Territorial jurisdiction for public sector staff suing their employing prosecution service: application of Article 127 C. proc. civ. to DIICOT personnel

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la data de 31 ianuarie 2017, sub nr. x/103/2017, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestora la plata diferenţelor salariate, corespunzătoare vechimii în muncă şi vechimii în funcţie, la acelaşi nivel de salarizare, aflat în plată pentru funcţiile similare, începând cu data îndeplinirii condiţiilor de vechime în muncă şi vechime în funcţie, până ia data încetării discriminării, respectiv 3 aprilie 2015, când a intrat în vigoare Legea nr. 71 din 03 aprilie 2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Neamţ, în calitate de procurori, personal auxiliar de specialitate şi personal conex.

Reclamanţii au susţinut că, la momentul îndeplinirii condiţiilor de vechime în muncă şi în funcţie, prin ordinele de salarizare emise au rezultat diferenţe salariale în minus faţă de alţi colegi care au îndeplinit condiţiile de vechime în muncă şi în funcţie identice, anterior aplicării dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Prin sentinţa civilă nr. 1105/C din 23 mai 2017, Tribunalul Neamţ , secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi, în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (3) raportate la cele ale art. 131 şi art. 132 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Mureş.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Neamţ a reţinut că, prin art. 127 C. proc. civ., legiuitorul a instituit o necompetenţă specială în considerarea persoanei, sens în care admis excepţia invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată prin întâmpinare.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, ia data de 22 iunie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 695 din 21 septembrie 2017, Tribunalului Mureş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, Constatând ivit conflictul negativ de competenţa, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie in vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Mureş a reţinut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., întrucât reclamanţii nu au calitatea de procurori şi grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, motiv pentru care a considerat că aceştia nu sunt reclamanţi într-o cerere de competenţa instanţei pe lângă care se află parchetul la care îşi desfăşoară activitatea

A apreciat că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., privind competenţa facultativă, sunt de excepţie, fiind de strictă interpretare, astfel încât acestea nu pot fi extinse prin analogie la ipoteze care vizează alte instanţe faţă de cele pe lângă care reclamanţii îşi desfăşoară efectiv activitatea, aspect statuat prin Decizia nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, O altfel de interpretare ar echivala cu adăugarea la lege, operaţiune prohibită de art. 5 alin. (4) C. proc. civ.

Tribunalul Mureş a reţinut că, potrivit prevederilor art. 1 şi art. 278 alin. (2), raportate la cele ale art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii au fost modificate implicit, parţial, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, care stipulează că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locui de muncă reclamantul.

Astfel, tribunalul a apreciat că în cazul conflictelor individuale de muncă, reclamantul are drept de opţiune între instanţa locului domiciliului sau a locului de muncă, iar, după exprimarea opţiunii, nu mai poate reveni asupra acesteia.

Instanţa a constatat că reclamanţii au locul de muncă în judeţul Neamţ şi au optat în sensul soluţionării cauzei de către Tribunalului Neamţ.

Deşi prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opţiune ai reclamanţilor salariaţi, a reţinut că aceste norme suni imperative, deoarece cererile "se adresează" exclusiv celor două instanţe determinate de legiuitor, acesta neutilizând sintagma "se pot adresa". Astfel, Tribunalul Mureş a constatat că aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei salariaţilor.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauza, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Mureş, în considerarea dispoziţiilor legale şi argumentelor care succed:

Obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Finanţelor Publice, prin care s-a solicitat obligarea acestora la plata diferenţelor saîariale corespunzătoare vechimii în muncă şi vechimii în funcţie, la acelaşi nivel de salarizare, aflat în plată pentru funcţiile similare, începând cu data îndeplinirii condiţiilor de vechime în muncă şi vechime în funcţie, până la data încetării discriminării, respectiv 3 aprilie 2015, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Problema pe care o ridică conflictul de competenţă pendinte este dacă, faţa de norma de competenţă atribuită instanţei cu privire la soluţionarea unui conflict de muncă, stipulată în art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, justiţia se realizează prin: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii.

Potrivit art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ, "parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii".

Dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prevăd că "(1) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este organizată în structură centrală şi structură teritorială; (5) Prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se pot înfiinţa în localităţile în care îşi au sediul parchetele de pe lângă curţile de apel ori tribunale şi în raport cu circumscripţiile acestora ori desfiinţa, după caz, servicii sau birouri teritoriale conduse de procurori-şefi".

Art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ stipulează în sensul că "Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se încadrează cu personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, personal auxiliar de specialitate, personal economic şi administrativ, în limita posturilor aprobate potrivit legii".

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Dispoziţiile alin. (3) prevăd că dispoziţiile alin. î se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Norma legală mai sus evocată reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, interzicând sesizarea instanţei competente dacă este aceea ia care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Înalta Curte reţine, astfel, că scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei. Prin acest text legal sunt nominalizaţi, fără nicio distincţie, subiecţii pe care legiuitorul a înţeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanţelor ia care aceştia funcţionează, instanţe judecătoreşti ori parchete.

În acest sens sunt şi considerentele deciziei nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă, iar art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are, în atribuţii: "c) sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege, pentru judecarea cauzelor, precum şi exercitarea căilor de atac conform legii în cauzele privind infracţiunile date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; d) participarea la şedinţele de judecată în cauzele pentru care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au sesizat instanţele de judecată ori au exercitat căile de atac ori în care, potrivit legii, participarea procurorului este obligatorie în raport cu infracţiunile date de prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa direcţiei".

În cauză, reclamanţii funcţionează în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Neamţ, instituţie organizată în circumscripţia teritorială a Tribunalului Neamţ, aflat în raza Curţii de Apel Bacău, conform prevederilor art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 78/2016.

Ca atare, Înalta Curte reţine că reclamanţii îşi exercită atribuţiile prevăzute de lege în aceeaşi rază teritorială cu instanţa la care litigiul pendinte urmează a fi soluţionat în primă instanţă, respectiv Tribunalul Neamţ.

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum este îndeplinită în speţă condiţia premisă, expusă anterior, înalta Curte constată că, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, operează prorogarea de competenţă în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă judecătorească de aceiaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş, învecinată Curţii de Apel Bacău, în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Neamţ, instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Neamţ, unde aceştia îşi desfăşoară activitatea.

De altfel, în cauză, prin încheierea din 25 aprilie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2017, în raport de excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi de Terorism din perspectiva dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Tribunalul Neamţ a pus în vedere reclamanţilor, prin adresă, să precizeze ia care dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Bacău, solicită declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în eventualitatea admiterii excepţiei.

Prin cererea formulată la data de 11 mai 2017, reclamanţii au menţionat că, în eventualitatea admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ, solicită declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia I civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2017.