Supreme Court jurisdiction over appeal against first-instance tribunal decision in usucapion case

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4

Bucureşti la data de 04.05.2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat să se constate îndeplinite cerinţele pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 349 mp situat în Bucureşti, str. Scumpiei FN, sector 4 precum şi dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie edificat de reclamanţi în 1990 prin efectul accesiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 5632 din 20 mai 2016, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâţii E., C. şi D.

Au fost obligaţi reclamanţii ia plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON reprezentând onorariu avocat.

S-a constatat că reclamanţii au achitat suma de 2.110 RON reprezentând taxă judiciară de timbru în zece rate eşalonate, rămânând în sarcina acestora obligaţia de plată a taxei de timbru în cuantum de 2.951,34 RON în paisprezece rate egale, de câte 210,81 RON fiecare, cu scadenţa la data de 30 ale fiecărei luni

Prin decizia nr. 671/A din 21.02.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 5632 din 20 mai 2016, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.

Împotriva acestei din urma decizii, reclamanţii B. şi A. au declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Bucureşti, la data de 08 mai 2017.

Tribunalul Bucureşti a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia nr. 471 din 02.10.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia necompetenţei materiale şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 671/A din 21.02.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 noiembrie 2017 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluţia completidui din data de 7 noiembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 21 noiembrie 2017 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas in pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Soluţia de declinare a competenţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cu referire ia decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 (pct. 31) şi la dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., nu poate investi legal instanţa supremă.

Pe de o parte, decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este incidenţă cauzei, având în vedere data pronunţării hotărârii instanţei de apel - 21 februarie 2017 şi data publicării deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017 raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în Monitorul Oficial).

Astfel fiind, dezînvestîrea curţii de apel cu trimitere la considerentele unei decizii a instanţei de contencios constituţional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei.

În egală măsură, este lipsită de fundament soluţia de declinare a judecării recursului în favoarea instanţei supreme, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ.

Potrivit art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., invocate, de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluţia curţii de apel şi legala învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba aşadar de reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 din C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speţă, acţiunea a învestit în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 din C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente, stabilind ca a avut loc o neîegală dezînvestire a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanţă ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de către recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 671/A din 21.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2017.