18 august 1998 eliberat de Comisia judeţeană Călăraşi având ca vecinătăţi la N - drum 17,54 m, la E - lot 3- 376,22 m. la S - antena 17,54 m şi la V - lot 1-376,22m. cu o valoare de circulaţie de 5.874 RON; s-a atribuit pârâtei D. terenul extravilan situat în tarlaua 60/3. parcela 17, lot 1, în suprafaţă de 0,6700ha, pe teritoriul comunei Mînăstirea. judeţul Călăraşi înscris în titlul de proprietate nr. x din 18 august 1998 eliberat de Comisia judeţeană Călăraşi având ca vecinătăţi la N - drum 17,54 m, la E - lot 2- 376,22 m, la S - antena 17,54 m şi la V - persoana q 376,22m, cu o valoare de circulaţie de 5.963 RON; pentru egalizarea valorica a loturilor reclamanta A. va plăti o sultă de 10.75 RON pârâtei G.

şi 33.25 RON pârâtului F., iar pârâta D. va plăti o sultă de 10,75 RON pârâtei G. şi 33,25 RON pârâtului F.; a fost obligat pe pârâtul F. să plătească reclamantei suma de 1.180.5 RON reprezentând cheltuieli de judecată, pe pârâta D. să plătească reclamantei suma de 787 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi pe pârâta G. să plătească reclamantei suma de 393,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A.

Prin decizia nr. 311 din 30 martie 2017, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Călăraşi, la data de 29 mai 2017.

Prin decizia nr. 463/R din 03.10.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând în motivarea soluţiei sale dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 noiembrie 2017 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia completului din data de 9 noiembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 23 noiembrie 2017 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Soluţia de declinare a competenţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cu referire la decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 (pct. 31) şi la dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., nu poate învesti legal instanţa supremă.

Pe de o parte, decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este incidentă cauzei, având în vedere data pronunţării hotărârii instanţei de apel şi data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în Monitorul Oficial).

Astfel fiind, dezînvestirea curţii de apel cu trimitere la considerentele unei decizii a instanţei de contencios constituţional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei.

În egală măsură, este lipsită de fundament soluţia de declinare a judecării recursului în favoarea instanţei supreme, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor decPlarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1- precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Argumentul Curţii de Apel în sensul că, potrivit art. 97 pct. 1 din cod, Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe nu poate fi primită, întrucât ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., invocate de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluţia curţii de apel şi legala învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba aşadar de reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speţă, acţiunea a învestit în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente, stabilind că a avut loc o nelegală dezînvestire a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanţă ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 311 din 30 martie 2017 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2017.