Cult's bid to compel state recognition of disputed leadership and resumed subsidies fails; appeal rejected as unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 octombrie 2014, reclamantul Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română, prin reprezentant A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - Secretariatul de Stat pentru Culte: obligarea pârâtului să ia act de alegerea persoanelor care ocupă funcţii de conducere şi reprezentare în cadrul Cultului Creştin Biserica Evanghelică Română şi a personalului laic în cadrul Adunării Generale a Reprezentanţilor din 31 august 2013 şi confirmate prin Adunările din 07 decembrie 2013, 15 martie 2014, 28 iunie 2014; obligarea pârâtului la plata sprijinului financiar constând în indemnizaţiile de conducere pentru membrii Biroului executiv al Cultului Creştin Biserica Evanghelică Română, prin reluarea plăţilor; obligarea pârâtului la plata sumelor cu titlu de sprijin financiar pentru indemnizaţiile de conducere pentru membrii Biroului executiv al Cultului Creştin Biserica Evanghelică Română, aferent perioadei aprilie 2014 la zi; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1.231 din 30 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

- respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - Secretariatul de Stat pentru Culte şi intervenientele Biserica B., Biserica C., Biserica D., Biserica E., Biserica F., Biserica G. Argeş şi Biserica H. - Dâmboviţa;

- admite cererile de intervenţie voluntară accesorie formulate în favoarea pârâtului de intervenienţii Biserica B., Biserica C., Biserica D., Biserica E., Biserica F., Biserica G. Argeş şi Biserica H. - Dâmboviţa.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1.231 din 30 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8, solicitând casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acţiunii şi respingerii cererilor de intervenţie accesorie formulate în favoarea pârâtului.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la primul capăt de cerere al acţiunii deduse judecăţii şi că sentinţa recurată este nemotivată sub acest aspect.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Prima instanţă nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 6 coroborate cu art. 4 alin. (1) pct. 14 şi 18 din H.G. nr. 44/2013, care statuează prerogativele Secretariatului de Stat pentru Culte de a lua act de numirea sau alegerea personalului cultelor în vederea alocării sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului, şi de a gestiona resursele financiare publice alocate pentru completarea fondurilor necesare salarizării personalului clerical şi neclerical.

În contextul în care urmare a alegerilor din 31 august 2013, prin adresa din 02 septembrie 2013, a comunicat autorităţii publice pârâte rezultatul alegerilor, pentru a se lua act de rezultatele acestora, în temeiul art. 4 din H.G. nr. 44/2013, este evident că există o legitimitate a Biroului executiv în funcţie, compus din domnii A., I. şi J.

Instanţa de fond legitimează măsurile dispuse de Secretariatul de Stat pentru Culte prin contestarea alegerilor, fără a exista o reglementare legală care să permită acestei autorităţi publice să ignore măsurile luate de organele interne ale unui cult, fie că este vorba de măsuri ce ţin de doctrină sau este vorba de sancţiuni şi alte probleme de organizare. Chiar dacă prima instanţă nu a reţinut problema doctrinară drept cauză a măsurilor dispuse de Secretariatul de Stat pentru Culte, contrariul rezultă din întregul material probator.

Referitor la capetele de cerere privind sistarea sprijinului financiar, prin Legea nr. 284/2010 s-a stabilit cadrul legal prin care se determină, în concret, pe categorii de personal, cuantumul sprijinului financiar pe care îl primeşte personalul clerical/neclerical al cultelor recunoscute, anual fiind bugetate sumele care reprezintă acest sprijin financiar.

În prezent, nu există nicio prevedere legală care să precizeze în ce condiţii statul poate retrage sprijinul pentru salarizarea unui cleric sau laic angajat al unui cult, acest aspect fiind un argument care susţine netemeinicia măsurilor luate de Secretariatul de Stat pentru Culte.

4. Apărările formulate în cauză

În faza procesuală a recursului, au fost înregistrate la dosar cererile de intervenţie accesorie în favoarea recurentului-reclamant, formulate de Biserica B. Târgovişte, Biserica B. Bucureşti, Bisericile din localităţile Coteşti, Pietroşani, Schitu Goleşti, Albeştii de Muscel, Burduca, Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel, Piteşti, Miceşti, Ploieşti, Predealu-Sărat, Lupărie, Teleşti, Giurgiu, Sihlea, Vălenii de Munte, Albeştii de Argeş, Berceni, Vlad Ţepeş, Pădureni, Bădeşti, Teiş, Gura Viţioarei, Brăteşti, Siliştea Snagovului, Pucioasa, Boldeşti Scăieni, Brăneşti, Doiceşti, Brezoaele, Ghimpaţi, Slătioare, Făget, Bradu, Bascov, Corbi Mari, Izvoare, Buftea, Dragomireşti, Zurbaua, Bâldana, Valea Oiasca, Săbăreni, Bughea de Jos, Lereşti, Găiseni, Ghineşti, Săteni, Pietrari, Dumireşti, Cândeşti, Titeşti, Bîrla, Gura Şuţi, Broşteni, Toculeşti, Titu, Răţoaia, Cornăţelu, Vulcana Băi, Babele, Bela, Bădeni, Bughea de Sus, Braşov, Săveşti, Malu Spart, Hinova, Corlăţel, Stăneşti-Poduri, Gruia, Herneacova, Dealu, Oeşti-Ungureni, Tigveni, Rotunda, Utvin, Timişoara, Drobeta Turnu Severin, Însurăţei, Murgileşti, Galaţi, Ostrovu Corbului, Palanca, Gorgota, Loloiasca, Gherghiţa, Câmpina, Brăila, Bărăganu, Lanurile, 2 Mai, Măgurele, Braniştea şi Centrul de Educaţie Creştină.

Intimatele-interveniente Biserica B. Bucureşti, Biserica C. Bucureşti, Biserica D. Bucureşti, Biserica E. Bucureşti, Biserica F. Bucureşti, Biserica G. Argeş şi Biserica H. - Dâmboviţa, au formulat întâmpinare în cauză, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte a depus întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 18 octombrie 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, în consecinţă, a constatat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând actele dosarului şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu preliminar, se constată că, deşi a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a expus critici care se încadrează numai în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentinţa atacată va fi analizată din perspectiva acestui din urmă motiv de casare, aspect reţinut şi prin raportul întocmit în cauză, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Distinct de această constatare, instanţa de control judiciar reţine că recurentul-reclamant a înţeles să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, numai în raport de primul capăt de cerere al acţiunii deduse judecăţii, susţinând că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui petit, precum şi faptul că hotărârea este nemotivată sub acest aspect.

Aceste susţineri ale recurentului-reclamant nu pot reţinute, din analiza considerentelor sentinţei rezultând că judecătorul fondului a expus argumentele care l-au determinat să respingă cererea de chemare în judecată, şi implicit, primul petit al acţiunii introductive de instanţă, argumentele prezentate raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În contextul arătat, faptul că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia instanţei, nu poate conduce la concluzia că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra primului capăt de cerere al acţiunii sau că hotărârea este nemotivată în privinţa soluţiei date acestui petit.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Critica recurentului-reclamant potrivit căreia, în mod greşit prima instanţă nu a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 6 coroborat cu art. 4 alin. (1) pct. 14 şi 18 din H.G. nr. 44/2013, este neîntemeiată.

Procedând la stabilirea stării de fapt deduse judecăţii, în mod corect instanţa de fond a constatat, pe baza materialului probator administrat în cauză, existenţa a două grupări în cadrul Cultului Creştin Biserica Evanghelică Română, pe fondul divergenţelor manifestate între membrii acestui cult în privinţa alegerii organelor reprezentative de conducere, fapt ce a condus la existenţa, în paralel, a două Birouri executive ale Bisericii Evanghelice Române, care, fiecare în parte, consideră că reprezintă interesele bisericii în relaţiile cu statul sau cu terţe persoane şi în acelaşi timp, contestă legitimitatea celuilalt organ de conducere.

În acest sens, se constată că prin adresa din 02 septembrie 2013, recurentul-reclamant a comunicat Secretariatului de Stat pentru Culte faptul că la data de 31 august 2013, a avut loc. Adunarea generală a reprezentanţilor, care a anulat alegerile desfăşurate în perioada 20 iulie 2013 - 02 august 2013 şi a ales Biroul executiv compus din domnii A., I. şi J., solicitându-i autorităţii publice pârâte să ia act de componenţa acestui Birou executiv, potrivit art. 4 din H.G. nr. 44/2013.

Pe de altă parte, prin adresa comunicată intimatului-pârât la data de 09 septembrie 2013, a doua grupare din cadrul Bisericii Evanghelice Române a adus la cunoştinţă că în urma alegerilor desfăşurate în perioada 20 iulie 2013 - 02 august 2013, a fost ales un nou Birou executiv compus din domnii K. (în calitate de prim-delegat), L. şi M.

