Scope of mandatory reporting for suspicious transactions: qualification of financial institution managers as professional subjects under capital market law and EU Directive 2003/6/CE

Asupra cererii de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea formulată la data de 19 noiembrie 2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare, în principal, anularea Deciziilor nr. 39 din 17 februarie 2014, nr. 188 din 16 mai 2014 şi nr. 190 din 16 mai 2014, emise de pârâtă şi, în subsidiar, reducerea amenzii la nivelul minimului legal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 931 din 2 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare şi a anulat Deciziile nr. 39 din 17 februarie 2014, nr. 188 din 16 mai 2014 şi Decizia nr. 190 din 16 mai 2014 emise de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, la data de 12 iunie 2015, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare (ASF), invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinţei şi rejudecând cauza pe fond să se respingă cererea de chemare în judecată.

Într-o primă critică, pârâta ASF a invocat faptul că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, întemeindu-se exclusiv pe raţionamentul lipsei de claritate şi previzibilitate a actelor normative ce reglementează tranzacţiile cu instrumente financiare, arătând fără temei că această norme nu transpun precis Directiva nr. 6/2003 şi nu stabilesc sfera destinatarilor obligaţiei de notificare a tranzacţiilor suspecte către autoritatea competentă.

Dispoziţiile art. 250 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 instituie obligaţia raportării tranzacţiilor suspecte în sarcina oricărei persoane implicate profesional în tranzacţii cu instrumente financiare, neexistând o delimitare între persoana fizică şi juridică, acest aspect reieşind din dispoziţiile art. 2 pct. 21 din legea menţionată. Obligaţia de notificare a autorităţii competente revine, atât peroanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, obligaţie ce poate fi îndeplinită prin intermediul persoanelor cu responsabilităţi de asigurare a respectării regulilor şi procedurilor S.S.I.F. de către personalul acesteia şi care pot dispune măsurile corespunzătoare.

Se impunea analizarea dispoziţiilor art. 250 alin. (3), art. 272 alin. (2) lit. d) şi art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004, prin coroborare cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. u), art. 76 lit. a), art. 84 alin. (1) şi (2), precum şi art. 165 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, dar şi cu art. 1 pct. 3 din Directiva 2004/72/CE.

În mod nelegal s-a statuat că reclamantul, în calitate de conducător al unei societăţi de investiţii financiare nu intră în sfera persoanelor obligate la notificarea tranzacţiilor suspecte către autoritatea competentă şi nu are calitatea de subiect activ al contravenţiei reţinute în sarcina sa de către ASF.

O asemenea manieră de soluţionare a cauzei nu a permis o interpretare corespunzătoare a dispoziţiilor legale menţionate anterior, pentru a statua cu privire la obligaţiile conducătorilor societăţilor de investiţii financiare prin raportare la conţinutul noţiunii de "persoane implicate profesional în tranzacţii cu instrumente financiare".

Monitorizarea şi verificarea cu regularitate a aplicării prevederilor legale incidente activităţii S.S.I.F. şi a procedurilor interne sunt conform art. 76 lit. a) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, responsabilităţi ale reprezentanţilor compartimentului de control intern, raportarea tranzacţiilor suspecte, fiind o obligaţie legală ce revine societăţii de investiţii financiare şi personalului acesteia.

Dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Regulamentul arătat instituie responsabilitatea persoanelor numite în funcţia de conducători şi în funcţia de membri ai consiliului de administraţie pentru asigurarea respectării de către societate a obligaţiilor sale legale şi regulamentare.

Cererea de recurs este foarte amplă, însă cele mai multe susţineri se subsumează argumentelor de nelegalitate privind noţiunea de persoane implicate profesional în tranzacţii cu instrumente financiare - în scopul înlăturării raţionamentului expus de instanţa de fond referitoare la calitatea de subiect activ al contravenţiei

O a doua critică priveşte fondul cauzei, în sensul că instanţa de fond a considerat în mod nelegal că există motive de anulare a actelor administrative emise de ASF, actele contestate de reclamant fiind legale şi temeinice - acestea îndeplinind, atât cerinţele de formă, cât şi de fond prevăzute de lege.

