Inadmissibility of reexamination petition against judgment annulled for lack of stamping
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for reexamination as inadmissible, thereby upholding the prior appellate decision that had annulled the appeal for lack of proper stamping. The dispute arose when a taxpayer company challenged an administrative tax decision, but its initial action was annulled as unstamped and its subsequent appeal to the High Court was itself annulled for the same procedural defect; the company then filed a reexamination petition against this final appellate ruling. The Court held that the petition was inadmissible because, pursuant to Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, judgments rendered on a lack of stamping (netimbrat) are not subject to any further appeal, and the principle of the legality of appellate routes (Article 457 of the Code of Civil Procedure) prohibits the use of procedural remedies not expressly provided by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 457 din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ; Inadmissibility of reexamination petition against judgment annulled for lack of stamping: Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalităţii căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de reexaminare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, anularea Deciziei nr. 589 din 29 august 2014 emisă de pârâtă şi a Deciziei nr. 29085 din 7 iulie 2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.
Prin sentinţa nr. 21/2015 din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost anulată ca netimbrată acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia nr. 563 din 16 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost anulat recursul formulat, ca netimbrat.
Cererea de reexaminare
Prin cererea depusă la data de 4 mai 2017 pe rolul Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, SC A. SRL a solicitat reexaminarea deciziei nr. 563 din 16 februarie 2017 pronunţată în dosar nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte constată că cererea de reexaminare formulată de petent este inadmisibilă, pentru argumentele ce urmează.
În cauza dedusă judecăţii se constată că prin decizia nr. 563 din 16 februarie 2017 pronunţată în dosar nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionat recursul formulat de SC A. SRL împotriva sentinţei nr. 21/2015 din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalităţii căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că în cauza de faţă SC A. SRL nu are deschisă calea de atac utilizată, respectiv a cererii de reexaminare a deciziei nr. 563 din 16 februarie 2017, pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care, potrivit art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de reexaminare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de reexaminare formulată de S.C. A. SRL împotriva deciziei nr. 563 din 16 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2017.