Recovery of rural development funds: artificial fragmentation of investment to circumvent de minimis aid limits

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.02.2014 sub nr. x/2/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit:

- anularea Deciziei nr. 37347 din 18 noiembrie 2013 emisă de pârâtă, comunicată la data de 20.11.2013;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18 septembrie 2013;

- suspendarea executării procesului-verbal până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 26.09.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18 septembrie 2013 formulată de reclamantă, până la soluţionarea definitivă a litigiului pe fond.

Prin Decizia nr. 830 din 18 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 ca nefondat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3556 din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei A. S.R.L., a anulat Decizia nr. 37347 din 18 noiembrie 2013 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18 septembrie 2013 emise de pârâta AFIR (fostă APDRP).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18 septembrie 2013, s-a dispus de către autoritatea pârâtă încetarea Contractului de finanţare x din 04 mai 2010 şi recuperarea întregului sprijin financiar nerambursabil, în cuantum de 722.179,29 RON fără TVA.

Autoritatea publică pârâtă a dispus această măsură pentru că a constatat că "reclamanta a creat în mod artificial condiţiile de accesare a fondurilor nerambursabile prin Măsura 312", respectiv, au fost constituite 8 firme prin care s-au accesat fonduri nerambursabile, depăşindu-se astfel plafonul maxim de sprijin. Societatea reclamantă este administrată de o persoană care are calitate de administrator şi în alte societăţi; altor 7 firme din aceeaşi localitate li s-au eliberat certificate constatatoare în aceeaşi zi, existând acelaşi număr de contact; unele dintre aceste societăţi au încheiat contract de comodat cu aceeaşi societate; la potenţialii clienţi figurează aceleaşi societăţi; toate cererile de finanţare au fost depuse în aceeaşi zi; toate cele 8 firme au acelaşi consultant; reclamanta a fost creditată de o persoană fizică ce a creditat şi celelalte societăţi.

Prin Decizia nr. 37347 din 18 noiembrie 2013 s-a dispus de către pârâtă respingerea contestaţiei formulate de reclamantă, întrucât în speţă au fost create condiţii artificiale de către reclamantă, condiţii artificiale dovedite de localitatea în care îşi au sediul societăţile; existenţa salariaţilor comuni ai acestor societăţi; faptul că toate societăţile prestează activitate doar la o singură societate, al cărei asociat persoană fizică a creditat societatea reclamantă.

Instanţa de fond, însuşindu-şi susţinerile reclamantei din cuprinsul acţiunii, a considerat că, atât Decizia nr. 37347 din 18 noiembrie 2013, cât şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18 septembrie 2013 sunt nelegale.

Temeiul în baza căruia s-a constatat crearea de condiţii artificiale - Regulamentul CE 65/2011 - nu era în vigoare la data la care s-a semnat contractul de finanţare, ca atare, acesta nu poate sa-şi găsească incidenţa în prezenta speţă.

În Ghidul solicitantului versiunea aferentă anului 2010, data semnării contractului de finanţare, nu era menţionată şi nu apare nicio interdicţie a încheierii unor contracte individuale de muncă part-time ori ca o anumită persoană să aibă calitatea de salariat în mai multe societăţi.

În data de 04.05.2010 a fost semnat Contractul de Finanţare cu nr. x, între APDRP, în calitate de Autoritate Contractantă şi reclamantă în calitate de beneficiar, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de 1.078.560 RON.

Judecătorul fondului a constatat faptul că reclamanta nu a creat condiţii artificiale, aşa cum se susţine în procesul-verbal atacat, dovadă fiind însăşi acceptarea la plată de către autoritate a avantajului nerambursabil, după ce aceasta în prealabil a verificat toate condiţiile prevăzute de lege pentru a acorda sprijinul financiar.

Din procesul-verbal de control, reiese şi faptul că reclamanta nu a depăşit plafonul prevăzut în cadrul ajutoarelor de minimis de 200.000 euro în 3 ani consecutivi, beneficiind doar de un singur contract de finanţare.

