Extraordinary appeal for annulment over financial corrections inadmissible as illegal citation ground exhausted by prior ordinary appeal

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/44/2013, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA Galaţi (CN APDM SA) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Direcţia Generală Relaţii Financiare Externe, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 40/SCPAPN/TG/20 din 18.01.2013 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Transporturilor.

- anularea pct. 7.1 nr. crt. 4 şi pct. 7.2 nr. crt. 3 din Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/SCPAPN/CB/35594 din 13 august 2012, modificată prin Nota de constatare nr. x/SCPAPN/CB/224 din 16 octombrie 2012, şi, pe cale de consecinţă, exonerarea reclamantei de la plata creanţelor bugetare stabilite ca urmare a corecţiilor financiare.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 248 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA Galaţi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor; a fost anulată Decizia nr. x/SCPAPN/TG/20 din 18 ianuarie 2013 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Transporturilor; a fost anulat pct. 7.1 nr. 4 şi pct. 7.2 nr. 3 din Nota de Constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/SCPAPN/CB/224 din 13 august 2012, fiind exonerată reclamanta de la plata creanţelor bugetare stabilite ca urmare a corecţiilor financiare.

Împotriva Sentinţei civile nr. 248 din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor la data de 29 ianuarie 2014.

2. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare

Prin Decizia nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat perimat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinţei nr. 248 din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea acesteia şi desfiinţarea hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., republicat, întrucât la pronunţarea deciziei contestate, recurentul-pârât nu a fost legal citat, respectiv să fie dispusă citarea părţilor pentru un nou termen de judecată, în vederea soluţionării cererii de recurs.

În motivarea contestaţiei în anulare se arată că cererea introductivă a fost formulată de către reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, în cadrul căruia a funcţionat până la data de 9 aprilie 2013, Direcţia Generală Relaţii Financiare Externe, devenită după această dată, Direcţia Generală Managementul Fondurilor Externe, care avea calitate de autoritate cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare (Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport 2007 - 2013).

Ulterior pronunţării sentinţei dată în primă instanţă, nr. 248 din 18 noiembrie 2013, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 85 din 12 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 940 din 22 decembrie 2014, care la art. 1 lit. b) prevedea că începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Fondurilor Europene preia, în condiţiile legii, de la Ministerul Transporturilor, activitatea, structura şi personalul Direcţiei Generale Managementul Fondurilor Externe, care îndeplineşte funcţia de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport şi de Autoritate de Implementare a proiectelor Ex-ISPA. Această preluare a intervenit în urma încheierii protocoalelor de predare-primire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 85/2014, astfel că la data de 29.01.2014, când a fost declarat recursul în prezenta cauză, Ministerul Transporturilor avea competenţa legală pentru formularea căii de atac, însă, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 85/2014, a operat transmisiunea legală a calităţii procesuale pasive de la Ministerul Transporturilor la Ministerul Fondurilor Europene.

Se mai arată că după pronunţarea Sentinţei civile nr. 248 din 18.11.2013, dar până la data de 14.01.2014, când a fost comunicată această hotărâre către pârâtul Ministerul Transporturilor, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 107/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 782 din 13 decembrie 2013, care la art. V prevede că alin. (4) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, se modifică în sensul că reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene în litigiile de pe rolul instanţelor judecătoreşti sau arbitrale din România, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene ori din partea altor donatori internaţionali şi în care Ministerul Fondurilor Europene are calitatea de parte, reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene se realizează prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice, cu excepţia situaţiilor în care reprezentarea se asigură prin servicii de specialitate contractate de Ministerul Fondurilor Europene şi decontate din fonduri europene nerambursabile, în condiţiile legii.

Astfel, la momentul înregistrării Dosarului nr. x/2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - 14.02.2014, Ministerul Fondurilor Europene a dobândit calitatea de recurent-pârât, fiind reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în baza mandatului legal stabilit prin art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, potrivit completărilor aduse prin Legea nr. 195/2013 şi, respectiv, prin art. V din O.U.G. nr. 107/2013.

Potrivit articolului unic din H.G. nr. 1100 din 18 decembrie 2013, art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 se modifică în sensul că Ministerul Fondurilor Europene se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

Date fiind aceste aspecte, contestatorul susţine că în cauză, calitatea de pârât îi revenea Ministerului Fondurilor Europene, cu sediul legal stabilit pentru comunicarea actelor procedurale în municipiul Bucureşti, sectorul 1, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, cu atât mai mult cu cât potrivit Procesului-verbal de predare-primire, înregistrat la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. x din 17 iunie 2015, dosarul nr. x/2013 a fost predat de Ministerul Fondurilor Europene către Ministerul Finanţelor Publice la data de 17.06.2015.

De asemenea, arată că prin art. 12 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 1/2017, s-a înfiinţat Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi prin preluarea activităţii şi personalului de la Ministerul Fondurilor Europene, iar la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Fondurilor Europene se desfiinţează. Faţă de dispoziţiile O.U.G. nr. 1/2017, în cauză a intervenit o transmisiune legală a calităţii procesuale, de la Ministerul Fondurilor Europene la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, care în baza art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2017, este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală juridică, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin urmare, consideră că în cauză, calitatea de contestator revine Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

Contestatorul arată în ceea ce priveşte citarea, că deşi la data de 29.01.2015, a fost comunicat Ministerului Transporturilor, cu sediul în sector 1, Bucureşti, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, acesta nu mai avea, potrivit legii, calitate de parte în litigiu, respectiv, nu mai avea calitate procesuală pasivă.

Cu toate acestea, în dosarul de recurs, Ministerul Fondurilor Europene nu a fost niciodată citat la sediul din municipiul Bucureşti, sectorul 1, după cum nu a fost citat nici Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene, motiv pentru care la data emiterii citaţiei pentru termenul din 24.09.2015, în faţa instanţei de recurs nu era îndeplinită procedura legală de citare a persoanei juridice care, prin efectul legii, dobândise calitatea de pârât şi nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât pârâtul Ministerul Fondurilor Europene nu a fost legal citat.

Contestatorul mai arată că potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., republicat, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu şi când din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

Astfel, întrucât în cauză ultimul act de procedură efectuat de instanţă faţă de Ministerul Fondurilor Europene nu era legal îndeplinit la data de 24.09.2015, apreciază că termenul de perimare de 6 luni nu putea să aibă ca moment de început data de 24.09.2015, când a fost dispusă suspendarea şi nici data de 24.03.2016 ca moment al împlinirii termenului de 6 luni, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 416 alin. (2) C. proc. civ., republicat, întrucât nici la această dată şi nici la data de 24.09.2015, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene nu a fost legal citat la sediul său din municipiul Bucureşti, sectorul 1, fiind citată o parte care nu mai avea, potrivit legii, calitate procesuală pasivă.

În plus, la data de 24.09.2015, în raport de dispoziţiile art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 85/2014, între Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Transporturilor nu exista identitate de persoană juridică, acestea având personalitate juridică proprie şi activitate distinctă, ca subiecte de drept, titulare de drepturi şi obligaţii diferite.

4. Apărările formulate de intimata Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA

Intimata Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA a formulat întâmpinare, prin care solicită în principal, respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare şi în subsidiar, respingerea ca nefondată a acesteia şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei contestate.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, intimata arată că împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2013, titularul contestaţiei a formulat cerere de recurs la data de 21 iunie 2016, susţinând aceleaşi motive privind nelegala citare a recurentului-pârât, astfel că nu este incidentă situaţia prevăzută de art. 504 alin. (1) din C. proc. civ.

Cererea de recurs promovată împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2016, cu termen la data de 10.04.2017.

De asemenea, intimata arată că Decizia nr. 1923 din 15 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2013, nu este definitivă, iar potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc. judecata, dispoziţii care coroborate cu art. 506 alin. (1) C. proc. civ., republicat, conduc la concluzia că de fapt, contestaţia în anulare poate fi introdusă numai împotriva unor hotărâri definitive, ori în cauză hotărârea atacată nu este definitivă, fiind supusă recursului la instanţa ierarhic superioară, în condiţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Pe fond, intimata solicită respingerea ca nefondată a contestaţiei, întrucât motivele invocate de contestator nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

În temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de către intimata Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., republicat.

Potrivit art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, text de lege pe care se întemeiază contestaţia în anulare de faţă:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc. judecata."

Conform art. 634 din C. proc. civ., republicat:

"(1) Sunt hotărâri definitive:

1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;

2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs;

3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;

4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;

5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;

6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."

Înalta Curte constată că pot face obiectul contestaţiei în anulare pe temeiul de drept menţionat numai hotărârile definitive şi doar în situaţia în care contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Aşadar, legiuitorul a statuat o serie de condiţii de admisibilitate ale căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare, ce privesc atât hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât şi motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestaţiei în anulare şi care sunt indisolubil legate de considerentele hotărârii atacate.

În speţă, faţă de temeiul de drept invocat, se constată că hotărârea atacată este reprezentată de Decizia nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinţei nr. 248 din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi care are deschisă calea recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, se constată că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare în cauza de faţă, nu îndeplineşte condiţia imperativ prevăzută de legiuitor, de a fi definitivă, astfel că aceasta nu poate constitui obiect al contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 504 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului.

(2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond."

În cauză, contestatorul a invocat aceleaşi motive privind nelegala citare a recurentului-pârât, care fac obiectul cererii de recurs promovate împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători şi soluţionată prin Decizia nr. 113 din 10 aprilie 2017, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Prin urmare, reţinând că motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, a fost invocat pe calea recursului declarat împotriva hotărârii atacate în prezenta cauză şi a fost respins ca nefondat de către instanţa învestită cu soluţionarea respectivei căi de atac, se observă că, în speţă, este incidentă situaţia reglementată de art. 504 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, fapt care conduce la inadmisibilitatea prezentei contestaţii în anulare.

Pentru argumentele mai sus menţionate, devine inutil a mai cerceta dacă susţinerile invocate de contestator se subsumează motivelor contestaţiei în anulare întemeiată pe textul de lege arătat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunţate în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva Deciziei nr. 1923 din 15 iunie 2016, pronunţate în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2017.

Procesat de GGC - CL