Eligibility for excise tax restitution: mandatory production of community license copies at time of application under lex specialis
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the Romanian Road Authority, quashed the lower court's judgment, and dismissed the economic operator’s claim as unfounded, thereby upholding the administrative decision that refused the applicant's registration. The dispute concerned a challenge to an administrative act denying the inclusion of 17 commercial vehicles in the register of eligible vehicles for excise tax restitution, with the applicant arguing that the authority had unjustifiably refused to process the request. The Supreme Court reversed the first-instance decision based on the doctrine of *lex specialis*, holding that Government Ordinance No. 537/2014, rather than the general fiscal code provisions, governed the eligibility criteria. The decisive legal basis was Article 5(1)(c) of the special ordinance, which required applicants to hold conforming copies of community licenses for the vehicles at the time of submitting the registration application; since the applicant failed to prove the existence of these licenses on the submission date, the authority’s refusal was legally justified and did not constitute an unjustified refusal under administrative litigation law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 176 din Legea nr. 571/2003, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Eligibility for excise tax restitution: mandatory production of community license copies at time of application under lex specialis: * În mod greşit, prima instanţă a considerat că sunt aplicabile în cauză prevederile O.U.G. nr. 14/2014 pentru completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în condiţiile în care aceasta este legea generală, iar H.G. nr. 537/2014 cuprinde norme cu caracter special referitoare la condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor; prin urmare, a fost încălcat principiul specialia generalibus derogant.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Acţiunea judiciară
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 203/57/2015, reclamanta S.C. "Agrotransport" S.A. Alba Iulia a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Rutieră Română, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea:
adresei nr. 489 din 07 ianuarie 2015 prin care pârâta i-a respins cererea de înscriere în Registrul vehiculelor şi operatorilor economici eligibili în vederea restituirii de accize pentru mijloacele de transport având numerele de înmatriculare în circulaţie IF-04-EWE; IF-04-EWF; IF-04-EWG; IF-04-FEI; IF-04-FEJ; IF-04-PYC; IF-04-PYD; IF-99-DMO; IF-04-EFL; IF-04-FEG; IF-04-FEH; IF-04-ELR; IF-04-EPD; IF-04-PYB; IF-04-AYL; AB-08-ARC şi AB-04-YRV, pentru motivul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014;
adresei nr. 3021 din 03 martie 2015 prin care pârâta i-a respins contestaţia administrativă înregistrată în evidenţele sale la data de 04.02.2015.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 142 din 10.07.2015, a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a obligat pârâta să emită decizia de aprobare a cererii formulată de reclamantă privind înregistrarea în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili în vederea restituirii de accize pentru vehiculele proprietatea acesteia având următoarele numere de înmatriculare în circulaţie: IF-04-EWE; IF-04-EWF; IF-04-EWG; IF-04-FEI; IF-04-FEJ; IF-04-PYC; IF-04-PYD; IF-99-DMO; IF-04-EFL; IF-04-FEG; IF-04-FEH; IF-04-ELR; IF-04-EPD; IF-04-PYB; IF-04-AYL; AB-08-ARC şi AB-04-YRV.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, care a solicitat casarea acesteia şi respingerea acţiunii reclamantei.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.
* În mod greşit, prima instanţă a considerat că sunt aplicabile în cauză prevederile O.U.G. nr. 14/2014 pentru completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în condiţiile în care aceasta este legea generală, iar H.G. nr. 537/2014 cuprinde norme cu caracter special referitoare la condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor; prin urmare, a fost încălcat principiul specialia generalibus derogant.
* Soluţia pronunţată în cauză nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014 care obliga intimata să deţină, la data formulării cererii către autoritatea competentă, copii conforme ale licenţelor comunitare pentru cele 17 vehiculele cerute a fi înregistrate în Registrul vehiculelor eligibile pentru restituirea de accize; în plus, nu au fost avute în vedere nici prevederile art. 9 alin. (2) din actul normativ anterior nominalizat.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prima instanţă a avut vedere atât normele de drept material incidente în cauză cât şi probatoriul administrat.
5. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 02.03.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 08.06.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
6. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă, în baza art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, are ca obiect verificarea legalităţii adresei nr. 489 din 07 ianuarie 2015 prin care recurenta-pârâtă i-a respins cererea de înscriere în Registrul vehiculelor şi operatorilor economici eligibili în vederea restituirii de accize pentru mijloacele de transport având numerele de înmatriculare în circulaţie IF-04-EWE; IF-04-EWF; IF-04-EWG; IF-04-FEI; IF-04-FEJ; IF-04-PYC; IF-04-PYD; IF-99-DMO; IF-04-EFL; IF-04-FEG; IF-04-FEH; IF-04-ELR; IF-04-EPD; IF-04-PYB; IF-04-AYL; AB-08-ARC şi AB-04-YRV.
Prima instanţă a admis acţiunea şi a obligat pârâta să procedeze la înregistrarea celor 17 vehicule deţinute de reclamantă în Registrul vehiculelor şi operatorilor economici eligibili, apreciind că partea respectă cerinţele de eligibilitate impuse de art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 14/2014, respectiv 04.04.2014.
Înalta Curte nu poate împărtăşi această soluţie, întrucât a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a cadrului normativ aplicabil.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în art. 2 alin. (1) lit. i), defineşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.
Adresa nr. 489 din 07 ianuarie 2015 a fost motivată de recurentă pe neîndeplinirea de către intimată a condiţiilor de eligibilitate reglementate de art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor.
Conform acestei dispoziţii normative: "Sunt considerate eligibile în sensul prezentei hotărâri vehiculele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) care sunt efectiv utilizate pentru transportul de mărfuri şi care deţin documentele prevăzute de lege pentru efectuarea transportului rutier de marfă, după cum urmează (…) c) în cazul vehiculelor deţinute de operatorii economici licenţiaţi în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene care acţionează pentru alte persoane, copie conformă a licenţei comunitare, definită la art. 3 pct. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, cu modificările şi completările ulterioare."
Aşadar, pot fi înscrise în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize vehiculele care sunt efectiv utilizate de solicitant în baza copiei conforme a licenţei comunitare.
Înalta Curte apreciază că este fundamentată critica recurentei în sensul că solicitantul trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate aflate în discuţie la momentul depunerii cererii la administratorul schemei de ajutor de stat.
Or, din actele dosarului, rezultă în mod indubitabil faptul că intimata-reclamantă nu avea copii conforme ale licenţelor comunitare pentru cele 17 vehicule nominalizate în acţiunea dedusă judecăţii la data de 11.12.2014, dată la care a formulat cererea de înscriere.
În atare situaţie, nu se poate reţine refuzul nejustificat al autorităţii recurente de a soluţiona cererea intimatei, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ.
În consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva Sentinţei nr. 142/2015 din 10 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantei S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.