A invocat instanţa, în acest context, şi Hotărârea din 12 septembrie 2013, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C- 434/12.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs (înregistrat sub nr. unic x/2/2014* pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând în esenţă că:

Sentinţa nr. 3556 din 19 decembrie 2014 a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Regulamentului nr. 65/2011, O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 224/2008, Ordinului nr. 567/2008 şi Ghidului Solicitantului, în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin FEADR.

Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că "temeiul în baza căruia s-a constatat crearea de condiţii artificiale - Regulamentul CE 65/2011 - nu era în vigoare nici la data la care reclamanta a formulat cerere de finanţare şi nici la momentul la care a semnat contractul de finanţare":

Astfel, la momentul semnării contractului de finanţare, respectiv la 16.03.2009, era în vigoare Regulamentul nr. 1975 din 7 decembrie 2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală.

Potrivit art. 34 "Abrogare" din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală:

"1. Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 se abrogă de la data de 1 ianuarie 2011.

2. Trimiterile la Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa II la prezentul Regulament."

Aşadar, în speţă, trebuie ţinut cont de faptul că aplicarea imediată a legii noi constituie regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, aceasta se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi, mai ales că noul regulament are caracter imperativ, aplicându-se şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi.

Pe de altă parte, trebuie reţinut că accesarea sprijinului financiar nerambursabil acordat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), aprobat prin Decizia Comisiei Europene C(2008) nr. 3831 din 16 iulie 2008, se realizează prin încheierea de contracte de finanţare/decizii de finanţare între A.P.D.R.P. şi solicitanţii selectaţi pentru finanţare.

Potrivit prevederilor art. 16(1) - Anexa 1 - Prevederi generale - din Contractul de finanţare:

"16(1) Prin "neregulă" în accepţiunea prezentului contract, se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanţare, acordurilor de finanţare, reglementarilor în vigoare privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a prevederilor contractului de finanţare, caz în care cheltuiala este neeligibilă şi are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităţilor Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor şi a bugetului naţional."

Prin urmare, conform clauzelor contractuale cunoscute şi asumate de reclamantă prin semnarea contractului de finanţare, beneficiarul se obligă la respectarea prevederilor memorandumurilor de finanţare, acordurilor de finanţare, reglementărilor în vigoare privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi la respectarea tuturor celorlalte clauze ale contractului de finanţare.

De asemenea, conform art. 11(3) din Anexa I la Contract, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă.

Autoritatea recurentă are obligaţia luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toată perioada de valabilitate a Contractului de Finanţare şi indiferent de momentul constatării neregulilor.

A doua critică de nelegalitate a adusă sentinţei vizează aplicarea greşită a legislaţiei şi a prevederilor contractuale incidente, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut eronat că "reclamanta nu a creat condiţii artificiale, aşa cum se susţine în procesul-verbal atacat, dovada fiind însăşi acceptarea la plată a ajutorului nerambursabil de către autoritate, după ce aceasta în prealabil a verificat toate condiţiile prevăzute de lege pentru a acorda sprijinului financiar":

Faptul că recurenta a avizat cererea de plată, neformulând nicio obiecţie cu privire la regularitatea documentaţiei depuse în vederea obţinerii sprijinului financiar nerambursabil, nu înseamnă că aceasta nu poate recurge la mecanismele şi atribuţiile de control ulterior sau că beneficiarul este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acţiunile întreprinse.

Trebuia avut în vedere faptul că, în baza Memoriului Justificativ şi declaraţiilor (că este o întreprindere autonomă şi că îşi asumă respectarea regulii de minimis, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului de finanţare) pe care beneficiarul le-a depus la dosarul Cererii de Finanţare, acestuia i s-a acordat un punctaj prin care a fost declarat eligibil şi selectat în detrimentul altor solicitanţi.

Totodată, trebuia să se reţină că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, nu este îndeplinit deoarece cele 8 societăţi în discuţie, respectiv S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., operează pe aceeaşi piaţă sau pe o piaţă adiacentă pentru a crea un avantaj indirect societăţii S.C. I. S.R.L., care este beneficiarul real al utilajelor achiziţionate prin proiect, constatându-se elemente comune între aceste societăţi beneficiare de finanţare FEADR.

