Inadmissibility of cassation appeal despite constitutional ruling striking legislative value threshold
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeals filed by the defendants against the appellate decisions, thereby leaving the lower court rulings in force which had revoked the prescriptive defense and subsequently declared a 2010 donation contract inoperative against the claimant. The underlying dispute involved a claimant seeking to revoke a donation of a real estate property through a *pauliana* action and, subsidiarily, to establish absolute nullity, which the defendants challenged on appeal after the appellate court initially admitted the claim on procedural grounds and later ruled on the merits. The Court held that the appeals were inadmissible because the relevant case value of 524,749 RON fell below the statutory threshold for cassation under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, a threshold whose application was validly prorogued by emergency government orders until December 31, 2018, and the subsequent unconstitutionality of the legislative limitation in Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 did not retroactively apply to judgments issued before the Constitutional Court decision was published in the Official Gazette, per the principle of prospective effects under Article 147(4) of the Constitution.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 din Legea nr. 134/2010, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 10 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal despite constitutional ruling striking legislative value threshold: , potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Prin decizia nr. 933/A din 6 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în majoritate, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 129 din 30 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii -pârâţi B. şi C. A anulat, în parte, hotărârea. A reţinut cauza spre evocarea fondului cu privire la primul capăt de cerere referitor la acţiunea pauliana. A păstrat sentinţa pentru rest şi a stabilit termen pentru continuarea judecăţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 575/A din 20 iunie 2017, evocând fondul în apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, a admis, în parte cererea de chemare în judecată. A declarat inopozabilitatea faţă de reclamant a contractului de donaţie autentificat sub nr. 169 din 4 februarie 2010 la BNP D. şi E.
Împotriva acestor decizii au declarat recursuri pârâţii B. şi C.
Investită cu soluţionarea căilor de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 25 octombrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.
Completul de filtru C3, la data de 25 octombrie 2017, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.
La 8 noiembrie 2017 şi la 10 noiembrie 2017, au fost înregistrate punctele de vedere aîe recurenţilor, prin ambele solicitându-se a se constata admisibilitatea căii de atac, în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, ale cărei efecte sunt aplicabile în cauză (ex tune).
S-a arătat astfel, în esenţă, că decizia privind evocarea fondului a fost pronunţată la 20 iunie 2017, după declararea neconstituţionalităţii sintagmei cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
S-a mai precizat ca, deşi căile de atac sunt mijloace sau remedii juridice indispensabile În orice sistem procesual pentru remedierea eventualelor greşeli de judecată sau de ordin procedural, în cauză, în situaţia în care s-ar considera inadmisibil recursul, soluţia pe fond nu ar fi susceptibilă de nicio cenzură/verificare judecătorească.
Recurenţii au criticat şi încălcarea de către instanţa de apel a principiului contradictoria!ităţii, deşi se cunoştea că era înregistrată sesizarea Curţii Constituţionale.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 16 noiembrie 2017, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursurilor la data de 22 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fara citarea părţilor.
Analizând recursurile, Înalta Curte constată că sunt inadmisibile, în considerarea argumentelor ce succed:
În fapt, prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., pronunţarea unei hotărâri prin care, în principal, să se dispună revocarea contractului de donaţie autentificat sub nr. 169 din 4 februarie 2010 de B.N.P. E., având ca obiect apartamentul nr. 98, situat în imobilul din Bucureşti, b-dul Octavian Goga, sector 3, având număr cadastral nou 22I190-C1-U101 (nr. CF vechi 64166), iar în subsidiar, să se constate nulitatea absolută a contractului de donaţie specificat.
Învestit cu soluţionarea cauzei în urma declinării competenţei de către Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa nr. 5146 din 15 aprilie 2014 (în raport de valoarea imobilului ce face obiectul cererii, evaluat, potrivit contractului de donaţie, la suma de 128.000 euro, respectiv 524.749 RON), Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 129 din 30 ianuarie 2015 a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, pe care l-a respins ca fiind prescris. A admis excepţia netimbrării celui de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie nr. 169 din 4 februarie 2010 şi a anulat acest capăt de cerere, ca netimbrat A respins excepţiile prematurităţii acţiunii şi a lipsei de interes, ca rămase tară obiect.
Prin decizia nr. 933 A din 6 decembrie 2016, Curtea de Apei Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în majoritate, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei tribunalului, pe care a anulat-o în parte. A reţinut cauza spre evocarea fondului cu privire la primul capăt de cerere referitor la acţiunea pauliană, A păstrat sentinţa pentru rest şi a stabilit termen pentru continuarea judecăţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 575/A din 20 iunie 2017, evocând fondul în apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, a admis, în parte cererea de chemare în judecată. A declarat inopozabilitatea faţă de reclamant a contractului de donaţie autentificat din 4 februarie 2010 la BNP D. şi E..
În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Contbrrn art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. I lit a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Se observă că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la L000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost declarată neconstituţională.
În considerentele deciziei, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, efect al constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, urmează a se aplica prevederile textului de lege în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după data publicării deciziei în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul material prevăzut de acelaşi text de lege.
În consecinţă, dat fund faptul că deciziile nr. 575/A şi nr. 933/A, atacate cu recurs în prezenta cauză, au fost pronunţate la 20 iunie 2017 şi la 6 decembrie 2016, anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, rezultă că în speţă aceasta nu este incidenţă, raportat şi la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale pentru viitor (ulterior publicării în Monitorul Oficial).
Înalta Curte nu poate reţine admisibilitatea recursurilor declarate în cauză de către pârâţi nici în raport de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea valorii de 524.749 RON a obiectului litigiului, astfel după cum au susţinut aceştia prin punctele de vedere la raport, dat fiind că norma legală în cauză a fost amânată de la aplicare prin prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 până la 1 ianuarie 2016 şi doar în privinţa proceselor pornite începând cu această dată, iar în continuare, în mod succesiv, prin dispoziţiile O.U.G. nr. 63/2015, până la 1 ianuarie 2017 şi prin cele ale O.U.G. nr. 95/2016 până 31 decembrie 2018, inclusiv.
Or, normele legale care prorogă de la aplicare prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu au fost declarate ca fiind neconstituţionale, iar în aceste condiţii, aplicarea în litigiul de faţă, început la 3 octombrie 2013, a dispoziţiei invocate din C. proc. civ. nu s-ar putea face decât prin nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 2/2013 şi ale ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului prin care au fost prorogate unele termene prevăzute în cuprinsul acesteia.
Faţă de toate dispoziţiile normative mai sus evocate, deciziile nr. 575/A din 20 iunie 2017 şi nr. 933/A din 6 decembrie 2016 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, atacate în prezenta cauză, nu sunt supuse recursului, contrar susţinerilor recurenţilor.
Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Fată de toate cele de mai sus, recursurile declarate în cauză apar ca inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare, apărările recurenţilor nefiind relevante prin prisma celor expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâţii C. şi B. împotriva deciziilor nr. 933/A din 6 decembrie 2016 şi nr. 575/A din 20 iunie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2017.