Scope of property recovery limited to apartment unit rather than adjoining land in procedural clarification of judgment dispositive

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 20.05.2016, petenţii A. şi B. au formulat, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General, S.C. C. S.A. şi D., cerere de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 21 din 27 ianuarie 2003, în sensul de a preciza care este compartimentarea imobilului restituit şi compunerea exactă a acestuia, deoarece altfel este imposibilă preluarea în posesie şi întabularea dreptului de proprietate.

Aceiaşi petenţi au solicitat să se menţioneze că imobilul are compunerea descrisă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1947 şi transcris în Cartea Funciară sub nr. x/1947

Cererea a fost întemeiată, iniţial, pe dispoziţiile art. 281<SUP>1</SUP> C. proc. civ.,, ulterior, petenţii precizându-şi temeiul, respectiv art. 401 alin.&nbsp;(1<SUP>1</SUP>) şi art. 405 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin decizia nr. 656/A din data de 7 septembrie 2017, instanţa a admis cererea patenţilor, lămurind dispozitivul deciziei nr. 21 din 27.01.2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul că imobilul situat în Bucureşti, , este compus din trei camere, baie, oficiu, hol, vestibul, coridor, grup sanitar, bucătărie, terasă, pivniţă şi suprafaţa de 70 m.p. teren situat sub construcţie, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert F.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a avut în vedere dispozitivul deciziei nr. 21 din 27.01.2003, în care se arată că este admis apelul declarat de apelantul-reclamant E. şi că este schimbată, în parte, sentinţa atacată, în sensul că "îi obligă pe pârâţi să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti. Din conţinutul dispozitivului menţionat, nu rezultă care este compunerea imobilului. Practic, din dispozitivul hotărârii pronunţate cu privire la un drept de proprietate, susceptibil de a fi intabulat în Cartea Funciară, nu reiese întinderea, respectiv, configuraţia construcţiei şi nici întinderea terenului aflat sub construcţie.

Instanţa a stabilit incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 400 alin. (2) şi ale art. 401.

În considerente s-a reţinut şi că imobilul trebuie identificat prin raportare la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti a cărei lămurire se solicită, nefacându-se trimitere la contractul de vânzare - cumpărare din anul 1947, cum au solicitat petenţii, ci la raportul de expertiză care a identificat imobilul la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, chiar dacă expertul a arătat că acesta nu a suferit modificări de configuraţie din anul 1947 şi până în anul 2003. Totodată, s-a decis că în compunerea imobilului intră şi suprafaţa de 70 m.p. din întreaga suprafaţă a terenului aflat exclusiv sub construcţia situată Ia adresa poştală a imobilului menţionat în cauză.

Împotriva acestei decizii, petenţii A. şi B. au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi modificarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul că imobilul situat în Bucureşti,&nbsp;este compus din 3 camere, baie, oficiu, hol, vestibul, coridor, grup sanitar, bucătărie, terasă, pivniţă, suprafaţa de 70 m.p. teren situat sub construcţie, conform raportului de expertiză întocmit de expert F., şi "terenul dinspre stradă, grădina de flori (...), precum şi doi metri liniari din fundul curţii", astfel cum se menţionează în contractul de vânzare-cumparare din 1947.

În susţinerea motivului de nelegaîitate fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii au arătat că argumentele instanţei, în ceea ce priveşte referirea la contractul de vânzare-cum parare din anul 1947, sunt contradictorii. Astfel, s-a considerat că imobilul trebuie identificat prin raportare la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti a cărei lămurire se solicită, nefacându-se trimitere la contractul de vânzare-cumpărare din 1947, cum au solicitat petenţii, ci la raportul de expertiză care a identificat imobilul la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, chiar dacă expertul a arătat că acesta nu a suferit modificări de configuraţie din anul 1947 şi până în 2003.

Pe de altă parte, s-a apreciat şi că, întrucât construcţia cu destinaţie de locuinţă se află pe un teren a cărui suprafaţă este stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1947, şi a fost confirmată prin expertiză, în compunerea imobilului intră şi suprafaţa de 70 m.p. din întreaga suprafaţă de teren.

Instanţa a exclus diferenţa de teren aferentă imobilului restituit, considerând că acesta trebuie identificat prin raportare la momentul pronunţării hotărârii a cărei lămurire se solicită şi că prin includerea celor 70 m.p. în dispozitivul hotărârii nu s-a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece obiectul revendicării nu 1-a constituit doar construcţia cu destinaţie de locuinţă, ci şi terenul pe care este situată aceasta.

Prin urmare, deşi prin cererea de revendicare admisă prin decizia a cărei lămurire se solicită, s-a detaliat compunerea imobilului conform titlului de proprietate din anul 1947, instanţa învestită cu cererea de lămurire, tară temei legal, a exclus diferenţa de teren aferent imobilului restituit. Aşa fiind, cele două suprafeţe de teren au fost tratate distinct, fără să fie invocat vreun temei legal.