Nici obiectivul specific al Măsurii 312, de a crea şi a diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi, nu a fost atins, întrucât din analiza contractelor de prestări servicii ale celor opt beneficiari rezultă că aceştia îşi prestează servicii reciproc sau către societăţi comerciale în care au calitatea de asociat.

Recurenta, în cadrul misiunii de control, a avut în vedere depistarea a 3 categorii de indicatori, care să aducă dovezi cu privire la crearea de condiţii artificiale, astfel:

- indicatori externi, fizici (societatea are aceeaşi adresa sau se regăseşte alături de una sau mai multe alte societăţi într-o identitate de spaţii sau spaţii alăturate; are asigurate aceleaşi facilităţi de birotică şi aceleaşi depozite pentru echipamente sau utilaje; beneficiază de aceleaşi utilităţi - electricitate, apa, canal etc.), identificaţi şi menţionaţi în procesul-verbal;

- indicatorii structurali, legali, juridici (mai multe societăţi au aplicat/primit finanţare, dar investiţia este folosită numai în relaţie cu cele obţinute de celelalte beneficiare de finanţări; pentru obţinerea finanţării mai multe societăţi au apelat la acelaşi consultant, proiectele fiind identice sau aflate într-o strânsă interdependenţă; aceeaşi persoană este responsabilul legal/managerul mai multor companii legate între ele; managerii sunt diferiţi ca persoană, dar între aceştia există relaţii de rudenie sau sunt afini; managerii unei companii sunt angajaţii celeilalte/celorlalte companii aflate în legătură; asociatul/managerul unei societăţi care deşi nu este asociat/responsabil legal în celelalte deţine controlul, având o influenţă dominantă asupra celeilalte societăţi etc.), de asemenea identificaţi şi menţionaţi în procesul-verbal.

- indicatorii de afaceri, financiar-contabili (societatea are ca furnizor(i) sau/şi client(i) exclusiv aceeaşi/aceleaşi societăţi; facturi care deşi au preţuri reale, acestea nu sunt achitate, ci se invocă aşa zisele compensări pentru care nu există dovezi că s-au realizat, invocându-se înţelegeri verbale etc.).

Particularităţile identificate de recurentă, prin verificarea încrucişată a celor opt contracte de finanţare, nu pot conduce decât la o singură concluzie, şi anume că, s-a urmărit încă de la bun început depăşirea plafonului de minimis (achiziţionarea tuturor utilajelor necesare care într-un final să deservească un singur grup) prin fracţionarea artificială a investiţiei.

Ultima critică adusă sentinţei curţii de apel vizează motivarea acesteia în sensul că "reclamanta, prin accesarea ajutorului nerambursabil, şi-a atins scopul, nu a creat condiţii artificiale, nici sub aspect obiectiv de depăşire a plafonului maxim stabilit în cadrul ajutoarelor de minimis şi nici sub aspect subiectiv, reclamanta nu a intenţionat şi nu a avut ca scop depăşirea plafonului maxim admis de lege", motivare care ignoră, atât situaţia de fapt reală constatată prin titlul executoriu, cât şi legislaţia incidentă care a stat la baza emiterii acestuia.

Recurenta a arătat că depăşirea plafonului prevăzut în cadrul ajutoarelor de minimis, de 200.000 euro în trei ani consecutivi, de către intimata-reclamantă a fost reţinută prin raportare la sprijinul financiar accesat de toate cele 8 societăţi care au conlucrat.

Astfel, s-a apreciat că aceşti solicitanţi, inclusiv intimata, au procedat la fracţionarea artificială a unui proiect de investiţii, încercând astfel a se depăşi plafonul maxim de sprijin financiar.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, reiterând principalele susţineri expuse şi în faţa instanţei de fond, în sensul că nu s-a făcut dovada că au fost create condiţii artificiale.

