Clerks' salary claims assigned to Prahova Tribunal as competent forum under Article 127 derogation.

Deliberând, asupra conflictului de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, sub nr. 379/116/2016, la data de 21 martie 2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ. şi RRR., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, au solicitat obligarea pârâţilor la plata lunară, începând cu data de 09 aprilie 2015, către fiecare reclamant, a unei indemnizaţii de încadrare şi a unor sporuri calculate conform art. 1 alin. (5), (1) din O.U.G. nr. 83/2014, adică la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii, grad, treaptă şi gradaţie.

Reclamanţii au mai solicitat actualizarea sumelor menţionate cu rata inflaţiei şi acordarea dobânzii legale penalizatoare până la data plăţii efective; au precizat că lucrează ca personal auxiliar în cadrul Tribunalului Bucureşti.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Călăraşi, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 30 iunie 2016, pronunţată în dosar nr. x/2016, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, având în vedere excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi faţă de faptul că niciunul dintre reclamanţi nu are domiciliul în raza sa de competenţă, a dispus disjungerea dosar nr. x/2016 în mai multe dosare, în funcţie de domiciliul fiecărui reclamant, în dosar nr. x/2016 având calitatea de reclamanţi: F., I., V., MM. şi HHH.

Prin sentinţa civilă nr. 787 din 29 septembrie 2016, pronunţată în dosar nr. x/2016, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, coroborate cu art. 269 alin. (2) din C. muncii, şi împrejurarea că reclamanţii au domiciliul pe raza de competenţă a Tribunalului Ilfov.

Pe rolul Tribunalului Ilfov dosarul a fost înregistrat la data de 26 octombrie 2016, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 1670 din 07 iunie 2017, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Ilfov a reţinut că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Bucureşti, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Pe rolul Tribunalului Prahova dosarul a fost înregistrat la data de 03 august 2017, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 3825 din 18 septembrie 2017, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

La adoptarea acestei soluţii, Tribunalul Prahova a reţinut că reclamanţii au domiciliul în judeţul Ilfov, având calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului Bucureşti. Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la Tribunalul Călăraşi care a declinat cauza în favoarea Tribunalului Ilfov, invocând dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, acesta din urmă instanţă declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei în baza art. 127 C. proc. civ.

De asemenea, Tribunalul Prahova a reţinut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, competenţa, din punct de vedere al legii speciale, ar fi aparţinut Tribunalului Ilfov (instanţa de domiciliu) sau Tribunalului Bucureşti (instanţa locului de muncă). Dispoziţia este instituită exclusiv în interesul reclamantului care poate alege între cele două instanţe.

Art. 127 C. proc. civ. instituie obligaţia reclamanţilor care au calitatea de grefieri de a sesiza orice instanţă de acelaşi grad (în speţă orice tribunal) din raza oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

S-a mai reţinut că norma sus evocată reprezintă o dispoziţie specială faţă de norma instituită în Codul muncii, justificată de necesitatea de a asigura aparenţa de imparţialitate în judecata unui litigiu în care au calitatea de parte şi este de ordine publică. Însă, deşi de ordine publică (putând fi, aşadar, invocată din oficiu de către instanţă), faţă de numărul mare de instanţe deopotrivă competente (având în vedere că sunt învecinate Curţii de Apel Bucureşti 5 curţi de apel, în raza cărora se găsesc 14 tribunale în total), este necesară opţiunea reclamantului.

Astfel, analizând actele dosarului, Tribunalul Prahova a reţinut că reclamanţii nu au formulat vreo opţiune în scris sau verbal în şedinţă în ceea ce priveşte alegerea ca instanţă competentă a Tribunalului Prahova. Or textul prevăzut la art. 116 instituie dreptul de a face această alegere, în favoarea reclamantului, nu a instanţei.

Prin urmare, această instanţă a statuat că, în lipsa opţiunii reclamantului, Tribunalul Ilfov nu putea stabili căreia din instanţele prevăzute la art. 127 C. proc. civ. să îi trimită cauza, tot astfel cum Tribunalul Călăraşi nu putea trimite cauza Tribunalului Ilfov.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte apreciază că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Prahova, în considerarea dispoziţiilor legale şi a argumentelor ce succed:

Prin acţiunea formulată de reclamanţii F., I., V., MM. şi HHH., care au domiciliul în judeţul Ilfov, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui conflict de muncă, de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială îşi au domiciliul sau locul de muncă reclamanţii, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Înalta Curte reţine că reclamanţii funcţionează în cadrul Tribunalului Bucureşti, având calitatea de personal auxiliar de specialitate.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Dispoziţiile alin. (3) prevăd că dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Or, norma legală în cauză reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, interzicând sesizarea instanţei competente dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

În acest sens sunt şi considerentele deciziei nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

În speţă, Înalta Curte constată că reclamanţii, care, potrivit menţiunilor cuprinse în tabelul anexat cererii de chemare în judecacă, domiciliază în raza teritorială a Tribunalului Ilfov, au locul de muncă la Tribunalul Bucureşti, ambele aflate în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată că operează prorogarea de competenţă în favoarea Tribunalului Prahova, instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2017.