S-a arătat de către pârâtă că instanţa s-a raportat în mod eronat la normele speciale incidente în domeniul instrumentelor şi investiţiilor financiare, arătând în motivare că acestea sunt lipsite de claritate şi previzibilitate.

Investigaţia efectuată de ASF a determinat luarea unor măsuri, prin constatarea contravenţiei săvârşite, deoarece s-a încălcat conduita legală în activitatea S.S.I.F. B. SA. Astfel, reclamantul, în calitatea sa de persoană care desfăşoară cu titlu profesional activităţi pe piaţa de capital, avea la dispoziţie toate elementele de natură a evidenţia existenţa unor indicii menţionate de art. 250 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că cererea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 16 ianuarie 2018.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că nu a încălcat nicio dispoziţie legală şi că nu-i revenea acestuia obligaţia de notificare către ASF a tranzacţiilor suspecte de pe piaţa de capital.

A arătat că, în mod corect, instanţa de fond a statuat că nu are calitatea de subiect activ calificat al contravenţiei reglementată de art. 272 alin. (2) lit. d), care trimite la art. 250 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.

Din textul menţionat nu rezultă ce trebuie să se înţeleagă prin persoana implicată profesional în tranzacţii cu instrumente financiare, nefiind clar dacă este vorba despre o persoană juridică ce efectuează o tranzacţie suspectă pentru clienţii acesteia sau de alte persoane juridice care iau cunoştinţă pe orice cale de o tranzacţie suspectă. Mai mult, se pune problema dacă persoanele fizice care lucrează în cadrul persoanelor juridice au obligaţia de a raporta, însă nu se determină ce calitate sau ce funcţie trebuie să aibă acestea şi sub autoritatea cui trebuie să se afle.

Pentru a determina sfera de aplicare a legii trebui avut în vedere conţinutul art. 2 alin. (2) pct. 22 din lege, dar şi reglementarea din Directiva nr. 2003/6/CEE privind abuzul pe piaţă, întrucât în textul legii române a fost preluat greşit un concept care este lămurit în cuprinsul art. 6 alin. (9) din Directivă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Cu privire la calitatea de subiect activ al contravenţiei prevăzute de art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004

Pentru a stabili dacă reclamantul are calitatea de subiect activ al contravenţiei, Înalta Curte va analiza din perspectiva legislaţiei naţionale şi unionale dacă persoana implicată profesional în tranzacţii cu instrumente financiare poate fi persoană fizică sau juridică şi ce obligaţii revin personalului din conducerea unei societăţi de investiţii financiare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital constituie contravenţie: "nerespectarea obligaţiilor de raportare şi conduită prevăzute la art. 250."

Această prevedere legală trebuie coroborată cu art. 250 alin. (3) din actul normativ arătat, conform căruia:

"Orice persoană implicată profesional în tranzacţii cu instrumente financiare care are motive rezonabile să considere că o tranzacţie se desfăşoară în baza unor informaţii privilegiate sau că acestea ar putea constitui o acţiune de manipulare a pieţei, va notifica, fără întârziere, C.N.V.M."

În ceea ce priveşte noţiunea de persoană implicată profesional în activităţi cu tranzacţii cu instrumente financiare, art. 2 pct. 21 din Legea nr. 297/2004 prevede că:

"21. persoană - orice persoană fizică sau juridică;"

Aşa fiind, este evident că legiuitorul a înţeles să stabilească semnificaţia unor termeni utilizaţi în cuprinsul actului normativ pentru a reglementa anumite aspecte din domeniul investiţiilor financiare, rezultând în mod neechivoc că persoanele implicate în asemenea activităţi pot fi persoane fizice sau juridice.

