Securitate declassification: sufficiency of administrative surveillance and mail interception to establish the status of an agent who restricted fundamental human rights

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15 iulie 2014, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1026 din 8 aprilie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securităţii.

Curtea a reţinut că situaţia de fapt prezentată în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi al notei de constatare corespunde realităţii, fiind confirmată de înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, Curtea a constatat că pârâtul a avut gradul de locotenent major şi ulterior căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Harghita şi, în această calitate a desfăşurat activităţi prin care a îngrădit persoanei urmărite dreptul la viaţa privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice (art. 33 din Constituţia României din 1965).

Astfel, Curtea a constatat că pârâtul a participat activ la supravegherea informativă a studentului B. cetăţean român, de etnie maghiară, sub motiv că acesta fusese semnalat cu "relaţii suspecte cu cetăţeni străini cunoscuţi cu poziţie ostilă ţării noastre şi scrierea unor poezii cu conţinut tendenţios". Ulterior, pârâtul a solicitat structurii specializate a Securităţii interceptarea corespondenţei persoanei urmărite, în vederea identificării legăturilor persoanei urmărite cu alte persoane din ţară şi a comentariilor cu caracter duşmănos, precum şi interceptarea corespondenţei unui prieten al persoanei urmărite. Curtea a reţinut că măsurile de interceptare a corespondenţei au fost puse în executare, conform notelor de transcriere a corespondenţei interceptate.

Nu există dovezi ale susţinerilor pârâtului referitoare la "manifestările naţionalist-iredentiste şi autonomist-separatiste" ale persoanei. Din actele dosarului nu rezultă că B. ar fi fost urmărit pentru activităţi sau opinii anti-româneşti, iredentiste sau revizioniste; dimpotrivă, din chiar solicitările pârâtului de interceptare a corespondenţei rezultă că B. era urmărit pentru "comentarii cu caracter duşmănos" la adresa regimului comunist - acesta scrisese, de altfel, o poezie cu conţinut anti-comunist, dar avea şi preocupări non-politice, precum intenţia de a reînfiinţa un cenaclu literar şi de a susţine un recital de poezie în Ungaria.

În opinia Curţii nu este relevantă îndeplinirea de către pârât a obligaţiilor de serviciu, cu respectarea legii şi regulamentelor militare edictate de statul totalitar, dat fiind că dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu condiţionează existenţa calităţii de lucrător al Securităţii de respectarea sau nu a legislaţiei din perioada comunistă.

De asemenea, aprecierea existenţei unei încălcări a drepturilor omului nu se poate face în raport cu legi represive, creaţie a statului totalitar comunist. Aşa-zisele ameninţări la adresa siguranţei naţionale constituiau în fapt ameninţări la adresa regimului antidemocratic instaurat de partidul comunist.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate. Acesta a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Recurentul a arătat că instanţa de fond a depăşit limitele puterii judecătoreşti, prin încadrarea într-o categorie specială, aceea a lucrătorilor securităţii, că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor şi a dovezilor administrate de către reclamant, că prin activităţile desfăşurate înainte de 1989 dar şi după 1990, nu a încălcat, cu vinovăţie, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 5 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 6 noiembrie 2017, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul a invocat în mod generic motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 noul C. proc. civ., fără să-şi sistematizeze criticile în raport cu motivele de recurs menţionate.

În privinţa primului motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit motivului prevăzut la pct. 4 al art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti"

În conţinutul cererii de recurs nu au fost identificate susţineri referitoare la faptul că hotărârea pronunţată ar fi viciată în această modalitate, a includerii recurentului în categoria lucrătorilor securităţii.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului se circumscriu exclusiv motivului de recurs prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Se constată că recurentul, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond.

Astfel, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurentul-pârât reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că în speţă sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de lucrător al Securităţii.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. a) noţiunea de lucrător al Securităţii ca fiind orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiţii, instanţa de control judiciar reţine faptul că, într-adevăr, pârâtul a participat activ la supravegherea informativă a studentului B. cetăţean român, de etnie maghiară, sub motiv că acesta fusese semnalat cu "relaţii suspecte cu cetăţeni străini cunoscuţi cu poziţie ostilă ţării noastre şi scrierea unor poezii cu conţinut tendenţios". Ulterior, pârâtul a solicitat structurii specializate a Securităţii interceptarea corespondenţei persoanei urmărite, în vederea identificării legăturilor persoanei urmărite cu alte persoane din ţară şi a comentariilor cu caracter duşmănos, precum şi interceptarea corespondenţei unui prieten al persoanei urmărite. Curtea a reţinut că măsurile de interceptare a corespondenţei au fost puse în executare, conform notelor de transcriere a corespondenţei interceptate.

Având în vedere obiectul şi natura informaţiilor furnizate de pârât, în mod corect a apreciat Curtea de apel că acestea se referă la atitudini potrivnice regimului comunist, fiind vizată îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la liberă circulaţie, prevăzut de art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Astfel, recurentul-pârât a furnizat informaţii vizând probleme importante pentru Securitate, precum relaţiile cu cetăţenii străini. Aceste informaţii sunt privite ca potrivnice regimului şi considerate periculoase pentru securitatea acestuia, iar faptul că aceste atitudini ale unor terţi, cu privire la care pârâtul a informat securitatea, au fost considerate de aceasta din urmă ca utile este probat şi de valoarea operativă care le-a fost acordată.

Înalta Curte apreciază că furnizarea informaţiilor către organele de securitate a expus persoana în cauză unor consecinţe negative pentru sine, constând în supravegherea lui informativă şi, drept urmare, încălcarea dreptului la viaţa privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de lucrător al Securităţii.

Instanţa de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanţă juridică în cauza de faţă celelalte susţineri ale recurentului, de vreme ce, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale, se înscria în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau "drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară.

Mai mult, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţă personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice).

Aşa cum arată şi intimatul, demersul recurentului de a intercepta corespondenţa persoanelor urmărite constituie imixtiuni în viaţa privată a persoanelor semnalate şi îngrădirea dreptului la viaţă privată, ce nu poate fi justificată nici măcar de "apărarea intereselor statului român". Totodată, recurentul nu probează nici măcar prin prisma "îndeplinirii obligaţiilor de serviciu", legalitatea acţiunilor sale.

Rezultă deci cu necesitate faptul că acţiunea instrumentată împotriva domnului B. a fost una abuzivă, motivată de considerente politice, şi nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituţiei României din 1965, sau a regulamentelor militare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind motivată şi dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 1026 din 8 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT