Broadcasting fine for obscene content harmful to minors upheld; appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 iunie 2014, sub nr. x/57/2014 reclamanta SC A. SRL Alba Iulia a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în principal, anularea Deciziei nr. 370 din 20 mai 2014 emisă de pârât şi exonerarea societăţii de plata amenzii aplicate, iar în subsidiar, anularea parţială a Deciziei nr. 370 din 20 mai 2014 în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii cu somaţia publică de intrare în legalitate.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 253/2014 din data de 30 octombrie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 253/2014 din data de 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, criticând soluţia instanţei ca netemeinică şi nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu consecinţa admiterii acţiunii şi anularea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 370 din 20 mai 2014, în subsidiar solicitând anularea parţială a deciziei contestate în sensul înlocuirii amenzii cu somaţia publică.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, arătând că sancţionarea reclamantei cu amendă de 20.000 RON nu se justifică în raport cu gravitatea faptei, efectele acesteia, şi atitudinea adoptată de societate după săvârşirea faptelor în discuţie.

În opinia recurentei, dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nu au fost lezate, gravitatea faptelor şi efectele acestora nefiind în măsură să atragă sancţiunea aplicată.

A mai arătat recurenta că informaţia cu privire la sex prezentată minorilor, în conformitate cu recomandările unor studii de specialitate concretizate, de exemplu, în Ghidul privind educaţia sexuală elaborat de UNESCO, sau informaţia inclusă în programe educaţionale naţionale, cum este cel derulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, reprezintă un instrument util în stabilirea riscului de afectare a dezvoltării minorului expus la mesaj cu conţinut sexual.

Recurenta a apreciat că este falsă premisa potrivit căreia orice mesaj cu conţinut sexual poate prejudicia dezvoltarea fizică, mentală ori morală a minorilor.

Consideră recurenta că anumite mesaje cu conţinut violent sau sexual pot fi în măsură să genereze prejudicii doar atunci când sunt comunicate şi vizual. În acest sens, utilizarea expresiei "păpuşă gonflabilă" în prezenţa unui minor nu poate conduce la afectarea morală sau mentală a acestuia, câtă vreme expresia în sine nu este vulgară, iar nivelul de experienţă şi percepţie al minorului nu poate, la nivel cognitiv, să recreeze imaginea unei jucării sexuale.

Riscul producerii unui asemenea prejudiciu ar putea apărea în cazul în care expresia ar fi însoţită de imagini sau înregistrări video care să asocieze expresiei şi obiectul la care se referă.

În concluzie, deşi art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nu distinge cu privire la emisiunile televizate sau radiodifuzate, consideră recurenta că modalitatea de emisie prezintă importanţă în stabilirea existenţei sau inexistenţei unui risc cu privire la dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor şi trebuie să reprezinte un criteriu în evaluarea riscului.

S-a arătat că în cazul de faţă, chiar dacă sursa conexă este indicată ca existând pe diverse pagini de internet, ea nu este aptă să producă o astfel de conexiune între ceea ce se vede şi ceea ce se spune, în aşa fel încât minorul să fie afectat, deoarece apropieri de genul surprinse în imagini pot fi văzute de minori la tot pasul, inclusiv la părinţii săi, apropierea, iubirea, atracţia dintre oameni fiind obiect de învăţare încă de la vârsta de 5 ani, conform ghidului UNESCO.

Prin Decizia contestată, membrii consiliului au constatat că anumite programe ale B. au conţinut expresii licenţioase şi comentarii pe teme sexuale, având, prin urmare un conţinut nepotrivit în raport de ora de difuzare şi de natură a prejudicia dezvoltarea psihică, mentală şi morală a minorilor.

Or, având în vedere criteriile dezvoltate la punctele de mai sus, rezultă că afirmaţii cu tentă sexuală utilizată nu sunt nici pe departe apte să prejudicieze dezvoltarea psihică, mentală şi morală a minorilor, câtă vreme ghidul UNESCO ne arată că minorii cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani trebuie informaţi că oamenii se sărută, se îmbrăţişează, se ating şi au un comportament sexual unul faţă de celălalt pentru a-şi exprima grija, iubirea, apropierea fizică şi pentru a se simţi bine.