Rezultă astfel că membrii Biroului executiv aleşi în urma Adunării generale din data de 31 august 2013, precum şi persoana desemnată drept reprezentant legal al Cultului, în calitate de prim-delegat, domnul A., sunt contestate de o parte a membrilor cultului, inclusiv de către membrii intimatelor-interveniente din prezenta cauză, aspect ce reiese, cu evidenţă, din cuprinsul cererilor de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului, formulate în primă instanţă.

De asemenea, divergenţele existente între membrii Cultului în privinţa alegerii organelor reprezentative de conducere, reiese şi din conţinutul cererilor de intervenţie accesorie în favoarea recurentului-reclamant, formulate în etapa procesuală a recursului, prin care se contestă membrii Biroului executiv ales la data de 07 septembrie 2013 şi persoana desemnată în calitate de prim-delegat, domnul K.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, potrivit cărora intimatul Secretariatul de Stat pentru Culte trebuia să ia act de rezultatul alegerilor comunicat prin adresa din 02 septembrie 2013, fără a avea competenţa de a analiza problemele din cadrul Cultului, se constată că, în raport de existenţa celor două grupări din cadrul Bisericii Evanghelice Române, care, fiecare în parte, afirmă legitimitatea propriului Birou executiv şi contestă procedura de alegere a membrilor care compun Birou executiv al celeilalte facţiuni, autoritatea publică pârâtă s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a recunoaşte conducerea reală a Cultului şi pe cale de consecinţă, de a da curs solicitării formulate de reclamant.

Instanţa de control judiciar constată că aceste argumente se regăsesc în considerentele sentinţei recurate, apreciindu-se că, în raport de motivele de fapt şi de drept care au îndreptăţit judecătorul fondului să respingă primul capăt de cerere al acţiunii deduse judecăţii, nu se impune ca în efectuarea acestei analize să se facă trimitere la normele legale care statuează în privinţa compunerii Biroului executiv şi a modalităţii în care autorităţile publice iau act de această componenţă, conform prevederilor H.G. nr. 629/2008.

În condiţiile arătate, în acord cu opinia exprimată de prima instanţă, se reţine că, pe fondul divergenţelor manifestate în cadrul Cultului cu privire la membrii aleşi în Biroul executiv şi la persoana desemnată în calitate de reprezentant legal al Cultului, divergenţe care au creat incertitudine în privinţa persoanelor îndreptăţite a fi destinatarii finali ai sprijinului financiar prevăzut de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, în mod justificat intimatul-pârât a procedat la sistarea acordării acestui sprijin.

În consecinţă, motivul pentru care s-a sistat acordarea sprijinului financiar în discuţie nu îl constituie disensiunile de ordin doctrinar din cadrul Cultului, ci contestarea procedurii de alegere a organului statutar de conducere al Cultului, context în care, până la lămurirea în cadrul Cultului a divergenţelor dintre membrii acestuia, măsura dispusă de intimatul-pârât este una justificată şi nu poate fi interpretată ca reprezentând un act de imixtiune în activitatea Cultului.

Este necontestat faptul că terţii au obligaţia de a recunoaşte şi respecta măsurile interne adoptate de fiecare cult însă, în speţă, nu se poate reţine încălcarea de către intimatul-pârât a principiului autonomiei Cultului, în condiţiile în care, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, sprijinul financiar se acordă pentru salarizarea personalului clerical aflat la conducerea cultului iar modul de utilizare a acestor fonduri alocate de la bugetul de stat este supus controlului Secretariatului de Stat pentru Culte, conform art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În raport de toate aceste argumente reţinute de judecătorul fondului în susţinerea lipsei de temeinicie a cererii de chemare în judecată, la care, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de control judiciar a achiesat, afirmaţiile recurentului-reclamant referitoare la faptul că intimatul-pârât nu a emis un act administrativ prin care să dispună măsura de sistare a acordării sprijinului financiar, nu fac dovada refuzului nejustificat de plată a acestui sprijin, cu atât mai mult cu cât, măsura respectivă a fost comunicată prin mai multe adrese emise de autoritatea publică pârâtă, necontestate în cauză de către reclamant.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română, ca nefondat.

Totodată, având în vedere că soluţia pronunţată asupra cererii principale condiţionează soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de intervenţie voluntară accesorie, urmează ca în cauză, în raport de soluţia pronunţată cu privire la cererea de recurs, să fie respinse, ca neîntemeiate, cererile de intervenţie accesorie, formulate în favoarea recurentului-reclamant în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română împotriva Sentinţei civile nr. 1.231 din 30 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererile de intervenţie accesorie formulate în favoarea recurentului-reclamant Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română, ca neîntemeiate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2018.

Procesat de GGC - ED