În ceea ce priveşte dreptul unional, urmează să fie înlăturată apărarea reclamantului că nu a fost transpusă corect Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European şi Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L097/16, ediţia în limba română, deoarece art. 1 alin. (6) al Directivei menţionate prevede în mod expres că:

"persoană înseamnă orice persoană fizică sau juridică."

Reclamantul face parte din conducerea societăţii B. SA şi, în conformitate cu dispoziţiile legale, îi revin obligaţiile de notificare a tranzacţiilor suspecte pe piaţa de capital, precum şi cele referitoare la supravegherea conduitei personalului din societate.

În speţă, a fost depusă la dosarul cauzei (dosarul Curţii de Apel Bucureşti) autorizaţia de funcţionare a societăţii C. SA (devenită, ulterior, B. SA), ca urmare a modificării componenţei conducerii societăţii în sensul numirii reclamantului A. şi a lui D., conform Deciziei nr. 927 din 26 septembrie 2011 emisă de CNVM. Temeiurile legale avute în vedere de organul administrativ sunt: art. 1 alin. (3), art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 297/2004 şi art. 13 alin. (1) lit. d) şi art. 15 din Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare.

Aşadar, societatea de investiţii financiare trebuia să supună autorizării conducerea sa în vederea asigurării bunei funcţionări a acesteia cu persoane specializate în domeniu, ceea ce înseamnă că este obligatoriu să fie numite numai persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 297/2004, dar şi de Regulamentul aferent.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, forma în vigoare la data emiterii modificării autorizării societăţii:

"Conducătorii trebuie să asigure efectiv conducerea curentă a activităţii S.S.I.F., să exercite exclusiv funcţia pentru care au fost numiţi şi cel puţin unul dintre aceştia să ateste cunoaşterea limbii române. Ei trebuie să aibă studii superioare absolvite cu examen de licenţă în unul dintre domeniile economic, juridic ori în alt domeniu care să se circumscrie activităţii financiare sau să fi absolvit cursuri post-universitare în unul dintre aceste domenii şi să aibă o experienţă de minimum 3 ani în domeniul financiar-bancar sau al pieţei de capital."

Înalta Curte constată că personalului din conducerea societăţii îi revin obligaţiile prevăzute de lege şi de Regulament pentru supravegherea activităţii, aceştia fiind responsabili pentru conduita şi activitatea persoanelor angajate, în legătură cu realizarea obiectului de activitate, aceste obligaţii fiind prevăzute în mod expres în conţinutul art. 65 din Regulament, potrivit căruia:

"(1) Membrii consiliului de administraţie şi conducătorii S.S.I.F. sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor şi procedurilor S.S.I.F. şi trebuie să fie informaţi permanent cu privire la activitatea S.S.I.F., activitatea compartimentului de control intern, precum şi cu privire la metodele de evaluare şi administrare a riscului.

(2) S.S.I.F. este responsabilă pentru conduita şi activitatea persoanelor angajate, în legătură cu realizarea obiectului de activitate.

(3) Membrii consiliului de administraţie şi conducătorii S.S.I.F. au obligaţia să asigure menţinerea unor standarde profesionale şi de conduită adecvate ale întregului personal al societăţii."

Acelaşi raţionament juridic privind obligaţiile ce revin personalului din conducerea societăţilor de investiţii financiare a fost expus şi în Sentinţa civilă nr. 733 din 16 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin respingerea recursului de către Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3598 din 16 noiembrie 2017.

De asemenea, trebuie menţionată şi Sentinţa civilă nr. 1047 din 9 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care instanţa a respins acţiunea reclamantului E., ce priveşte aceeaşi situaţie de fapt ca cea din dosarul de faţă, reclamantul din acea cauză fiind reprezentant al compartimentului de control intern la B. SA.

În ceea ce priveşte dreptul unional, în Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European şi Consiliului se face referinţă la obligaţiile persoanelor din conducerea societăţilor financiare, având în vedere scopul adoptării actului normativ menţionat.