Prevederile legale aplicabile, respectiv art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, nu stabilesc criteriile în funcţie de care se determină care conţinut radiodifuzat poate afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor.

Plecând de la premisa că nu orice program cu un conţinut sexual conduce, de plano, la prejudicierea intereselor minorilor, criteriile în funcţie de care F. a apreciat că emisiunile analizate de Consiliul Naţional al Audiovizualului nu au un conţinut periculos pentru dezvoltarea normală a minorilor au avut în vedere nivelul minim de educaţie sexuală, de cunoştinţe şi de vocabular sexual pe care minorii îl au sau ar trebui să îl albă şi în funcţie de care conţinutul difuzat nu ar fi putut să genereze prejudicii acestora.

În opinia recurentei, instanţa de fond a apreciat greşit scopul pentru care societatea a prezentat elementele de mai sus, pentru că, prin existenţa lor, nu a încercat să demonstreze caracterul educativ al emisiunii, ci a încercat să dovedească că limitele abordării temelor sexuale în privinţa minorilor sunt mult mai largi decât standardele la care s-a raportat Consiliul Naţional al Audiovizualului când a emis Decizia sancţionată.

A apreciat recurenta că abordarea Consiliului Naţional al Audiovizualului şi a instanţei de fond este una exagerată şi nejustificată, nivelul de educaţie sexuală făcând să elimine impactul negativ asupra minorului prin care îşi justifică intimata decizia de sancţionare.

De asemenea, nu pot fi primite nici susţinerile instanţei de fond conform cărora marja de apreciere în privinţa persoanelor publice este una mai largă doar dacă informaţiile vizează interesul public.

Or, apreciază recurenta, emiterea unor judecăţi de valoare asupra comportamentului unor persoane publice, chiar şi la o petrecere privată, se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi în doza de exagerare şi provocare admisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În acelaşi sens, se arată că nu poate fi ignorat interesul publicului şi pentru viaţa privată a celor ce îi conduc, fiind de notorietate că o persoană publică va încerca să-şi construiască o imagine solidă şi prin prisma integrităţii vieţii private.

În fine, recurenta a arătat că în mod eronat a fost respinsă cererea de înlocuire a amenzii cu sancţiunea somaţiei publice, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, sancţiunea aplicată fiind una exagerată.

Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 18 mai 2016 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2017, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi l-a admis, în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimatul-pârât la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) noul C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare şi, în final, soluţiei asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susţinerile dezvoltate în motivarea acţiunii depuse în faţa primei instanţe.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate Decizia nr. 370 din 20 mai 2014, prin care intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a dispus amendarea reclamantei cu suma de 20.000 RON pentru încălcarea disp. art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi art. 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

În esenţă, prin actul atacat s-a constatat că în cadrul emisiunii "(...)", a postului de radio B., din data de 12 martie 2014, de la ora 20:00 moderatorul C. împreună cu jurnalistul D., din studio şi jurnalistul E., prin telefon, au comentat câteva poze postate de către acesta din urmă pe blogul său, cu titlul "Dezmăţ cu funcţionari ai Consiliului Judeţean Alba", folosind un limbaj injurios şi licenţios, cu conotaţii sexuale, de natură a afecta dezvoltarea mentală şi morală a minorilor, ţinând cont de faptul că această emisiune a fost difuzată şi în reluare în alte două zile, 17 şi 19 martie 2014, de la ora 13:05.

Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 504/2002, "Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată.

Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective."

Susţinerile reclamantei privind lipsa unor criterii pe baza cărora se determină riscul ca un program să prejudicieze dezvoltarea minorilor, au fost înlăturate în mod judicios de către prima instanţă, care, a reţinut că, deşi nu respectivele criterii nu sunt codificate în cuprinsul unui singur act normativ nu înseamnă că ele nu există sau nu sunt accesibile atât timp cât ele se regăsesc în legislaţia internă şi cea europeană, având în vedere Decizia nr. 220/2011 a Consiliului Naţional al Audiovizualului, dar şi de legislaţia europeană (Directiva 2010/13/UE).

