Unemployment period counts as work seniority for salary bonus; appeals dismissed as unfounded

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a în data de 12.12.2014, în urma declinării competenţei teritoriale de către Curtea de Apel Craiova, prin Sentinţa civilă nr. 445 din 05 decembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost completată în data de 04.12.2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, solicitând instanţei:

- anularea Ordinului nr. 1861 din 21.08.2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva Ordinului de salarizare nr. 1745 din 30.07.2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- modificarea Ordinului de salarizare nr. 1745 din 30.07.2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul luării în considerare a întregii vechimi în muncă dobândite în temeiul legii şi încadrării în clasa de salarizare corespunzătoare şi al stabilirii indemnizaţiei şi sporurilor corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legii, inclusiv a acelor prevederi care interzic stabilirea unor drepturi salariale mai mici decât cele ale altui procuror, încadrat în aceeaşi clasă de salarizate sau într-o clasă de salarizare inferioară, din aceeaşi unitate de parchet, precum şi completării acestui ordin cu toate temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la stabilirea drepturilor salariale;

- anularea Ordinului 2462 din 31.10.2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva Ordinului de salarizare nr. 2136 din 01.10.2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- modificarea Ordinului de salarizare nr. 2136 din 01.10.2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul:

- luării în considerare a întregii vechimi în muncă dobândite în temeiul legii şi încadrării în clasa de salarizare corespunzătoare;

- stabilirii indemnizaţiei şi sporurilor corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legii, inclusiv a acelor prevederi care interzic stabilirea unor drepturi salariale mai mici decât cele ale altui procuror, încadrat în aceeaşi clasă de salarizare sau într-o clasă de salarizare inferioară, din aceeaşi unitate de parchet;

- completării acestui ordin cu toate temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la stabilirea drepturilor salariale;

- obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre drepturilor salariale corect calculate şi cele plătite efectiv începând cu data de 15.07.2014, precum şi la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în bazele electronice de date şi în documentele prevăzute de lege în acest scop.

2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 527 din 26.02.2015, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ca neîntemeiate.

A admis acţiunea, a anulat Ordinul nr. 1745 din 30 iulie 2014 şi Ordinul nr. 1861/21.08.2014 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, a anulat Ordinul nr. 2136 din 01 octombrie 2014 şi Ordinul nr. 2462/31.10.2014 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 15.07.2014:

- cu luarea în considerare şi a perioadei 09.12.1993 - 05.09.1994 reprezentând vechime în muncă;

- prin motivarea în drept şi în fapt a modului de stabilire a tuturor elementelor salariale (detalierea modului de calcul);

- prin stabilirea unui salariul brut cel puţin egal cu cel al oricărui procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, încadrat în aceeaşi clasă de salarizare ca reclamanta sau într-o clasa de salarizare inferioară.

A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 08.10.2014:

- cu luarea în considerare şi a perioadei 09.12.1993 - 05.09.1994 reprezentând vechime în muncă;

- cu luarea în considerare a unei vechimi în funcţie de 2 ani;

- prin motivarea în drept şi în fapt a modului de stabilire a tuturor elementelor salariale (detalierea modului de calcul);

- prin stabilirea unui salariul brut cel puţin egal cu cel al oricărui procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, încadrat în aceeaşi clasă de salarizare ca reclamanta sau într-o clasă de salarizare inferioară.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatelor precedente şi cele încasate în perioada 15.07.2014 - la zi, precum şi la efectuarea menţiunilor necesare priind salarizarea în toate bazele de date prevăzute de lege în acest sens.

3. Cererile de recurs Împotriva sentinţelor nr. 527 din 26.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamanta A. - A. şi pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta A. a criticat sentinţa recurată cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 - în măsura în care se interpretează că acestea permit stabilirea de drepturi salariale inegale şi disproporţionate în cazul persoanelor încadrate în aceeaşi instituţie/autoritate publice pe funcţii de acelaşi fel, în aceeaşi clasă de salarizare, şi care efectuează o muncă egală.

Recurenta a arătat că, în speţă, este îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, alături de celelalte condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este nelegală sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în cadrul căii de atac exercitate, au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, întrucât actele contestate în speţă sunt emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar reclamanta nu a formulat în concret pretenţii împotriva Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Recurenţii au considerat că în mod greşit instanţa de fond a asimilat stagiul de cotizare, din perioada şomajului, cu vechimea efectivă în muncă, aferente acestei perioade.

Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, instanţa adăugând la lege şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

A mai arătat, în esenţă, că perioada în care reclamanta a fost în şomaj nu constituie vechime în muncă, ci doar stagiu de cotizare, care se va lua în considerare la acordarea pensiei.

4. Procedura derulată în recurs

Prin raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursurile sunt admisibile, opinându-se în sensul soluţionării căii de atac conform alin. (7) al aceluiaşi articol.

În temeiul încheierii pronunţate la data de 20.12.2016 s-a dispus comunicarea raportului către părţile litigante, iar prin încheierea din data de 9.03.2017, recursurile au fost admise în principiu, conform propunerii raportului.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de casare formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce urmează.

5.1. Recursul reclamantei

A. a declarat recurs, criticând hotărârea instanţei de fond doar sub aspectul soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Recurenta-reclamantă a invocat neconstituţionalitatea disp. art. 1 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/19.03.2014.

Judecătorul fondului a apreciat că textele legale nu influenţează în mod direct, în sens negativ, situaţia reclamantei, astfel că a respins cererea de sesizare ca inadmisibilă.

