Sufficiency of criminal referral to justify suspension of tax objection procedure under Art. 214(1)(a) of the Fiscal Procedure Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 februarie 2014, reclamanta SC A. a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 256 din 26 august 2013 emisă de ANAF - DGSC;

- obligarea ANAF - DGSC să soluţioneze contestaţia formulată de A. împotriva Deciziei de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă în baza raportului de inspecţie fiscală din 20 martie 2013 încheiat de DGAMC pentru suma de 62.509.843 RON (pct. 1 din Decizia nr. 256 din 26 august 2013).

- anularea Deciziei de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 şi a Raportul de inspecţie fiscală nr. x/20 martie 2013, pentru suma totală de 88.281.217 RON.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 135 din data de 23 ianuarie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. reprezentată prin lichidator judiciar B., prin practician în insolvenţă C. şi administrator special D., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor; a anulat Decizia nr. 256 din 26 august 2013; a obligat pârâta ANAF - DGSC să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă la 29.04.2013; a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/20.03.2013, ca inadmisibil.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.11.2014 prin care s-a respins cererea de suspendare a cauzei, pârâta Agenţia Naţională De Administrare Fiscală a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

În opinia recurentei, soluţia de respingere a cererii de suspendare a cauzei este greşită având în vedere că prin adresa din 31 iulie 2013 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie comunică Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor faptul că, prin rezoluţia din data de 12 iulie 2013, Dosarul x/2013 a fost conexat la cauza cu numărul x/P/2011, în prezent fiind efectuate acte de urmărire penală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, arătând că hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

A arătat recurenta că intimata se afla angrenată într-o serie de procese penale, aceasta formulând sistematic cereri de rambursare TVA, cereri care se află în diferite stadii în cercetare penală sau în judecată în faţa instanţelor penale. Astfel cu privire la relaţiile contractuale cu SC E. SRL există pe rolul instanţelor de judecată Dosarele penale nr. x/2011 şi y/2013, dosare în care reprezentanţii acestor societăţi comerciale au calitatea de inculpat.

Recurenta a susţinut că instanţa a aplicat greşit normele de drept material atunci când a dispus obligarea instituitei pârâte la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative cu privire la suma de 62.509.843 RON reprezentând TVA.

Instanţa de fond a considerat în mod greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile cuprinse în art. 214 lit. a) din C. proc. fisc. privind suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, atunci când exista indiciile săvârşirii unei infracţiuni.

Organele de inspecţie fiscală au transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, o copie a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/20 martie 2013 şi a Deciziei de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, pentru a sprijini efectuarea cercetărilor penale în cazul în care societatea verificată şi/sau societăţile furnizoare fac obiectul unor astfel de cercetări.

Recurenta învederează că, intre stabilirea obligaţiilor bugetare prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de reprezentanţii intimatei există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea contestaţiei în calea administrativă de atac.

Astfel, organul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. nu se poate pronunţa pe fondul contestaţiei administrative a societăţii mai înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale a cauzei.

Mai mult, soluţia data de Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor prin Decizia nr. 256 din 26 august 2013 este în concordanţă cu practica judiciară a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în privinţa litigiilor care privesc măsura suspendării soluţionării contestaţiei în calea administrativă de atac, dispusă de organul fiscal de soluţionare a contestaţiilor.

Din corespondenţa purtată de Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor cu instituţiile abilitate, a rezultat că sub nr. x/P/2013 a fost înregistrat dosarul de urmărire penală privind SC A., iar prin rezoluţia din data de 12.07.2013 acest dosar a fost conexat cu cauza nr. x/P/2011, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind efectuate acte de urmărire penală.

De asemenea, dosarele conexate nr. x/2013 şi y/2011 aflate în cercetare penală se află în strânsă legătură cu dosarele penale nr. x/2011 şi y/2013 aflate pe rolul instanţelor penale, dosare în care reprezentanţii acestor societăţi comerciale au calitatea de inculpat.

În opinia recurentei nu pot fi primite argumentele instanţei de fond precum că în momentul de faţă Dosarul nr. x/2011 a fost restituit DNA, neexistând rezoluţii de începere a urmăriri penale.

Pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, nu este necesara începerea urmăririi penale în cauză, ci trebuie îndeplinită condiţia ca organele de control fiscal să fi sesizat organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.

Recurenta a susţinut că tranzacţiile dintre intimata şi SC F. SRL au creat suspiciuni în sensul că au fost făcute controlat, în scopul de a înregistra TVA de rambursat în deconturile de TVA.

Societăţile şi-au reglat sumele înscrise în deconturi de TVA depuse la organele fiscale astfel încât să înregistreze TVA de rambursat sau sume foarte mici de TVA de plată. Soluţia organelor penale având o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii ce face obiectul contestaţiei formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală.

Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond şi cu privire la obligarea instituţiei la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative pentru suma de 88.281.217 RON, precizând că în mod corect organele de soluţionare a contestaţiei au respins ca nemotivată contestaţia administrativă a intimatei, instanţa de fond dispunând nelegal obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei.

Deşi în contestaţia administrativă intimata contestă suma de 78.359.147 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar, aceasta aduce argumente doar pentru TVA suplimentar în suma de 33.262.160 RON, care reprezintă taxa aferentă achiziţionării celor trei imobile, pentru restul de debit TVA (45.096.987 RON) şi de accesorii TVA (43.184.230 RON) neaducând niciun argument în susţinerea contestaţiei administrative.

Arată recurenta că simpla menţionare în cuprinsul contestaţiei administrative a întregii sume contestate nu echivalează cu motivarea contestaţiei pentru întreaga sumă.

Este adevărat că intimata a enumerat toate sumele pe care a înţeles să le conteste, însă toate argumentele nelegalităţii a celor de impunere au privit doar TVA-ul aferent celor trei imobile, fără a aduce argumente punctuale şi pentru restul sumelor.

Întrucât pentru bunurile achiziţionate din statele membre intimata nu a făcut dovada că achiziţiile au fost efectuate în scopul realizării de operaţiuni taxabile, organele de inspecţie fiscală au stabilit că nu-i sunt aplicabile prevederile art. 146 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru aceste tranzacţii intimata nu a depus, în vederea soluţionării contestaţiei administrative, niciun document în susţinerea propriei cauze, nu a invocat niciun articol de lege în apărarea sa, conţinutul contestaţiei cuprinzând enumerarea sumelor stabilite prin Decizia de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, enumerarea unor constatări ale organelor de inspecţie fiscală şi calificarea acestor constatări ca fiind incorecte, fără a fi prezentat niciun argument în sprijinul acestor aprecieri.

În concluzie, în considerarea motivelor de fapt şi de drept expuse, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea hotărârii, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de SC A.

Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 14 aprilie 2016 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2017, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi l-a admis, în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimatul-pârât la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile aduse încheierii din 21.11.2014 prin care s-a respins cererea de suspendare cauzei, instanţa de fond apreciind corect că nu există o cauză nici pe rolul instanţelor nici pe rolul organelor de urmărire penală în care să existe dispusă începerea urmăririi penale în relaţii cu fapte ce fac obiectul prezentului dosar.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Acţiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC A. a vizat anularea Deciziei nr. 256 din 26 august 2013 prin care în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. privind Codul de procedură fiscală (în continuare Codul de procedură fiscală) s-a suspendat soluţionarea cauzei referitoare la suma totală de pentru suma de 62.509.843 RON, din care TVA debit principal 33.262.160 RON şi accesorii aferente 29.247.683 RON, mai exact s-a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 1 din 20 martie 2013 emisă de organele de inspecţie fiscală ale DGAMC în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/20 martie 2013.

În motivarea acestei decizii s-a precizat că nu a fost soluţionat dosarului de urmărire penală cu nr. x/2013, conexat la dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

În acest context, Înalta Curte constată că interpretarea dată de Curtea de Apel Bucureşti dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. este corectă şi legală şi că, în acest context, soluţia ce face obiectul controlului judiciar este temeinică şi legală.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.:

"Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă

(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă; [...]".

În speţă, din probatoriul administrat rezultă fără dubiu că în acest dosar, prin hotărâre definitivă s-a dispus restituirea la DNA, iar, în momentul de faţă nu există nicio rezoluţie de începere a urmăririi penale.

Pe de altă parte, dosarele penale nr. x/2011 şi y/2013 nu influenţează soluţionarea contestaţiei reclamantei deoarece aceste dosare penale au ca obiect fapte penale în legătură cu alte contracte încheiate de reclamanta, decât cele încheiate cu SC F. SRL.

Cele menţionate susţin concluzia instanţei de fond, în sensul că organul fiscal competent cu soluţionarea contestaţiei administrative a aplicat greşit dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , fiind astfel corectă soluţia primei instanţe de anulare a Deciziei nr. 256 din 26 august 2013 emisă de ANAF-DGSC prin care s-a suspendat procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei formulate de SC A. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 1 din 20 martie 2013 emisă de ANAF - DGAMC şi obligării pârâtei la soluţionarea contestaţiei reclamantei.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul juridic al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva încheierii din 21 noiembrie 2014 şi a Sentinţei nr. 135 din 23 ianuarie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2017.

Procesat de GGC - CL