Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4091/2017 AI generated

Inadmissibility of appeal against final contraventional decision under civil procedure statute

Case Number Decizia nr. 4091/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal’s decision that upheld the traffic contravention fine in force. The case involved a challenge to a traffic contravention protocol issued by a national road administration company; the lower court had initially annulled the protocol, but the appellate court reversed this, upholding the fine. The Supreme Court held that the appeal was inadmissible because the underlying dispute concerned a contraventional matter subject to specific procedural rules, and the appellant attempted to invoke the ordinary civil appeal (recurs) against a decision that did not fall within the category of judgments eligible for such a remedy under the General Provisions of Civil Procedure. The decisive legal basis included Articles 457(1) and 483(1) of the Code of Civil Procedure, which restrict the scope of the appeal remedy to first-instance judgments rendered without right of appeal or appellate judgments, thereby excluding the subject matter of this contraventional challenge from admissibility under that specific procedural route.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final contraventional decision under civil procedure statute: Or, în speţă, recurentul A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, fiind definitivă, ceea ce este inadmisibil.

Keywords

AI generated
traffic contravention Civil Procedure Code procedural issues matter in dispute excluded cases appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin plângerea înregistrată sub numărul 29/328/2014, pe rolul Judecătoriei Turda, la data de 7 ianuarie 2014, petentul A. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R 13, nr. 0181230 din 2 decembrie 2013, încheiat de CNADNR SA B., solicitând anularea acestuia.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 781 din 28 aprilie 2014, Judecătoria Turda a admis plângerea formulată de petentul A., a anulat, în întregime procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R 13 nr. 0181230 din 2 decembrie 2013, încheiat de CNADNR SA - B..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - B. .

1.3. Soluţia instanţei de apel

Prin Decizia nr. 830/A/2014 din 14 octombrie 2014, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat de CNADNR împotriva Sentinţei nr. 781 din 28 aprilie 2014, pronunţată în dosar nr. x/2014 al Judecătoriei Turda, pe care a modificat-o în întregime, în sensul că a respins plângerea contravenţională formulată de Trifan Ovidiu împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria R 13, nr. 0181230 din 2 decembrie 2013, încheiat de CNADNR SA B..

1.4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A..

2. Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând cererea de recurs, raportat la înscrisurile cauzei şi dispoziţiile legale incidente, constată recursul inadmisibil, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta", iar art. 483 alin. (1) arată că sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege."

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că obiectul recursului îl pot face doar hotărârile primei instanţe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanţei de apel, fiind delimitată, astfel, expres şi exclusiv, categoria hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul căii de atac a recursului.

Or, în speţă, recurentul A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, fiind definitivă, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Deciziei nr. 830/A din 14 octombrie 2014 a Tribunalului Cluj, secţia mixtă contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2017.