Negative jurisdictional conflict resolved: Brașov court to hear electricity-meter contravention fine challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by establishing that the territorial competence to hear the petitioner's administrative challenge against a contravention fine lies with the Brașov District Court, favoring the petitioner, and this ruling is definitive. The dispute arose from a challenge to a contravention report issued by the legal metrology authority, which fined the petitioner for failing to ensure the legality of measurement instruments (electricity meters) per Article 24(1) of Government Ordinance No. 20/1992, with the lower courts differing on whether jurisdiction lay at the place of the petitioner's registered office or where the meters were found. Decisively, the court held that for an omission-based contravention, the offense is deemed committed at the place where the obligation should have been fulfilled, i.e., the petitioner's registered office in Brașov, so under Article 32(1) of Government Ordinance No. 2/2001 and procedural rules, that court must hear the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict resolved: Brașov court to hear electricity-meter contravention fine challenge: The dispute arose from a challenge to a contravention report issued by the legal metrology authority, which fined the petitioner for failing to ensure the legality of measurement instruments (electricity meters) per Article 24(1) of Government Ordinance No. 20/1992, with the lower courts differing on whether jurisdiction lay at the place of the petitioner's registered office or where the meters were found. Decisively, the court held that for an omission-based contravention, the offense is deemed committed at the place where the obligation should have been fulfilled, i.e., the petitioner's registered office in Brașov, so under Article 32(1) of Government Ordinance No. 2/2001 and procedural rules, that court must hear the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed as the basis for the High Court to rule on the negative conflict of jurisdiction and establish the competent court.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, la data de 17.01.2017, sub nr. dosar nr. x/2017, petenta SC A. SA a formulat plângere împotriva procesului verbal din 14 decembrie 2016 încheiat de intimatul Biroul Român de Metrologie Legală, prin care a solicitat anularea procesului verbal şi exonerarea sa de plata amenzii contravenţionale.
2. Hotărârea primei instanţe sesizate
Prin sentinţa civilă nr. 5816 din 6 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar nr. x/2017 s-a declinat în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta SC A. SA, în contradictoriu cu intimatul Biroul Român de Metrologie Legală, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei din 14.12.2016, reţinând că art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 este o normă atributivă de competenţă absolută, de ordine publică, astfel cum rezultă din prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2805 din 11 octombrie 2017 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu şi s-a declinat în favoarea Judecătoriei Braşov competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulată de către petenta SC A. SA, în contradictoriu cu intimatul Biroul Roman de Metrologie Legala.
În temeiul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., s-a constatat conflictul negativ de competenţă.
A fost suspendată judecata şi s-a trimis cauza în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Miercurea Ciuc a reţinut că, în cauză, a fost constatată o contravenţie constând într-o faptă omisivă, şi anume, neîndeplinirea de către petentă a obligaţiei de a asigura legalitatea mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal. În această situaţie, locul săvârşirii contravenţiei este sediul operatorului economic şi nu locul în care au fost depistate contoarele în legătură cu care societatea este acuzată că nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, mai ales că acestea trebuie îndeplinite înainte de punerea în funcţiune/utilizare a mijloacelor de măsurare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (134) şi (135) alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie anularea Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 14.12.2016 emis de Biroul Român de Metrologie Legală, prin care petenta SC A. SA a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru fapta prevăzută de art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 20/1992.
A stabili locul săvârşirii contravenţiei ca element de determinare a competenţei teritoriale înseamnă a statua asupra conţinutului contravenţiei cu consecinţa identificării locului săvârşirii ei.
Contravenţia, în raport cu care a fost aplicată amenda contravenţională, este cea prevăzută de art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, potrivit căruia "Persoanele fizice sau juridice care utilizează ori încredinţează spre utilizare, în calitate de proprietar, mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal sunt obligate să asigure legalitatea acestora şi să le declare, înainte de punerea în funcţiune/utilizare, Biroului Român de Metrologie Legală, pentru asigurarea controlului metrologic."
Prin Procesul-verbal din 14 decembrie 2016 contestat în speţă, petenta SC A. SA, având sediul în municipiul Braşov, a fost sancţionată pentru lipsa Buletinelor de verificare metrologică a contoarelor pentru energie electrică reactivă, ce au fost identificate în localităţile Miercurea Ciuc şi Gheorgheni, jud. Harghita.
Prin urmare, subiectul calificat al contravenţiei constatate este societatea în cauză, iar fapta constă într-o omisiune, respectiv o inacţiune, iar nu într-un act comisiv, într-o acţiune. Or, faptele săvârşite prin omisiune se consumă în momentul în care obligaţia trebuia a fi executată, dar nu a fost îndeplinită, respectiv în locul în care societatea, subiect activ, îşi are sediul.
Aşadar, locul săvârşirii contravenţiei este locul unde petenta ar fi trebuit să facă demersurile pentru intrarea în legalitate.
Având în vedere diferenţa dintre locul săvârşirii faptei şi locul constatării faptei, precum şi faptul că locul săvârşirii faptei omisive este sediul SC A. SA, proprietar al contoarelor de energie electrică reactivă supuse controlului metrologic, instanţa reţine că în speţa dedusă judecăţii competenţa teritorială trebuie a fi stabilită în funcţie de sediul acesteia.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe petenta SC A. SA în contradictoriu cu intimatul Biroul Român de Metrologie Legală în favoarea Judecătoriei Braşov.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2017.