Damage claims totaling under 1,000,000 RON each held final; appeal inadmissible

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 472/A din 23 mai 2017, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1509 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi B. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi intimata - chemată în garanţie S.C. C. S.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 9 octombrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 11 octombrie 2017, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

La 26 octombrie 2017 a fost înregistrat punctul de vedere al intimatului-pârât B., iar la 31 octombrie 2017, cel al intimatei - chemate în garanţie, prin ambele solicitându-se respingerea recursului ca neîntemeiat, respectiv inadmisibil.

Prin punctul de vedere la raport formulat de recurentă, înregistrat la 30 octombrie 2017, s-a arătat că faţă de data introducerii acţiunii, respectiv 5 mai 2015 şi dispoziţiile tranzitorii cuprinse la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, prevederile O.U.G. nr. 95/2016 nu sunt incidente speţei.

Recurenta a mai precizat că acţiunea sa se priveşte ca un întreg, un argument în susţinere constând în faptul ca taxa de timbru se achită pentru capătul de cerere mai mare, motiv pentru care are deschisă calea de atac a recursului în raport de obiectul cererii în valoare de 1.100.000 RON.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 15 noiembrie 2017, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 22 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În fapt, prin cererea introductivă de instanţă formulată la 5 mai 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, obligarea pârâţilor la plata sumelor de 100.000 RON daune materiale şi de 1.000.000 RON daune morale.

La data de 12 iunie 2015, pârâtul B. a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C. C. S.A., reiterată în faţa Tribunalului Bucureşti.

Urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa nr. 13264 din 28 octombrie 2015 (în raport de criteriul valoric), Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 3509 din 22 noiembrie 2016 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a respins acţiunea împotriva acestui pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi chemata în garanţie S.C. C. S.A., ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 472/A din 23 mai 2017, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi B., Ministerul Administraţiei şi Internelor şi intimata - chemată în garanţie S.C. C. S.A.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificata prin O.U.G. nr. 95/2016, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare depana la 1,000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese na sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanţă sunt supuse numai apelului

Se observă că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost declarată neconstituţională.

În considerentele deciziei, instanţa de contencios constituţional a reţinut ca, efect ai constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, urmează a se aplica prevederile textului de lege în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după data publicării deciziei în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul material prevăzut de acelaşi text de lege.

În consecinţă, dat fiind faptul ca decizia atacată cu recurs în prezenta cauză a fost pronunţată la 23 mai 2017, anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, rezultă că aceasta nu este incidenţă în speţă.

Se constată, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale în sumă de 100.000 RON şi a daunelor morale în sumă de 1.000.000 lei.

Or, cuantumul acestor pretenţii se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situaţie faţă de care decizia civilă nr. 472/A din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Astfel, în prezenta cauză, ce are ca obiect o acţiune evaluabilă în bani, sub aspectul admisibilităţii căii de atac a recursului, are relevanţă valoarea obiectului cererii,

Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti se determină în funcţie de valoarea obiectului acţiunii introductive de instanţă, din preţuirea obiectului cererii de chemare în judecată de către reclamant decurgând atât competenţa instanţei, cât şi căile de atac cărora le este supusă hotărârea pronunţată de instanţă.

Reţinând în cauză şi incidenţa prevederilor ari 98 şi art. 99 alin. (2) C. proc. civ., se constată, contrar susţinerilor recurentei, că stabilirea instanţei competente se face în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte, raportat la momentul sesizării instanţei, în speţă 5 mai 2015, dată la reclamanta a indicat că valoarea pretenţiilor sale este de 1.000.000 RON şi respectiv de 100.000 RON.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357, 1443, 1373, 1376 C. civ. şi vizează acordarea unor despăgubiri a! căror cuantum nu depăşeşte, fiecare, pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că recursul declarat împotriva deciziei curţii de apel este inadmisibil, situaţie faţă de care criticile deduse judecăţii prin intermediul unei cai de atac care nu este prevăzută de lege nu pot fi avute în vedere.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, decizia nr. 472/A din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 10 alin. (8) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Faţa de toate cele de mai sus, în raport şi de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la legalitatea căii de atac, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 472/A din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2017.