Prin încheierea de şedinţă din 14.02.2017, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului a fost administrată, la propunerea intimatei reclamante proba cu înscrisuri noi (decizii de soluţionare a unor contestaţii administrative de către recurenta pârâtă cu privire la alte societăţi).

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte critica adusă de recurentă argumentului instanţei de nelegalitate a actelor contestate pe motiv că au indicat ca temei legal Regulamentul UE nr. 65/20011, aceasta este fondată, prin prisma faptului că - pe de o parte - acest Regulament a devenit aplicabil, pentru tot ceea ce ţine de domeniul său de reglementare, începând cu data de 1 ianuarie 2011, iar - pe de altă parte - datorită faptului că, oricum acesta nu a constituit unicul temei al emiterii actelor respective.

Astfel, împrejurarea menţionării sau nu a Regulamentului UE nr. 65/20011 în cuprinsul procesului-verbal ori al deciziei este lipsită de consecinţe în contextul confirmării încălcării prevederilor contractului de finanţare, ale Ghidului solicitantului valabil pentru anul 2010 şi ale Regulamentelor CE nr. 1698/2005 şi nr. 2988/1995 (în vigoare la data semnării contractului).

În plus, este necontestat în cauză că plata tranşei s-a realizat la 30.08.2011, după intrarea în vigoare a Regulamentului UE nr. 65/20011, stabilirea debitului în urma verificărilor efectuate cu luarea în considerare a prevederilor acestui Regulament fiind perfect legală, nefiind vorba de o aplicare retroactivă, astfel cum eronat susţine intimata reclamantă în întâmpinare.

Referitor la cea de-a doua critică formulată de recurenta pârâtă, cu privire la aplicarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor regulamentare şi contractuale, întrucât a reţinut eronat că acceptarea la plată a ajutorului nerambursabil de către autoritate ar constitui dovada că intimata reclamantă nu a creat condiţii artificiale, Înalta Curte o apreciază, de asemenea, ca fiind fondată.

Aşa cum instanţa supremă a arătat constant în jurisprudenţa sa, o astfel de împrejurare nu poate fi considerată o validare a neregularităţii accesării ajutorului de minimis, câtă vreme legislaţia comunitară şi cea naţională impun recuperarea plăţilor necuvenite şi reglementează în acest sens inclusiv mecanisme şi atribuţii de control ulterior de care recurenta pârâtă a uzat în mod legal.

Apărările intimatei-reclamante referitoare la faptul că ar fi respectat toate condiţiile necesare la încheierea contractului şi la faptul că niciuna dintre împrejurările reţinute în cuprinsul procesului-verbal nu este interzisă de lege şi au fost cunoscute de către autoritatea recurentă încă de la momentul acordării finanţării sunt irelevante, cât timp împrejurările ulterioare constatate de echipa de control conduc la concluzia că tocmai aceste condiţii, a căror îndeplinire formală a condus la obţinerea finanţării, au fost create artificial.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se critică motivarea judecătorului fondului în sensul că reclamanta nu a creat condiţii artificiale, şi-a atins scopul, nu a intenţionat să depăşească şi nu a depăşit plafonul maxim stabilit pentru ajutorul de minimis, Înalta Curte apreciază că şi acesta este fondat, prin prisma mai multor considerente.

Cu prioritate, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 3007 din 3 noiembrie 2016, invocată de recurenta-pârâtă, instanţa supremă a casat soluţia de admitere a acţiunii similare formulate, în contradictoriu cu A.F.I.R., de către H. S.R.L. (una dintre cele 8 societăţi în discuţie ca fiind "întreprinderi legate" care au acţionat concertat pentru crearea de condiţii artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile) şi s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Prin această decizie definitivă, s-a reţinut împrejurarea că H. S.R.L. se află într-un raport juridic de tip "întreprindere legată", fiind identificat un grup de 8 firme (între care şi A. SRL) care prezintă legături de acest tip, aspecte ce rezultă, atât din elementul obiectiv, analizat prin prisma scopului instituit în cadrul Măsurii 312, cât şi din condiţiile subiective identificate.