Au mai arătat recurenţii şi că suprafaţa de teren, solicitată în recurs, a fost confirmată prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

În drept, recursul a fost fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare în cauză.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul, pentru considerentele ce succed:

Din cuprinsul criticilor formulate, se constată că nemulţumirea recurenţilor, care a determinat exercitarea prezentului demers judiciar, a vizat modalitatea de soluţionare de către curtea de apel a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 21 din data de 27.01.2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosar nr. x/2002, pe calea contestaţiei la titlu.

Astfel, fiind învestită cu stabilirea compunerii imobilului ce a fost revendicat de către autorul petenţilor prin hotărârea sus-menţionată, instanţa a dispus în sensul că acesta este compus din trei camere, baie, oficiu, hol, vestibul, coridor, grup sanitar, bucătărie, terasă, pivniţă şi suprafaţa de 70 m.p. teren situat sub construcţie, conform raportului de expertiză judiciară de la filele 51-77 din dosar.

Ceea ce reproşează recurenţii instanţei este că nu a cuprins şi diferenţa de suprafaţă de teren aferentă construcţiei, dincolo de cea de sub construcţie, în speţă "terenul dinspre stradă, grădina de flori (...) şi doi metri liniari din fundul curţii", care este prevăzută în contractul de vânzare-cumparare din 1947.

Analizând criticile formulate din perspectiva motivului de neiegaiitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat de către recurenţi, înalta Curte reţine că nu pot fi primite, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul E., autorul petenţilor din prezenta cauză, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.A. şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, pe calea acţiunii în revendicare, retrocedarea apartamentului nr. 1 din imobilul situat în Bucureşti, str. Ştefan Furtună, sector 1.

În cadrul deciziei nr. 21 din 27 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant E. împotriva sentinţei civile nr. 242 din 4 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţa a înţeles să restituie reclamantului numai apartamentul nr. 1 din imobilul situat în Bucureşti, , specificând expres acest lucru în dispozitiv

Se constată astfel că alcătuirea imobilului şi cu terenul aferent construcţiei (inclusiv cel de sub construcţie) nu a fost dedusă judecăţii de către reclamant, iar prin decizia a cărei lămurire se solicită nu s-a dispus cu privire Sa teren; pe cale de consecinţă, lămurirea de dispozitiv, cerută în speţă de petenţi, nu se poate face decât cu privire la compartimentarea ap. nr. 1 din imobilul situat în Bucureşti, str. Ştefan Furtună (actuală Şos. Mircea Vulcănescu), sector 1. Reţine Înalta Curte că, în procedura iămuririi de dispozitiv, instanţa nu poate decât să expliciteze dispoziţiile acestuia, dând unora un înţeles clar şi fără echivoc, atunci când sunt posibile mai multe interpretări, iar nu să modifice hotărârea, cum tind recurenţii prin prezentul recurs.

Cu toate acestea, instanţa de fond, admiţând cererea petenţilor, a lămurit dispozitivul deciziei nr. 21 din 27 ianuarie 2003, precizând că în compunerea imobilului intră şi suprafaţa de 70 m.p. din întreaga suprafaţă a terenului aflat sub construcţie.

Această dispoziţie, chiar dacă depăşeşte limitele judecăţii fixate de reclamantul E. în prima instanţă, nu se impune a fi schimbată cu prilejul judecării căii de atac, deoarece se opune principiul de drept procesual non reformatio in pejus, reglementat de art. 296 teza a II-a C. proc. civ., care trebuie respectat. Această regulă aplicabilă şi faza procesuală a recursului, în temeiul art. 316 C. proc. civ., stabileşte că exercitarea unei căi de atac nu poate crea o situaţie mai grea celui care a promovat-o, instanţa fiind sesizată numai cu împrejurări şi motive de natură a schimba soluţia în favoarea celui care a uzat de ea.

Chiar dacă reclamantul, în motivarea în fapt a acţiunii, a detaliat compunerea imobilului ce a fâcut obiectul revendicării, şi anume apartamentul nr. 1, făcând trimitere şi la terenul aferent acestuia, cuprins în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1947, invocat ca fiind titlul său de proprietate, instanţa nu s-a considerat învestită şi cu revendicarea respectivului teren. Drept urmare, soluţia dispusă de Curtea de Apel

Bucureşti, prin decizia a cărei lămurire se solicită, a privit numai retrocedarea apartamentului nr. 1 din imobilul situat în Bucureşti, str, Ştefan Furtună, sector 1. Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu este fondată critica recurenţilor pe acest aspect şi urmează să o respingă ca atare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin prisma căruia s-a invocat ipoteza vizând motivarea contradictorie a deciziei atacate este în legătură cu lămurirea dispozitivului hotărârii pentru suprafaţa de teren aferentă construcţiei, respectiv terenul dinspre strada, grădina de flori şi doi metri liniari din fundul curţii. Or, în contextul în care s-a reţinut că obiectul revendicării s-a limitat la lăsarea în deplină proprietate şi posesie a apartamentului nr. 1 din imobilul menţionat la adresa poştală, lămurirea de dispozitiv neputând viza decât compartimentarea acestui imobil, motivul în discuţie nu poate fi primit.

Faţă de cele expuse anterior, constatând că motivele de recurs nu întrunesc cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, în temeiul art. 312 alin. (1), ca nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 656/A din 7 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2017.