Cassation appeal dismissed; annulment of rural funding revocation for insolvency rejected

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.05.2014, reclamanta S.C. A. - în insolvenţă a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare rurală şi de Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor din data de 26.08.2013 şi a Deciziei nr. 35489 din 04 noiembrie 2013 de soluţionare a contestaţiei administrative.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 141/F-CONT din 27 octombrie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată reclamanta S.C. A. - în insolvenţă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că, o dată cu semnarea contractului de finanţare în vederea acordării ajutorului nerambursabil prin programul FEADR, reclamanta S.C. A., în calitate de beneficiar s-a angajat conform art. 1 alin. (2) din contract să respecte şi să aducă la îndeplinire obligaţiile ce îi revin conform contractului (cu cele 5 anexe), pe întreaga perioadă de derulare a acestuia, iar potrivit art. 3 alin. (1) din anexa nr. 1 la contractul de finanţare, s-a obligat să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare.

De asemenea, conform art. 11 alin. (3) din anexa nr. 1 la contractul de finanţare, în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei, iar în aceste cazuri beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, în conformitate cu prevederile art. 16 din anexă.

Întrucât prin contract nu s-a prevăzut o anumită formă în care trebuie realizată notificarea de denunţare a contractului, Curtea apreciază că această intenţie de denunţare a contractului a fost exprimată cu ocazia comunicării proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor, faţă de care reclamanta şi-a exprimat punctul de vedere prin adresa din 13 august 2013 .

Totodată, astfel cum rezultă din analiza încheierii din data de 23.05.2013 a Tribunalului Specializat Argeş, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, publicată în BPI nr. 12145 din 15 iulie 2013 deschiderea procedurii insolvenţei s-a realizat la cererea debitoarei S.C. A.,, astfel că prin deschiderea procedurii insolvenţei au devenit incidente dispoziţiile art. 11 alin. (3) din anexa nr. 1 la contractul de finanţare, care atrag desfiinţarea de drept a contractului la solicitarea autorităţii contractante.

Prin urmare, susţinerea reclamantei conform căreia deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează contractul de finanţare este nereală în condiţiile în care astfel cum s-a arătat într-o asemenea ipoteză devin aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din anexa nr. 1 la contractul de finanţare.

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate pe considerentul nerespectării dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 şi a dispoziţiilor art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, Curtea reţine că este asemenea neîntemeiată întrucât astfel cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 nu se prevede ca activitatea de verificare să se realizeze în toate situaţiile la sediul persoanei verificate, existând posibilitatea ca activitatea de verificare să se realizeze la sediul autorităţii de control pe baza probelor relevante.

În plus, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din O.U.G. nr. 66/2011 [identice ca reglementare cu art. 2 alin. (2) din Normele metodologice] prevăd obligativitatea notificării structurii verificate doar dacă activitatea de verificare urmează a se desfăşura la faţa locului, nefiind necesară o asemenea notificare dacă constatarea neregulii se realizează la sediul autorităţii de control.

În ceea ce priveşte critica privind nerespectarea principiului proporţionalităţii prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2001, Curtea apreciază că este neîntemeiată în condiţiile în care prin contractul de finanţare încheiat de părţi s-a considerat că intrarea în procedura insolvenţei a beneficiarului finanţării reprezintă o neregulă gravă sancţionată cu desfiinţarea de drept a contractului de finanţare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta S.C. A., pentru următoarele motive de casare:

- Hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.);

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cu referire la: prevederile art. 17, 20, 21, 26 şi 36, 46 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 şi 3 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007; art. 27 alin. (1), art. 86, art. 143 alin. (1), art. 154 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei).

Pentru a dispune respingerea acţiunii, în considerentele hotărârii, instanţa de fond a argumentat invocând aspecte străine de natura cauzei deduse judecăţii.

Astfel, la pagina 2 - paragraful ultim din sentinţa recurată, instanţa de fond susţine că dezlegarea pricinii constă în "a stabili dacă intrarea reclamantei în insolvenţă Ia cererea acesteia poate fi interpretată ca o nerespectare a condiţiilor de eligibilitate şi de selecţie (...) prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011";

La pagina 2 şi 3 din sentinţa recurată, instanţa de fond afirmă că: intrarea în insolvenţă determină obligativitatea autorităţii de a constata neregulile şi că în mod corect intimata a aplicat prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011

Deci, însuşi fundamentul de la care pleacă instanţa este unul de natură a crea o analiză greşită, întrucât simpla deschidere a procedurii insolvenţei nu poate constitui un motiv în sine de sancţionare a societăţii.

