Prosecutors' salary suit assigned to Argeș Tribunal on co-plaintiff domicile; București declination rejected

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 23 februarie 2017, sub nr. x/109/2017, reclamanţii A., B., D., E. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la acordarea de creşteri salariale de 2%, 5%, 11% (actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective) şi, respectiv, 7% începând cu luna februarie 2014, până la data pronunţării hotărârii, cu dobândă penalizatoare pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la alocarea sumelor necesare acestor creşteri salariale.

Prin întâmpinarea formulată la data de 24 martie 2017, pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, susţinând că, prin raportare la Decizia nr. 7/2016, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deoarece reclamanţii sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1742 din 10 mai 2017, Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâţii susmenţionaţi şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, această instanţă a reţinut că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti iar cererea de chemare în judecată este de competenţa tribunalului, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Cum reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, nu sunt incidente dispoziţiile speciale şi derogatorii ale art. 127 C. proc. civ., care, potrivit Deciziei nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., sunt de strictă interpretare, reglementând expres doar situaţia în care cererea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul/procurorul care are calitatea de reclamant (situaţie care nu se regăseşte în speţă).

Constatând că nu este incident cazul de prorogare de competenţă prevăzut de art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Argeş, în temeiul dispoziţiilor art. 132 din acelaşi act normativ, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a litigii de muncă şi asigurări sociale, la data de 31 mai 2017, sub nr. x/3/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 6353 din 25 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, în soluţionarea cauzei formulată de reclamanţii A., B., D., E. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Argeş; constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a pronunţa această hotărâre, această instanţă a reţinut că sesizând Tribunalul Argeş cu soluţionarea cererii de chemare în judecată de faţă, reclamanţii au avut în vedere dispoziţiile art. 111 şi 116 C. proc. civ. aşa cum s-a menţionat în finalul acţiunii, reclamanta C. are domiciliul în circumscripţia acestei instanţe.

Tribunalul Argeş a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusiv în considerarea faptului că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Or, reclamanţii nu au susţinut că au ales Tribunalul Argeş ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., privitor la competenţa facultativă.

Drept urmare, reţinând că reclamanta C. are domiciliul în municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, că cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului (art. 111 C. proc. civ.) şi că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, Tribunalul Bucureşti a apreciat că Tribunal Argeş, ca instanţă de la domiciliul unuia dintre reclamanţi, era competent să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

În consecinţă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Argeş; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Examinând conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, cum este şi cauza dedusă judecăţii, se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Astfel cum rezultă din tabelul anexat cererii de chemare în judecată, reclamanta C. domiciliază în municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, aflat în circumscripţia teritorială a Tribunalului Argeş.

Dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. dispun în sensul că: "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

În speţă, reclamanta C. care a dedus judecăţii, alături de ceilalţi reclamanţi, împotriva aceloraşi pârâţi, o cerere comună de plată a unor creşteri salariale, împreună cu accesoriile acestora, a exercitat dreptul de alegere a instanţei competente, astfel că Tribunalul Argeş nu avea posibilitatea de a se dezinvesti.

Prin urmare, deşi este real că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în speţă întrucât reclamanţii sunt procurori în cadrul unui parchet aferent judecătoriei în vreme ce competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii de chemare în judecată revine tribunalului, faţă de natura juridică a litigiului care se circumscrie unui conflict individual de muncă, competenţa Tribunalului Argeş este atrasă de domiciliul reclamantei C. şi de exercitarea de către reclamanţi a dreptului de alegere a instanţei competente în sensul art. 116 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2017.