Statutory fine for non-execution of judgment against public authority ceases when compliance occurs before appellate review

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09 decembrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, precum şi cu conducătorii celor două autorităţi publice - B. şi C., a solicitat: aplicarea în sarcina conducătorilor celor două autorităţi publice a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru fiecare, cu începere de la data comunicării încheierii şi până la data executării dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 69/2011, pronunţată în Dosarul nr. x/36/2008 al Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă; acordarea către reclamantă a unor penalităţi, în cuantumul procentual minim, indicat de prevederile art. 905 C. proc. civ.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 13 martie 2015, reclamanta a precizat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâta D., în calitate de conducător al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (fostul Minister al Mediului şi Schimbărilor Climatice).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 31 din 6 iulie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect, invocate de pârâţi, a admis în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, D. şi C., a aplicat pârâţilor C. şi D., o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere de la data comunicării hotărârii şi până la data executării (pentru fiecare) şi a obligat pârâţii C. şi D. la plata către reclamantă a unor penalităţi de 100 lei/zi întârziere pentru fiecare, de la data comunicării hotărârii şi până la data executării.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 31 din 6 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii C. - prim-ministru al Guvernului României, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi D. - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

3.1. Pârâtul C. - prim-ministru al Guvernului României, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei atacate, şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

În susţinerea recursului, pârâtul a arătat că instanţa de fond nu a procedat la determinarea certă a obligaţiilor pe care le au pârâţii în legătură cu executarea Sentinţei civile nr. 69/2011, caz în care, ar fi observat că îndeplinirea obligaţiilor de către Guvernul României era condiţionată, intrinsec, de îndeplinirea prealabilă a obligaţiei de către Ministerul Mediului, autoritate de specialitate care avea mijloacele de a analiza şi elabora actul administrativ privind reglementarea situaţiei supuse discuţiei, care ulterior urma să fie supus aprobării, în şedinţa de Guvern.

Guvernul României, la cererea reclamantei, a solicitat Ministerului Mediului, în mod repetat, găsirea unei soluţii de stingere a obligaţiei, motiv pentru care, sancţiunea amenzii aplicată conducătorului autorităţii publice centrale apare ca injustă şi nelegală, întrucât nu există elementul culpei/vinovăţiei.

Într-o altă critică, recurentul-pârât a susţinut că legea prevede că amenda se aplică conducătorului autorităţii publice obligate, iar Guvernul României este un organ colegial, fără personalitate juridică şi patrimoniu propriu, astfel încât, despăgubirea reclamantei din bugetul acestei autorităţi este irealizabilă, Guvernul nedispunând de buget propriu. De asemenea, neexecutarea hotărârii se datorează şi culpei reclamantei, care a iniţiat demersurile de executare silită cu întârziere.

Recurentul-pârât a mai arătat că solicitarea de aplicare a amenzii şi penalităţilor de întârziere pentru imposibilitatea de executare a hotărârii judecătoreşti, începând cu data comunicării hotărârii, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 905 C. proc. civ. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat stabilirea acestor măsuri pentru un interval de timp ce excede sferei de aplicabilitate a H.G. nr. 60/2008, ipoteză în care, cererea de chemare în judecată este nefondată.

Mai mult, solicitarea reclamantei este neîntemeiată, având în vedere că: nu a fost dovedită existenţa efectivă şi certă a pretinsului prejudiciu generat de neexecutarea hotărârii, nu a fost dovedită îndeplinirea obligaţiilor ce reveneau reclamantei, nu s-a dovedit că reclamanta a comercializat sau ar fi reuşit să comercializeze certificatele deja alocate, nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între pretinsul refuz de neexecutare a Sentinţei civile nr. 69/2011 şi pretinsul prejudiciu şi nu s-a dovedit culpa Guvernului în neexecutarea sentinţei în cauză.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, (astfel cum s-a reţinut prin concluziile raportului întocmit în procedura de filtru), solicitându-se casarea, în parte, a sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

Recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că actualul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, D., a fost numit în această funcţie începând cu data de 17 decembrie 2014, iar de la acel moment a întreprins toate demersurile necesare punerii în aplicare a hotărârii judecătoreşti.

Urmare a acestor demersuri, a fost îndeplinită obligaţia stabilită prin Sentinţa civilă nr. 69/2011, fiind aprobată şi publicată în M. Of. nr. 569 din 29 iulie 2015, Hotărârea Guvernului nr. 611 din 28 iulie 2015 pentru modificarea pct. 8.2 nr. 149 din Planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, aprobat prin H.G. nr. 60/2008.

3.3. Recursul declarat de pârâta D. - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat (astfel cum s-a reţinut prin concluziile raportului întocmit în procedura de filtru), solicitându-se casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă a criticat formalitatea motivării hotărârii, arătând că instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 24 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 905 C. proc. civ., fără a face aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă a mai învederat faptul că a fost îndeplinită obligaţia stabilită prin Sentinţa civilă nr. 69/2011, fiind aprobată şi publicată în M. Of. nr. 569 din 29 iulie 2015, Hotărârea de Guvern nr. 611 din 28 iulie 2015 pentru modificarea pct. 8.2 nr. 149, din Planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, aprobat prin H.G. nr. 60/2008.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. SA a invocat, în principal, excepţia lipsei de interes a recursurilor, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