A precizat recurenta şi aspectul considerat esenţial, referitor la faptul că APDRP nu s-a înscris la masa credală a A.L., deci creanţa nu este datorată.

Potrivit art. 3 pct. 1 al Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, "insolvenţă este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile", deci este vorba de un element de fapt de natură obiectivă, fără legătură cu atitudinea subiectivă a debitoarei şi neatestând o culpă a acesteia.

Într-adevăr, prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 stabilesc o excepţie de la regula generala instituita de art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, excepţie ce permite APDRP "să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţa de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora.".

Excepţia legală presupune doar o posibilitate virtuală pentru Autoritate de a demara activitatea de constatare a neregulilor, însă nu şi o obligaţie de a identifica asemenea nereguli, neexistând o legătură de cauzalitate directă între starea de insolvenţă şi existenţa neregulii în procedura de implementare a fondurilor nerambursabile.

Starea de insolvenţă generează în sarcina debitoarei obligaţia imperativă de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei, aşa cum prevede art. 27 alin. (1) al Legii nr. 85/2006, iar potrivit art. 143 alin. (1) al Legii nr. 85/2006, nerespectarea obligaţiei imperative de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei este sancţionată penal, fapta fiind incriminată sub forma infracţiunii de bancrută simplă.

Faţă de cele mai sus citate hotărârea judecătorească de deschidere a procedurii insolvenţei nu constituie o neregulă, încălcare sau abatere de la legalitate, ci doar o constatare oficială a unei situaţii de fapt obiective.

Susţinerea APDRP potrivit căreia "starea de insolvenţă contravine condiţiilor de eligibilitate, stabilite de contract la începutul finanţării" este lipsită de relevanţă.

Eligibilitatea S.C. A. de la momentul încheierii contractului de finanţare nu poate fi analizată prin prisma situaţiei de insolvenţă din anul 2013, cele 2 situaţii fiind distincte ca perioadă de timp.

De asemenea, starea de insolvenţă nu reprezintă în sine "o dovadă a lipsei de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în implementarea proiectului".

Invocă, în acest context raportul asupra cauzelor care au dus la starea de insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar B., din care reiese că nu s-au putut stabili fapte imputabile recurentei, care să fi produs starea de insolvenţă a S.C. A.

Articolele din contract, invocate de autoritate nu au fost încălcate prin deschiderea procedurii de insolvenţă.

Art. 1 precizează ca "Beneficiarul trebuie sa asigure executarea Proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanţare aprobată" - aspect dus la îndeplinire de către Beneficiar şi menţinut în prezent, având în vedere ca societatea îşi desfăşoară activitatea curentă, cu un randament superior celui avut în vedere Ia momentul implementării Proiectului.

Art. 3 precizează că "pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată de către APDRP, beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial proiectul".

Prin deschiderea procedurii insolvenţei, proiectul nu a fost modificat substanţial.

SC A.L. îşi desfăşoară activitatea în continuare, se află în perioadă de observaţie şi şi-a depus intenţia de reorganizare.

Mai mult decât atât, de la data deschiderii procedurii insolvenţei şi până în prezent indicatorii financiari ai societăţii s-au îmbunătăţit, au fost menţinute contractele comerciale, iar activitatea s-a desfăşurat în mod normal.

Art. 26 şi 36 din O.U.G. nr. 66/2011 nu impun decât o verificare din partea APDRP. Este de necontestat ca existenţa stării de insolvenţă poate fi un semn al neperformanţei economice a societăţii debitoare şi pe cale de consecinţă un caz de neregulă, însă pentru a stabili aceste elemente trebuie realizată o analiză în fond a situaţiei patrimoniale a societăţii.

Această verificare trebuie să cuprindă şi solicitarea punctului de vedere al administratorului judiciar al societăţii sau să se ţină cont de raportul întocmit de acesta cu privire la situaţia societăţii.