Soluţia este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2015 nu sunt relevante pentru situaţia reclamantei, fiind aplicabile doar persoanelor care aveau calitatea de procurori stagiari în anul 2013 şi care urmau să îşi păstreze drepturile salariale la acelaşi nivel şi pe parcursul anului 2014, în măsura în care nu intervin modificări în vechimea lor în funcţie sau în muncă.

Cum reclamanta nu avea calitatea de procuror stagiar în anul 2013, fiind încadrată în cursul anului 2014, textele criticate pentru neconstituţionalitate nu influenţează în mod direct, în sens negativ situaţia acesteia.

Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes. Stabilirea interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale ce urmează a se pronunţa în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu.

Or, sub acest aspect, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că textele art. 1 alin. (1) şi (2) nu pot influenţa situaţia reclamantei, iar cel al art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 îi este favorabil acesteia, neexistând niciun motiv pentru punerea în discuţie a constituţionalităţii lui.

În consecinţă, apreciind că soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.

5.2. Recursurile declarat de pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, în acord cu judecătorul fondului, că eventuala plată a drepturilor salariale se va efectua prin intermediul celor doi ordonatori de credite, astfel că există identitate între aceştia şi cei obligaţi în raportul juridic dedus judecăţii.

Legat de fondul cauzei, aspectul litigios priveşte omiterea din calculul vechimii în muncă a perioadei 9.12.1993 - 05.09.1994, totalizând peste 8 luni, perioadă în care reclamanta a beneficiat de ajutorul de şomaj în baza Legii nr. 1/1991.

Această chestiune prezintă relevanţă sub aspectul calculului vechimii în muncă, întrucât în situaţia recunoaşterii acestei perioade s-ar ajunge ca la data de 15.07.2014, reclamanta să fie încadrată în tranşa de vechime în muncă de 3 - 5 ani (în loc. de 0 - 3 ani), cu consecinţa stabilirii unui spor de vechime de 5% potrivit art. 41 din O.U.G. nr. 27/2006, în loc. de 0%, şi implicit a unui venit salarial mai mare.

Aşadar, în perioada 9.12.1993 - 05.09.1994 reclamanta a beneficiat de ajutor de şomaj, în temeiul Legii nr. 1/1991.

Codul Muncii - Legea nr. 10/1972:

Art. 88:

"În scopul asigurării stabilităţii cadrelor, persoanele încadrate în muncă beneficiază de sporuri la salariu în raport cu vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate".

Art. 137 (1):

"Timpul cât o persoană a desfăşurat activitate pe baza unui contract de muncă constituie vechime în muncă. De asemenea, constituie vechime în muncă şi alte perioade prevăzute de lege.

(2) Condiţiile în care o persoană încadrată are vechime în muncă, vechime neîntreruptă în muncă, vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechime în funcţie, meserie sau profesie, precum şi modul de calcul al acestora, sunt stabilite de lege, iar dovada se face cu carnetul de muncă şi cu alte acte sau mijloace de dovadă, în condiţiile legii".

Legea nr. 1/1991:

Art. 15:

"Perioada pentru care o persoană este îndreptăţită să primească ajutor de şomaj sau ajutor de integrare profesională constituie vechime în muncă şi în aceeaşi unitate".

În consecinţă, perioada în care salariaţii au beneficiat de drepturile de şomaj prevăzute de Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, republicată este recunoscută cu vechime în muncă şi poate fi valorificată la calculul sporului de vechime sau a gradaţiei aferente tranşelor de vechime în muncă în conformitate cu prevederile în domeniul salarizării. Această recunoaştere nu are doar efectele prevăzute de legea actuală - Legea nr. 19/2000, cu privire la stagiul asimilat celui de cotizare pentru deschiderea drepturilor de pensie, ci şi-a produs efectele la momentul respectiv, în perioada 1993 - 1994, în prezent ele urmând a fi doar constatate.

Valorificarea ca vechime în muncă a perioadei de şomaj, astfel cum era prevăzută în Legea nr. 1/1991 nu se mai regăseşte în prezent (Legea nr. 76/2002, Legea nr. 14/2000, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010 şi următoarele legi anuale de salarizare), însă la acel moment ea a constituit vechime în muncă şi, în măsura în care este dovedită, trebuie să fie valorificată.

Nu se poate reţine ca argument pentru niciuna dintre părţi, textul art. 36 alin. (1) din Legea nr. 76/2002:

"Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea drepturilor de şomaj precizate de Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, republicată, cu modificările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi se asimilează cu stagiul de cotizare", fiind străină de cauză. Acest text de lege invocat de pârât nu este aplicabil întrucât se referă la stagiul de cotizare pentru calculul drepturilor de şomaj, anume cât s-a cotizat la fondul de şomaj şi nu la stagiul de cotizare pentru pensie, care este chiar perioada de şomaj.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a apreciat că omisiunea pârâtului de a lua în calcul vechimea în muncă realizată în perioada 09.12.1993 - 05.09.1994 a avut drept consecinţă încadrarea greşită a reclamantei în tranşa de vechime în muncă 0 - 3 ani şi acordarea, sub imperiul O.U.G. nr. 27/2007 a unui spor de vechime de 0%, în locul unui spor de vechime de 5% corespunzător tranşei de vechime în muncă 3 - 5 ani.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Sentinţei nr. 527 din 26 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2017.

Procesat de GGC - NN