5.1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 05 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2017, constatând că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a cererilor de recurs.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte a luat act de transmiterea calităţii procesuale pasive de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la Ministerul Mediului, în raport de dispoziţiile art. 14 din O.U.G. nr. 1/2017.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Examinând cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de recurentul-pârât Ministerul Mediului, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauza care formează obiectul dosarului nr. x/36/2013*, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, în etapa rejudecării, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, a solicitat obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri în sumă de 160.554.332 lei, reprezentând despăgubirea cuvenită pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ anulat şi prin neexecutarea întocmai a obligaţiilor stabilite conform Sentinţei civile nr. 69 din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, irevocabilă, invocând în drept dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, acordă posibilitatea instanţei de judecată să decidă asupra oportunităţii suspendării judecării cauzei, în vederea unei bune administrări a actului de justiţie, însă, în speţă, nu este incidentă ipoteza prevăzută de acest text de lege pentru suspendarea facultativă, întrucât soluţia care urmează a se pronunţa definitiv în Dosarul nr. x/36/2013*, nu are nicio influenţă asupra dezlegării prezentului litigiu, în care problema de drept în discuţie o constituie aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca urmare a neexecutării obligaţiilor stabilite conform Sentinţei civile nr. 69 din 28 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, irevocabilă.

2. În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, analizând, cu prioritate, excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, constatând că prin sentinţa atacată a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât.

Or, conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Cum în cauză, interesul pârâtului Ministerul Mediului de a exercita recurs împotriva Sentinţei civile nr. 31/2015, prin care s-a respins acţiunea în contencios administrativ promovată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât, nu mai este actual, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes, cu consecinţa respingerii recursului declarat de pârâtul Ministerul Mediului, ca lipsit de interes.

Referitor la susţinerile intimatei-reclamante vizând excepţia lipsei de interes în privinţa recursurilor declarate de pârâţii C. - prim-ministru al Guvernului României şi D. - ministrul Mediului, instanţa de control judiciar apreciază că aspectele invocate de intimată vizând adoptarea H.G. nr. 611/2015, nu constituie argumente în susţinerea excepţiei în discuţie, ci apărări pe fondul cauzei, care urmează a fi avute în vedere la analiza motivelor de nelegalitate formulate de recurenţii-pârâţi.

3. Pe fondul cauzei, examinând actele dosarului şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii C. - prim-ministru al Guvernului României şi D. - ministrul Mediului, sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce urmează.

3.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu preliminar, se constată că, deşi a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta-pârâtă D. - ministrul Mediului, a expus critici care se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestor ultime motive de casare, aspect reţinut şi prin raportul întocmit în procedura de filtru, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Examinând criticile formulate de recurenta-pârâtă D. - ministrul Mediului, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din parcurgerea considerentelor sentinţei atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor formulate de părţi pe parcursul procesului, înlăturând, motivat, apărările prezentate de pârâţi în combaterea temeiniciei cererii de chemare în judecată, context în care, faptul că prima instanţă nu a analizat fiecare susţinere formulată de pârâta D. - ministrul Mediului sau a grupat aceste apărări pentru a răspunde prin considerente comune, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Instanţa de control judiciar apreciază că motivarea clară şi accesibilă a primei instanţe răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, întrucât din analiza cererilor de recurs formulate de pârâţii C. - prim-ministru al Guvernului României şi D. - ministrul Mediului, rezultă că acestea conţin critici similare, instanţa de control judiciar va proceda la examinarea în mod unitar a ambelor recursuri.

La pronunţarea soluţiei de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, apreciind că, prin raportare la dispozitivul titlului executoriu (Sentinţa civilă nr. 69 din 28 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/36/3008, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4.399 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal), pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina lor şi nu se justifică întârzierea în executarea titlului executoriu.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 instituie, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorităţii publice pentru executarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa, şi de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică, drept sancţiune a atitudinii de pasivitate manifestate de autoritatea publică şi de conducătorul acesteia.

Prin Decizia nr. 1.566/2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, stabilind că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, în şedinţa de Guvern din data de 28 iulie 2015, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, reprezentat prin D. - ministru, a înaintat propunerea de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea pct. 8.2 poziţia nr. 149, din Planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, aprobat prin H.G. nr. 60/2008, conform dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 69/2011, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4399/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Hotărârea de guvern a fost aprobată în şedinţa din 28 iulie 2015 şi publicată în M. Of. nr. 569 din data de 29 iulie 2015, cu nr. 611/2015, sub titlul "Hotărâre pentru modificarea pct. 8.2 nr. 149 din Planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, aprobat prin H.G. nr. 60/2008."

Conform prevederilor acestui act normativ, se modifică pct. 8.2 poziţia nr. 149 din Planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, în sensul alocării către intimata-reclamantă A. SA a unui număr de 5.956.405 certificate.

Înalta Curte reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, funcţionează ca un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii, ca garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie. Prin reglementare, caracter şi scop, acestea presupun, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte sancţionarea conducătorului autorităţii publice.

Or, în speţă, deşi punerea în executare a titlului executoriu a intervenit ulterior pronunţării sentinţei recurate, obligaţia a fost îndeplinită anterior judecării prezentei căi de atac, context în care, caracterul de mijloc de constrângere al dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu mai subzistă.

În raport de aspectele reţinute anterior, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenţii-pârâţi, vizând lipsa de temeinicie a cererii deduse judecăţii.

3.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâţii C. - prim-ministru al Guvernului României şi D. - ministrul Mediului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecând cauza, va respinge, ca neîntemeiată, cererea îndreptată împotriva acestor pârâţi, urmând a menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de recurentul-pârât Ministerul Mediului, ca neîntemeiată.

Admite excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului împotriva Sentinţei civile nr. 31 din 06 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Admite recursurile declarate de pârâţii C. - prim-ministru al Guvernului României şi D. - ministrul Mediului împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge cererea îndreptată împotriva pârâţilor C. - prim-ministru al Guvernului României şi D. - ministrul Mediului, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2018.

Procesat de GGC - ED