Negative jurisdictional conflict in insurance compensation claim resolved by assigning competence to civil court

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3227/2016 din 22 septembrie 2016, Judecătoria Bistriţa, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionarea a cauzei, invocată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Societatea de Asigurare - Reasigurare B. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C. şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa civilă nr. 89 din 18 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei Curţii de Apel Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Societatea de Asigurare - Reasigurare B. S.A. Bistriţa şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Bistriţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa, secţia civilă.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bistriţa în data de 30.09.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Societatea Asigurare - Reasigurare B. S.A. şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea acestora la plata sumei de 4.798,09 RON, reprezentând despăgubiri datorate în baza poliţei de asigurare a autovehiculelor pentru avarii şi furt D. nr. x din 31 decembrie 2013, precum şi a dobânzii legale aferente debitului, calculată începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în data de 23.08.2014, pe raza localităţii Milano, autoturismul său cu nr. de înmatriculare (...) a fost implicat într-un accident de circulaţie produs de către autoturismul cu nr. de înmatriculare (...), care a părăsit locul faptei şi că, drept urmare, s-a adresat societăţii sale de asigurări, însă suma propusă de aceasta pentru repararea autovehiculului în regie proprie nu ar fi fost suficientă pentru acoperirea costurilor.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1270 C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

În înţelesul prezentei legi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege).

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice.

Înalta Curte constată că litigiul de faţă nu are ca obiect analiza legalităţii unui act administrativ - tipic sau asimilat, ci obligarea celor doi pârâţi la plata unei sume reprezentând despăgubiri datorate în baza poliţei de asigurare a autovehiculelor pentru avarii şi furt, precum şi a dobânzii legale aferente debitului.

Este adevărat că Legea nr. 213/2015 prevede o competenţă specială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, aceasta însă în privinţa contestaţiilor formulate împotriva deciziilor Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Or, prezenta acţiune nu are ca obiect contestarea unei decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în condiţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune având caracter exclusiv patrimonial şi nu cu o contestaţie împotriva unei decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, decizie care, în speţă, nici nu a fost emisă de către acest pârât.

Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorităţii administrative, sau refuzul soluţionării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) şi i), art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de drept comun, care în speţă este judecătoria, potrivit prevederilor art. 94 C. proc. civ. şi având în vedere şi dreptul de dispoziţie al părţilor reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor."

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Bistriţa, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Societatea Asigurare - Reasigurare B. S.A. şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor în favoarea Judecătoriei Bistriţa, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2017.

Procesat de GGC - NN