Declararea stării de insolvenţă este o obligaţie impusă de lege şi nu o decizie subiectivă iar aceasta nu trebuie apreciată ca un pas spre faliment sau ca un risc de neîndeplinire a prevederilor contractual, ci ca o perioadă necesară în activitatea societăţii, în conformitate cu reglementarea legală imperativă în domeniul insolvenţei.

Un alt motiv de nelegalitate al procesului-verbal este acela că nu a existat o verificare efectivă în baza căreia să se stabilească sancţiunea, reprezentanţii APDRP neprezentându-se la sediul societăţii şi nesolicitând înscrisuri pentru a verifica dacă există sau nu nereguli în derularea proiectului, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, text care reglementează modalitatea de efectuare a controlului.

Totodată, a fost încălcată şi procedura legală prevăzută de Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, şi anume dispoziţiile art. 2 alin. (2) - "în cazul activităţii de verificare, echipa nominalizată va comunica structurii supuse verificării data declanşării acţiunii cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte, precizându-se scopul şi durata acesteia".

Art. 2 alin. (8) din acelaşi act normativ, menţionează că "Pe parcursul activităţilor de constatare, structura verificată are dreptul să formuleze observaţii, care se analizează de echipa de verificare".

Art. 3 din aceeaşi hotărâre de guvern menţionează următoarele "Procesul-verbal de constatare, care reprezintă titlul de creanţă, se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexă şi va conţine obligatoriu următoarele elemente: (...) b] locurile unde s-a desfăşurat verificarea; (...)".

Prin nerespectarea procedurii de verificare, recurenta a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui proces-verbal.

APDRP nu a dovedit în niciun mod că recurenta ar fi produs cu intenţie starea de insolvenţă sau vreo pierdere în rezultatul financiar al societăţii, în condiţiile în care obligaţia de a nu înregistra pierderi şi de a înregistra profit este o obligaţie de diligenţă prin natura sa.

De asemenea, recurenta reclamantă a criticat sentinţa atacată, arătând că, în analiza sancţiunii impuse societăţii de către autoritatea intimată nu a fost respectat principiul proporţionalităţii prevăzut în mod expres de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. respectiv: "Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii".

Astfel, organele de control aveau obligaţia de a stabili gradul concret în care este afectată finanţarea nerambursabilă existentă pe rolul Tribunalului Specializat Argeş a Dosarului nr. x/2013 având ca obiect procedura insolvenţei S.C. A., şi pe cale de consecinţa sa facă aplicarea art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul declarării drept creanţa bugetară rezultată din nereguli a unei sume di valoarea totală a finanţării nerambursabile proporţionale cu gradul de afectare a acestei finanţări.

În plus, principiul proporţionalităţii presupune cu necesitate şi raportarea valorii creanţei bugetare rezultate din nereguli la perioada rămasă până la finalizarea perioadei de implementare.

Autoritatea emitentă a procesului-verbal contestat nu a avut în vedere caracterul imperativ al prevederilor Legii nr. 85/2006 în ceea ce priveşte obligativitatea declarării stării de insolvenţă, precum şi caracterul obiectiv al acestei stări.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata pârâtă AFIR a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din 17.01.2017, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului au fost depuse la dosar de către recurenta reclamantă Sentinţa civilă nr. 7250 din 18 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosar nr. x/2013 (având ca obiect reziliere contract de credit bancar şi pretenţii), precum şi raportul de expertiză contabilă întocmit în acelaşi dosar.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte consideră recursul reclamantei nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Cât priveşte criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta reclamantă a făcut referire la interpretarea sau aplicarea greşită de către instanţa de fond a unor dispoziţii cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 şi H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, dar şi în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Înalta Curte reţine că Măsura 123 "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere" se încadrează în Axa 1 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, implementat pentru accesarea Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), cadrul general de implementare a măsurilor cofinanţate din FEADR prin PNDR 2007 - 2013 fiind stabilit de H.G. nr. 224/2008.

În acest context legal, între recurenta reclamanta S.C. A., în calitate de beneficiar, şi intimata pârâtă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (actuală Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x din 2.09.2008, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul "Fabrica de procesare carne - S.C. A.".

Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, "Prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora".

Prin urmare, chiar dacă declanşarea procedurii de insolvenţă a beneficiarilor de fonduri nerambursabile nu ar reprezenta prin ea însăşi o neregulă în sensul art. 2 lit. a) din Ordonanţă, astfel cum susţine recurenta reclamantă, în speţă neregula constă într-o încălcare a unor clauze contractuale asumate, încălcare ce a fost constatată concret, în urma îndeplinirii obligaţiei autorităţii competente de a demara activitatea de constatare a neregulilor, instituită de art. 36 din actul normativ menţionat.