În preambulul Directivei, la paragraful 26, se prevede că:

"O mai mare transparenţă a tranzacţiilor efectuate de persoanele cu responsabilităţi de conducere în cadrul emitenţilor de instrumente financiare şi, după caz, a persoanelor care le sunt asociate, constituie o măsură de prevenire a abuzului de piaţă. "

De asemenea, este prevăzută şi obligaţia de notificare a organului competent, conform art. 6 alin. (9) din Directivă care prevede că:

"Statele membre dispun ca persoanele care efectuează tranzacţii cu instrumente financiare cu titlu profesional să anunţe fără întârziere autoritatea competentă în cazul în care persoanele în cauză au motive să creadă că o tranzacţie poate constitui utilizare abuzivă a informaţiilor confidenţiale sau manipulare a pieţei."

Aşa fiind, din ansamblul reglementărilor incidente în cauză, constând în legislaţia naţională - Legea nr. 297/2004 privind funcţionarea pieţei de capital şi Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare - precum şi a legislaţiei unionale menţionate anterior, rezultă că o persoană fizică având funcţia îndeplinită de reclamant are calitatea de persoană implicată profesional în activitatea de tranzacţionare cu instrumente financiare.

În acest context, reclamantului îi revenea obligaţia de notificare prevăzută de art. 250 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 şi Înalta Curte constată, în dezacord cu instanţa de fond, că dispoziţiile legale incidente în cauză permit analiza raportului juridic dedus judecăţii în scopul stabilirii calităţii de subiect activ al contravenţiei prevăzute de art. 272 alin. (2) lit. d) din actul normativ menţionat.

ii) Cu privire la soluţionarea fondului cauzei

Este întemeiată critica pârâtei că analizarea raportului juridic dedus judecăţii conform raţionamentului că normele speciale incidente domeniului instrumentelor şi investiţiilor financiare sunt lipsite de claritate şi previzibilitate a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale.

În cadrul procesului civil instanţei de judecată îi revine obligaţia de a lămuri situaţia de fapt, aşa cum rezultă din probele administrate, aplicând normele de drept substanţial ce guvernează raportul juridic din cauza dedusă judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) C. proc. civ.:

"Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă."

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) C. proc. civ.:

"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile."

Or, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 250 alin. (3), art. 272, art. 273 şi art. 244 din Legea nr. 297/2004 nu a reuşit transpunerea în mod precis a Directivei nr. 6/2003 şi nu întruneşte condiţiile de claritate şi previzibilitate, în ceea ce priveşte sfera destinatarilor obligaţiei de notificare. Ca atare, conducătorii societăţilor de investiţii financiare nu pot fi incluşi în sfera peroanelor obligate la notificare, astfel încât neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei de notificare către ASF a tranzacţiilor suspecte nu constituie contravenţie.

Înalta Curte constată că analiza instanţei de fond, bazată pe neclaritatea şi imprecizia normelor de drept aplicabile raportului juridic dedus judecăţii nu poate constitui temei pentru constatarea nulităţii actelor administrative contestate în instanţă, fiind efectuată cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, în dezacord cu instanţa de fond, constată că reclamantul are calitatea de subiect activ al contravenţiei reţinute în sarcina sa de ASF, aşa cum s-a demonstrat anterior, în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 297/2004 privind funcţionarea pieţei de capital şi din Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare, precum şi a celor din dreptul unional, respectiv Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European şi Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L097/16.

Contestarea procesului-verbal de contravenţie din perspectiva unor multiple motive de nelegalitate, aşa cum au fost formulate prin acţiune, impune instanţei obligaţia de a le analiza în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii actelor contestate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat în mod eronat numai calitatea de subiect activ al contravenţiei, fără să se pronunţe cu privire la celelalte motive de nelegalitate invocate prin acţiune de reclamant, astfel încât se impune, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare pentru analizarea aspectelor menţionate.

iii) Temeiul legal al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul, să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare împotriva Sentinţei nr. 931 din 2 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată. Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT