Jurisdictional conflict over territorial competence in administrative claims by unions representing public servants: application of labor law venue rules versus general administrative jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.03.2016 sub nr. x/3/2016, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "X." în calitate de reprezentant al membrilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., a solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj obligarea pârâtului să acorde gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă prin luare în considerare a perioadei de studii în instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor şi să plătească reclamanţilor diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite corespunzător gradaţiei stabilite prin luarea în considerare a perioadei de studii în unitatea de învăţământ pentru formarea poliţiştilor şi cele efectiv plătite, începând cu trei ani anteriori formulării cererii până la încetarea raporturilor de muncă şi proporţional cu perioada efectiv lucrată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 5383 din 4 octombrie 2016 pronunţată în Dosar nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că cererea introductivă de instanţă a fost formulată de către Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "PRO LEX" în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat persoane fizice, care nu au domiciliul în Municipiul Bucureşti, motiv pentru care, în considerarea competenţei teritoriale alternative în materia contenciosului administrativ, a apreciat că revine tribunalului de la domiciliul părţilor, competenţa de soluţionare a cauzei.

De asemenea, s-a reţinut că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii declarate de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, cu caracter special şi aplicabilă numai jurisdicţiei muncii şi asigurărilor sociale.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr x/3/2016.

2.2. Hotărârea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin Sentinţa civilă nr. 1473 din 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, secţia mixtă, de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale; s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "PRO LEX" în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Cluj, secţia mixtă, de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, şi s-a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe, iar în ceea ce priveşte instanţa competentă teritorial, devin aplicabile dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, ce prevăd că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Aşadar, dispoziţiile legii privind statul funcţionarilor publici se completează cu cele din legislaţia muncii, iar în această legislaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 1/2013, prin care s-a stabilit competenţa teritorială exclusivă în cazul acţiunilor introduse de sindicat în numele membrilor, cu referire la calitatea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi la instanţa competenta teritorial să judece aceste cereri.

S-a mai reţinut că prezenta cauză se încadrează în situaţia de excepţie avută în vedere de art. 109 teza finală din Legea nr. 188/1999 şi Decizia nr. 1/2013, iar câtă vreme legea îi recunoaşte sindicatului calitate procesuală activă, chiar în situaţia reprezentării membrilor săi, nu are importanţă că sindicatul este mandatar al reclamanţilor, iar pe de altă parte, s-a reţinut că Decizia 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se aplică numai jurisdicţiei muncii şi asigurărilor sociale, având în vedere că priveşte tot raporturi de muncă/serviciu, în speţă, sindicatul în discuţie având calitate procesuala activă, recunoscută de lege şi sediul în Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, în cauză, acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "PRO LEX", în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, funcţionari publici cu statut special indicaţi în cererea introductivă, şi sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, aşa cum corect au reţinut şi instanţele sesizate, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109 - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de sindicatul reclamant în temeiul art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28 - (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres".

În condiţiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 îşi aveau corespondentul în dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Astfel fiind, este necontestat faptul că Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său situat în Municipiul Bucureşti, Sector 1, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex şi pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex şi pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2017.

Procesat de GGC - CL