Astfel, este evident că recurenta reclamantă nu a respectat dispoziţiile art. 1, 3 din Anexa I a Contractului-cadru de finanţare, ceea ce constituie neregulă în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Mai mult, intrarea în incapacitate de plată şi intrarea în insolvenţă sunt menţionate expres în art. 11 alin. (3) din Anexa I a contractului semnat de recurentă între neregulile pentru care se poate dispune încetarea valabilităţii contractului şi restituirea integrală a finanţării.

Potrivit prevederilor contractuale, beneficiarul finanţării trebuie să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract.

Prin "viabilitate economică", în sensul procedurilor de finanţare nerambursabilă, se înţelege obţinerea de performanţe financiare eficiente şi abilitatea de a opera fără a recurge la sprijin public în activitatea sa operaţională. Beneficiarul trebuie sa demonstreze că îşi poate plăti obligaţiile şi datoriile în mod regulat, fără să supună la un risc desfăşurarea normală a activităţii agentului economic, şi că generează venit net semnificativ.

Prin declanşarea procedurii de insolvenţă împotriva societăţii recurente, cerinţele menţionate au fost încălcate, chiar dacă prin raportul administratorului judiciar privind cauzele care au generat starea de insolvenţă a debitoarei (invocat de recurenta reclamantă, dar nedepus nici la dosarul instanţei de fond, nici în dosarul de recurs) s-ar fi reţinut că "nu s-au putut stabili fapte imputabile (administratorului societăţii), care să fi produs starea de insolvenţă a S.C. A. SRL", din perspectiva Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a Legii societăţilor nr. 31/1990.

Cât priveşte Sentinţa civilă nr. 7250 din 18 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosar nr. x/2013 (având ca obiect reziliere contract de credit bancar şi pretenţii), precum şi raportul de expertiză contabilă întocmit în acelaşi dosar, depuse în dosarul de recurs, Înalta Curte constată, pe de o parte, că sentinţa nu este definitivă, iar - pe de altă parte - că stabilirea culpei pentru neexecutarea contractului de credit bancar nu este de natură să înlăture neregula constatată prin actul administrativ contestat, putând naşte cel mult dreptul recurentei reclamante de a cere persoanei culpabile şi acoperirea prejudiciului reprezentat de pierderea finanţării (ceea ce a şi solicitat în dosarul mai sus menţionat), sub rezerva dovedirii existenţei legăturii de cauzalitate şi a celorlalte condiţii prevăzute de lege în acest sens.

Este neîntemeiată şi susţinerea recurentei reclamante în sensul că nu ar fi avut loc o verificare efectivă pentru identificarea eventualelor nereguli, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte reţine, din examinarea actelor dosarului, că în baza Notei nr. x din 5 iulie 2013 de descoperire a unei nereguli şi de fundamentare pentru desfăşurarea unui control IRD 01 "Suspiciune de neregulă/suspiciune de fraudă", conţinând constatări cu implicaţii financiare, în sensul nerespectării condiţiilor contractuale, beneficiarul aflându-se sub incidenţa Legii nr. 85/2006, s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare a menţinerii eligibilităţii proiectului "Fabrica de procesare carne - S.C. A. ".

Astfel, s-a constatat că debitoarea S.C. A. figurează în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă cu menţiunea că, în privinţa sa, la data de 23.05.2013, a fost deschisă procedura de insolvenţă prin procedura generală, în Dosar nr. x/2013 înregistrat la Tribunalul Argeş.

De asemenea, s-a constatat că la dosarul cererii de finanţare, recurenta reclamantă a depus un Memoriu justificativ şi un plan de afaceri, precum şi declaraţii prin care s-a angajat să desfăşoare proiectul pe propria răspundere, cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat, toate aceste documente conducând la obţinerea unui punctaj prin care proiectul societăţii a fost declarat eligibil şi selectat, în detrimentul altor solicitanţi.