Afirmaţia recurentei potrivit căreia discuţiile pe teme sexuale nu pot afecta de plano dezvoltarea fizică mentală şi morală a minorilor, nu poate constitui un argument în susţinerea nelegalităţii deciziei contestate.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că acest aspect nu are relevanţă în prezenta cauză întrucât, emisiunile supuse monitorizării nu au conţinut sfaturi pentru minori, scopul lor nefiind acela de a asigura o educaţie sexuală unei anumite categorii a publicului, astfel că abordarea legalităţii sancţiunii din această perspectivă este lipsită de utilitate.

De asemenea, susţinerile recurentei potrivit cărora abordarea diferenţiată a efectelor produse de mesajul vizual faţă de cel audio nu este de natură să exonereze furnizorul de servicii radiofonice de răspundere prin prisma prevederilor art. 39 alin. (2) întrucât, lipsa conţinutului vizual al mesajului poate să reducă efectele acestuia atunci când, prin conţinutul concret al limbajului folosit, conţinutul sexual este sugerat de o manieră subtilă, însă în speţă, repetarea obsesivă a expresiilor cu conţinut sexual nu face decât să augmenteze mesajul respectiv.

Contrar susţinerilor recurentei potrivit cărora abordarea Consiliului Naţional al Audiovizualului şi a instanţei de fond este una exagerată şi nejustificată pe motiv că nivelul de educaţie sexuală elimină impactul negativ asupra minorului, Înalta Curte reţine că recurenta a ales să difuzeze într-un interval orar accesibil tuturor categoriilor de public, emisiuni cu un conţinut licenţios, deşi era previzibil că abordarea unui subiect cu conotaţii sexuale putea genera derapaje de limbaj de natură să prejudicieze copiii, conducând la încălcarea prevederilor legale referitoare la protecţia minorilor.

Criticile recurentei vizând reţinerea eronată a nerespectării dreptului la imagine de către intimat şi de către instanţa de fond, nu pot fi primate.

În raport de elementele de fapt concrete şi probate în speţă, astfel cum au fost detaliate pe larg în considerentele sentinţei atacate, în mod corect prima instanţă a apreciat că modalitatea concretă de desfăşurare a unei petreceri, într-un cadru privat, la care participă un colectiv format din funcţionari publici şi alţi angajaţi ai unei autorităţi publice precum şi statutul social al acestora (căsătorit/necăsătorit) vizează aspecte ce ţin de viaţa privată a acestora şi exced interesului public.

Privit din această perspectivă, limbajul obscen şi licenţios folosit de către moderator şi invitaţii săi este apt să aducă atingere dreptului la propria imagine, depăşind limitele acceptabile ale criticii jurnalistice.

Referitor la motivul de recurs privind aplicarea greşită a art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, se constată că şi acesta este nefondat.

Şi din această perspectivă soluţia primei instanţe este temeinic motivată, judecătorul fondului reţinând corect că din raportul de monitorizare aflat la dosar, rezultă că, în anul precedent, prin Decizia nr. 194 din 30 aprilie 2013 Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat reclamanta cu somaţie publică pentru nerespectarea obligaţiei de acordare a dreptului la replică, iar prin Decizia nr. 121 din 14 martie 2013 Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat reclamanta cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, respectiv pentru transmiterea emisiunii "(...)" din 23 ianuarie 2013 cu încălcarea principiilor imparţialităţii şi echilibrului punctelor de vedere.

În acest context, este evident că amenda aplicată apare ca fiind corect individualizată, în condiţiile în care somaţia publică şi amenda de 10.000 RON din anul precedent s-au dovedit sancţiuni ineficace, iar persistenţa contravenţională este vădită.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul juridic al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 253 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2017.

Procesat de GGC - CT