Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1809/2017 AI generated

Pollution tax recovery appeal annulled for failure to state cassation grounds

Case Number Decizia nr. 1809/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the claimant's appeal as void, thereby upholding the appellate court's interlocutory order that had suspended the proceedings. The underlying dispute concerned the claimant's action to recover a pollution tax (11,022 RON) paid under Government Emergency Ordinance No. 9/2013, which the first-instance court had stayed pending a preliminary ruling from the Court of Justice of the European Union in a related case. The Court held the appeal null under Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1)-(2) of the Civil Procedure Code because the appeal brief failed to state any statutory grounds for cassation and did not challenge the suspension order's reasoning, merely noting that the CJEU had already ruled; consequently, the asserted grounds could not be fitted into the exhaustive cassation grounds of Article 488.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Pollution tax recovery appeal annulled for failure to state cassation grounds: The underlying dispute concerned the claimant's action to recover a pollution tax (11,022 RON) paid under Government Emergency Ordinance No. 9/2013, which the first-instance court had stayed pending a preliminary ruling from the Court of Justice of the European Union in a related case. The Court held the appeal null under Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1)-(2) of the Civil Procedure Code because the appeal brief failed to state any statutory grounds for cassation and did not challenge the suspension order's reasoning, merely noting that the CJEU had already ruled; consequently, the asserted grounds could not be fitted into the exhaustive cassation grounds of Article 488.

Keywords

AI generated
grounds for cassation suspension of tax recovery article of civil procedure preliminary ruling procedure related proceedings grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
x/2013, în baza art. 413 alin.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
art. 489 C. proc. civ
(1) şi art. 489 C. proc. civ., republicat:
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
488 şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., analizând recursul formulat în cauză, constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta îşi întemeiază cererea, susţinerile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
civ., analizând recursul formulat în cauză, constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta îşi întemeiază cererea, susţinerile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
Se observă, prin urmare, că dezvoltarea motivelor invocate prin cererea de recurs nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.:
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
Used to support the annulment of the appeal for lack of proper motivation within the legal term.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ.

Invoked as the legal basis for annulling the appeal due to the failure to include grounds of illegality, a mandatory requirement sanctioned by nullity.

art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Used to support the annulment of the appeal for lack of proper motivation within the legal term.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/99/2013, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Târgu Frumos, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru emisiile poluante achitate, în cuantum de 11.022 RON, plata dobânzii legale şi plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din data de 2 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauza B.-76/14, aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, reţinându-se că în această cauză se analizează chestiunea compatibilităţii prevederilor O.U.G. nr. 9/2013 cu dreptul comunitar incident şi că de hotărârea ce se va da în acea cauză depinde soluţia ce urma a se adopta.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013, a declarat recurs reclamanta A., susţinând că în cauza B.-76/14, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat la data de 14 aprilie 2015.

4. Apărările formulate

În cauză, deşi au fost legal citate, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Serviciul Fiscal Orăşenesc Târgu Frumos şi intimata-chemată în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu, nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), art. 487 alin. (1) şi art. 489 C. proc. civ., republicat:

Art. 486. - (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: […]

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; […]

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.

Art. 487 alin. (1) - Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Art. 489. - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică."

Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispoziţiile art. 488 şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., analizând recursul formulat în cauză, constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta îşi întemeiază cererea, susţinerile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-reclamantă nu a indicat, nici măcar în mod formal, temeiul de drept ce ar sta la baza cererii sale de recurs, iar motivele invocate nu combat în mod efectiv considerentele hotărârii recurate şi nu justifică, într-o manieră convingătoare, respectarea condiţiilor prevăzute de art. 486 - 489 C. proc. civ., evocate mai sus.

Astfel, se constată că singurul aspect invocat de recurenta-reclamantă A. drept motiv de recurs este acela că la data de 14 aprilie 2015, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în cauza B.-76/14, fără a fi aduse critici soluţiei de suspendare a judecării cauzei, pronunţate prin încheierea de şedinţă din 2 martie 2015.

Se observă, prin urmare, că dezvoltarea motivelor invocate prin cererea de recurs nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.

Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege, şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor invocate prin cererea de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reţine că este întemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de instanţă din oficiu, astfel că, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va dispune anularea recursului declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 martie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 martie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2017.

Procesat de GGC - CT