Recourse inadmissible against final administrative contravention appeal lacking statutory basis for extraordinary remedy
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal (recurs) as inadmissible, ruling in favor of the defendant police authority and thereby upholding the lower courts' decisions that rejected the plaintiff's challenge to two contraventional administrative acts. The dispute involved a citizen's attempt to annul an administrative fine of 500 RON and a warning issued for public disorder while intoxicated, which had already been rejected by the first-instance court and subsequently barred by the appellate court on grounds of inadmissibility. The decisive legal basis was the exclusion of further appeal remedies for final administrative litigation decisions; citing Article 34(2) of Ordinance No. 2/2001, which limits administrative challenge mechanisms to appeal only, and Articles 457(1) and 496(1) of the New Code of Civil Procedure, the court determined that the appellate decision was final and not susceptible to cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Recourse inadmissible against final administrative contravention appeal lacking statutory basis for extraordinary remedy: În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zărneşti, petentul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov, a solicitat anularea Procesului-verbal de contravenţie nr. x întocmit la data de 19.02.2013 ora 11:30, prin care a fost sancţionat cu avertisment pentru faptul că, fiind în stare de ebrietate, a provocat scandal public.
Totodată a solicitat şi anularea Procesului-verbal de contravenţie nr. x, prin care petentul a fost sancţionat cu 500 RON amendă pentru faptul că "a solicitat intervenţia organului de poliţie motivând că nu se află nimeni la sediul postului de poliţie pentru a depune plângere fiind în stare vădită de ebrietate neavând un motiv întemeiat pentru a solicita intervenţia la faţa locului".
Hotărârile pronunţate în cauză
Prin Sentinţa nr. 39 din 21 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Zărneşti, a respins plângerea contravenţională formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de poliţie al Judeţului Braşov.
Prin Decizia civilă nr. 401/A din 12 septembrie 2014, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins apelul declarat de apelantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 39 din 21 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Zărneşti.
Prin Decizia nr. 607/R din 20 mai 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu de instanţă şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 401/A/12.09.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov.
Cererea de recurs
Împotriva Decizia nr. 607/R din 20 mai 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs petentul A., fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 483 Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care, pe cale de excepţie, a înţeles să invoce excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2002, republicată.
De asemenea, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată în cauză, prin care a solicitat respingerea excepţiei, ca neîntemeiată.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:
Asupra admisibilităţii recursului
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Prezenta cauză are ca obiect plângere contravenţională, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora "hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel".
Recurentul a exercitat calea de atac prevăzută de lege împotriva sentinţei instanţei de fond, iar Decizia civilă nr. 401/A din 12 septembrie 2014 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este o hotărâre definitivă, astfel cum s-a menţionat şi în dispozitiv.
Văzând dispoziţiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noţiunea de hotărâre definitivă, dar şi pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că decizia curţii de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având caracter definitiv.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 607/R din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 mai 2017.
Procesat de GGC - NN