Instanţa de recurs a constatat, de asemenea, că aceste elemente "reprezintă criterii suficiente pentru a aprecia că, prin intermediul administratorului comun - J. - care este şi finanţatorul unora dintre societăţile controlate, societatea reclamantă se află în raporturi juridice de tip "întreprinderi legate", în sensul prevăzut în Recomandarea 2003/361/CE şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004".

A concluzionat, pe baza probelor administrate şi a prevederilor regulamentare şi jurisprudenţiale, că sunt întrunite condiţiile pentru a se reţine că societăţile menţionate de autoritatea pârâtă, care ar opera în cadrul unui grup de 8 societăţi special înfiinţate în acest scop, au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine finanţarea nerambursabilă, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Totodată, Înalta Curte apreciază incidente cele dezlegate prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza C-434/12 Slancheva, invocată şi de către instanţa de fond şi de către părţile litigante, prin care s-a statuat că, pentru a se reţine neregula menţionată, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui element obiectiv constând în crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor, cu consecinţa ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să nu poată fi atinsă, precum şi existenţa unui element subiectiv constând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În speţă, activitatea ce urma a fi realizată de către intimata reclamantă, urmare a implementării proiectului, trebuia să fie una de prestări servicii agricole, contribuind astfel la diversificarea activităţilor de acest gen în mediul rural, la promovarea ocupării forţei de munca, precum şi la consolidarea potenţialului uman, factori de natură a a creste atractivitatea investiţiilor în mediul rural.

Nici obiectivul general al Măsurii 312 (în cadrul căreia s-a acordat finanţarea), constând în dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale şi nici obiectivul specific, de a crea şi diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi, nu au fost însă atinse, de vreme ce societatea intimată, ca şi celelalte din grupul identificat, prestează activitate doar la o singură societate, al cărui asociat a şi creditat societăţile, are salariaţi comuni (part time) cu alte societăţi din grupul identificat prin actele contestate, fiind fracţionate, practic, locuri de muncă între societăţile implicate, pentru a crea doar aparenţa înfiinţării unor noi locuri de muncă, iar acţiunea fiind facilitată de faptul că societăţile îşi au sediul în acelaşi spaţiu sau în spaţii învecinate, împărţind utilităţile şi dotările de birotică.

Investiţia a cărei beneficiară este intimata este folosită numai în relaţie cu ale celorlalte societăţi beneficiare de finanţări, interdependenţa proiectelor fiind evidentă şi conducând, împreună cu ceilalţi indicatori identificaţi, la concluzia fracţionării investiţiei şi crearea de condiţii artificiale pentru eludarea pragului maxim prevăzut pentru ajutorul de minimis.

Depăşirea acestui prag nu se raportează, cum fără temei susţine intimata, la propriul proiect (care n-ar fi fost, evident, aprobat, dacă depăşea pragul respectiv), ci la valoarea fondurilor accesate de societăţile în care s-a fracţionat deliberat investiţia vizată.

Înalta Curte nu poate ignora, în acest context, nici caracterul definitiv al Deciziei nr. 3007 din 3 noiembrie 2016, pronunţată cu privire la H. S.R.L., dar prin care s-a statuat asupra situaţiei de fapt şi de drept ce priveşte, deopotrivă, şi pe intimata reclamantă A. S.R.L. şi faţă de aspectul că, în prezenta cauză, nu au fost relevate împrejurări diferite, care să fie de natură să genereze o altă soluţie.

În sfârşit, având în vedere competenţa instanţei de contencios administrativ de a exercita controlul de legalitate asupra actelor administrative cu care este învestită în mod concret, este irelevant aspectul invocat de intimata reclamantă referitor la soluţiile diferite pe care AFIR le-a dat altor contestaţii administrative, în condiţiile în care în prezenta cauză nu s-a dovedit excesul de putere cu care ar fi acţionat recurenta în emiterea procesului-verbal şi a deciziei contestate.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, va casa sentinţa recurată, respingând pe fond acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 3556 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2017.

Procesat de GGC - NN