Nici afirmaţia recurentei reclamante în sensul că, prin nerespectarea procedurii de verificare prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 şi H.G. nr. 1306/2007, a suferit o vătămare a dreptului său la apărare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal nu poate fi primită, în condiţiile în care i s-a comunicat iniţial (la 1.08.2013) proiectul de proces-verbal (înţelegând însă să depună tardiv punctul său de vedere, peste termenul de 5 zile acordat în acest sens, abia la 9.08.2013) şi a putut prezenta observaţiile şi apărările sale, atât în contestaţia administrativă, cât şi în faţa instanţei de contencios administrativ.

De asemenea, susţinerea că societatea recurentă nu a modificat substanţial proiectul, pentru a se justifica restituirea finanţării, este nefondată.

Modificările substanţiale la un proiect sunt acelea care afectează condiţiile de implementare, în art. 3 alin. (1) din Contractul de finanţare fiind prevăzute doar cu titlu de exemplu, nelimitativ, unele împrejurări din care pot rezulta astfel de modificări.

Intrarea în insolvenţă a recurentei reclamante constituie o modificare esenţială a condiţiilor acordării finanţării, criteriile de eligibilitate prevăzute în contractul de finanţare nemaiputând fi considerate ca îndeplinite.

Totodată, faptul că investiţia nu şi-a demonstrat viabilitatea economico-financiară conduce la neatingerea obiectivelor pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil prin programul FEADR.

În urma activităţii de constatare a neregulilor prevăzută de art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, intimata pârâtă a procedat la stabilirea creanţei bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractului de finanţare.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, Înalta Curte apreciază că neregula a fost în mod întemeiat constatată în cauză, având în vedere faptul că, între clauzele contractuale asumate de aceasta, se regăsesc prevederi exprese referitoare la obligaţia beneficiarului "să asigure executarea Proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanţare aprobată", dar şi "să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract" (art. 1 alin. (1), (4) din Anexa I "Prevederi generale" la Contractul de finanţare).

Condiţiile de eligibilitate generale apar ca fiind nerespectate, neputând fi considerat viabil din punct de vedere economico-financiar proiectul finanţat, atât timp cât societatea recurentă a intrat în procedura insolvenţei, are pierderi financiare, obligaţii de plată restante etc.

Corect a fost reţinută în cauză şi incidenţa dispoziţiilor art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, în conformitate cu care "Cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 şi 21, în cazul în care:

a) pe parcursul perioadei de monitorizare, constată că proiectul nu respectă cerinţele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de reglementările aplicabile; (...)".

De asemenea, nu se poate reţine încălcarea principiului proporţionalităţii, măsura recuperării întregii finanţări într-un context factual cum este cel din prezenta cauză fiind expres reglementată prin lege şi contract.

Astfel, potrivit art. 11 din Anexa I a Contractului de finanţare:

"(1) În cazuri excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţă majoră invocate şi comunicate între părţi în condiţiile legii, Autoritatea Contractantă poate decide încetarea Contractului printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata finanţării nerambursabile. (...)

(3) În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei/falimentului, precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.

În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabil conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă".

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, are în vedere faptul că scopul declarat al finanţării nerambursabile a fost acela de sprijinire a unei activităţi viabile, eficiente, aducătoare de profit, care în cauză nu a fost îndeplinit în speţă.

Cât priveşte argumentul "esenţial" că intimata pârâtă AFIR nu s-a înscris la masa credală, deci creanţa nu ar fi datorată, Înalta Curte arată că această împrejurare excedează obiectului prezentei cauze, care constă în examinarea legalităţii actului administrativ contestat, iar nu modul de executare a acestuia/de realizare a creanţei.

De altfel, Înalta Curte arată că, deşi în art. 36 din Legea nr. 85/2006 se prevede că "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, prin art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 legiuitorul a înţeles să deroge în mod expres de la prevederile mai sus menţionate, atunci când în discuţie este activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilirea creanţelor bugetare în temeiul acestui act normativ.

Astfel art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 impune autorităţii cu competente în gestionarea fondurilor europene ca, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractului de finanţare, ceea ce conduce la concluzia evidentă că autoritatea nu este ţinută să respecte termenele şi procedura prevăzute de Legea nr. 85/2006, la care se referă recurenta.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt rezultată din probele administrate, criticile recurentei nefiind fondate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A., prin administrator judiciar B., împotriva Sentinţei nr. 141/F-CONT din 27 octombrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2017.

Procesat de GGC - NN